3,588 matches
-
avea mai multe regiuni de tip p și de tip n; spațiul dintre aceste regiuni sunt responsabile de comportamentul electric. Unele proprietăți ale materialelor semiconductoare au fost observate de la jumatatea secolului XIX până la prima decadă a secolului XX. Dezvoltarea fizicii cuantice a permis dezvoltarea tranzistorilor în 1947. Deși unele elemente pure și multi compuși au proprietăți semiconductoare, siliciul, germaniul și compuși ai galiului sunt cele mai folosite în dispozitivele electrice. Elementele aproape de “scară metalelor” în sistemul periodic al elementelor sunt de
Semiconductor () [Corola-website/Science/317120_a_318449]
-
golurile sunt numite generație și recombinație. Emisia de lumină În anumiți semiconductori, electronii excitați se pot relaxa prin emiterea de lumină, în loc de producerea căldurii. Acești semiconductori sunt folosiți în fabricarea LED-urilor (diodelor emițătoare de lumină) și punctelor cuantice fluorescente. Conversia energiei termince Semiconductorii au factori termoelectrici care îi fac folositori în generatoarele termo-electrice și de asemenea în răcitoare termo-electrice. Materiale Un număr mare de elemente și compuși au proprietăți semiconductoare, incluzând: - Elemente pure din Grupul XIV al tabelului
Semiconductor () [Corola-website/Science/317120_a_318449]
-
cu conductivitate electrică mare, fiind relativ insensibile la impurități și radiații. Fizică și semiconductorii Semiconductorii sunt definiți prin comportamentul lor electro-conductiv unic, undeva între cel al metalelor și al izolatorilor. Această diferență între aceste materiale poate fi înțeleasă prin stadiul cuantic al electronilor, fiecare conținând zero sau un electron (Principiul Pauli). Aceste stări sunt asociate cu structura benzilor electronilor ale materialului. Conductivitatea electrică crește datorită prezenței electronilor în stare liberă, desi pentru că transportul de electroni să aibă loc, materialul trebuie să
Semiconductor () [Corola-website/Science/317120_a_318449]
-
la trecerea (transformarea) energiei dintr-o forma în alta formă. De exemplu, energia potențială a unui pendul aflat în mișcare oscilatorie se transformă în energie cinetică, și invers. Legile conservării reprezintă noțiuni fundamentale ale fizicii, ale teoriei relativității și mecanicii cuantice. Variația energiei interne a unui sistem termodinamic, la trecerea lui dintr-o stare inițială dată, într-o stare finală dată, nu depinde de stările intermediare prin care trece sistemul, ci numai de stările inițială și finală: ΔU = U - U. Variația
Legea conservării energiei () [Corola-website/Science/317235_a_318564]
-
tip Wheland (ion benzenoniu)(concept 3), proces ce are loc cu distrugerea sistemului conjugat al inelului aromatic (al 4-lea concept). El introduce simbolul C centrat în mijlocul inelului interior, anticipând astfel notarea Eric Clar. Prin aceasta se anticipează principiile mecanicii cuantice, de vreme ce recunoaște că afinitățile (electronii) au aceeeași orientare, nu sunt punctiforme la nivel de atom, au o distribuție uniformă ce poate fi alterată prin introducerea uneo substituenți pe nucleul aromatic. Prin intermediul mecanicii cuantice Hückel explică stabilitatea, caracterul aromatic, separînd pentru
Aromaticitate () [Corola-website/Science/317535_a_318864]
-
Clar. Prin aceasta se anticipează principiile mecanicii cuantice, de vreme ce recunoaște că afinitățile (electronii) au aceeeași orientare, nu sunt punctiforme la nivel de atom, au o distribuție uniformă ce poate fi alterată prin introducerea uneo substituenți pe nucleul aromatic. Prin intermediul mecanicii cuantice Hückel explică stabilitatea, caracterul aromatic, separînd pentru prima dată electronii de legătură în electroni sigma și electroni pi. În cadrul chimiei organice prin regula Hückel se estimează care moleculă plană poate avea caracter aromatic. Prin mecanica cuantică, folosind teoria orbitalilor moleculari
