4,789 matches
-
viață al discursului și aceasta face din el un element esențial al construcției frazei.” (O. Jespersen)3. Acest rol central al verbului în dezvoltarea discursivă a limbii în procesul de comunicare lingvistică este ca și impus de trăsătura lui semantică definitorie: procesualitatea/dinamismul, care implică: • aflarea unor limite între care să se fixeze conținutul lexical concret al verbului; verbul impune/generează structuri sintagmatice în măsură să dezvolte componente semantice - expresie sintactică a acestor limite: a vedea Ț cineva Ț cineva + a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
gramaticale timp: „Era pe când nu s-a zărit, / Azi o vedem și nu e.” (M. Eminescu) Categoria gramaticală a timpului este, în structura și funcționarea limbilor indoeuropene, o categorie verbală prin excelență. Lingvistica (și limba) germană reflectă acest raport strâns, definitoriu pentru identitatea specifică a verbului, și prin termenul care denumește această parte de vorbire: Zeitwort (’cuvânt temporal’). Expresia lingvistică a protagoniștilor (locutorul: originea și interlocutorul: destinația mesajului) este reprezentată de conținutul, lexical și gramatical deopotrivă, concret al pronumelui personal (eu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
etc. • Verbe existențiale; procesul se desfășoară în interiorul subiectului; se disting de verbele de stare, cu care sunt în mod curent grupate de lingviști, prin aceea că „procesul” interpretat verbal nu își are cauza în exterior, ci în interiorul subiectului; trăsătura semantică definitorie - procesualitatea este asigurată la aceste verbe mai ales gramatical - prin categoria gramaticală a timpului: a fi (considerat de T. Cipariu, verb substantiv), a exista, a se afla, a trăi, a muri etc. • Verbe de relație; procesul se desfășoară, de asemenea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
asumat ca un complement necesar. Rămân înafara tranzitivității verbele nepredicative, lipsite de conținut semantic autonom, și verbele impersonale absolute, autosuficiente sub aspect semantic. Acestea din urmă intră uneori în relații sintactice care generează complement direct, dar aceste situații nu sunt definitorii; complementul direct nu reprezintă limita exterioară, punctul de sosire și încheiere a acțiunii verbale, ci doar un obiect pasiv aleatoriu: M-a nins. Rămân înafara tranzitivității și expresiile verbale impersonale care exprimă stări atmosferice, momente temporale: a fi toamnă, târziu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Academiei se recunosc trei termeni în interiorul opoziției de diateza: activ, pasiv și impersonal, care realizează opozițiuile activ-pasiv și activ-impersonal. (vol.I, pp.480-483, vol.II, pp.131144).Eliminarea reflexivului din descrierea tradiționbală a diatezei - datorită eterogenității sintactice și absenței mărcilor definitorii (vol.I, p.481) - " este compensată" prin interpretarea diferitelor valori dezvoltate de "construcții sintactice organizate în jurul unui verb", "care își asociază un clitic reflexiv sau o formă accentuată de reflexiv" (vol.II, p.481), în cap. Construcții reflexive și construcții
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
3. Numărul termenilor necesari/suficienți și gradul de extindere a acordului în număr, persoană și gen (la toți termenii sau numai la o parte din ei), prin raportare la morfemul de diateză (pronume reflexiv/verb auxiliar), se constituie în mărci definitorii ale diferitelor sensuri de diateză. Opoziția de diateză de desfășoară între: • doi termeni antitetici: activ și pasiv; • doi termeni în care antiteza este asumată în doua variante: reflexiv și reciproc; • doi termeni în care antiteza se suspendă, în doua variante
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în sfera subiectului și a unei a doua limite în desfășurarea acțiunii verbale, ci caracterul subiectiv al conținutului semantic al verbului apropiat, la o mare parte din verbe, de conținutul semantic al verbului de stare (a se întrista). Trăsătura semantică definitorie a diatezei dinamice este +subiectivitate, dar aceasta se dezvoltă și se manifestă în mod diferit (sau relativ diferit) la cele două clase: • verbe înscrise la diateza dinamică în sintagme formate din doi termeni autonomi lexical și sintactic (Mihaela s-a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de comunicare, ci momentul acțiunii verbului regent, cu care se află concomitent în relație sintactică și în relație de timp: „Dar tata spunea că nu mai are bani de dat pentru mine.” (I. Creangă) În oricare din situații, însă, caracteristica definitorie a prezentului este exprimarea simultaneității, parțială sau totală, între momentul acțiunii verbale și momentul vorbirii, ca timp absolut, între momentul acțiunii verbului la prezent și momentul acțiunii verbului regent, ca timp relativ. Din perspectiva aspectului verbal, prezentul nu se situează
