5,030 matches
-
poetic se umple, prin urmare, de simboluri ale mitului cărții, ale bibliotecii (Biblioteca Oblio) sau de referințe culturale, în unele cazuri chiar de dialoguri lacunare cu scriitorii preferați, de la Arthur Rimbaud și Pablo Neruda la Dinescu, Ivănescu sau Baștovoi (Cu demonii supraviețuirii pe umăr, Cu puțin timp înainte de prima cădere nervoasă). Rezultatul este, firește, cel așteptat: în ordinea strict existențială, ipostazele disoluției cuplului se estompează, iar criza provocată de ruptură este depășită. Ceea ce este cât se poate de evident în chiar
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ieroglife ficționale. Într-un loc, poeții-mânuitori abili ai măștilor, dar și potențiali vraci, mântuitori ai iluziilor astfel întreținute sunt invocați tocmai pentru a justifica preferința pentru o atare formă a alterității interioare: "Dumnezeul măștilor și al iluziilor/ dansează./ Pare un demon care și-a uitat/ vorbele și puterea./ La miezul nopții, el își înghite/ umbra, tânguirea,/ se duce în fața pietrei/ și își sărută chipul./ O, scris ți-e numele pe fruntea zeilor!/ Și osul zilei doare. Să vină poeții!/ Prea multe
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
său le ia "această diferență specifică". Căci dubla vocație este resimțită drept sursă de valorizări fertile, egal stimulatoare abia aici, în acest spațiu bine delimitat, unde "eu, sălbatecul mâzgâlitor/ de hârtie și pânze" își poate exorciza aproape toate soiurile de demoni. Oricât ar părea însă de puțin probabil, demonii artistici ai lui Traian Mocanu sunt exact sursa epifaniilor necesare. Spre finalul celui de-al doilea volum de Mocanorfoze, revelația îmbracă certitudinea finalității religioase a artei: "Întruparea Hristosului/ este de fapt adâncul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
vocație este resimțită drept sursă de valorizări fertile, egal stimulatoare abia aici, în acest spațiu bine delimitat, unde "eu, sălbatecul mâzgâlitor/ de hârtie și pânze" își poate exorciza aproape toate soiurile de demoni. Oricât ar părea însă de puțin probabil, demonii artistici ai lui Traian Mocanu sunt exact sursa epifaniilor necesare. Spre finalul celui de-al doilea volum de Mocanorfoze, revelația îmbracă certitudinea finalității religioase a artei: "Întruparea Hristosului/ este de fapt adâncul/ copleșitor al unei lumi/ pline de taine, Atelierul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
uriașilor, Editura Eminescu, București, 1973; Lavă, București, 1974; Paradisul, Editura Junimea, Iași, 1975; Energia visului, Editura Junimea, Iași, 1977; Trandafirul sălbatic, București, 1978; Nordul obiectelor (cu o prefață de Marian Popa), Editura Junimea, Iași, 1979; Accente, Editura Junimea, Iași, 1981; Demonul, Editura Cartea Românească, București, 1982; Magie, Editura Eminescu, București, 1982; Flamingo, Editura Junimea, Iași, 1984; A doua zi (volum antologic, prefață de Laurențiu Ulici), Editura Albatros, București, 1985; Orpheus, Editura Junimea, Iași, 1986; Zamolxis, București, 1988; Dilatarea timpului, Editura Cartea
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
portretului ale cărui linii, după cum am văzut, sunt trasate încă de la început. Astfel, creatorul este singurul capabil să vadă în spațiu și timp, dar o asemenea omnisciență trebuie plătită cu o suferință pe măsură, după cum avertizează una dintre vocile din Demonul: Nu sunt cuvinte să dezvălui/ suferința de a vedea peste tot/ și-n timpurile toate". Vocația creatoare, căreia nu i se poate nicicând sustrage, așadar acest destin unic de pionier al exprimării sincere, "cu inima", are și un revers, marcându
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
