3,354 matches
-
elevii seminarului era secretă. Ca urmare a grevelor, mitingurilor și a mișcărilor studențești, în august 1884, printr-un ucaz (decret) imperial, a fost anulată autonomia universitară. În scurt timp, aresturile politiei și pușcăriile au devenit neîncăpătoare. S-a recurs la deportări în Siberia 3. Dacă istoria românilor și literatura românească se puteau studia mai ușor la Kiev, Odessa, Moscova, Petersburg, la Chișinău aceste cărți din regat nu puteau ajunge. Pe de alta parte bunăstarea materială a populației rurale a constituit o
Mișcarea de eliberare națională a românilor din Basarabia () [Corola-website/Science/328854_a_330183]
-
studenților moldoveni la muncă silnică între 3 și 12 ani, însă Curtea de Apel din Petersburg, a considerat dovezile neconcludente și i-a achitat pe majoritatea membrilor, doar trei studenți: Vasile Ouatul, Ion Pelivan, Alexandru Griscov, au fost condamnați la deportare. Restul basarabenilor au fost eliberați după 5 luni de închisoare și au fost trimiși în gubernia natală sub supravegherea poliției 7. Aici la Dorpat, pe băncile Universității și în arestul politiei s-a format o parte din generația oamenilor politici
Mișcarea de eliberare națională a românilor din Basarabia () [Corola-website/Science/328854_a_330183]
-
XIX-lea și al XX-lea, cu excepția unui singur sat, Babimost, aflat în imediata apropiere a fostei granițe. După expulzarea brutală a germanilor, polonezii au încercat să șteargă urmele istoriei și culturii germanilor. Teritoriile Recuperate mai erau încă locuite după deportări de un număr relativ important de germani. Guvernul polonez a creat Ministerul Teritoriilor Recuperate condus de vicepremierul Władysław Gomułka. Expulzările și colonizările au căzut în sarcina „Biroului pentru Repatriere”. În conformitate cu rezultatele recensământului din 14 februarie 1946, populația Poloniei mai cuprindea
Teritoriile recuperate () [Corola-website/Science/328890_a_330219]
-
Max Halm, " Doua inimioare și patru pereți" și "Te iubesc". În 1940 tot Petrică Moțoi a avut prima încercare de a forma un ansamblu folcloric mai mare de 60 instrumentiști (o bună parte din acești instrumentiști rromi, scăpând astfel de deportarea în Transnistria prin acte false prin care erau prezentați drept etnici români). Petrică Moțoi a alcătuit un ansamblu de 70 de instrumentiști țigani și români pe lângă Marele Stat major și, împreună cu o altă formație condusă de Victor Predescu, au susținut
Petrică Moțoi () [Corola-website/Science/325367_a_326696]
-
a fost deportată în Kazahstan în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, la ordinul comandantului NKVD Lavrenti Beria, ca măsură de a tăia orice sprijin pentru insurgența cecenă. Cecenilor li s-a permis să se întoarcă doar după ce ordinul de deportare a fost abrogat de Nikita Hrușciov, în 1957. Basaev, un avid jucător de fotbal, a absolvit școala din Dișne-Vedeno în 1982, la vârsta de 17 ani, și a petrecut următorii doi ani efectuându-și serviciul militar obligatoriu în armata sovietică
Șamil Basaev () [Corola-website/Science/324922_a_326251]
-
o dată cu revoluția de la 1848, fapt care a permis dezvoltarea așezământului. A urmat o perioadă de prosperitate care s-a menținut relativ constantă, independent de schimbările politice din Banat. Aceasta a fost abrut întreruptă de al doilea război mondial. Au urmat deportări în Rusia, apoi deportările în Bărăgan și în final colectivizarea. Aceasta a dat o lovitură gravă localnicilor, majoritari germani, care se ocupau cu succes de agricultură. Atât casele cât și pământurile lor au trecut în proprietatea statului însă la scurt
Șandra, Timiș () [Corola-website/Science/324506_a_325835]
-
