6,312 matches
-
face mai confortabilă munca, de a ameliora condițiile și securitatea ei. Uneori este de ajuns o mică amenajare pentru ca efortul să devină evident mai mic, oboseala să se reducă și muncitorul să se simtă mai netensionat. Excluderea zgomotului, iluminarea bună, estetica locului de muncă, spațiul de confort sunt expresii ale ergonomiei eficiente. Lucrări mai importante În problemele de ergonomie au efectuat: E.Mc.Cormick (1965, J.H.Faverge și colab. (1966, 1968, A.N. Leontiev (1968, iar În România V. Anghelescu momentul de
CUNOAŞTEREA GRUPULUI ŞCOLAR by NUTA ELENA () [Corola-publishinghouse/Science/1818_a_3162]
-
comunica irațional, este forma goală a activității intelectuale. Ca să se facă înțeleși, poeții se joacă, făcând ca și nebunii gestul comunicării fără să comunice în fond nimic decât nevoia fundamentală a sufletului uman de a prinde sensul lumii" (Principii de estetică, 1938). În același ton, Gaston Bachelard: "Eu receptez imaginea poetului ca o mică nebunie experimentală, ca un bob de hașiș virtual fără ajutorul căruia nu poți intra în imperiul imaginației" (La Poétique de l'espace, P.U.F., 1970, p.
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Ființa este în sine ironică..." (p. 12). Un umor sec, în notă tandră totuși, e cel din Triplu poem pentru bătrânul porcar Garibaldi din Țicău. O ironie-umor emană dintr-un Post-scriptum (gongoric, fanfaron) trimițând la: Transversaliile mari sau cele patru estetici. Poezie pe care a scris-o magistrul Ursachi pe când se credea pelican; textul e doar un distih: Un om din Tecuci avea un motor dar nu i-a folosit la nimic. Oricum l-am defini, Mihai Ursachi își joacă rolul
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
personal didactic, didactic ajutător, administrativ și de îngrijire, precum și prin tot ceea ce alcătuiește mediul fizic și moral în care se desfășoară procesul educativ: arhitectura și funcționalul construcției și mobilierului, aspectul și gospodărirea exteriorului și împrejurimilor școlii, curățenia, ordinea și disciplina, estetica interiorului, ținuta vestimentară a cadrelor didactice, a elevilor și personalului auxiliar, natura relațiilor dintre educatori și educați, modul de comunicare dintre aceștia, adică prin tot ceea ce numim cu o sintagmă puțin uzuală, ambientul școlar în ansamblul său. A pleda pentru
Lumina Educaţiei by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/1635_a_3037]
-
corespunzător (care trebuiesc evitate). ședințele de masaj, efectuate zilnic sau de 2 ori pe zi, la ̀ nceput, vor ̀ ncepe, pe cât posibil, cu o pregătire locală prin aplicații locale de infrasunete. în jurul orificiilor naturale, funcționalitatea trece ca prioritate în fața esteticii, din acest motiv trebuind să se acționeze prioritar ̀ n scopul ̀ ntinderii obrajilor și buzelor, masând simultan fața atât pe partea externă, cât și pe cea internă și acordând o atenție deosebită bridelor formate, care au un aspect inestetic
Masajul Terapeutic by Doina Mârza () [Corola-publishinghouse/Science/1659_a_2998]
-
ori în istorie. Probabil că ciclopii, de pildă, considerau drept foarte urîți oamenii cu doi ochi. Cum spunea Voltaire, în Dicționar filosofic, dacă întrebi un broscoi ce este frumusețea, ți-o va indica pe femela lui... De asemenea, Hegel în Estetica sa scria că "Poate nu chiar fie-care soț pe soția sa, dar oricum fiecare logodnic pe logodnica sa o consideră frumoasă, frumoasă în mod exclusiv; iar dacă gustul subiectiv pentru această frumusețe nu are nici o regulă fixă, este un adevărat
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
s-ar putea spune că urîtul este pur și simplu opusul frumosului și se schimbă odată cu evoluția acestuia din urmă. În acest caz, o istorie a urîțeniei s-ar plasa ca o contrapondere simetrică a unei istorii a frumuseții. Prima Estetică a urîtului a fost elaborată de către Karl Rosenkrantz, în 1853. El face o analogie între urît și răul moral. Urîtul este "In-fernul Frumosului", sau poate o eroare pe care frumosul o conține. Oricum, orice estetică este obligată să abordeze și
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
unei istorii a frumuseții. Prima Estetică a urîtului a fost elaborată de către Karl Rosenkrantz, în 1853. El face o analogie între urît și răul moral. Urîtul este "In-fernul Frumosului", sau poate o eroare pe care frumosul o conține. Oricum, orice estetică este obligată să abordeze și conceptul de urît. Și totuși, chiar în antologia lui Rosenkrantz se sugerează o autonomie a urîtului, acesta fiind mult mai bogat și mai complex decît o simplă replică a frumosului. Sunt astfel analizate lipsa formei
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
cu un „colecționar de experiențe”13 dornic să se întâmple ceva aici și acum. Ca un proces de intensificare hedonistă a prezentului prin înnoirea perpetuă a „lucrurilor”, așa trebuie gândit consumul în faza III. Practicile hiperconsumatorului sunt comandate de o estetică a mișcării continue și a senzațiilor trecătoare. A consuma însemna a te deosebi de ceilalți; acum, a consuma înseamnă din ce în ce mai mult „a te juca”, a te relaxa, a cunoaște mica bucurie de a schimba o piesă în configurația decorului de