Aromaticitate () [Corola-website/Science/317535_a_318864]
-
nucleul aromatic. Prin intermediul mecanicii cuantice Hückel explică stabilitatea, caracterul aromatic, separînd pentru prima dată electronii de legătură în electroni sigma și electroni pi. În cadrul chimiei organice prin regula Hückel se estimează care moleculă plană poate avea caracter aromatic. Prin mecanica cuantică, folosind teoria orbitalilor moleculari Erich Hückel în 1931 arată că structurile de tip polienic ce conțin un număr de 4n+2 electroni pi (n = 0, 1, 2) au energie de conjugare mare ceea ce le conferă stabilitate aromatică. Înaintea lui se
Aromaticitate () [Corola-website/Science/317535_a_318864]
-
ale enciclopediei: Ioan Văduva-Popescu (coord. gen.) Enciclopedia marilor personalități din istoria, știința și cultura românească de-a lungul timpului. Ionescu-Pallas a publicat peste 250 de contribuții în fizică și 3 monografii (în domenii precum mecanică clasică, gravitație și cosmologie, mecanică cuantică):
Nicolae Ionescu-Pallas () [Corola-website/Science/317630_a_318959]
-
Schrödinger (NLSE) este versiunea neliniară a ecuației lui Schrödinger. Este o ecuație a unui câmp clasic cu aplicații în optică si unde generate de vânt. Spre deosebire de ecuația Schrödinger liniară, ecuația neliniară nu descrie niciodată evoluția în timp a unei stări cuantice. Ea este exemplul unui model integrabil. În mecanica cuantică, ecuația neliniară este un exemplu al câmplului neliniar Schrödinger, iar când acesta este cuantificat canonic, descrie o particulă bosonică interacționând cu funcția delta - particulele respingându-se sau atrăgându-se atunci când se
Ecuația Schrödinger neliniară () [Corola-website/Science/317730_a_319059]
-
Este o ecuație a unui câmp clasic cu aplicații în optică si unde generate de vânt. Spre deosebire de ecuația Schrödinger liniară, ecuația neliniară nu descrie niciodată evoluția în timp a unei stări cuantice. Ea este exemplul unui model integrabil. În mecanica cuantică, ecuația neliniară este un exemplu al câmplului neliniar Schrödinger, iar când acesta este cuantificat canonic, descrie o particulă bosonică interacționând cu funcția delta - particulele respingându-se sau atrăgându-se atunci când se află în același punct. Ecuația neliniară a lui Schrödinger
Ecuația Schrödinger neliniară () [Corola-website/Science/317730_a_319059]
-
este o ecuație cu derivate parțiale pentru un câmp complex ψ. Această ecuație provine din Hamiltonianul: cu parantezele lui Poisson: Pentru a obține versiunea cuantificată, pur și simplu se înlocuiesc parantezele Poisson prin comutatori: iar prin ordine normală hamiltoniană: Versiunea cuantică a fost rezolvată prin metoda Bethe ansatz. De asemenea a fost evaluată și funcția de corelare cuantică, vezi . este integrabilă: ea poate fi rezolvată cu metoda dispersiei inverse. Sistemul liniar corespunzător este cunoscut sub numele de sistem Zakharov-Shabat: unde Ecuația
Ecuația Schrödinger neliniară () [Corola-website/Science/317730_a_319059]
-
parantezele lui Poisson: Pentru a obține versiunea cuantificată, pur și simplu se înlocuiesc parantezele Poisson prin comutatori: iar prin ordine normală hamiltoniană: Versiunea cuantică a fost rezolvată prin metoda Bethe ansatz. De asemenea a fost evaluată și funcția de corelare cuantică, vezi . este integrabilă: ea poate fi rezolvată cu metoda dispersiei inverse. Sistemul liniar corespunzător este cunoscut sub numele de sistem Zakharov-Shabat: unde Ecuația neliniară a lui Schrödinger apare ca o conditie de compatibilitatea a sistemului Zaharov-Shabat: Setând formula 11 sau formula 12
Ecuația Schrödinger neliniară () [Corola-website/Science/317730_a_319059]
-
