4,021 matches
-
este, prin aceste atribute, și una valoroasă. „Cerchiștii” se revendică în schimb de la Școala Ardeleană, de la Maiorescu și Junimea, de la E. Lovinescu însuși, apărând „miturile” rațiunii și latinității, mutând accentul de pe rural pe urban și de pe creația populară, pe cea cultă, individuală, căutând să exprime, în variantă personală, universalul. De remarcat că între modernismul lovinescian și modernismul C. L. de la S. există - deși al doilea se legitimează prin primul - o diferență semnificativă. În timp ce modernismul lui Lovinescu reprezintă o sincronizare cu spiritul
CERCUL LITERAR DE LA SIBIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286171_a_287500]
-
unei trăsături dominante, este pus în situații terifiante sau aventuroase, care le probează solidaritatea și le facilitează maturizarea. Aventura, cât mai încordată, cât mai cu suspans, se sfârșește întotdeauna glorios. Grupul tinerilor de pe strada Cireșului e alcătuit din Victor - inteligent, cult, hotărât, stăpân pe sine, tipul conducătorului; Ursu - forță, generozitate, putere de sacrificiu; Tic - ingeniozitate și neastâmpăr copilăresc; Maria - grijă echilibrată, prudență; Lucia - idealul îndepărtat de perfecțiune a frumuseții aflate în pericol ș.a.m.d. Instinctul autorului este de a-i
CHIRIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286210_a_287539]
-
cercetările în domeniu, devenind adeptul școlii idealiste. Subliniind faptul că cercetările lui D. Caracostea au prefigurat domeniul stilisticii și al poeticii, C. pune în evidență concepția originală a acestuia, întemeiată pe „studiul fenomenelor limbajului, al literaturii populare și al celei culte, cu instrumentele performante ale lingvisticii”. Asociindu-se altor opinii, el susține că studiile literare ale lui D. Caracostea (analize fonetice, sintactice și lexicale) atestă o viziune modernă și îl recomandă pe autorul lor ca precursor al cercetării semiotice, al cercetării
CHISU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286214_a_287543]
-
desfășoară mai ales în plan muzical. După ce între 1932 și 1939 fusese pianist în formația Trio Boniș, începe, odată cu lucrarea Din muzica și viața compozitorilor (1942), prefațată de Ionel Teodoreanu, o îndelungată carieră de muzicolog și de popularizator al muzicii culte. Îi vor apărea, în continuare, studiul monografic despre creația enesciană Un muzician genial: George Enescu (1944), manualul Inițiere muzicală (1946), precum și numeroase cronici muzicale în publicațiile „Credința”, „Lumea românească”, „România”, „Azi”, „Cuvântul liber”, „Muzică și poezie”, „Contimporanul”. O altă lucrare
GHEORGHIU-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287239_a_288568]
-
mai târziu, în aprilie 1877, aici debuta, cu poezia Domnișoarei Niculescu Aman. Dedicație, Duiliu Zamfirescu. În revistă se publică multe cronici și articole, în care chestiunile politice sunt tratate într-o manieră aparent frivolă, parodii în versuri și proză, anecdote culte și populare, glume, știri fanteziste etc. Uneori ironia e greoaie, alteori zeflemelele și umorul depășesc măsura, însă aceste exagerări nu sunt caracteristice. R.Z.
