3,398 matches
-
vizînd reprezentarea denunțului fracturii identității personale visate ca un ideal de continuitate. Dar acest dublu subiectiv spre care ne îndreptam, acest eu al instanței enunțiative își contrazice "misiunea" sacră, de unitate identificatoare, dat fiind că sfîrșitul ne aruncă într-un echivoc absolut și ne lasă plini de întrebări despre rațiunile și mecanismele jocului ficțional. Această fractalitate proiectată în exterior este, în fond, materializarea rupturii ființei dezrădăcinate, care caută să se reconsti tuie din toate puterile sale (vezi acel noi inițial), dar
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
forma unor poeme de dragoste. Mai tîrziu, prin secolul al XIII-lea, cînd se dezvoltă, alături de genul liric cunoscut, o poezie satirică, în care angajamentul moral al autorului și implicațiile politice generale sunt mult mai limpezi, ea este pusă fără echivoc în slujba unor principi sau cauze particulare. Așa a făcut marele poet Rutebeuf, care pare să fi fost pamfletarul stipendiat al profesorilor laici în momentul marelui conflict ce a tulburat universitatea pariziană în anii 1250 și care i-a implicat
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
lui Jonathan Littell. Prin urmare, confirmare de sine sau confruntare cu sine? Partea solară sau umbra din noi? Alegerile ne definesc, după cum bine știm. Lucrurile se complică atunci cînd scriitorii își folosesc talentul pentru a le expune pe ambele deodată, echivocul și ambivalența fiind mult mai greu de suportat decît opțiunile radicale. A accepta că fiecare dintre noi ascunde un zeu și un monstru reprezintă o gidiană "poartă îngustă" prin care trecem în vîrful picioarelor. Romanele nordice ale ultimilor ani îmi
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
lumi pe care o cunoaște bine, deși nu i-a trăit monstruozitatea pe propria-i piele (cum s-a întîmplat, de pildă, cu Amélie Nothomb în societatea japoneză descrisă în Stupeurs et tremblements). Abilitatea autorului de a crea și întreține echivocul, astfel încît să nu se simtă "neglijați" nici liberalii occidentali nici cripto comuniștii estici, este perceptibilă încă de la nivelul de bază al construcției romanești, cel al alegerii numelor de personaje și locuri. Căci fiecare cititor, din indiferent ce spațiu ar
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
au ieșit rînd pe rînd la rampă pentru a recunoaște, oficial și public, eșecul unui sistem de gîndire și de integrare etnico-socială. Mai întîi, a fost Angela Merkel, care i-a surprins pe toți, în 2010, cu declarația ei fără echivoc despre falimentul politicii multiculturale în Germania ; cîteva luni mai tîrziu, era rîndul premierului britanic, David Cameron, să afirme același lucru ; în scurt timp, s-a alăturat marilor dezamăgiți și președintele Franței la vremea aceea, Nicolas Sarkozy, care oricum se comporta
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
amestec de Jack London, Che Guevara și Jean-Edern Hallier (cu care, de altfel, a fost prieten). Un asemenea personaj nu le poate părea decît detestabil majorității cititorilor, deși, așa cum se conturează el în viziunea lui Carrère, poartă amprenta veninoasă și echivocă a unui fel de geniu. A existat o perioadă, prin anii 1980, cînd a cunoscut o oarecare notorietate pariziană, odată cu publicarea romanului său scandalos, Poetul rus îi preferă pe negrii mari, o poveste autobiografică a vieții sale violente și haotice
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
din etnii nu e denunțată în sine, nu se caută vinovății singulare sau colective, nimic nu este explicitat, dar factualul pur conduce inevitabil spre dramă: în ura crescîndă, generată de rivalități și gelozii, în ipocrizia și duplicitatea profesoarelor, în conduita echivocă a unui bătrîn aristocrat european, prea atras de proaspetele frumuseți locale, se conturează distinct geneza unui fenomen genocidul asupra populației tutsi, care avea să vină în curînd care, departe de a fi fost spontan, este dimpotrivă, efectul previzibil și fatal
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
pistă falsă și tot așa pînă la surpriza finală, cînd ți-e dat să afli că, de fapt, nu a fost niciodată vorba de doi gemeni... ci de un singur personaj, că acel "noi" desemna un "eu"). Aluziile și frazele echivoce abundă, copiii, epocile, locurile se amestecă rupînd orice armonie livrescă sau pact interpretativ, descurajînd orice lectură lineară și monocordă. Ajungem aproape de graniță. Îi spunem Tatei să se întindă în spatele copacului cel înalt și să nu se miște. În curînd, la
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
de la începtul secolului trecut. Limba română i s-a părut prea tragică și violent primitivă pentru a încerca acest joc ontic, dar nu și franceza, limba Celuilalt, idiom riguros și limpede, și tocmai prin aceasta mediu ideal de expresie a echivocului și ambivalenței. Într-o limbă necizelată, contradicția sună mai degrabă a incoerență, a confuzie mentală, a întortochiere grobiană. Într-o haină lingvistică rafinată și subtilă, contrariile se ciocnesc pur și sonor, declanșînd un întreg mecanism recuperator ce somnolează în fiecare
