4,287 matches
-
domnit 10 ani după decesul lui și a fost succedat de fratele mai mic a lui Ferdinando, Gian Gastone, care de asemenea nu a avut moștenitori. După moartea lui Gian Gastone în 1737, marile puteri ale Europei au reatribuit Marele Ducat lui Francisc I, soțul Mariei Tereza a Austriei, punând astfel capăt independenței statului toscan.
Ferdinando de' Medici, Mare Prinț de Toscana () [Corola-website/Science/323832_a_325161]
-
, cunoscută în istorie și sub numele de Liga venețiană, a fost o coaliție a oponenților hegemoniei Franței în Italia, constituită la inițiativa papei Alexandru al VI-lea la 31 martie 1495. Această alianță grupa Republica Venețiană, Ducatul Milanului, Statele Papale, Sfântul Imperiu Romano-German și Regatul Aragonului. În condițiile în care regele Carol al VIII-lea al Franței invadase Italia, mărșăluind rapid spre sudul peninsulei și cucerind Napoli, principatele feudale italiene au realizat pericolul ce le pândea, acela
Liga Sfântă (1495) () [Corola-website/Science/335608_a_336937]
-
Carolingiană în disputa cu Capețienii. Ca urmare a războiului dintre tatăl său și arhiepiscopul Odalric de Reims, pentru castelul de Coucy, Odo a primit castelul de la arhiepiscop. În anii '70 ai secolului al X-lea, în cadrul războaielor pentru controlul asupra Ducatul de Bretania, Odo a supus comitatul de Rennes, ducele Conan I de Bretania confirmând drepturile familiei sale asupra regiunii. În jurul lui 977, tatăl său a murit și Odo a succedat în posesiunile acestuia. În 988, Odo l-a susținut pe
Odo I de Blois () [Corola-website/Science/328394_a_329723]
-
-lea a refuzat și, susținând un grad prea mare de rudenie între soți, a pus capăt propunerii de căsătorie între Prințul Eduard și Marie de Valois.. În plus, regele Franței a cerut lui Eduard al II-lea un omagiu pentru ducatul de Guyenne, formalitate pe care suveranul englez nu o îndeplinise de la încoronarea de la Reims. În toamna anului 1323, incidentul de la Saint-Sardos a pus foc pe paie. Orașul Saint-Sardos din Agenais se găsea în epocă într-o situație complexă. Deși situat
Carol al IV-lea al Franței () [Corola-website/Science/321367_a_322696]
-
formalitate pe care suveranul englez nu o îndeplinise de la încoronarea de la Reims. În toamna anului 1323, incidentul de la Saint-Sardos a pus foc pe paie. Orașul Saint-Sardos din Agenais se găsea în epocă într-o situație complexă. Deși situat pe terenurile ducatului Guyenne, deci a regelui Angliei, el aparținea comunității religioase din Sarlas, care era dependentă de regele Franței. Când Montpezat, stăpân gascon al Saint-Sardos, deci vasal al regelui Angliei, a construit o fortificație, Parlamentul de la Paris a proclamat că el se
Carol al IV-lea al Franței () [Corola-website/Science/321367_a_322696]
-
fost spânzurați. Carol al IV-lea a reacționat cerându-i despăgubiri lui Eduard al II-lea, care a fost de acord cu negocierea însă nu a întreprins nimic. Înainte de a se îmbolnăvi, Carol al IV-lea pronunță prin Parlament confiscarea ducatului Guyenne la 1 iulie 1324, lucru care a declanșat conflictul armat. Principalele operații militare s-au derulat în Guyenne. Regele a trimis o puternică armată comandată de Charles de Valois. Eduard al II-lea l-a trimis pe fratele său
Carol al IV-lea al Franței () [Corola-website/Science/321367_a_322696]
-
(, ), cunoscut până în 1047 ca Ducatul Lotharingiei Superioare (, ), a fost un stat medieval din cadrul Sfântului Imperiu Roman. Teritoriul ducatului este rezultatul mai multor partaje succesive ale Imperiului Carolingian. În urma Tratatului de la Verdun din 843 teritoriul imperiului Carolingian este împărțit între Francia occidentală, Francia orientală și Francia