creatoare, căreia nu i se poate nicicând sustrage, așadar acest destin unic de pionier al exprimării sincere, "cu inima", are și un revers, marcându-l cu stigmatul singurătății. "Cu fiecare cuvânt spus/ mă simt mai sărac și mai singur", recunoaște Demonul și totuși optează pentru retragerea într-o solitudine mândră, de o grandoare ca a marilor romantici. Versurile vorbesc despre "soarele fix al singurătății" (Pieta), despre o rigoare autoimpusă, fără mari rezerve: "să taci/ și în singurătate absolută" (***) sau despre o
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
unde se înscenează un ritual total diferit de ceremonia plină de gravitate din Îndoirea luminii lui Nichita Stănescu: "abia o lumină în patru labe/ din când în când mi-adoarme la picioare/ și tremurând în vis mănâncă flori"). Mai mult, Demonul își permite nu o dată luxul riscant al amenințării cititorilor nedemni cu o gestică arogantă sau chiar agresivă, care să le puncteze inferioritatea. Există, de fapt, nu mai puțin de nouăsprezece motive pentru care Poetul e îndreptățit să se adreseze vulgului
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de esență tragică al liricii lui Ioanid Romanescu, pentru că el explică însăși cauza uneia dintre notele definitorii ale întregii sale creații, și anume nota ateistă. Realizând cine l-a așezat sub semnul fatalității, al perisabilului, speriat de faptul că nici măcar demonul Poeziei nu este de ajuns pentru a dobândi mult râvnita supremație în univers, așadar și nemurirea, poetului nu-i mai rămâne decât revolta. Contestația religioasă pleacă de la punerea sub semnul îndoielii a unora dintre atributele divinității mai ales a omnipotenței
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
prin prisma complexului singurătății, trebuie corelată așadar cu concepția despre timp a lui Ioanid Romanescu. Acesta se relevă ca un "poète maudit" modern, ca un alt spirit ce se visează nemuritor, dar realizează că diferența față de natura divină este Timpul, Demonul suprem căruia doar natura umană trebuie să i se supună. Conștiința temporalității începe să se facă din ce în ce mai simțită pe parcursul cărții, odată cu perceperea unei oboseli stranii, a unei dorințe de uitare și liniștire, căci "mi-s grei bocancii timpului pe umăr
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
astfel, un prezent al celebrării întâlnirii îndrăgostiților Sărut mâinile Doamnă! La revedere Domnule!, unul al adâncirii într-o Noapte gurmandă, altul al suferinței, în Bătrânii sau Mă bărbieresc și plâng, multiplele ipostazieri ale prezentului revoltei, în Talanga, Presiunea luminii sau Demonul, în fine, un prezent al creației în Cititorilor, dulcilor mei contribuabili. Există, surprinzător, și un poem în care sunt unificate cele trei timpuri, cu o ironie mușcătoare, menita deghizării disperării cu care este percepută curgerea ireversibilă, irecuperabilă, salutată înșelător cu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
și situația asta. N-o să te lase la greu nici nevasta". Pe tiparul formelor consacrate ale liricii religioase, Doru Scărlătescu montează și demontează așadar nu numai un întreg spectacol al umanului (de la protola post-istoria lui chinuită de tot felul de demoni), ci și o eboșă a spectacolului literaturii sacre și profane. Viziunea proprie asupra ambelor forme de reprezentare este condensată într-o scriitură ce se recomandă prin inteligență, rafinament stilistic și o ironie fină, ce nu face însă decât să intensifice
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
cu tinerețea fără bătrânețe/ care m-a îndemnat să mă nasc/ Mehr Licht!" (împărățind, întunericul...). Paginile ultime ale cărții îi vor reda, așadar, în manieră similidiaristică, preistoria și prezentul nelipsit de irizații vizionare, tocmai pentru a fixa portretul unui fals demon, în esență un înger căzut între oamenii printre care își exploatează sensul soteriologic. Într-o lume cu semnul schimbat, cum este lumea aproape dezagregată a triunghiurilor cu pupila albastră, legea ar impune ca factorul dizolvant să devină factor coagulant, unificator