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
înzecite de un aer aparent boem, de sponta neitatea și dezinvoltura limbii române. Adultul parizian le regăsește cumva în magnifica impertinență a scăpărărilor sale ironice, în pasi unea sa pentru formulele corozive și paradoxale, în arta sa de a întreține echivocul, pe fond de incurabilă nostalgie a apropierii de divinitate. Pîrîul impetuos al munților transilvani s-a preschimbat în canal rafinat, seducător și ucigaș, însă cruzimea temperată de fer voarea anatemelor, enormitățile exasperante, contradicțiile vitale și salturile spectaculoase sunt tot acolo
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
a nega suferința reprezintă păcatul suprem pentru Cioran! În apele cele mai adînci, atît în primele cît și în ultimele texte, apare aceeași distanțare de sine, același disconfort vital, același dezgust față de gîndirea aridă, față de abdicările de tot felul, același echivoc în raporturile cu sine și cu cititorul și aceeași trăire a unui eu îngust, instabil și compozit. Este un spațiu polifonic unde plenitudinea sinelui incorporează o rețea vastă de prezențe invizibile care întind țesutul relațional la extrem, stricînd relațiile de
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
cinic și amar, tratînd susnumita derivă cu mijloacele secolului 21. În străfundurile cele mai adînci, găsim la amîndoi aceeași distanțiere de sine, același disconfort vital, același dezgust față de consumerismul generalizat, față de senzaționalismul mediatic, sau de abdicările de tot felul, același echivoc în raporturile cu sine și cu cititorul, aceeași trăire a unui eu prea îngust, strîmb, instabil și fragmentar. Iar pentru noi, un regal intelectual, destabilizant, desigur, dar în egală măsură jubilator. Să ne amintim de acea povestire filosofică, Conferință a
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
superior legii. Ceea ce doream în fond, nu trebuia să disimulăm în formă. Se apropie timpul când se va recunoaște că am avut dreptate de a nu consimți să punem în titulatura Asociației noastre un artificiu, o capcană, o surpriză, un echivoc, ci expresia sinceră a unui principiu etern de ordine și justiție, căci nu există putere decât în principii; ele singure sunt flacăra inteligențelor, punctul de raliere al convingerilor rătăcite. În timpurile din urmă, o tresărire universală a parcurs, ca un
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
pașnice și a corelației forțelor nu dădea nici un indiciu despre cum trebuie abordate relațiile intrasocialiste, care ar fi trebuit să respecte deopotrivă suveranitatea membrilor și exigențele socialismului inter-național, angajat în lupta antiimperialistă. În politica practică, aceste imperative erau totuși destul de echivoce, așa cum au demonstrat-o înăbușirea revoltei din Ungaria din 1956 și sfîrșitul sîngeros al Primăverii de la Praga din 1968. URSS deținea monopolul definirii acestor imperative ale socialismului internațional, care se impunea în dauna suveranității atunci cînd aceasta din urmă însemna
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
de vreme ce repudia sentimentul. "Sentimentalismul e haina de teatru - s-o lăsăm actorilor vieței." Densușianu a scris, în sprijinul "decadentismului", numeroase articole, despre Remy de Gourmont, Henry de Régnier, Émile Verhaeren. Ca poet, sub pseudonimul Ervin, a compus poezii reci și echivoce. ȘTEFAN PETICĂ Întâiul simbolist declarat și veritabil e tuberculosul Ștefan Petică (1877-1904), cunoscător perfect al poeziei franceze noi în chiar spiritul ei: Laforgue, Verlaine, Rimbaud, Mallarmé, Verhaeren, Henry de Régnier, Stuart Merill, Remy de Gourmont, Francis Jammes, André Gide. El
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
lucrurile "clare și distincte", se limitează la o mică experiență tragică, la aceea a condiției sale iudaice. În materie erotică e mai mult un stendhalian. Fără talent artistic, cel puțin nerevelat, prozatorul posedă o ritmică vie și o frază fin echivocă, de o maliție imperceptibilă. În Femei sunt studiate cu un sensualism rece, lucid, câteva moduri posibile de satisfacții erotice: iubirea (platonică) pentru o femeie matură, relațiile cu o femeie măritată, contactul cu o fecioară, matrimoniul cu o urâtă. Orașul cu
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
și expresivitatea trăsăturilor, frumusețea sălbatică și senzuală, coborâtă parcă din Cântarea Cântărilor, din care autorul și citează. A. e un poet al iubirii cotropitoare, dezlănțuite, de care sunt animate unele personaje feminine enigmatice, ca Tuța din povestirea omonimă. De aici, echivocul, îmbinarea realului cu fantasticul, ce amintește de Hanul lui Mânjoală a lui I. L. Caragiale, și alternanța spirit primitiv-rafinament. Picioarele „desculțe” constituie un simbol și un laitmotiv al povestirilor, punând încă o dată în lumină opoziția. Elogiul femeii fascinante, stăpânite de eros