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
unor repere consensuale. Epoca respectivă a rămas în urma noastră. Momentul III corespunde cu dispariția logicii piramidale în beneficiul unui model orizontal sau în rețea, fragmentat și policentrat, în care microgrupurile identitare se juxtapun într-un spațiu eterogen de gusturi, de estetici și de practici. După etapa centralizată, a venit rândul etapei multipolare și dispersate a hiperconsumului, în care diferențierile se efectuează în funcție de o mulțime de criterii, fie ele de vârstă, de muzică sau sporturi preferate, proiecte de viață, etnicitate, orientare sexuală
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
în cifre, sporturile de iarnă și nautiuce se bazează pe motivații centrate pe plăcere, emoție, senzații imediate. Triumfă o nouă sensibilitate sportivă care, renunțând la măsura tradițională a gusturilor sportive, optează pentru plăcerile senzitive și „icariene”, pentru aventură și pentru estetica senzațiilor. Simultan, continuă să câștige teren pluriactivitatea și „zappingul sportiv”, cu scopul de a evita plictiseala, de a varia orizonturile și plăcerile. Astfel, activitatea sportivă se înscrie și ea în rândul comportamentelor normale, eclectice, experiențiale ale hiperconsumului. Sporturi fun, practici
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
argumentul „100% plăcere”, pe calitatea senzațiilor, pe plăcerea ca factor de reușită a tratamentelor. Cel puțin în ordinea discursului, referențialul tehnicist „pur și dur” dă înapoi în fața modelului de consum care combină eficacitatea și hedonismul, sănătatea și frumusețea, igiena și estetica, voluntarismul și îngrijirea ca plăcere 35. Modernizarea nu progresează decât în paralel cu consacrarea și senzualizarea plăcerilor consumeriste. Aproape toate domeniile consumului sunt contaminate de această dinamică. Astfel, îmbrăcămintea sportivă îmbină tot mai mult performanța și esteticul: cu cât articolele
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
eficacității” stricte în avantajul unui proces de hibridare în care performanța tehnicistă nu are valoare decât amestecată cu ceea ce provoacă plăcerea simțurilor și a aparenței, hiperconsumatorul arătându-se a fi mereu mai sensibil la imaginea personală, la stilul și la estetica produselor. Poziționarea „funcțională” nu mai e suficientă: faza III e mult mai puțin sinonimă cu derealizarea-desenzualizarea lumii, decât cu cosmetizarea generalizată a semnelor, a obiectelor și a corpurilor. Este adevărat că, simultan, avântul chirurgiei estetice furnizează argumente susținătorilor performanței. Astfel
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
să ne simțim „alergici” la opțiunile de consum ale celorlalți. Pur și simplu, nu le împărtășim gusturile, iar felul lor de trai este atât de îndepărtat de ceea ce ne place nouă, încât nu poate să ne trezească invidia. Diversificând gusturile, esteticile și modurile de existență, legitimând sisteme de valoare eterogene, societatea de hiperconsum a contribuit mult la diminuarea neplăcerii în fața felului în care unii, mai îndepărtați sau mai apropiați de noi, își gestionează bugetul și își amenajează universul cotidian. Lux și
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
contemporan al indivizilor cu experiențele estetice. Sensibilitatea la peisaj, „cultul monumentelor”, frecventarea muzeelor, gustul pentru decorarea interioarelor ilustrează ponderea crescândă a apetitului estetic. Să mai amintim că cinematograful, muzica, moda, luxul, turismul sunt chiar în inima fazei III: din ce în ce mai mult, estetica consumului este cea care ordonează activitățile de divertisment. În plus, asistăm la înmulțirea cercurilor literare și a manuscriselor semnate de autori „amatori”, la avântul practicilor muzicale, la o creștere considerabilă a numărului de pictori și de fotografi, de artiști profesioniști
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
Fericire și speranță 295 Înțelepciunea iluziei 297 Consum distructiv și consum responsabil 298 O societate de hiperconsum durabilă? 299 Hiperconsum și alterconsum 301 Fericire și fragilitate 303 Înțelepciunea sau ultima iluzie 305 Înțelepciunea light 306 Iluzia înțelepciunii 308 Etică și estetică: o nouă barbarie? 311 Barbarie estetică? 312 Barbarie morală? 313 Spiritul de consum: până unde? 315 Arhaisme? 319 Epoca posthiperconsumului 322 Eclectismul fericirii 323 Apendice Note 327 Index 349
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
