7,734 matches
-
adore zei pe care-i simte străini. Însă orice om cu scaun la cap, când se mută într-un alt ținut, caută protecția zeităților locale. Ar trebui să considere un privilegiu că se poate împărtăși și el din binecuvântările altor divinități, nu să le hulească. Instructorul nu-i răspunde. Și-a dus mâna pâlnie la ureche, ca și cum n-ar auzi bine: Cu o mie de nume, zici? Își răsfrânge disprețuitor buza de sus peste cea de jos: Și tu, calicule, n-
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
curat. Ce vorbe găunoase! se scutură Rufus scârbit. — Mithras este singurul zeu adevărat, se încăpățânează gla diatorul îmbrăcat în armament trac. Pune sfidător mâna pe sabia lui curbă: — Ceilalți zei nu sunt în realitate decât celelalte nume ale lui. Singura divinitate, zici? se enervează și mai rău Rufus. Scrâș nește din dinți cu furie. Ce prostie, să vă ducă mintea să identificați toți zeii voștri prăpădiți la un loc! Îi vine să se întoarcă spre Pusio și să-l întrebe: „Tu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Prin religia oficială se definesc ei înșiși și își onorează zeii. Nu contează că nu mai cred în puterea lor de a-i ajuta. Superstiția rămâne în continuare o vorbă de ocară aruncată dușmanilor. Mai rău chiar, o înjosire adusă divinităților Romei. Pentru moment, Germanicus nu sesizează că demonizarea astrologilor este legată de crearea unui sistem politic centralizat. Furia lui este îndreptată mai degrabă împotriva lui însuși decât a chaldeilor. Se luptă cu un dușman imaginar. De mic copil a fost
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
lovește cu furie în piept: — Nu vreau, dar nevoile mele sufletești nu sunt satisfăcute și ochii mei nu pot străpunge întunericul. Atunci nu-ți rămâne altceva de făcut decât să le cauți în altă parte, suspină evreul. — Încerc să regăsesc divinitatea în mine... Herodes îl privește intrigat. — Da, da, accentuează celălalt. Credința vine din interior. Asta caut când mă aplec asupra mea. Și găsești ceva? îi stă pe limbă evreului să-l întrebe. Divinitatea se cinstește nu căsăpind trupuri grase de
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
altă parte, suspină evreul. — Încerc să regăsesc divinitatea în mine... Herodes îl privește intrigat. — Da, da, accentuează celălalt. Credința vine din interior. Asta caut când mă aplec asupra mea. Și găsești ceva? îi stă pe limbă evreului să-l întrebe. Divinitatea se cinstește nu căsăpind trupuri grase de tauri, nu închinându-i obiecte de aur și argint, nu umplându-i casetele cu pitaci, ci prin voință curată și dreaptă. Odată exprimate, propriile vorbe ar trebui să-l liniștească. Dar nu. Răbufnește
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
zeii văd toate astea, și sigur le văd, atunci înseamnă că eu nu am nimic de oferit și mă simt copleșit de rușinea propriei mele infamii. Trăsăturile i se schimonosesc într-un surâs: — Vezi tu, adoratorul contribuie și el la divinitatea celui pe care-l roagă. De aceea încerc ca în viața mea să fac să strălucească dreptatea, curajul, moderația și chibzuința. Și omenia, însușire rară printre oameni, recunoaște Iulius Herodes. — Cred sincer în virtutea cumpătării, reia romanul, în înfrânarea instinctelor egoiste
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
visul de azi-noapte... Se gândește din nou la Rufus și Mariamne. Dar nu pentru mult timp. Romanul suspină: — Sunt conștient că trec prin momente de slăbiciune și că încerc să forțez soarta pătrunzând într-un teritoriu necontrolat și neacceptat de divinitate. Aici te înșeli, amice, îl contrazice în gând Agrippa. Necontrolat și neacceptat de Stat. — Nu mă îndoiesc de puterea zeilor noștri... Evreul înalță uimit ochii spre el. — ...numai că s-au îndepărtat de mine... Iulius Herodes își coboară precipitat pleoapele
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
și cu modele mai complicate. Băiatul purta o cămașă albă lungă, iar fata o rochie de botez vestică cu marginea din dantelă. Vera remarcă Îngrozită că amândoi fumau țigări de foi. Erau de fapt gemeni, iar conform credinței tribului erau divinități. Îi Împinseră cu Îndrăzneală pe ceilalți, Îl apucară pe Rupert de mâini și-l duseră la bunica lor care avea grijă de o oală În care fierbea ceva, pe vatra din piatră. Bătrâna Îi certă pe copii când Îi văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
