3,549 matches
-
Poppo]], [[Thachulf de Thuringia|Thachulf]] și [[Radulf al II-lea de Thuringia|Radulf al II-lea]] de [[Ducatul de Thuringia|Thuringia]]. Comandanții Mărcii sorabe purtau titlul de "dux Sorabici (limitis)" în "Annales", dar și ca conți ("comites"), markgrafi ("marchiones") și duci de Thuringia ("duces Thuringorum"). Probabil a fost guvernată inițial de membri ai familiei de [[Babenberg]]. Granița dintre Thuringia și sorbi era stabilită de râul [[Saale]], potrivit cronicarului [[Eginhard]], care în anii '30 ai [[Secolul al IX-lea|secolului al IX
Marca sorabă () [Corola-website/Science/325358_a_326687]
-
de cord ulterior. O asistentă medicală neidentificat îl ajută pe Arsène să fugă; ea este de fapt verișoara sa, Clarisse. Prin intermediul ei, el ajunge, ca și tatăl său Théophraste, să lucreze ca instructor de arte marțiale la castelul părinților Clarissei, ducii de Dreux-Soubise. Arsène este plin de ură la început, pentru că Dreux-Soubise i-a prigonit părinții, dar rămâne pentru că o iubește pe Clarisse. În timpul unei plimbări nocturne prin castel, el îl observă pe duce părăsind în grabă casa și îl urmărește
Arsène Lupin (film din 2004) () [Corola-website/Science/325371_a_326700]
-
Austriasii au eșuat după moartea unchiului său, ducele Gebhard de Lorena. După moartea lui Ludovic Copilul, Conrad a fost ales rege al Franciei de răsărit în 10 noiembrie 911 la Forchheim, de către conducătorii ducatelor de Saxonia, Suabia (Alemania) și Bavaria. Ducii au opus rezistență față de succesiunea rudei carolingiene din Francia occidentală a lui Ludovic, Carol al III-lea cel Simplu și au ales un membru al familiei Conradinilor, care era cel puțin pe linie maternă în legătură cu regele decedat. Doar ducele Reginar
Conrad I al Germaniei () [Corola-website/Science/325403_a_326732]
-
Rău de Bavaria, i-a adus pe lume doi copii: Cunigunda și Herman, ambii născuți în 913. Domnia lui Conrad a fost neîntreruptă și în general marcată de lupta fără finalitate de a impune puterea regală asupra forței crescânde a ducilor din Germania. Campaniile sale militare împotriva regelui Carol "cel Simplu" din Francia occidentală pentru recuperarea Lorenei cu orașul imperial Aachen au reprezentat eșecuri, iar arhiepiscopul Ratbod de Trier a devenit cancelar al Franciei apusene în 913. Mai mult decât atât
Conrad I al Germaniei () [Corola-website/Science/325403_a_326732]
-
a adera la cauza sa în 916 cu ocazia sinodului de la Hohenaltheim nu a întrunit rezultatul scontat. După câteva ciocniri armate, Conrad a reușit cel puțin să ajungă la negocieri cu ducele Henric I "Păsărarul" de Saxonia. Cu toate acestea, ducii revoltați din Suabia, Erchanger (executat în 917) și Burchard al II-lea constituiau o continuă amenințare, ca și ducele Arnulf cel Rău de Bavaria. Grav rănit în una dintre confruntările militare cu Arnulf, Conrad a murit în 23 decembrie 918
Conrad I al Germaniei () [Corola-website/Science/325403_a_326732]
-
a convins pe fratele său mai tânăr, Eberhard să ofere coroana lui Henric de Saxonia, unul dintre principalii săi oponenți, dat fiind că îl considera pe Henric ca singurul principe capabil să țină alături Regatul Germaniei în fața rivalităților interne dintre duci și a continuelor raiduri ale maghiarilor. Însă abia în mai 919 Eberhard și ceilalți nobili franci au acceptat sfatul lui Conrad, iar Henric a fost ales rege, sub numele de Henric I, în cadrul adunării de la Fritzlar. Eberhard a succedat lui
