7,054 matches
-
poartă - și ele - „stigmatele” estetizante ale retorismului, pitorescului și voinței de abstractizare. Rezolvarea întregii probleme nu poate veni decât prin abandonarea irevocabilă - într-un act purificator convergent teleologic cu automatismul psihologic suprarealist (indicat ca o soluție viabilă) - a „«viciului» stilului”: despărțirea de Maiorescu, teoretizată de P. cu determinarea spiritului unei culturi conștiente de propria sa maturitate, este, în evoluția literaturii române, celălalt versant ideologic al unei lupte „mitice” în cadrul căreia, având de partea sa prestigiul incontestabil al șefului de școală, Lovinescu
PETRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
cu marea tradiție spirituală românească și europeană. Spirit elegiac, trăindu-și cu estetism și voluptate nostalgiile, poetul conturează un univers liric dominat de o sensibilitate neoromantică, în care pasiunile și sentimentele sunt îndelung șlefuite de o conștiință artistică superioară: „Odată despărțirile noastre n-o să mai sfâșie. / Am să plec... totul o să-ți pară firesc... / A fost o toamnă cenușie, / o seară cu alcool într-un cadru grotesc, / câteva scrisori, o telegramă, / degetele tale cuprinzând ceașca de ceai, / sarea uscată sub pleoape
MORARIU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288241_a_289570]
-
surprinzător de unitară, constantă, lipsită de evoluții sensibile. Poemele publicate în anii ’70 - ’80 se aseamănă cu cele din tinerețe - aceleași teme, același univers poetic, aceeași manieră, același timbru. Temele noi depistabile în poeziile de senectute vor fi cele firești: despărțirea de viață, trecerea universală, vanitatea vanităților, moartea privită cu seninătate. M. a putut fi considerat parnasian, simbolist întârziat, iar încercările lui, manifeste la un moment dat, de a adopta, după exemplul lui Ion Barbu, modalitățile ermetismului au fost socotite inautentice
MOSANDREI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288259_a_289588]
-
șapte poeți (1939), scoase în aceeași colecție. Mai multe pasteluri, în genere autumnale (Stanțe, Teama, Sfârșit, Final, Umbre), din placheta Versuri, creionează climatul apăsător al unei amărăciuni provocate de nefericiri familiale (moartea tatălui, părăsirea casei părintești), maladii fizice ori nevroze, despărțiri. Versul clasic face loc deseori celui liber, aspirând să capteze duritatea cotidianului, însă glisând mereu în prozaic. Mai ambițios este Țărm sacru, poem compus în șase părți, în vers liber, pe antiteza dintre existența antică, având ca nucleu credința în
MUNTEANU-11. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288295_a_289624]
-
Corbea-Florescu, Biografii, III, 146-159; Martin, Singura critică, 85-107; Ilie Purcaru, Literatură și națiune, București, 1986, 82-94, passim; Mircea Martin, Un tratat de ontologie a stilurilor artistice, VR, 1987, 10; Vasile, Conceptul, 249-250; Lovinescu, Unde scurte, I, 392-394; Nicolae Florescu, La despărțirea de Edgar Papu, RL, 1993, 14; Mircea Popa, Edgar Papu - erudiție și valoare, TR, 1993, 15; Ioana Bot, Despre iubire și umilință, ST, 1993, 6; Grigurcu, Peisaj, I, 7-10; Simuț, Incursiuni, 118-126; Dicț. esențial, 618-621; Manolescu, Lista, III, 55-63; Mircea
PAPU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288683_a_290012]
-
Activitatea lui P. s-a desfășurat pe câteva fronturi paralele de mare anvergură intelectuală: comparatistica și studiile romanice, cu precădere italiene; brevetarea și legitimarea unui program hermeneutic ambițios, blindat speculativ și testat cu aplicare la diversele vârste ale literaturii române; despărțirea apelor în producția literară postbelică, aflată sub semnul conjuncturalului și al presiunilor extraculturale. În 1986, cu titlul Intelectualitate și poezie, tipărește o versiune revizuită a tezei sale de doctorat despre poezia italiană din Duecento, inaugurând astfel seria cercetărilor sistematice de
PAPAHAGI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288671_a_290000]
-