poate arunca în aer zidul ce ne separă de cei morți”. Iar pentru actori, adaugă el, trebuie „inventate straie bizare, înfricoșătoare, care n-ar fi la locul lor pe trupul unui om viu”. Astfel, traversând cele mai importante texte de estetică ale secolului XX, de la Craig și Artaud la Genet și Kantor, problema fantomei se plasează fără întrerupere și cu o surprinzătoare insistență în centrul dezbaterilor. Și e limpede că ea nu pune în discuție doar spectrul ca personaj dramatic. Dacă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
arate în vis sau să-și facă simțită prezența în actul posedării. Oare antropologia nu ne pune astfel la îndemână uneltele cele mai potrivite pentru a circumscrie cât mai bine mizele prezenței fantomelor în teatru, în relația lui cu o estetică a întrupării invizibilului în vizibil, în cadrul căreia actorul ar avea sarcina de a deveni dublul unui mort? Și asta cu atât mai mult cu cât, dincolo de variabilele proprii fiecărei culturi, se configurează scheme de proceduri simbolice cu valoare universală. În
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
teatru văzut ca veritabil loc al aparițiilor, unde se instaurează, în ambivalența prezență/absență, aici și altundeva, un straniu dialog cu morții și unde, în centrul spațiului, se înscrie indeterminabilul unei realități de frontieră. În această explorare, punctul de plecare - estetica teatrală contemporană - va fi, în același timp, punct de sosire. Nimic mai logic, în ciuda aparențelor, căci revendicările ce pledau pentru un teatru redevenit capabil să se supună probei de foc a reprezentării fantomei s-au formulat în confruntarea cu și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
au sprijinit și pe experiența Orientului. Ce exemplu ar putea fi, în acest sens, mai grăitor și ar putea ilustra mai bine centralitatea fantomei în spațiul teatral oriental decât teatrul no, atât de total și de explicit întemeiat pe o estetică a apariției și pentru care întoarcerea celui plecat dintre pământeni este deopotrivă matrice și model? Borne sau jaloane ce marchează, începând cu epocile vechi și până astăzi, permanența unei viziuni despre un teatru în miezul ascuns al căruia sălășluiește fantoma
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
demonului ce se întrupează. Astfel, aidoma eidolon-ului grecilor, shite, unicul purtător de mască din teatrul no, asociază intim apariția supranaturală și revenirea fantomei. Teatru axat în întregime pe tensiunea dintre vizibil și invizibil, material și imaterial, no înscrie în centrul esteticii sale fantoma, ca reprezentare prin excelență a unei făpturi ce se mișcă în spațiul dintre aderența la viață, la formele vizibilului, și aspirația spre eliberarea de aceste forme. Fantoma care se întoarce rămâne legată până și în moarte de universul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
altundeva și a unui altădată. Actorul teatrului no nu este, în ultimă instanță, un avatar al colossos-ului? Ca și colossos-ul, un mort-dublu sau dublul unui mort, alianță a materialității celei mai palpabile cu imaterialul psyche... Actorul-dansator, avatar al colossos-ului: o estetică a privirii și a vociitc "Actorul‑dansator, avatar al colossos‑ului\: o estetică a privirii și a vocii" Dacă ne raportăm la tratatul lui Zeami, Tradiția secretă a teatrului no, observăm cu ușurință că întreaga estetică a acestui teatru se
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
un avatar al colossos-ului? Ca și colossos-ul, un mort-dublu sau dublul unui mort, alianță a materialității celei mai palpabile cu imaterialul psyche... Actorul-dansator, avatar al colossos-ului: o estetică a privirii și a vociitc "Actorul‑dansator, avatar al colossos‑ului\: o estetică a privirii și a vocii" Dacă ne raportăm la tratatul lui Zeami, Tradiția secretă a teatrului no, observăm cu ușurință că întreaga estetică a acestui teatru se organizează în jurul personajului shite. Cum am mai spus, shite este singurul „actor”, în măsura în care
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
avatar al colossos-ului: o estetică a privirii și a vociitc "Actorul‑dansator, avatar al colossos‑ului\: o estetică a privirii și a vocii" Dacă ne raportăm la tratatul lui Zeami, Tradiția secretă a teatrului no, observăm cu ușurință că întreaga estetică a acestui teatru se organizează în jurul personajului shite. Cum am mai spus, shite este singurul „actor”, în măsura în care i se atribuie un rol dublu: protagonist al incarnării, dar și al dematerializării; al apariției, dar și al dispariției implacabile. În opinia lui
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
muzicii și al verbului poetic un echivalent al statuii care prinde viață, al pietrei în care e încorporată forța imaterială a psyche-ului? S-ar părea că, în viziunea occidentală asupra teatrului no, e cam prea des uitată importanța - pentru o estetică a apariției - a acestor puteri ale vocii, una care este deopotrivă poezie și muzică. Vocea și muzica anunță ivirea fantomelor ce vor căpăta o formă, un trup. Dacă, cel mai adesea, waki este un călugăr rătăcitor, se mai întâmplă uneori
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]