În focul pentru gătit. Nu a trebuit decât s-o scoatem, să o curățăm de cenușă și s-o punem În oală. Lipsa lacrimilor, acesta a fost al doilea semn. Gemenii nu au plâns niciodată. De ce se presupune că o divinitate nu plânge, habar n-am. Dar nu o făcuseră niciodată. Nici când erau bebeluși. Nici când le era foame. Nici când au căzut și și-au rupt nasul sau vreun deget de la picior. Nici când tatăl și mama lor au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
foame. Nici când au căzut și și-au rupt nasul sau vreun deget de la picior. Nici când tatăl și mama lor au murit. La oricine altcineva acesta ar trece drept un comportament foarte ciudat, dar nu și atunci când ești o divinitate. Dar cea mai importantă dovadă dintre toate a venit În ziua În care soldații ne-au Împins În râu. S-a petrecut acum trei ani, În vremea când Încă locuiam În capătul sudic al statului Karen, la sud de locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
am plâns pentru că eram tare tristă. În acea zi am văzut că Loot și Bootie aveau puterea de a rezista la gloanțe și de a se face invizibili. De aceea nu-i văzuseră soldații. De aceea erau Încă acolo. Sunt divinități, urmași ai Fratelui Alb Mai Mic care și el știa să dispară. Sigur, Loot și Bootie sunt Încă mici și destul de obraznici și dispar exact atunci când nu vreau eu. Dar acum că Fratele Alb Mai Mic a venit, Îi poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
În vânt după trucuri cu cărți. Amestecă cu vădită plăcere cărțile, lăsându-le să cadă dintr-o mână Într-alta, fără să le aranjeze. Îi oferi teancul lui Loot. —OK, alege o carte, orice carte. Moment În care cele două divinități căzură În extaz la auzul Începutului ritualului, exact aceleași cuvinte care fuseseră pronunțate cu o sută de ani Înainte de părintele lor fondator, maestru În escrocherii, Seraphineas Andrews. O secundă mai târziu, gemenii scoaseră un țipăt de bucurie la vederea semnului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
frunze verzi și porniră Înapoi spre locul din junglă unde tocmai făcuseră dragoste. 15tc "15" O pistă promițătoaretc " O pistă promițătoare" Î n acea seară, toată populația zdrențăroasă a Locului Fără Nume se adunase În fața televizorului În ordinea gradului de divinitate. Zeii-gemeni În față de tot, iar bunica lor Între ei. Pată Neagră, vărul lui și alții stăteau pe vine pe rândul doi. Femeile și copiii veneau după ei, iar cei mutilați stăteau pe margine, așezați pe rogojini. Se apropia ora reluării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
ale exilului lor, discutaseră despre posibile variante de a pleca din Locul Fără Nume. Pe măsură ce șederea lor neplanificată se prelungea, se frământau Întrebându-se cum vor fi salvați. Cât timp malaria făcea ravagii, s-au rugat la Dumnezeu și la divinitățile tribului, oricare ar fi ele. Iar acum când erau cu toții pe cale de a se reface după boală, au aflat că barcagiul a Înnebunit și i s-a năzărit că Rupert ar fi zeu. Oare vor Înnebuni și ei? Își dădeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
rău și creație. Dacă în timp ce scrii, ești întrebat: „Chiar poți să definești răul de care vorbești acolo?“, te blochezi. La monoteiști este clar: „Ceea ce spune Dumnezeu că e rău, e rău.“ Până la urmă și ei sunt nedumeriți. „Oare de ce suprema divinitate a creat răul în lume?“ Acesta este un mare semn de întrebare pentru ei. Pentru noi, politeiștii, un lucru văzut dintr-o parte pare rău și dacă-l mai rotim puțin pare bun. Definirea răului este o misiune grea. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
materia coincide cu forma, a fi în potență cu a fi în act, iar mișcarea cu nemișcarea însăși. Ființa cu adevărat supremă transcende aceste diferențe, întrucât constituie sursa lor originară. Calea analogiei, pe care Aristotel o urmează, permite a înțelege divinitatea asemeni binelui dezirabil în absolut. Este singurul ce poate fi iubit necondiționat și pentru sine însuși. Tocmai acesta „imprimă [întregii lumi] o mișcare în același fel în care ceea ce este iubit pune în mișcare 66 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
la urma urmei, diferența? Pe care le consideră el adevărate și pe care false? Dacă zeul ni le trimite pe cele adevărate, cele false de unde provin? Dacă și acestea au origine divină, rezultă că nimic nu e mai capricios decât divinitatea. Căci ce poate fi mai nesocotit decât să agiți spiritele muritorilor prin viziuni false și amăgitoare? Dacă imaginile adevărate au o proveniență divină, iar cele înșelătoare și zadarnice țin de natura umană, carei criteriul de a distinge visul divin de