Ducatul Lorena () [Corola-website/Science/315051_a_316380]
-
(, ), cunoscut până în 1047 ca Ducatul Lotharingiei Superioare (, ), a fost un stat medieval din cadrul Sfântului Imperiu Roman. Teritoriul ducatului este rezultatul mai multor partaje succesive ale Imperiului Carolingian. În urma Tratatului de la Verdun din 843 teritoriul imperiului Carolingian este împărțit între Francia occidentală, Francia orientală și Francia de Mijloc. Lorena aparține acesteia din urmă, dar la moartea lui Lothar I
Ducatul Lorena () [Corola-website/Science/315051_a_316380]
-
primește partea de nord cunoscută drept Lotharingia. După moartea lui Lothar II teritoriul său este incorporat treptat în Francia Răsăriteană, precursorul Sfântului Imperiu Roman. În 959 ducele de Lotharingia, Bruno, hotărăște împreună cu fratele său, împăratul Otto cel Mare să divizeze ducatul în două: Ducatul Lotharingiei Inferioare și Ducatul Lotharingiei Superioare. Primul ducat își pierde autoritatea în 1190, fiind divizat în numeroase alte fiefuri feudale, în timp ce cel de al doilea este la originile Ducatului Lorena. Ducele Bruno îl instalează drept vice-duce de
Ducatul Lorena () [Corola-website/Science/315051_a_316380]
-
nord cunoscută drept Lotharingia. După moartea lui Lothar II teritoriul său este incorporat treptat în Francia Răsăriteană, precursorul Sfântului Imperiu Roman. În 959 ducele de Lotharingia, Bruno, hotărăște împreună cu fratele său, împăratul Otto cel Mare să divizeze ducatul în două: Ducatul Lotharingiei Inferioare și Ducatul Lotharingiei Superioare. Primul ducat își pierde autoritatea în 1190, fiind divizat în numeroase alte fiefuri feudale, în timp ce cel de al doilea este la originile Ducatului Lorena. Ducele Bruno îl instalează drept vice-duce de Lotharingia Superioară pe
Ducatul Lorena () [Corola-website/Science/315051_a_316380]
-
După moartea lui Lothar II teritoriul său este incorporat treptat în Francia Răsăriteană, precursorul Sfântului Imperiu Roman. În 959 ducele de Lotharingia, Bruno, hotărăște împreună cu fratele său, împăratul Otto cel Mare să divizeze ducatul în două: Ducatul Lotharingiei Inferioare și Ducatul Lotharingiei Superioare. Primul ducat își pierde autoritatea în 1190, fiind divizat în numeroase alte fiefuri feudale, în timp ce cel de al doilea este la originile Ducatului Lorena. Ducele Bruno îl instalează drept vice-duce de Lotharingia Superioară pe Contele de Bar Frederic
Ducatul Lorena () [Corola-website/Science/315051_a_316380]
-
II teritoriul său este incorporat treptat în Francia Răsăriteană, precursorul Sfântului Imperiu Roman. În 959 ducele de Lotharingia, Bruno, hotărăște împreună cu fratele său, împăratul Otto cel Mare să divizeze ducatul în două: Ducatul Lotharingiei Inferioare și Ducatul Lotharingiei Superioare. Primul ducat își pierde autoritatea în 1190, fiind divizat în numeroase alte fiefuri feudale, în timp ce cel de al doilea este la originile Ducatului Lorena. Ducele Bruno îl instalează drept vice-duce de Lotharingia Superioară pe Contele de Bar Frederic. Acesta devine duce în
Ducatul Lorena () [Corola-website/Science/315051_a_316380]
-