fapt care a permis dezvoltarea așezământului. A urmat o perioadă de prosperitate care s-a menținut relativ constantă, independent de schimbările politice din Banat. Aceasta a fost abrut întreruptă de al doilea război mondial. Au urmat deportări în Rusia, apoi deportările în Bărăgan și în final colectivizarea. Aceasta a dat o lovitură gravă localnicilor, majoritari germani, care se ocupau cu succes de agricultură. Atât casele cât și pământurile lor au trecut în proprietatea statului însă la scurt timp proprietatea caselor a
Șandra, Timiș () [Corola-website/Science/324506_a_325835]
-
a avut grijă de ei până la sfârșitul războiului. În cele trei locuințe pe care Karády le-a posedat la Budapesta și în împrejurimi ea a ascuns mai mulți prieteni evrei care au reușit să scape de teroarea nazistă și de deportarea în lagărele morții. În 1942 a fost judecată și pedepsită cu o amendă însemnată pentru ca l-a adus acasă de pe front pe compozitorul evreu György G. Dénes, care se afla acolo la muncă obligatorie. După cum scrie în memoriile ei, ea
Katalin Karády () [Corola-website/Science/327002_a_328331]
-
pedepsită cu o amendă însemnată pentru ca l-a adus acasă de pe front pe compozitorul evreu György G. Dénes, care se afla acolo la muncă obligatorie. După cum scrie în memoriile ei, ea a încercat să salveze evrei și din stația de deportare de la Kistarcsa. Iubitul ei, generalul Ujszászy, a fost predat de armata germană sovieticilor în cadrul unui schimb de spioni și soarta lui a fost o vreme necunoscută. După eliberarea Budapestei, Karády a aflat că logodnicul ei a fost executat de sovietici
Katalin Karády () [Corola-website/Science/327002_a_328331]
-
ani și jumătate de închisoare pentru omor din culpă, pentru rolul său avut în comiterea crimelor regimului. s-a născut la Kolberg, care astăzi se numește Kołobrzeg, în actuala Polonie. Familia sa a fost reinstalata în Damgarten în 1944, în timpul deportării germanilor din Pomerania Posterioara. Krenz s-a alăturat Partidului Unității Socialiste din Germania (ȘED) în 1955. Din 1971 până în 1990, a fost membru al Camerei Poporului ("Volkskammer"-organul legislativ în R.D.G.) și al prezidiului acesteia din 1971 și până 1981
Egon Krenz () [Corola-website/Science/326448_a_327777]
-
capitolul 1:1-3 îl identifica pe Ieremia că fiul lui Hilkia și plasează cronologic activitatea sa la finele epocii Primului Templu din Ierusalim, între reformele regelui Iosia al Iudeei (probabil prin 627 î.Hr.) și subjugarea țării de către babiloneni prin 605, deportarea regelui Ioahin în 597, distrugerea Ierusalimului și a Primului Templu în 586 î.Hr.și asasinarea guvernatorului evreu Ghedalia, numit de babiloneni, prin 582 î.Hr. Dintre toți prorocii evrei, personalitatea să reiese mai clar conturată decât a altora, mai ales atunci când
Ieremia (carte) () [Corola-website/Science/323557_a_324886]
-
Fraenkel, urmat de rabinii Margosches (tată și fiu). În cele două sinagogi se dezbăteau ocazional subiecte legate de sionism sau de alte probleme naționale evreiești. De asemenea, mai existau și două mici case de rugăciune: “Wiznitzerschul” și “Handwerkerschul”. În perioada deportării evreilor din octombrie 1941, în templu s-au ascuns câțiva evrei, care au fost scoși cu forța de aici. În tavanul albastru se mai vedeau prin anii 2000 găurile de la gloanțele trase atunci. La mijlocul anilor '50 ai secolului al XX
Templul Mare din Vatra Dornei () [Corola-website/Science/323623_a_324952]
-
de Marele Stat Major Român: un batalion de rezistenți este creat și antrenat pentru a lupta împotriva invadatorului sovietic și a NKVD-ului: Batalionul Fix Regional din Bucovina. Sute de români au fugit atunci din calea terorii sovietice și a deportărilor, pentru a se refugia în păduri. Aceștia au înființat gherile antisovietice, în grupuri de 15 până la 20 de persoane. Primele grupuri de luptători au apărut astfel în nordul Bucovinei, uneori încadrate și susținute de comandamentul militar german, dar conduse întotdeauna