În fizică, este o metodă pentru găsirea soluțiilor exacte ale unor modele cuantice unidimensionale. Această metodă a fost inventată de Hans Bethe în 1931, pentru a găsi valorile proprii exacte și vectorii proprii ale hamiltonianului unidimensional al modelului Heisenberg antiferomagnetic. De atunci, metoda a fost extinsă și la alte modele unidimensionale: gaz Bose
Bethe Ansatz () [Corola-website/Science/317747_a_319076]
-
viață de aproximativ 15 minute, astfel încât este particulă subatomica instabilă cu cea mai lungă viața. Izospinul slab este pentru interacțiunea slabă ceea ce sarcina de culoare este pentru interacțiunea puternică, și ceea ce masă este pentru gravitație. Izospinul slab este un numar cuantic; particulele care nu sunt implicate în interacțiunile slabe au o valoare a izospinului egală cu 0. Alte particule elementare au valori ale izospinului slab egale cu fie -1/2, fie 1/2. Că și în cazul sarcinii electrice, aceste două
Interacțiune slabă () [Corola-website/Science/317756_a_319085]
-
și formula 22. Dacă le înlocuim în ecuațiile de mai sus, obținem: Dacă folosim operatorul lui Liouville formula 24, atunci: Interesul deosebit al parantezei lui Poisson este acela că permite trecerea ușoară la cuantificarea din formalismul algebric al lui Heisenberg al [[mecanică cuantică|mecanicii cuantice]]. În general este suficient să facem o substituție de forma: în care, formula 27 desemnează un comutator pentru obținerea relațiilor de comutare a operatorilor din formalismul lui Heisenberg, luând paranteza lui Poisson a observabilelor clasice. Aceeași strategie se aplică
Paranteza lui Poisson () [Corola-website/Science/317866_a_319195]
-
Dacă le înlocuim în ecuațiile de mai sus, obținem: Dacă folosim operatorul lui Liouville formula 24, atunci: Interesul deosebit al parantezei lui Poisson este acela că permite trecerea ușoară la cuantificarea din formalismul algebric al lui Heisenberg al [[mecanică cuantică|mecanicii cuantice]]. În general este suficient să facem o substituție de forma: în care, formula 27 desemnează un comutator pentru obținerea relațiilor de comutare a operatorilor din formalismul lui Heisenberg, luând paranteza lui Poisson a observabilelor clasice. Aceeași strategie se aplică la cuantificarea
Paranteza lui Poisson () [Corola-website/Science/317866_a_319195]
-
care, formula 27 desemnează un comutator pentru obținerea relațiilor de comutare a operatorilor din formalismul lui Heisenberg, luând paranteza lui Poisson a observabilelor clasice. Aceeași strategie se aplică la cuantificarea unui câmp clasic. [[Categorie:Geometrie simplectică]] [[Categorie:Mecanică clasică]] [[Categorie:Mecanică cuantică]] [[Categorie:Concepte fundamentale în fizică]]
Paranteza lui Poisson () [Corola-website/Science/317866_a_319195]
-
nou și echivalent de a privi mecanica clasică. În general, aceste ecuații nu dau o cale mai convenabilă în rezolvarea problemelor particulare, ci mai de grabă oferă perspective de înțelegere mai profundă a mecanicii clasice și legăturile ei cu mecanica cuantică, precum și legături cu alte domenii științifice. Hamiltonianul descrie energia totală a unui sistem. Pentru un sistem închis, el este suma energiei cinetice și a energiei potențiale a sistemului. Hamiltonianul reprezintă un set de ecuații diferențiale, cunoscute drept "ecuațiile lui Hamilton
Mecanică hamiltoniană () [Corola-website/Science/317831_a_319160]
-
pentru a descrie mișcarea sistemelor simple, precum un pendul sau un arc care oscilează și care schimbă energia cinetică în energie potențială și invers, precum și pentru sisteme dinamice complexe, de exemplu orbitele planetare din mecanica cerească, sau cele din mecanica cuantică. Ecuațiile lui Hamilton sunt scrise la modul general sub forma: În aceste ecuații punctul denotă derivata în raport cu timpul a funcțiilor "p = p(t)", numit impuls generalizat, și "q = q(t)", numită coordonată generalizată, iar "formula 3 = formula 4" este hamiltonianul. Mai explicit