Conrad I al Germaniei () [Corola-website/Science/325403_a_326732]
-
Moartea sa a condus la sfârșitul ramurii răsăritene a dinastiei Carolingiene. Vidul de putere creat în Francia răsăriteană a fost până la urmă umplut de către familia lui Henric "Păsărarul", văr al lui Ludovic și întemeietor al dinastiei Ottoniene. Înainte de Henric însă, ducii din Francia de est s-au întrunit pentru a-l alege pe ducele Conrad de Franconia ca rege al Germaniei, pentru a se opune regelui din Francia occidentală (Franța), Carol al III-lea "cel Simplu", ales și de către magnații din
Ludovic Copilul () [Corola-website/Science/325402_a_326731]
-
și a fost înmormântat în biserica Sfântului Martin din Weilburg. El a lăsat o văduvă pe nume Glismod sau Glismuot, care a murit în 26 aprilie 924 și a fost înmormântată alături de Conrad. Glismod ar fi putut fi rudă cu ducii thuringieni timpurii (poate o fiică a ducelui Thachulf), oferind astfel soțului ei pretenția ereditară asupra Thuringiei. Conrad și Glismod, pe lângă Conrad I, au mai avut doi fii: Eberhard și Otto, conte de Ruhrgau.
Conrad de Thuringia () [Corola-website/Science/325409_a_326738]
-
Ludovic Germanul, fiul lui Ludovic "cel Pios" și duce de Bavaria, a reorganizat Carintia la puțină vreme după aceea. Divizarea Carintiei ar fi avut loc înainte de 819 sau poate simultan cu divizarea din Friuli. Anterior, carientienii erau încă guvernați de duci din regiune. Noua administrație comitală a fost mixtă, bavarezo-slavă. Teritoriul a rămas în cadrul Regatului Bavariei al lui Ludovic. În 855, Radbod, prefect al Mărcii de Austria (Ostmark), a fost deposedat pentru lipsă de loialitate, iar marele duce Rastislav al Moraviei
Marca de Carintia () [Corola-website/Science/325426_a_326755]
-
bucurat de favorurile lui Carol cel Gras, fiind mâna dreaptă a acestuia în Germania. El a condus un atac surpriză asupra vikingilor anterior asediului de la Assalt, însă nu a obținut efectul scontat. Atunci când, în 885, Carol i-a convocat pe ducii Ugo de Alsacia și Godfrid de Frizia, la curtea de la Lobith, Henric a fost cel care i-a arestat, executându-l pe Godfrid și închizându-l pe Ugo la ordinele lui Carol. În 884, când Carol cel Gras a dobândit
Henric de Franconia () [Corola-website/Science/325410_a_326739]
-
secolul al IX-lea, când s-ar fi format alături de mărcile de Carintia, Istria și Pannonia. Cele mai sudice dintre acestea, Carintia și Carniola, au constituit principala arie expusă raidurilor invadatorilor maghiari. În 952, Carniola a fost trecută sub autoritatea ducilor de Bavaria, ca și Carinthia, Istria și Friuli. În 976, împăratul Otto al II-lea l-a numit pe nepotul său, Otto de Suabia, duce de Bavaria și a separat marca de Ducatul bavarez. El a transformat Carintia în ducat
Marca de Carniola () [Corola-website/Science/325428_a_326757]
-
contele Meinhard de Görz-Tirol, duce de Carintia de la 1286. Ea a rămas sub dinastia Meinhardinilor până în timpul ducelui Henric al VI-lea de Carintia, decedat în 1335. Regele Ioan I al Boemiei a renunțat la drepturile sale asupra moștenirii, așa încât ducii Otto și Albert al II-lea de Austria au obținut Carniola, în ciuda unui acord pe care Henric al VI-lea îl încheiase cu împăratul Ludovic al IV-lea de Wittelsbach, în virtutea căruia fiicele sale, Adelaida și Margareta de Tirol ar