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se opune indicativului și imperativului, pe de o parte, moduri ale certitudinii, potențial-optativului, pe de alta, mod al aspirației și al potențialității. Conjunctivul i se opune, în plan semantic, prin accentul semnificativ pus pe atitudinea ipotetică, de presupunere, în timp ce caracteristica definitorie a celui dintâi este nesiguranța asupra acțiunii, privită ca proiect sau posibilitate. Prezumtivul este modul presupunerii, al bănuielii, al ipotezelor privind desfășurarea sau nedesfășurarea unei acțiuni verbale, existența sau inexistența unor caracteristici ale verbului propoziției. În planul expresiei, opoziția față de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sintactică: Gândul de a fi pierdut și cea din urmă ocazie nu-l mai părăsea... sau un „timp” posterior, mai cu seamă când este precedat de prepoziții temporale: Înainte de a fi ajuns acasă i s-a întâmplat un lucru ciudat. Definitoriu rămâne, în toate cazurile, sensul perfectiv. Structura morfologică Sintagma infinitivului perfect este constituită din infinitivul prezent al auxiliarului a fi și tema de participiu a verbului liber: a fi cântat, a fi lucrat, a fi coborât, a fi dormit, a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
într-o variantă temporal-modală, prin care își asumă predicația și determină generarea funcției sintactice de subiect: „Viața noastră e o ironie / Minciuna-i rădăcina ei.” (M. Eminescu) „Ne pierdem ca să ne-mplinim.” (L. Blaga) Caracterul consubstanțial al celor două dimensiuni definitorii ale planului semantic al verbului: procesualitatea/dinamismul - trăsătură semantică lexicală - și temporalitatea, trăsătură semantică gramaticală, impun ca imanentă verbului funcția de predicat. Verbe predicative - verbe nepredicativetc "Verbe predicative - verbe nepredicative" Realizarea funcției de predicat este dependentă de conținutul lexical concret
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în sistemul gramatical al limbii, lipsa de autonomie sintactică; în consecință, gerunziul nu-și poate asuma direct predicația; enunțuri cu centrul propozițional într-un gerunziu nu sunt posibile în limba curentă. Componenta adverbială din planul semantic al gerunziului impune ca definitorii două funcții sintactice: de circumstanțial și de complement predicativ (element predicativ suplimentar). Funcția de circumstanțial se realizează cel mai frecvent prin variantele: • circumstanțial de timp: „Și așa, luându-ne rămas bun de la gazdă... plecăm.” (I. Creangă) • circumstanțial de cauză: „Știind
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Dimensiunea adjectivală din planul semantic al participiului (nedevenit adjectiv, întrucât acțiunea exprimată de verbul în care își are originea nu se transformă în însușire; se produce doar absolutizarea sensului perfectiv, de proces încheiat) îi determină specificul funcțional; realizează în mod definitoriu funcțiile sintactice: • atribut: „Tare sunt singur, Doamne, și pieziș! Copac pribeag uitat în câmpie.” (T. Arghezi) • nume predicativ în structura unui predicat analitic: „Pirgu, îndeosebi, părea frământat de o mâhnire neagră.” (Mateiu I. Caragiale) • complement predicativ; în relație sintactică de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
L. Blaga) „Dar munții-unde-s? Munții, / pe cari să-i mut din cale cu credința mea?” (L. Blaga) VI. ADVERBULtc "VI. ADVERBUL" Termenul care definește această clasă de unități lexico-gramaticale situează în prim-plan o particularitate sintactică, apreciată în general ca definitorie: adverbul este un determinant al verbului. Dar singură perspectiva sintactică nu poate fixa identitatea specifică a clasei adverbelor, foarte eterogenă în ansamblu. De altfel, din punctul de vedere al poziției sintactice, pe de o parte, adverbul intră deopotrivă în sintagme
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
înflorit,/ Când viața-i un basmu pustiu și urât.” (M.Eminescu, I, p. 38)$adverbul când - aici este conjuncție - instrument al unei relații sintactice de dependență și marcă a funcției de circumstanțial de opoziție, realizat propozițional$$. Sub aspect sintactic, este definitorie pentru adverb, dar nu generală, poziția de termen dependent; complement semantic al verbului, adverbul îi particularizează sfera semantică subordonându-i-se, printr-o relație de dependență facultativă. În continuarea distincției de adjectiv, adverbul se diferențiază de corespondentul său din sintagma
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
poartă de piatră/âncet s-a închis.” (L. Blaga, p. 140) Între diferitele subclase semantice de adverbe se manifestă deosebiri esențiale în dezvoltarea relațiilor și funcțiilor sintactice. Intră în relații sintactice generatoare de funcții sintactice adverbele calificative și adverbele circumstanțiale. Definitorie pentru adverb este funcția de circumstanțial, realizată în interiorul relației de dependență cu verbul: • circumstanțiale de mod: „Lumina bate altfel în zid, apele altfel în țărm.” (L. Blaga, p.133), • de timp: „Port acum în mine febra eternității.” (Ibidem, p. 133
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Prin rolul lor în structura enunțului sintactic, prepozițiile și conjuncțiile aparțin sistemului gramatical al limbii. Chiar dacă unele prepoziții și conjuncții, prin mutații în planul lor semantic funcțional, ajung să aibă funcții morfologice, de morfeme ale unor opoziții categoriale, funcția esențială, definitorie a clasei (claselor) se desfășoară la nivel sintactic. Alături de alte elemente lingvistice (componente ale unor mutații lexico-gramaticale: pronume, adverbe), prepoziția și conjuncția constituie categoria elementelor de relație; asigură desfășurarea relațiilor sintactice - condiție fundamentală a unității structurale a enunțului sintactic. Se