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
id="167">Ibidem, p. 57. </ref> Nevoia de paradox a intelectului nu merge prea de parte, se lovește mereu de ceea cei apare incomprehensibil. Iar lucrurile se complică și mai mult când e în joc rapor ta rea nemijlocită la divinitate. Intelectul face din prezența divinității un concept, ceva necunoscut și, în consecință, „concepe necu noscutul ca pe o limită“. Se întâmplă astfel chiar și atunci când urmează unele căi mai aparte, precum via negationis sau via eminentiae. Nu are cum să
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
ref> Nevoia de paradox a intelectului nu merge prea de parte, se lovește mereu de ceea cei apare incomprehensibil. Iar lucrurile se complică și mai mult când e în joc rapor ta rea nemijlocită la divinitate. Intelectul face din prezența divinității un concept, ceva necunoscut și, în consecință, „concepe necu noscutul ca pe o limită“. Se întâmplă astfel chiar și atunci când urmează unele căi mai aparte, precum via negationis sau via eminentiae. Nu are cum să gândească dife ren ța absolută
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
măsuri Câte vin ca mari scursuri. Orice-am face, orice-am drege, Viața către fine trece; Doar de-am face ceva bun, Să rămână ca tribun. * Tot și toate-s în mișcare, tot și toate sunt în luptă, Numai Ea, Divinitatea, e aceeași, ne- ntreruptă. În zadar frămânți în viață zeci și sute de probleme, Vine-o vreme că pe toate cad uitările - poeme. 5-8 septembrie 2004 De când e cu „treacă-meargă” ori „ e bine și așa” Batem tot pe loc noi
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
care orice linie dreaptă este un arc de cerc infinit.“<ref id="23">Jorge Luís Borges, Moartea și busola, ed. cit., p. 294.</ref> Cum oamenii nu mai înțelegeau nimic, Allaby, parohul locului, „a exhumat povestea unui rege pe care Divinitatea la pedepsit pentru că își construise un labirint“. Mai multe aflase chiar de la Abenjacán, după ce la cunoscut. Construcția ar fi fost ridicată tocmai pentru a scăpa de amenințarea morții, resimțită sub chipul desfigurat al cuiva ucis: „mă voi ascunde în centrul
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
materia coincide cu forma, a fi în potență cu a fi în act, iar mișcarea cu nemișcarea însăși. Ființa cu adevărat supremă transcende aceste diferențe, întrucât constituie sursa lor originară. Calea analogiei, pe care Aristotel o urmează, permite a înțelege divinitatea asemeni binelui dezirabil în absolut. Este singurul ce poate fi iubit necondiționat și pentru sine însuși. Tocmai acesta „imprimă [întregii lumi] o mișcare în același fel în care ceea ce este iubit pune în mișcare 66 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
la urma urmei, diferența? Pe care le consideră el adevărate și pe care false? Dacă zeul ni le trimite pe cele adevărate, cele false de unde provin? Dacă și acestea au origine divină, rezultă că nimic nu e mai capricios decât divinitatea. Căci ce poate fi mai nesocotit decât să agiți spiritele muritorilor prin viziuni false și amăgitoare? Dacă imaginile adevărate au o proveniență divină, iar cele înșelătoare și zadarnice țin de natura umană, carei criteriul de a distinge visul divin de
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
id="167">Ibidem, p. 57. </ref> Nevoia de paradox a intelectului nu merge prea de parte, se lovește mereu de ceea cei apare incomprehensibil. Iar lucrurile se complică și mai mult când e în joc rapor ta rea nemijlocită la divinitate. Intelectul face din prezența divinității un concept, ceva necunoscut și, în consecință, „concepe necu noscutul ca pe o limită“. Se întâmplă astfel chiar și atunci când urmează unele căi mai aparte, precum via negationis sau via eminentiae. Nu are cum să
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
ref> Nevoia de paradox a intelectului nu merge prea de parte, se lovește mereu de ceea cei apare incomprehensibil. Iar lucrurile se complică și mai mult când e în joc rapor ta rea nemijlocită la divinitate. Intelectul face din prezența divinității un concept, ceva necunoscut și, în consecință, „concepe necu noscutul ca pe o limită“. Se întâmplă astfel chiar și atunci când urmează unele căi mai aparte, precum via negationis sau via eminentiae. Nu are cum să gândească dife ren ța absolută
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]