GHIMPELE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287266_a_288595]
-
a costumului de Curte din Țările Române, iar a doua fiind o prezentare a operelor de artă medievale, deopotrivă bisericești și laice, A. avea să se releve, postum, în adevărata sa postură, de istoric literar, prin masiva scriere Istoria poeziei culte românești (1570-1830) (I-IV, 1993-2001), cercetare enciclopedică ce vrea să demonstreze că înaintea literaturii române moderne s-a scris la noi, timp de câteva secole, un fel de „rudiment” de poezie, o literatură „naivă, anacronică”, crescută într-un climat specific
ALEXIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285250_a_286579]
-
ca o „inestimabilă sursă de documentare” (Dumitru Micu). SCRIERI: Mode și veșminte din trecut, I-II, București, 1971; Acest Ev Mediu românesc, București, 1973; Un bucureștean de altădată - risipitorul logofăt Dudescu, Milano, 1978; Stihuri pentru Draga, București, 2000; Istoria poeziei culte românești (1570-1830), I-IV, îngr. Dumitru-Mircea Coloșenco, cu un Cuvânt de prețuire de I.C. Chițimia, București, 1993-2001. Traduceri: Întâmplările și faptele de pomină ale năzdrăvanului Til Buhoglindă, București, 1971; Cervantes, Don Quijote (repovestire pentru copii), București, 1975; Din stihurile jupânului François
ALEXIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285250_a_286579]
-
aveau nimic în comun cu ceea ce documentele scrise ale epocii atestă. Într-o carte erudită și inovatoare, Dragoș Moldovanu face un inventar al reacțiilor comentatorilor, care conchid, la unison, că autorul Divanului este nevoit să inventeze el însuși o limbă cultă, de vreme ce aceasta nu exista, creând astfel imaginea unui izolat care ia pe cont propriu o sarcină aventuroasă: aceea de a pune pe un alt făgaș limba română.13 Două ar fi "constantele tipologice ale sintaxei lui Cantemir" care au stârnit
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
malițioasă cărturarul ieșean, acestea sunt simple impresii ale unor comentatori "lipsiți de pregătire în domeniul filologiei clasice"15. Dislocările specifice frazei lui Cantemir nu își mai află corespondent în limba epocii sale, nici în cea vorbită și nici în cea cultă, ceea ce îl determină pe stilistician să considere că "frecvența excepțională a dislocărilor în scrierile sale peste 500 și mai ales faptul că în marea lor majoritate sunt morfosintactice, adică angajează tocmai grupurile cu cel mai înalt grad de coeziune, demonstrează
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
reformă pe cont propriu sau își alcătuiește un stil livresc, în disonanță sau chiar în polemică deschisă cu cel comun, îndatorat în mare măsură uzului oral. Spre deosebire de contemporanii săi care povestesc, Cantemir scrie. Pentru el, scrisul este o problemă fundamental cultă, elaborată, nu un simplu vehicul al unei gândiri care își caută astfel dreptul la memorie. Un alt aspect esențial al acestui stil inovativ este cel legat de lexic. Cum abia în secolul al XVII-lea limba română începe să concureze
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
Mentalitatea sa nu era nicidecum una locală, ci una europeană. Iar Istoria ieroglifică nu este un simptom al unei maturități culturale, ci o operă antitetică: în comparație cu ea, ies la iveală toate iluziile, complexele și sforțările de construire ale unei direcții culte în spațiul românesc. La finele unui studiu amănunțit și erudit, privitor la contribuția lui Cantemir la înnoirea (involuntară, dar reală) a limbii române literare, Gheorghe Chivu tranșează dezbaterile: "Dimitrie Cantemir și-a depășit în mod evident epoca prin felul în
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
Aristotel, Ovidius, Aelian, Plinius, Isidor din Sevilla, Albertus Magnus, de o întreagă tradiție a interpretării moralizante creștine, de alte culegeri orientale, dintre care Kalila și Dimna, Golestanul lui Saadi l-au influențat decisiv și atâtea altele. Orientarea sa era una cultă, livrescă, trădând un enciclopedism rar în epocă și intruvabil pe tărâm românesc. Această trecere în revistă a posibilelor izvoare autohtone nu are, deci, altă intenție decât să sublinieze superioritatea surselor lui Cantemir și, în al doilea rând, să atragă atenția