Marca de Carniola () [Corola-website/Science/325428_a_326757]
-
proprietăți alodiale. În cadrul conflictului avut de Otto cu vărul său rival ducele Henric al II-lea de Ducatul de Bavaria, răspunderile militare ale lui Eckard ca deținător al Mărcii de Meissen au constat în principal în ținerea la distanță a ducilor din Polonia și Boemia. Ducele Boleslav al II-lea al Boemiei se aliase cu ducele Henric și profitase de ocazie pentru a ocupa Albrechtsburg din 984. Totuși, el a fost nevoit să se retragă în anul următor, după ce Otto al
Eckard I de Meissen () [Corola-website/Science/325465_a_326794]
-
fost dat altui căpitan, Francesco Sforza. Acest palat a fost întodeauna folosit ca sediu al Republicii datorită poziției sale pe Canal Grande, în corespondența celei mai ample curbe (60 m). Din păcate, amândoi căpitanii au trădat republica, aliându-se cu Visconti, ducii din Milano. În 1452 “Casa celor două turnuri” a fost vândută prin licitație dogelui Francesco Foscari. Dogele a ales această clădire pentru poziția sa pe Canal Grande și l-a chemat pe faimosul Bartolomeo Bon (cel care construise “Poarta Hârtiei
Ca' Foscari () [Corola-website/Science/325502_a_326831]
-
Italiei (la rândul său împărțită în Neustria, Austria longobardă și Tuskia) și "Langobardia Minor" din centrul și sudul Peninsulei Italice — nu a fost constantă de-a lungul celor două secole de existență. O fază inițială de puternică autonomie acordată mulților duci care il constituiau s-a preschimbat în timp într-o tot mai mare autoritate regală, chiar dacă dorința ducilor de autonomie s-a menținut. Moartea împăratului Lothar I din 855 a făcut ca stăpânirea sa din Francia de Mijloc să fie
Regatul Italiei medievale () [Corola-website/Science/324870_a_326199]
-
Peninsulei Italice — nu a fost constantă de-a lungul celor două secole de existență. O fază inițială de puternică autonomie acordată mulților duci care il constituiau s-a preschimbat în timp într-o tot mai mare autoritate regală, chiar dacă dorința ducilor de autonomie s-a menținut. Moartea împăratului Lothar I din 855 a făcut ca stăpânirea sa din Francia de Mijloc să fie împărțită între cei trei fii ai săi. Cel mai vârstnic dintre ei, Ludovic al II-lea, a moștenit
Regatul Italiei medievale () [Corola-website/Science/324870_a_326199]
-
conducătorii carolingieni din Francia Occidentală (viitoarea Franță) și Francia Răsăriteană (care va deveni Germania), cu primul rege occidental (Carol cel Pleșuv) și apoi răsăritean (Carol cel Gras) devenind primii doi împărați. Ca urmare a depunerii celui din urmă, nobilii locali — ducii Guy al III-lea de Spoleto și Berengar I de Friuli — și-au disputat coroana imperială, în vreme ce intervenția externă nu a încetat. Este vorba de Arnulf de Carintia din Francia de est Ludovic al III-lea "cel Orb", regele din
Regatul Italiei medievale () [Corola-website/Science/324870_a_326199]
-
încercare a principilor italieni ca, având sprijinul Franței, să își reafirme independența în cadrul Ligii de la Cognac, să prade Roma în 1527 și să îl supună pe papa Clement al VII-lea, să cucerească Florența reinstalând la putere familia Medici ca duci ai Florenței (iar ulterior, ca mari duci ai Toscanei) și, după stingerea familiei ducale Sforza din Milano, să ridice pretenții asupra Milanului, considerat ca fief imperial, și să îl instaureze ca duce pe fiul său, Filip. Totuși, această nouă dominație