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285215_a_286544]
-
Un an mai târziu, concurează pentru titularizarea la Catedra de istorie medie, modernă și contemporană de la Universitatea din București, cu un rezultat insuficient de probant, fapt care face necesară deschiderea unui nou concurs în 1895, pe acesta câștigându-l fără echivoc. În interval funcționează ca suplinitor. I. a predat istoria și, temporar, istoria literaturii române și la Școala Superioară de Război (din 1911), iar în răstimpul interbelic, la Academia Comercială. În perioada refugiului din timpul primului război mondial a ținut cursuri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287605_a_288934]
-
particulare. (...) Termenul de limbaj a fost extins pentru orice sistem de semne sociale codificate care nu fac apel la cuvânt"22. Astfel de definiții, fără a contribui la clarificarea conceptuală, sporesc ambiguitatea semantică a termenului limbaj, prin circularitate și exprimare echivocă. La rândul lor, dicționarele de semiotică subliniază natura semnificantă a limbajului verbal și fac din acesta obiectul de studiu predilect al științei semnelor. În Sémiotique. Dictionnaire raisonné de la théorie du langage, A.J. Greimas și J. Courtés susțin că definirea
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
formulări și structuri sintactice relativ rigide și care se schimbă într-un ritm mult mai lent decât limbajul politic, nevoit să se plieze în permanență pe realitățile timpului care îl generează. Simplificarea și specializarea structurilor sintactice urmăresc în fond evitarea echivocului și a interpretării subiective. Ca și în cazul limbajului politic, limbajul juridic are o accentuată componentă pragmatică, urmărind modificarea comportamentului receptorului, reglementarea comportamentelor sociale, în acord cu normele juridice acceptate într-o comunitate istorică. Specificul limbajului juridic este dat, pe
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
un suplement primejdios 246. Platon consideră ideală o memorie fără semn, fără suplement, deoarece acesta introduce primejdia redublării și, în loc să stimuleze viața, simulacrul dă naștere unei serii infinite de "monumente moarte". O dată cu scrierea se deschide posibilitatea kibdeleumei, a mărfii falsificate, echivoce și înșelătoare. Viul degenerează în mimesis, simulare și exces, iar Platon intuia că, din moment ce s-a deschis această cale, nu va mai dura mult până se va ajunge la extrema simulare, care este soarta discursului actual, lipsit de un centru
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Conceptul de cotidianitate nu vine din cotidian; nu îl reflectă; el ar exprima mai curând transformarea sa proiectată drept posibilă în numele filosofiei"377. Deoarece cotidianul survine de cele mai multe ori ca amestec (hybris), o "filosofie a cotidianului" include în sine un echivoc; Lefebvre pare a-i acorda doar valența de reflecție despre cotidian, excluzând-o într-o anumită măsură pe aceea de filosofie care aparține cotidianului și este conținută în el378. La fel ca Lefebvre, Baudrillard va reține o accepțiune a cotidianului
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
sceptic în legătură cu pretențiile teoretice ale altora înseamnă să ai un program definit al tău chiar și în lipsa acestora". 170 Gianni Vattimo, Sfârșitul modernității, fr. 22, p. 5. De altfel, cele două tipuri de nihilism sunt semnalate de către Nietzsche: "Nihilismul este echivoc: A. Nihilismul ca semn al forței sporite a spiritului: nihilismul activ. B. Nihilismul ca declin și diminuare a forței spiritului: nihilismul pasiv" (Friedrich Nietzsche, Voința de putere, p. 19, [s. a.]). 171 David Lyon, op. cit., p. 16. 172 A se vedea
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
ca Giordano din Giano și Toma din Eccleston, sau de izvoare precum Compilația din Assisi și Oglinda desăvârșirii (Giordano 16; Eccleston 39; CompAss 18; SpecP 68: FF 2339; 2460; 1564; 1761), referitor la unele capitule generale importante, atestă fără niciun echivoc creșterea comunității și multiplele probleme derivate din acest fenomen. Noua religio, s-a sprijinit de fapt timp de câțiva ani pe baze juridice încă flexibile. Un grup de predicatori itineranți, așa cum era cel franciscan, în mod inevitabil, atunci când intra în
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
noastră, în chiar dualismul "confesiunii" poetului, care oscilează între a afirma și a nega, așa cum Ovidiu îi spusese de data aceasta fără nici un fel de ocolișuri prietenului (și rudei) lui Paulus Fabius Maximus, de îndată ce a aflat vestea exilării 3. Exprimarea echivocă din acel moment atât de decisiv pentru viața sulmonezului avea să devină într-o oarecare măsură parola care s-a transmis întregii producții literare ovidiene ce a urmat, condamnând tradiția criticii literare din toate timpurile să bâjbâie prin întunericul cel
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]