Rezistența anticomunistă din România () [Corola-website/Science/322992_a_324321]
-
anul 1938, Anghel Anițoiu lucra la Asociația Veteranilor de Război „Marele Voievod Mihai“ care funcționa pe lângă Casa Regală și era secretar al Comandamentului Corpului 5 Armată. În această calitate, el a avut acces la ordinele secrete privind perchezițiile, arestările și deportările evreilor. Drept între popoare (în ) este un titlu acordat în viață sau post mortem de Statul Israel prin intermediul institutului „Yad Vashem” pe baza unei legi speciale a Knesset-ului (Parlamentul Israelian), pentru perpetuarea memoriei martirilor și eroilor din perioada Holocaustului
Anghel T. Anuțoiu () [Corola-website/Science/323068_a_324397]
-
i-a adus elevului Belousov prejudicii irecuperabile. Tatăl său este arestat de autoritățile sovietice și deportat (pe motiv că a fost ofițer în armata țaristă, deși nu a luptat împotriva bolșevicilor) într-un lagăr de exterminare din regiunea Kirov. După deportarea tatălui, decedează mama sa, copiii rămânând orfani. Într-o atare situație, se încumetă să-și facă studiile la Liceul de băieți Ion Creangă din Bălți, unde în anii 1942 1944 urmează cu succes primele două clase. În anul de învățământ
Vitalie Belousov () [Corola-website/Science/323138_a_324467]
-
Bystrica,acordând medalii pentru soldatii germani de partea lor în reprimarea revoltei. Cu toate acestea, partizanii împreună cu rămășițele forțelor regulate au continuat eforturile lor în munți. Drept răzbunare,slovacii au executat multe suspectate de rebelune și evreii care au evitat deportarea până atunci, și au distrus 93 de sate pentru suspiciune de colaborare. O estimare mai târziu a taxei de trecere deces a fost de 5,304 și autoritățile au descoperit 211 gropi comune, care a rezultat din aceste atrocități. Cea
Slovacia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/323196_a_324525]
-
În timpul Primului Război Mondial, guvernul otoman a trebuit să facă față problemelor și pe frontul din interior, printre cele mai grave fiind răscoalele armenilor din estul Anatoliei. Guvernul otoman a răspuns prin emiterea „Legii de strămutare și colonizare”, care a dus la deportarea armenilor din regiune. O serie de istorici consideră că această acțiune poate fi calificată drept genocid la adresa populației armenești.. Acest punct de vedere nu este împărtășit de guvernul turc și de păturile largi ale populație țării, care consideră că cea
Destrămarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324091_a_325420]
-
parte a deceselor din rândul armenilor otomani se datorează condițiilor grele de viață din Primul Război Mondial, a războiului civil din regiune, care au afectat în egală măsură populația locală, indiferent de religie sau apartenență etnică. Guvernul turc consideră că deportările care au urmat aplicării Legii Tehcir nu au contribuit în mod semnificativ la creșterea mortalității în rândurile armenilor, iar afirmațiile conform cărora otomanii ar fi responsabili de crime de război. Participarea Imperiului Otoman la Primul Război Mondial a încetat odată cu
Destrămarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324091_a_325420]
-
unui ceasornicar evreu numit Samuel Spiegelblatt, urmaș al mai multor generații de ceasornicari. A învățat de mic la școala tradiționala „heder”, iar mai târziu la gimnaziul de stat din localitatea natală. Între anii 1941-1944 a fost deportat în Transnistria. Supraviețuind deportarea și genocidul, după eliberare, Spiegelblatt a lucrat ca bijutier, iar apoi a învățat literatura rusă la Universitatea din București. Între anii 1954-1958 a fost conferențiar la catedra de literatură rusă la această universitate și la Școala de literatură și critică