Regatul Italiei medievale () [Corola-website/Science/324870_a_326199]
-
Franței, să își reafirme independența în cadrul Ligii de la Cognac, să prade Roma în 1527 și să îl supună pe papa Clement al VII-lea, să cucerească Florența reinstalând la putere familia Medici ca duci ai Florenței (iar ulterior, ca mari duci ai Toscanei) și, după stingerea familiei ducale Sforza din Milano, să ridice pretenții asupra Milanului, considerat ca fief imperial, și să îl instaureze ca duce pe fiul său, Filip. Totuși, această nouă dominație imperială nu s-a menținut în numele Imperiului
Regatul Italiei medievale () [Corola-website/Science/324870_a_326199]
-
Toscanei și împingând autoritatea longobardă până la porțile Ravennei. A murit asasinat după o domnie de 18 luni de către un membru al gărzii sale regale. Moartea sa a fost urmată de o perioadă de 10 ani de "interregnum", cunoscută ca ""Domnia ducilor"", dat fiind că autoritatea ducilor teritoriali devenise supremă. În cele din urmă, tronul va fi preluat de către fiul lui Cleph, Authari, în anul 585.
Cleph al longobarzilor () [Corola-website/Science/324969_a_326298]
-
până la porțile Ravennei. A murit asasinat după o domnie de 18 luni de către un membru al gărzii sale regale. Moartea sa a fost urmată de o perioadă de 10 ani de "interregnum", cunoscută ca ""Domnia ducilor"", dat fiind că autoritatea ducilor teritoriali devenise supremă. În cele din urmă, tronul va fi preluat de către fiul lui Cleph, Authari, în anul 585.
Cleph al longobarzilor () [Corola-website/Science/324969_a_326298]
-
rege al longobarzilor de la anul 584 până la moarte. Authari era fiul fostului rege, Cleph al longobarzilor, la moartea căruia (574), nobilimea longobardă a refuzat numirea unui succesorul, situație care a condus la "interregnum"-ul de 10 ani, cunoscut ca "Domnia ducilor". În 574 și 575, longobarzii au invadat regiunea Provence, pe atunci parte a Regatului Burgundiei condus de Guntram, franc din Dinastia Merovingiană. Acțiunea s-a dovedit o greșeală, dat fiind că Guntram, aliat cu nepotul său, regele Childebert al II
Authari al longobarzilor () [Corola-website/Science/324971_a_326300]
-
longobarzilor datorită virtuților sale. Atunci cînd Authari a murit la Pavia în 590, posibil otrăvit, el a fost succedat ca rege de către Agilulf, pe atunci duce de Torino, la sfatul Theodelindei, care s-a căsătorit cu Agilulf, având încuviințarea celorlalți duci.
Authari al longobarzilor () [Corola-website/Science/324971_a_326300]
-
fi fost victima verilor și rivalilor lor din dinastia Wittelsbach. Henric a fost alungat, iar mărcile lui au fost preluate de împăratul Otto al IV-lea în 1209; de asemenea, a pierdut și posesiunile din Bavaria, care au trecut sub ducii din familia Wittelsbach. Fratele lui Henric, ducele Otto I a încercat să se reconcilieze cu autoritatea imperială, în scopul de a redobândi posesiunile familiei, însă, după ce împăratul Hohenstaufen Frederic al II-lea a strâns relațiile cu ducele Otto al II
Ducatul de Merania () [Corola-website/Science/324951_a_326280]
-
de "duce de Merania" nu a mai fost utilizat, dat fiind că nu mai existau posesiuni rămase sub protecția Imperiului: mărcile de Istria și Carniola trecuseră sub dominația Patriarhatului de Aquileia, iar moșiile de origine ale Andechsilor fuseseră ocupate de către ducii de Bavaria. Casa de Andechs
Ducatul de Merania () [Corola-website/Science/324951_a_326280]