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
scrise puțin mai înainte sau chiar în timpul vieții lui. A utilizat mult lucrarea lui Dioscordie (secolul I d.Ch.) „Despre materia medicală” (cel care a făcut referiri la veche limbă a dacilor, o protolatină din care s-a dezvoltat apoi latina cultă) și doi autori importanți pentru referirea lor la diabet: primul este Aretaeus din Capadoccia (81-138 d.Ch.), mai vârstnic decât Galen cu 50 de ani (când Aretaeus a murit, Galen avea numai 7 ani), iar al doilea este Rufus din Efes
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92244_a_92739]
-
puternici și fideli. În numai 100 de ani, toți arabii au devenit islamici, cucerind apoi jumătate din Asia Bizantină, Persia, Egiptul, toată Africa de Nord (Magrebul) și Cordoba, considerată Califatul de Vest (Bagdadul de Vest). Contactul dintre medicina folclorică arabă și medicina cultă greco-romană a realizat în Orientul Apropiat, cu extindere afro-europeană, cea mai susținută dezvoltare cultural-științifică din perioada 800-1100, atunci când vechea Europă își consuma somnul adânc al Evului Mediu. Epoca de glorie a medicinii arabe este declanșată în timpul domniei califului înțelept Harun
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92244_a_92739]
-
care obligatoriu trebuie asistat de o persoană competentă și experimentată, s-au provocat trăiri insolite și deosebit de profunde care au condus la cristalizarea unei noi cosmologii ce rimează surprinzător cu descoperirile fizicii relativist-cuantice. Continuând pe filieră istorică, mișcarea psihedelică, descendenta cultă a milenarelor practici șamanice, a demarat în forță după anii '60, racolând nume sonore care au inițiat programe de cercetare pentru testarea valențelor acestora. Vedeta incontestabilă a acestui curent este fără îndoială S. Grof care a dedicat 17 ani din
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
putere". Zice-ni-se-va oare că acest rol de spicuitor de fapte accesorii este modest, umilit, înjositor? Zice-ni-se-va că acolo unde istoria tună cu glasu-i de aramă, concertul variat și melodic al arheologiei trebuia să tacă? ... Dar care mai este astăzi omul cult carele va susține, cu mintea lucidă, că dinaintea puterii armelor, ba chiar dinaintea autorității efemere a legilor omenești, credința în Dumnezeire, virtuțile nclintite ale vieții sociale, descoperirile folositoare ale științei, producțiunile de geniu ale belelor-arte cată să se umilească, să
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
fost genii covârșitori ale căror versuri să fie toate frumoase, deosebindu-se unul de altul numai doară prin forme și proporțiuni, ca diferite boabe de mărgăritar"114. La originea acestei reprezentări stă o figură multiseculară, care face parte din tradiția cultă a florilegiilor de locuri comune. În Renaștere, în spațiul francez găsim sub numele de marguerite un gen al culegerii de sintagme folositoare. Marguerite nu denumește aici planta, ci ilustrează un sens vechi, atestat în jurul lui 1130-1140: margerie, adică "perlă", sens
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
suferința, ci o poezie care a extras din lacrimă forma poetică, o "poezie-lacrimă". Cea de-a doua linie de metaforizare e "externă", ține de elemente de reprezentare de ordin cultural. Alecsandri trimite la o tradiție folclorică în spatele căreia ghicim modelul cult al locurilor comune pe care l-am evocat deja. Ciclul se încheie cu poemul Înșira-te mărgărite, subintitulat "legendă", prelucrare populară care exploatează refrenic figura mărgăritarelor prin reluarea la intervale regulate a acestui catren: Înșiră-te, mărgărite, Pe lungi fire
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