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
șede astfel de moarte-uitat, bolnav.” (M. Eminescu) Cele mai multe prepoziții, însă, și mai ales locuțiunile prepoziționale, caracterizate printr-un plan semantic mai puțin abstract, chiar dacă aproape întotdeauna polisemantic, se înscriu în continuitatea conținutului lexical al termenului dependent prin trăsăturile lor semantice definitorii (sau prin una din fascicolul de trăsături din care se constituie planul lor semantic). Aceste trăsături semantice se înscriu cu deosebire în principalele câmpuri semantice, descrise în plan sintactic de un circumstanțial: spațialitate, temporalitate, cauzalitate, finalitate etc. Se adaugă asociativitatea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de relația de dependență atributivă. În enunțul Vecinul Ionescu este inginer., termenul Ionescu funcționează ca atribut, în timp ce, într-un enunț precum Vecinul, Ionescu, este inginer., același termen este subiect, în relație de apoziție cu substantivul vecinul. Pauza este o caracteristică definitorie, în complementaritate cu topica, a atributului circumstanțial: Mihaela, așa bolnavă, s-a dus totuși la școală. Articolul În legătură cu funcția lui morfologică, de morfem al gradului maxim de determinare a substantivului, articolul hotărât fixează caracterul de interdependență pentru o relație verb-substantiv
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de realizare și funcționare: - în interiorul sistemului de semne lingvistice, - în complementaritate cu alt sistem semiotic își au originea în variantele situației de comunicare (stilul conversației, stil narativ etc.) și se reflectă în modul de realizare concretă a celor trei atribute definitorii ale enunțului: (1) unitate semantică, (2) unitate sintactică, (3) unitate prozodică. Aceste deosebiri generează două categorii structurale de enunțuri: • enunțuri situaționale • enunțuri autonome Enunțurile situaționale Se caracterizează prin unitate prozodică și structurală; sunt constituite din sintagme în interiorul cărora se dezvoltă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
spre cabană sau cine pregătește un adăpost sigur pentru la noapte. Premiul nu l-a primit cine a descoperit cabana ci cine a pregătit adăpostul pentru noapte. b. Predicatul analitictc "b. Predicatul analitic" Sub aspect structural, pentru predicatul analitic este definitorie realizarea predicației printr-un constituent analitic, cu organizare bipolară: un component verbal - un verb copulativ și un complement nominal (nume: substantiv/adjectiv/pronume, adverb sau propoziție - dezvoltare a planului semantic al unui nume): verb copulativ + nume predicativ. Sub aspect funcțional-semantic
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
absolut au dezvoltarea redusă la cei doi termeni ai nucleului predicațional: subiectul și predicatul. Verbele care realizează predicatul absolut au conținutul lexical absolutizat în desfășurarea consubstanțialității semantice subiect - predicat sau își dezvoltă o variantă proprie acestor enunțuri, a cărei caracteristică definitorie este pierderea componentei „temporalitate”. Verbul a fi este un verb existențial, sinonim „perfect” cu a exista, în enunțuri precum: „Este Dumnezeu.”, „Eu e Dumnezeu. Națiunea mea e lumea, cum fără eu nu e Dumnezeu, astfel fără națiunea mea nu e
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
nominal rămâne mai departe valabilă, însă nu vom mai întrebuința aceste expresii, ci pe aceea de predicat de acțiune sau de proces, mai simplu: predicat narativ și predicat de stare sau de esență, sau mai simplu: predicat descriptiv sau predicat definitoriu.” Numai aparent, opoziția predicat narativ/predicat descriptiv corespunde opoziției predicat verbal/ predicat nominal, opoziție contestată în realitate de G. Ivănescu în favoarea opoziției sintetic-analitic, care diferențiază verbele de stare de tipul bolește de „verbele de stare” de tipul este bolnav: „În
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de prăpastie fără fund dintre falsa lor importanță și gheața din privirile mele.” (G. Bogza, 7) Marcarea identitățiitc "Marcarea identit\]ii" specifice a atributului circumstanțialtc "specifice a atributului circumstan]ial" Relația de dependență de la baza atributului circumstanțial prezintă două caracteristici definitorii prin coexistența lor: • este o relație de dependență slăbită 44; • își are originea în doi termeni regenți: un nume (pronume) și un verb. Caracterul slăbit al relației se concretizează în planul expresiei, în izolarea atributului circumstanțial de regentul său nominal
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
nu s-ar putea plânge că ar fi simțit între mine și el vreo distanță...” (G. Bogza, 7) Dependența de verb rămâne, în general, implicită în planul semantic al relației sintactice, prin dezvoltarea unei componente circumstanțiale a cărei prezență este definitorie pentru identitatea sintactică a atributului circumstanțial. Componenta circumstanțială poate fi fixată, uneori, prin termeni corelativi (tot, totuși) sau prin adverbele chiar, așa, odată care însoțesc atributul circumstanțial: „Puțini oameni, odată fixați într-un pisc, odată așezați sub o stea, au
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]