Mecanică hamiltoniană () [Corola-website/Science/317831_a_319160]
-
În final, vom obține aceeași soluție ca în mecanica lui Lagrange sau folosind legile de mișcare Newtoniene. Principala atracție a hamiltonianului fiind aceea că, oferă o bază pentru rezultate mai profunde în teoria mecanicii clasice, precum și legătura ei cu mecanica cuantică. Sistemele Hamiltoniene pot fi înțelese ca spații fibrate " E" peste timpul "R", cu fibrajul " E", "t" ∈ "R", "R" fiind spațiul pozițiilor. Astfel Lagrangianul este o funcție pe un spațiu fibrat neted "J" peste "E". Luând transformata Legendre a Lagrangianului, obținem
Mecanică hamiltoniană () [Corola-website/Science/317831_a_319160]
-
fibrat dual, a cărei fibră la timpul "t" este spațiul cotangent "T""E", care este înzestrat cu un spațiu vectorial natural, iar această ultimă funcție este Hamiltonianul. Ecuațiile lui Hamilton sunt bune pentru mecanica clasică, dar nu și pentru mecanica cuantică, deoarece ecuațiile diferențiale în cauză precizează că se cunosc simultan și cu exactitate poziția și impulsul unei particule, oricare ar fi timpul t. Cu toate acestea, ecuațiile pot fi generalizate pentru a fi apoi extinse la mecanica cuantică, precum și la
Mecanică hamiltoniană () [Corola-website/Science/317831_a_319160]
-
pentru mecanica cuantică, deoarece ecuațiile diferențiale în cauză precizează că se cunosc simultan și cu exactitate poziția și impulsul unei particule, oricare ar fi timpul t. Cu toate acestea, ecuațiile pot fi generalizate pentru a fi apoi extinse la mecanica cuantică, precum și la mecanica clasică, prin deformarea algebrei Poisson peste "p" și "q" pentru o algebră de paranteze Moyal. Mai precis, sub o formă mai generală ecuația lui Hamilton se scrie: unde "f" este o funcție de "p" și "q", iar " H
Mecanică hamiltoniană () [Corola-website/Science/317831_a_319160]
-
algebra Lie, care specifică: o paranteză Poisson este numele pentru o paranteză Lie într-o algebră Poisson. Aceste paranteze Poisson pot fi extinse la paranteze Moyal, corespunzătoare unei algebre Lie neechivalentă, după cum a dovedit H Groenewold, descriind difuzia din mecanica cuantică în spațiul fazelor (a se vedea principiul de incertitudine și cuantificare Weyl). Această abordare algebrică, nu numai că permite prelungirea probabilității de distribuție din spațiul fazelor la probabilitatea de distribuție cvasi-Wigner, dar o simplă paranteză Poisson clasică, oferă un puternic
Mecanică hamiltoniană () [Corola-website/Science/317831_a_319160]
-
formula 43 este potențialul electric scalar, iar formula 44 sunt componentele potențialului magnetic vectorial. Impulsul generalizat poate fi derivat din: Rearanjând, putem exprima viteza în funcție de impuls: Dacă le substituim în Hamiltonian și le rearanjăm, obținem: Acestă ecuație este frecvent folosită în mecanica cuantică. Lagrangianul pentru o particulă relativistă încărcată este dat de: Impulsul canonic total al particulei este: adică, suma impulsului și al potențialului cinetic. Rezolvând , obținem viteza: Deci Hamiltonianul este: din care obținem ecuația forței (echivalentă cu ecuația Euler-Lagrange): pe care derivând
Mecanică hamiltoniană () [Corola-website/Science/317831_a_319160]
-
datând din secolul 18 de la Johann Bernoulli): găsirea unei analogii între propagarea luminii și mișcarea unei particule. Ecuația de undă pentru sistemele mecanice este similară, dar nu identică, cu ecuația lui Schrödinger; din acest motiv, ecuația Hamilton-Jacobi înlesnește abordarea mecanicii cuantice, pornind de la mecanica clasică. este o ecuație cu derivate parțiale neliniare de ordinul întâi pentru o funcție formula 1, numită funcția principală a lui Hamilton: Această ecuație derivă din mecanica Hamiltoniană prin tratarea funcției formula 3 ca funcție generatoare pentru o tranformare
Ecuația Hamilton–Jacobi () [Corola-website/Science/318026_a_319355]