-ului sau a NKVD-ului pe atunci? S. Ț.: Da. A fost dus acolo și după un timp i s-a propus să intre în spionajul sovietic ca să fie trimis în Franța. Cunoștea câteva limbi străine, era un om foarte cult. A refuzat și pentru acest motiv l-au trimis în țară, dar l-au trimis cu dedicație adică pentru a fi băgat la închisoare. A venit în țară, a cunoscut pe cineva și s-a recăsătorit, pentru că prima lui soție
Exil în propria țară by Constantin Ilaș () [Corola-publishinghouse/Science/84954_a_85739]
-
de ani pe care îi avea mă întreba, mai târziu: "măi, Țuțurică, câți ani îmi dai?" - că-l măcina treaba asta. Era de pe undeva de pe lângă Ploiești și fusese avocat. Toți îi spuneam "Meme", după inițiale, și era un om foarte cult, cunoștea mai multe limbi, literatură, poezie... știa din plin. De la el am învățat poezii de Verlaine, am aflat despre Alfred de Musset și învățam foarte repede la acea vreme. C. I.: Ce alți oameni ați mai întâlnit la Penitenciarul Iași
Exil în propria țară by Constantin Ilaș () [Corola-publishinghouse/Science/84954_a_85739]
-
pe care îl primeau de la soție. S-au trăit drame imense. Ceea ce se știe, din cât se știe, este tot la fel de grav, dar ca să trăiești undeva ani de-a rândul cu niște oameni care au fost niște personalități, niște oameni culți și să îi vezi cum își pierd orice urmă de demnitate, mințile, echilibrul vieții... este dramatic! C. I.: Îmi povesteați la un moment dat că Ștefan Vasile vă aducea de la bucătărie coji arse de pe ceaunul de mămăligă. S. Ț.: Ștefan
Exil în propria țară by Constantin Ilaș () [Corola-publishinghouse/Science/84954_a_85739]
-
săptămâni pe jos de la Luciu Giurgeni până la Gura Humorului, pentru că nu au vrut să se urce în tren fără bilet. C. I.: De cine ne mai puteți povesti? S. Ț.: Mai era Nae Rădulescu 45, arhitect, om excepțional, liniștit și cult de îți făcea plăcere să stai de vorbă cu acești oameni. Apoi, Ștefan Vasile, care a fost bătut ca să scoată o buruiană cu dinții de lângă un fir de porumb. Dar, ce, el prășise la operă!? Sau ceilalți? Că erau unii
Exil în propria țară by Constantin Ilaș () [Corola-publishinghouse/Science/84954_a_85739]
-
și de cea grecească din orașul Iași", să cerceteze necontenit pe dascăli, „ca să pună nevoință asupra ucenicilor, să-i învețe cum se cade și să-i procopsească. Care-i se vor face preoți dintre dânșii să fie învățați și pedepsiți (culți) și să poată citi orânduiala bisericii după cum se cuvine. Și pentru ucenicii de la amândouă școlile, cei care se vor sili cu învățătura și vor fi săraci, lipsiți de cele trebuincioase, însuși să aibă de grijă Mitropolitul a-i scuti și
VASLUI. TRADIŢIONALISM… Oameni și întâmplări by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Science/91666_a_92808]
-
românești după Primul Război Mondial 272. După realizarea Unirii Principatelor, în cadrul eforturilor pentru recunoașterea acesteia pe plan internațional, autoritățile de la București au încercat să stabilească relații diplomatice cu Sfântului Scaun și chiar să negocieze încheierea unui concordat pentru reglementarea situației cultului catolic din România. Discuțiile dintre Vatican și autoritățile române au continuat (cu perioade mari de întreruperi) până la izbucnirea Primului Război Mondial; nu s-a ajuns însă la vreun rezultat concret. Problema Concordatului a revenit în atenția guvernului în anul 1918. În primăvara
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
român". Autorul materialului a afirmat că articolul din Constituție referitor la culte conținea unele aspecte care se contraziceau: "Cum se împacă, judecând după text, libertatea și protecția deopotrivă garantată de Stat tuturor cultelor, cu prerogativa de dominantă ce se acordă cultului ortodox și cu întâietatea atribuită cultului greco-catolic?"649. Se analiza apoi raportul Bisericii Catolice cu Statul român, făcându-se diferențieri clare între scopul Bisericii care se considera că era "mântuirea sufletelor" și cel al statului ce viza "viața de pe pământ
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]