inactual, a reveriei în limburi ieșite din durată: „S-a sfărâmat, aproape, miezul nopții/ Ca un bloc sonor, peste clopote...” (Soliloc). Vârsta maturității lirice - corespunzând colaborării la „Jurnalul literar”, unde apar multe dintre piesele ce vor alcătui Pasărea paradisului - indică despărțirea de arghezianism, păstrând „aceeași prelungită atitudine de ironie romantică, același suflu de poetism confiscat, aceleași stopuri moderniste, aceeași frumusețe demonstrativ ocolită” (Virgil Ierunca). Tăcerea și amintirea, oceanul psihismului și călătoria, motivul ruletei, atmosfera ambiguă a boemei cosmopolite, sugestia luxului și
PAVELESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288738_a_290067]
-
Ca niște fluturi rătăciți / Din țările durerii. Ți-aduci aminte iar de seara / Și-amurgu-acela violet, / Când toamna și-acorda încet, / Pe frunza-galbenă, chitara?” (Intimă). Senzualismul e discret și gingaș, mai mult visat (Visez o iubire), discreția sufletească însoțește chiar și despărțirea (Frumoasa mea), dar destăinuirea sentimentelor e câteodată prea francă: „Am spus la o alta întâi / Cuvinte, de patimă pline... Când știu c-am mințit-o pe ea / La ce să te mint și pe tine?” (Cântec). În câteva poezii P.
PAVELESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288739_a_290068]
-
îndelungat și aruncă o lumină revelatoare asupra comportamentului discreționar al intelectualilor francezi, care au manipulat lingvistica în scopuri precise. Autorul face radiografia inclementă a unei forme de totalitarism științific falimentar, dar și o evaluare a costurilor sale morale. Cartea consemnează despărțirea de structuralismul tinereții și al debutului românesc, fiind scrisă evident din perspectiva unui mediu cultural de adopțiune - cel american -, mai puțin propice mutațiilor bruște și înzestrat cu sisteme de selecție și de filtraj al noutății. Devenită în scurt timp un
PAVEL-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288734_a_290063]
-
prima sinteză de proporții publicată în Occident: La Syntaxe narrative des tragédies de Corneille. Recherches et propositions (1976). Meditația pe marginea clasicismului își dă întreaga măsură în L’Art de l’éloignement. Essai sur l’imagination classique (1996). Lucrarea marchează despărțirea definitivă de curentele semiotice și formalizante, în favoarea unei gândiri de tip interpretativ. Ilustrând una dintre însușirile-cheie ale autorului - coerența explicativă a discursului -, cartea stă sub semnul unei metafore gnoseologice sensibilizante: distanța. Doi piloni solizi susțin edificiul proiectiv al sintezei: tendința
PAVEL-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288734_a_290063]
-
etice - totul schițat indecis și plat. Câteva caligrafieri intimiste nu sunt lipsite de oarece grație. Dar P. pare dispus să prelucreze liric, fără discernământ sau reticențe, orice pâlpâire mai energică a sensibilității sale meditative. Preponderente ar fi regretul, neliniștea, tristețea, despărțirea, injustițiile și noncomunicarea, dar apar și izbucniri, poate autoironice, agresiv-narcisiste. Metafore, mici alegorii ori parabole punctează discursul, însă majoritatea poemelor rămân declarative ori, dimpotrivă, impenetrabil obscure. Ca prozator, P. a adunat în volumul Dincolo de aparențe (1968) câteva nuvele de nivel
PETRACHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288774_a_290103]
-
de familie (1938) se relevă ca un remarcabil evocator, cu darul povestirii, știind să reconstituie atmosfera unei lumi apuse, care generează fie inevitabile melancolii, fie un îngăduitor zâmbet ironic. Temele sunt orașul provincial (Tecuci), cu trăsurile lui și cu tristețea despărțirilor, vacanțele la moșie, valsul, plimbările singuratice, primii fiori ai dragostei, deniile, vilegiatura la Slănic, Bucureștiul tramvaielor cu cai, mai toate paginile amintind proza lui Duiliu Zamfirescu. Nu mai puțin dăruit este portretistul din Amintiri universitare (1920), Figuri dispărute (1924) și
PETROVICI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288800_a_290129]
-