fratele său, împăratul Otto cel Mare să divizeze ducatul în două: Ducatul Lotharingiei Inferioare și Ducatul Lotharingiei Superioare. Primul ducat își pierde autoritatea în 1190, fiind divizat în numeroase alte fiefuri feudale, în timp ce cel de al doilea este la originile Ducatului Lorena. Ducele Bruno îl instalează drept vice-duce de Lotharingia Superioară pe Contele de Bar Frederic. Acesta devine duce în 977 iar urmașii săi direcți vor purta titlul până în 1033 la moartea lui Frederic III. Ducatul îi revine astfel lui Gothelon
Ducatul Lorena () [Corola-website/Science/315051_a_316380]
-
al doilea este la originile Ducatului Lorena. Ducele Bruno îl instalează drept vice-duce de Lotharingia Superioară pe Contele de Bar Frederic. Acesta devine duce în 977 iar urmașii săi direcți vor purta titlul până în 1033 la moartea lui Frederic III. Ducatul îi revine astfel lui Gothelon I, care era deja duce de Lotharingia Inferioară. La moartea acestuia în 1044, fiul său Godefroy al II-lea Bărbosul îi succedp în Lotharingia superioară dar nu și în Lotharingia inferioară. Iritat de aceasta, se
Ducatul Lorena () [Corola-website/Science/315051_a_316380]
-
care era deja duce de Lotharingia Inferioară. La moartea acestuia în 1044, fiul său Godefroy al II-lea Bărbosul îi succedp în Lotharingia superioară dar nu și în Lotharingia inferioară. Iritat de aceasta, se revoltă, dar este învins și pierde ducatul. Împăratul Henric al III-lea îl numește duce pe contele de Metz, Adalbert. Adalbert este considerat primul duce de Lorena dar moare un an mai târziu în 1048 iar ducatul îi revine fratelui său, Gerard, considerat fondatorul Casei de Lorena
Ducatul Lorena () [Corola-website/Science/315051_a_316380]
-
Iritat de aceasta, se revoltă, dar este învins și pierde ducatul. Împăratul Henric al III-lea îl numește duce pe contele de Metz, Adalbert. Adalbert este considerat primul duce de Lorena dar moare un an mai târziu în 1048 iar ducatul îi revine fratelui său, Gerard, considerat fondatorul Casei de Lorena. Situația agitată din această perioadă a dus la revolta și eventuala separare a diverselor domenii ale ducatului, ce vor avea o existență mai mult sau mai puțin independentă pentru restul
Ducatul Lorena () [Corola-website/Science/315051_a_316380]
-
primul duce de Lorena dar moare un an mai târziu în 1048 iar ducatul îi revine fratelui său, Gerard, considerat fondatorul Casei de Lorena. Situația agitată din această perioadă a dus la revolta și eventuala separare a diverselor domenii ale ducatului, ce vor avea o existență mai mult sau mai puțin independentă pentru restul Evului Mediu. Astfel apar următoarele state în cadrul Imperiului: Gerard construiește un castel senioral lângă o mică localitate, Nanceio, localitate ce va devenii capitala ducatului, Nancy. La moartea
Ducatul Lorena () [Corola-website/Science/315051_a_316380]
-
diverselor domenii ale ducatului, ce vor avea o existență mai mult sau mai puțin independentă pentru restul Evului Mediu. Astfel apar următoarele state în cadrul Imperiului: Gerard construiește un castel senioral lângă o mică localitate, Nanceio, localitate ce va devenii capitala ducatului, Nancy. La moartea lui Gerard, contele de Bar și cumnatul lui Frederic III contestă succesiunea, dar împăratul tranșează în favoarea fiului lui Gerard, Thierry. Rivalitatea între ducii de Lorena și seniorii de Bar va subzista până în 1420 când cele două domenii
Ducatul Lorena () [Corola-website/Science/315051_a_316380]
-
Bar va subzista până în 1420 când cele două domenii sunt unite sub același duce. O serie de litigii dintre ducele Theobald și contele de Champagne îl fac pe duce să se declare vasal al acestuia pentru câteva seniorii din vestul ducatului câtre anul 1220. Un secol mai târziu, căsătoria dintre Ioana de Champagne și regele Franței Filip al IV-lea plasează ducatul sub vasalitatea monarhului francez. În timpul Războiului de o sută de ani sprijindind întâi Franța, apoi trecând de partea burgunzilor