Alexander Spiegelblatt () [Corola-website/Science/324225_a_325554]
-
din Erzurum și Bitlis din iarna anului 1916. Kurzii erau considerați de către autoritățile otomane elemente subversive, care ar fi luat partea rușilor în caz de război. Pentru eliminarea unei asemenea amenințări, Junii Turci s-au implicat în acțiuni ample de deportare a kurzilor din regiunile Djabachdjur, Palu, Musch, Erzurum șj Bitlis. Aproximativ 300.000 de kurzi au fost forțați să se mute spre sud-vest la Urfa și spre vest la Aintab și Marasch. În vara anului 1917, kurzii au fost mutați
Junii Turci () [Corola-website/Science/324359_a_325688]
-
bulgare provocau ravagii asupra Traciei, inclusiv asupra unor orașe importante, precum Herakleia sau Caenophrurion (astăzi, Çorlu), iar acțiunile lor conduceau la evacuarea unor orașe întregi, cum a fost cazul cu (astăzi, Tekirdağ). În timp, Caloian a ajuns să promoveze practica deportărilor de populații, conducând familii întregi în regiunile cele mai îndepărtate ale Bulgariei. Caloian a asediat Adrianopolul în două rânduri, însă de fiecare dată a eșuat în încercarea de ocupare a orașului, ca urmare fie a retragerii cavaleriei cumane, fie a
Ioniță Caloian () [Corola-website/Science/324368_a_325697]
-
subordinea arhidiecezelor Breslau, respectiv Olomouc, începând cu 1 ianuarie 1940. Autoritățile germane au introdus teroarea în Transolza. Naziștii erau îndreptați în mod deosebit împotriva intelectualității poloneze, din rândul căreia care mulți au murit în timpul războiului. Omoruri în masă, execuții, arestări, deportări ale localnicilor la muncă forțată și în lagărele de concentrare aveau loc zilnic. Cea mai cunoscută crimă de război a fost uciderea a 36 de săteni din Żywocice și din împrejurimi la 6 august 1944. Acest masacru este cunoscut sub
Transolza () [Corola-website/Science/326609_a_327938]
-
de la Żywocice). Mișcarea de rezistență, formată în principal din polonezi, era relativ puternică în Transolza. S-au introdus Volksliste - documente prin care un cetățean negerman declara că are parțial origine germană; refuzul de a semna aceste documente putea duce la deportarea în lagărele de concentrare. Localnicii care acceptau erau ulterior recrutați în Wehrmacht. Mulți localnici fără origine germană au fost obligați să semneze. Numărul morților în Transolza în timpul celui de al Doilea Război Mondial s-a ridicat la circa 6.000
Transolza () [Corola-website/Science/326609_a_327938]
-
au fugit în străinătate. Pe 1 ianuarie 1919 noul guvern otoman l-a trecut în rezervă pe Enver Pașa. El a fost judecat "in absentia" de un tribunal militar pentru crimele de „implicarea țării în război fără un temei legitim, deportarea forțată a armenilor și părăsirea țării fără permisiune” și a fost condamnat la moarte. Enver a ajuns în Imperiul German în octombrie 1918, unde a intrat în legătură și a colaborat cu comunistul Karl Radek și cu alți tovarăși ai
İsmail Enver () [Corola-website/Science/326753_a_328082]
-
AK-74. Născut într-o familie de țărani înstăriți (kulaci), în satul Kuria, gubernia Altai, era al 17-lea din cei 19 copii ai familiei, dintre care au supraviețuit 8. Victimă a „dekulacizării”, Mihail a cunoscut, la vârsta de 11 ani, deportarea în Siberia, împreună cu întreaga sa familie. A evadat în două rânduri, la vârstele de 15 ani și, respectiv, de 17 ani, apoi a lucrat într-un depozit al căii ferate din Turkestan. , în 1938, în vârstă de 19 ani, a
Mihail Kalașnikov () [Corola-website/Science/326780_a_328109]