relațiilor eu poetic - lume o va aduce în lirica românească abia „infrarealismul” barbian. După război, revoluția barbiană va fi desăvârșită de Nichita Stănescu - poet căruia, în finalul cărții, i se rezervă o micromonografie sui-generis. Dintr-un anumit punct de observație, despărțirea lui Nichita Stănescu de Eminescu ia forma abandonării metaforismului de fibră romantică. Privit din alt unghi, procesul se înfățișează ca un viraj în direcția metalingvistică. În studiul consacrat lui Ion Barbu, labilitatea conceptului de poeticitate este pusă în relație cu
PETRESCU-8. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288787_a_290116]
-
monument editorial, FLC, 1982, 46; Dan Munteanu, Maturitate artistică și erudiție, FLC, 1982, 46; Lucian Alexiu, Eternă reîntoarcere, O, 1986, 30; Liviu Papadima, „Întoarcerea gladiatorului”, TBR, 1986, 326; Mircea Iorgulescu, Centrul de greutate, RL, 1987, 52; Gabriel Rusu, Poeme pentru despărțire, TMS, 1988, 3; Pia Brânzeu, Răsfrângerile toamnei, O, 1988, 11; Grețe Tartler, Fulgere în labirint, RL, 1996, 29; Dicț. scriit. rom., III, 490-492; Popa, Ist. lit., ÎI, 447; Firan, Profiluri, ÎI, 126-129. Il.C.
NOVACEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288492_a_289821]
-
hiperlucidă, pe de altă parte, ea este reticentă, retractilă, de neînțeles în manifestările față de iubit. Scrierea devine în felul acesta un document pentru psihologia instabilității feminine: lunga confesiune, obositoare prin repetiție, a unor apropieri și îndepărtări, a unor întâlniri și despărțiri, a unor elanuri epistolare exprimând dorințe exasperante, cenzurate când îndrăgostiții sunt împreună de susceptibilități cu aspect morbid. Comentatorii romanului au apreciat autenticitatea psihologică a trăirilor eroinei (G. Călinescu și mai ales Pompiliu Constantinescu), dar au reproșat tocmai excesul de feminitate
ODEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288508_a_289837]
-
religioase, în opera unor filosofi. Actele de magie oficiate au fost, susține autoarea, de o mare diversitate: practici cu caracter oracular, practici de magie meteorologică, trimiterea bolilor, provocarea morții, uciderea simbolică (uciderea prin defixio, prin „învăluire”; directă, înjunghiere-necromanție), farmece de despărțire, luarea manei, metamorfozele, iluzionarea simțurilor, atacarea/mutilarea morților. Cartea este, totodată, un istoric al magiei și vrăjitoriei la asiro-babilonieni, unde această practică ocupa, în cadrul religiei, o „însemnată poziție”, la akkadieni, egipteni, greci, mesopotamieni. Examinarea este nuanțată, fiind consemnate oscilațiile de la
OLTEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288528_a_289857]
-
de trimitere intertextuală către ansamblul prozei. Altundeva o povestire, Crizantemele din tundră, se subintitulează polemic „transmisie indirectă” și este o proză aproape cuminte, epurată de orice fel de stridențe și perfect echilibrată ca tonalitate, timbru, dozaj sonor etc. Este, probabil, despărțirea lui N. de polemismul emfatic al primelor cărți, indicând tranziția spre etapa fabulatorie, pe deplin ilustrată de prozele cu aspect de SF și mai ales de compunerea la șase mâini din „romanul retro(versiune)” Femeia în roșu. Chiar în Și
NEDELCIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288398_a_289727]
-
astfel de supoziție, convinși că orice expresie lingvistică merge împotriva realului, urmărind scopuri proprii. Criticii au semnalat echilibrul între continuitate și ruptură - în orizontul prozei românești moderne -, realizat aici în special prin turnura parodică: afișarea ascendenței, cu scopul expres al despărțirii de ea. Nu întâmplător compunerea fictivă se subintitulează, antiproustian, Roman împotriva memoriei. Reacțiile comentatorilor au fost în schimb reticente și împărțite în marginea celui de-al doilea roman. Tratament fabulatoriu pare mai curând o etapă de tranziție, rod al încercării
NEDELCIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288398_a_289727]
-