Ducatul Lorena () [Corola-website/Science/315051_a_316380]
-
și contele de Champagne îl fac pe duce să se declare vasal al acestuia pentru câteva seniorii din vestul ducatului câtre anul 1220. Un secol mai târziu, căsătoria dintre Ioana de Champagne și regele Franței Filip al IV-lea plasează ducatul sub vasalitatea monarhului francez. În timpul Războiului de o sută de ani sprijindind întâi Franța, apoi trecând de partea burgunzilor. La urcarea pe tronul burgund al lui Filip al III-lea, ducele Carol al II-lea încearcă să ducă o politică
Ducatul Lorena () [Corola-website/Science/315051_a_316380]
-
partea burgunzilor. La urcarea pe tronul burgund al lui Filip al III-lea, ducele Carol al II-lea încearcă să ducă o politică de neutralitate prin căsătoria în 1420 a fiicei sale unice cu prințul René de Anjou, moștenitor al ducatului Bar și viitor ginere al lui Carol al VII-lea al Franței. Succesiunea lui Carol al II-lea este disputată între René și Antoine, nepotul lui Carol al II-lea și cea mai apropiată rudă masculină. Antoine este susținut de
Ducatul Lorena () [Corola-website/Science/315051_a_316380]
-
FIlip al III-lea iar René este luat prizonier la Dijon. În cele din urmă, acesta este eliberat în 1437, timp în care acesta a moștenit titlurile de duce de Anjou, conte de Provence și rege de Napoli. René lasă ducatul fiului său, iar în 1473 ducatul îi revine lui René al II-lea, nepot în același timp al lui René de Anjou și Antoine de Vaudémont. Acesta trebuie să își apere ducatul în fața tendițelor expansioniste ale ducelui burgund Carol temerarul
Ducatul Lorena () [Corola-website/Science/315051_a_316380]
-
este luat prizonier la Dijon. În cele din urmă, acesta este eliberat în 1437, timp în care acesta a moștenit titlurile de duce de Anjou, conte de Provence și rege de Napoli. René lasă ducatul fiului său, iar în 1473 ducatul îi revine lui René al II-lea, nepot în același timp al lui René de Anjou și Antoine de Vaudémont. Acesta trebuie să își apere ducatul în fața tendițelor expansioniste ale ducelui burgund Carol temerarul, acesta murind în timpul asediului asupra orașului
Ducatul Lorena () [Corola-website/Science/315051_a_316380]
-
de Provence și rege de Napoli. René lasă ducatul fiului său, iar în 1473 ducatul îi revine lui René al II-lea, nepot în același timp al lui René de Anjou și Antoine de Vaudémont. Acesta trebuie să își apere ducatul în fața tendițelor expansioniste ale ducelui burgund Carol temerarul, acesta murind în timpul asediului asupra orașului Nancy în 1477. În următorul secol Lorena intră din ce în ce mai mult în zona de interes a regatului Franței. Domeniile ducilor sunt divizate după ce regele Ludovic al XI
Ducatul Lorena () [Corola-website/Science/315051_a_316380]
-
criza de succesiune. Aceasta este rezolvată prin căsătoria fiicei lui Henric cu Carol Vaudémont. Regele Franței, Ludovic al XIII-lea, este nemulțumit de compromisul realizat, iar Carol se apropie de familia Habsburg, suveranii Imperiului și principalii opozanți ai regelui Franței. Ducatul este ocupat de trupele franceze de mai multe ori între 1635 și 1697 iar ducii vor fi nevoiți să se refugieze la Viena. Ducele revine în domeniul său abia în urma tratatului de la Ryswick când Ludovic al XIV-lea este de
Ducatul Lorena () [Corola-website/Science/315051_a_316380]