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
odată zămislite, "se preschimbă în/ adâncuri", adâncuri de care scribul este deopotrivă oripilat și fascinat. Captiv, de voie, într-un teritoriu monstruos, el trudește, fără să se sature, la mecanismul de producere a textului care să salveze ființa de propriii demoni, între care cel mai înspăimântător pare a fi o solitudine radicală, specifică secolului ce abia a trecut: "Dar nu există nimic care să ne poată salva de singurătate/ această cupolă injectă, șiroind în/ infern, îmbibată cu stârvuri și fum/ cupola
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
scursuri mâloase? vietățile/ înotând în aceste scursuri ce sunt? de ce se îndreaptă/ spre mine? cel din față cu glugă și exploziv de/ unde iese?/ din înlăuntrul tău iese.../ din înlăuntrul tău iese..." Într-o bibliotecă îndrăgostindu-se fără de moarte). Între demonii schizotimici proveniți din hrubele labirintice ale subconștientului și himerele suav liliale ale mitologiilor culturale de dată recentă se proiectează scenarii textualiste, complicate adesea excesiv. Tiparul cel mai frecvent utilizat este concepția chinuită a poemului, fixată într-un decor similiamniotic fastuos
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
proclamarea autonomiei sale15. Individul se (auto)construiește în periplurile sale sociale, etice, politice etc. Femeia parcurge și ea drumul sinuoasei sale afirmări. Locul și rolul femeii în societate, puterea și formele de acțiune, diversitatea reprezentărilor pe parcursul timpului (zeița, madona, vrăjitoare, demon) s-au schimbat. Printre fenomenele sociale, morale și estetice care definesc modernitatea, Parisul și Pariziana sunt elemente revelatorii subtile ale fetelor modernității (prin cultul violent al inovației și al formei). Franța este matricea modelelor politice și culturale moderne. Parisul, orașul
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
o serie de figuri ambigue, jalnice, detestabile, păcătoase, victime, cochete, slabe, angelice, demonice", constată Simone de Beauvoir [1998, I, p.225]. Arhetipurile feminine care obsedează imaginarul artistic și literar al secolului al XIX-lea sunt definite că madona, înger sau demon [Michaud, 2002, p.149] sau că madona, muză și seducătoare [Higonnet, 2002, p.303]. Aceste stereotipuri artistice și ideologice sunt reprezentate la diferite niveluri ale culturii literare (literatura populară, periodica, beletristica) și vizuale (în publicitate, fotografii, ilustrații de carte, pictură
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
sau îndepărtându-l de funcții serioase, ruinând Familia și Societatea, asemeni lui Nana în românul eponim. Răutăcioasa și de o imoralitate contagioasă, cu o putere nefasta, ea distruge viața bărbatului. De la La morte amoureuse de Téophile Gautier, unde Pariziana este demon și vampir, literatura reprezintă nenumărate Salomee în perioada decadenta. În prefață la volumul sugestiv intitulat Diaboliques (1874), Barbey d'Aurevilly prezintă eroinele sale drept noi Eve, monștri cu aparente de îngeri. Eroinele sunt femei-sfincși, femei dominatoare și virile, reprezentări ale
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
de prim plan sunt revoltați, în afara legii, vehicule care traversează, în mare viteză și cu violența, de sus în jos sau invers, etajele ierarhiei sociale ale Comediei umane. Dinamismul extraordinar generează mitul energiei vitale. Eroii lui Balzac sunt posedați de demonul arivismului. Dacă personajul balzacian se definește că "o sumă de energie", după formulă din Physiologie du mariage, economisita (că în cazul avarilor) sau consumată (că în cazul personajelor active), personajul din jumătatea a doua a secolului pierde această calitate. "Pentru