informații empirice esențiale cu privire la starea societății românești, la direcția ei de evoluție, paralel cu o presiune puternică În direcția schimbării paradigmei. Cea mai semnificativă și mai radicală schimbare a fizionomiei disciplinei, din 1989 Încoace, este ruptura ,,peste noapte” cu marxism-leninismul. Despărțirea de marxism a fost atât de bruscă și de vizibilă, Încât se poate spune că dispariția regimului Ceaușescu a coincis cu căderea paradigmei oficiale, printr-un consens general, fără rezistențe manifeste și Încercări de apărare a fostei doctrine oficiale. Respingerea
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
În acest mod apariția unei noi gospodării cu ocazia fiecărei noi căsătorii. O viață ca cea românească, În care fiecare nouă căsătorie ducea la Întemeierea unei gospodării, nu era compatibilă cu organizarea vieții militare și, din această cauză, se interzic despărțirile copiilor de părinți și diviziunea pământului, interzicere ce nu-și mai are rostul o dată cu dispariția regimentelor grănicerești, În a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Ele au lăsat Însă urme ce se pot vedea mai ales În casele construite
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
legăturile conjugale decât cei ce au trăit Într-o familie unită. Acești copii, proveniți din familii cu probleme, sunt expuși de două ori mai mult decât ceilalți la a experimenta o viață de cuplu care să fie urmată de o despărțire (Théry, 1998). Datele oferite de ancheta trigenerațională a lui C. Attias-Donfut aduc unele lămuriri legate de problema devenirii relațiilor dintre părinți și copii de-a lungul Întregii vieți adulte (cu alte cuvinte, abordarea acestei probleme dintr-o perspectivă dinamică). Din
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
Câtă singurătate, atâta deznădejde. Un „iad” din care nu se poate ieși. Soluțiile sunt extreme: sau asumarea până la capăt a dictatului sorții (cazul Siminei), sau suprema evadare. Damian își ia viața, recitând ca un ieșit din minți monologul lui Nero. Despărțirea de viață coincide cu reîntâlnirea, de o clipită, cu sine. „Pretextul biblic” Lui et l’Autre (1992; versiunea în limba română în același an) etalează, cu subțirimi de gând, dar și cu, pe alocuri, mici stridențe, o manieră postmodernistă. Cuprins
OMESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
filosoful care îl „confiscase” în adolescență, spre a se orienta către ideile lui Platon și ale lui Hegel, pentru ca mai târziu să-și găsească terra mirabilis în sufletul poporului român și în „sentimentul românesc al ființei”. Terenul era pregătit de despărțirea de nefilosoficul din Goethe - nu de spiritul goethean, cum ar sugera titlul inițial, Anti-Goethe -, iar după suspendarea forțată din viața culturală din anii ’60, prin buna deschidere către subsolul arhaic al limbii române, pentru a scoate la suprafață și a
NOICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288472_a_289801]
-
la Eminescu; trece prin lamură, făptură, lucru și lucrare, săvârșire și desăvârșire, pune în lumină neutralitatea lui „spre”, care dă depărtările, și apropierea (și aproprierea) lui „către”, pentru a reveni la „dorul” cu care pornise la drum. Revenirea este pentru despărțire, pentru înălțarea din ea și această înălțare este, totodată, „despărțire de cuvinte”: „Poți lua un cuvânt și pleca în lume cu el. Am ales pe întru și întruchipare, prin care se încheie ciclul cuvintelor despre creație și frumos, spre a
NOICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288472_a_289801]
-
și desăvârșire, pune în lumină neutralitatea lui „spre”, care dă depărtările, și apropierea (și aproprierea) lui „către”, pentru a reveni la „dorul” cu care pornise la drum. Revenirea este pentru despărțire, pentru înălțarea din ea și această înălțare este, totodată, „despărțire de cuvinte”: „Poți lua un cuvânt și pleca în lume cu el. Am ales pe întru și întruchipare, prin care se încheie ciclul cuvintelor despre creație și frumos, spre a ne putea despărți de cuvinte.” „Despărțirea de cuvinte” este una
NOICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288472_a_289801]