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
sau, ca să păstrăm accentul pus pe etimologia textului, întrețesere). "Intertextualitatea ar caracteriza generarea textului plecând de la alt(e) text(e), scrierea noilor pagini fiind înțeleasă ca interacțiune cu enunțuri anterioare și preexistente"27 (Limat-Letellier și Miguet-Ollagnier: 1998, 17). Mânat de demonul teoriei, Antoine Compagnon va reveni asupra fenomenului intertextual (Paris, [1998]), abordând legătura dintre iluzia referențială și intertextualitate (s.a.). Va profita de prilej pentru a creiona cuvenite nuanțări, dar și, poate, pentru a exprima un entuziasm reținut față de taxinomia categoriilor transtextu
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
deja realizat, într-un sistem semiotic sau simbolic diferit de cel lingvistic. Ajungem să considerăm că avem în față un index al valorii culturale, obiect prin excelență al retoricii. (Molinié amintește despre grade de referențialitate, în timp ce A. Compagnon, mânat de demonul teoriei, constată că nu mai există decât gradul secund, legătura primară a operei cu obiectul (reprezentat) s-a pierdut demult. Pe de altă parte, s-a găsit fericita formulare "indexarea valorii culturii", ceea ce ne trimite la problema criteriului alegerii anumitor
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
sur Michel Butor. L'écriture en transformation, Paris: Éditions Différence. * repetarea: conservare vs transformare. COMPAGNON Antoine [1998] (2007) Le Démon de la Théorie. Littérature et sens commun, Paris : Éditions du Seuil, Collection "Points", Série "Essais" (Lucrare tradusă și în limba română: Demonul teoriei. Literatură și bun-simț, traducere de Gabriel MARIAN și Andrei-Paul CORESCU, Cluj-Napoca: Editura Echinox, Colecția "Săgetătorul"). * iluzie referențială și intertextualitate. CUSSET Christophe (1999) La Muse dans la Bibliothèque. Reécriture et intertextualité dans la poésie alexandrine, Paris: CNRS Littérature. * rescriere/hipertextualitate
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
se numește "Terby" (aluzie la popularele jucării electronice "Furby", apte de a comunica și de a adopta fizionomii variate) și sugerează o combinație teratologică de pasăre și animal. Cîinele familiei participă și el la coșmarul naratorului, devenind un depozitar al demonilor strecurați în clădire. Bret descoperă că reușește să exorcizeze duhurile necurate prin scris, așa că începe să-și rescrie finalurile de romane, ucigîndu-și criminalii. Trimiterea subtilă este, de fapt, la ceea ce aminteam mai devreme. Ficțiunea a scăpat de sub control, amenințînd să
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
75); Reeditând destinul lui Mureșan și al altor revoluționari consacrați, personajul unic al operei eminesciene ajunge la convingeri adânc universale" (p. 184); În evoluția biografiei interioare a unicului erou eminescian, și Hyperion pare să fie o ipostază născută din cenușa demonului" (p. 256); "Frondeurul Heliade, personaj al propriei opere, contestatarul vehement din satire și pamflete, este în cele din urmă absorbit de ideea construirii monumentului propriei sale personalități de reformator" (p. 291). Introducere... "Este Antim, în general, un personaj al didahiilor
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
fost văzut să nu spună nimănui ce a văzut și ce a auzit. Pe această semnificativă tăcere se întemeiază puterea diavolului. Amenințarea e repetată până când eroul rostește în auzul tuturor ce a văzut și ce a auzit: atunci abia, simbolic, demonul moare. În aceeași logică, Necuratul nu se apropie de casa în care se spun povești (cu/despre el). A deconspira, a verbaliza, a scoate la vedere reprezintă începutul mântuirii, nu numai pentru că a defini reprezintă o formă de luare în
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]