KorAP: Find »[drukola/base=ficțiune & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...127 128 129 ...378 >

9,442 matches

Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587

textele [narative]188. Fowler oferă o serie de exemple concrete pentru o parte a ipotezei sale interesante și îndrăznețe. Unele dintre afirmațiile sale trebuie totuși să fie analizate și discutate detaliat. Acesta susține, de plidă, că "personajele și întîmplările din ficțiune ar putea să se asemene îndeaproape galeriei de tipuri predicative și tipuri nominale [ca elemente ale limbajului din structura de profunzime]"189. Folosirea conceptului de opoziție, care a fost acceptat la scară largă în lingvistică de la Saussure încoace, reflectă de

by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
Achim al lui Uwe Johnson și Numele meu fie Gantenbein al lui Max Frisch. Majoritatea acestor opere ale autorilor amintiți ar putea fi, de asemenea, citate ca dovadă pentru faptul că narațiunea la persoana întîi ocupă o poziție excepțională în ficțiunea contemporană. În aceste romane la persoana întîi premisele structurale din spatele opozițiilor dintre persoana întîi și a treia sînt subliniate cu asemenea consistență, încît forma la persoana întîi poate astăzi să treacă deja drept sinonim pentru "complex" și "dificil". Acest lucru

by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
opoziție. Deja există un număr de tentative de a formula fundamentul teoretic al acestei distincții 212. Studiul lui Hamburger intitulat Logica literaturii prezintă în mod exhaustiv suportul critic pentru o perspectivă potrivit căreia această opoziție este o trăsătură esențială a ficțiunii în proză. Aceasta susține că o graniță categorială separă două tipuri de narațiune fundamental diferite: "ficțiunea epică" este narațiunea la persoana a treia produsă de o "funcție narativă" impersonală, iar "redarea simulată a realității" este relatarea personală a unui narator

by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
Studiul lui Hamburger intitulat Logica literaturii prezintă în mod exhaustiv suportul critic pentru o perspectivă potrivit căreia această opoziție este o trăsătură esențială a ficțiunii în proză. Aceasta susține că o graniță categorială separă două tipuri de narațiune fundamental diferite: "ficțiunea epică" este narațiunea la persoana a treia produsă de o "funcție narativă" impersonală, iar "redarea simulată a realității" este relatarea personală a unui narator la persoana întîi. Aproape toate fenomenele narațiunii pe care le-a descoperit și definit Hamburger în

by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
Logica literaturii sînt localizate în spațiul acestei granițe a genului trebuie plasate de o parte sau de cealaltă a graniței, altfel vor suporta o schimbare atunci cînd trec peste aceasta. Aceste fenomene includ sensul preteritului epic (timpul trecut folosit în ficțiune), funcția verbelor de acțiune internă, stilul indirect liber, spațiul naratorului personalizat și acela al funcției narative impersonale ș.a.m.d. Din cauza discuției ample care a înconjurat teoria lui Hamburger în ultimii ani, ar fi superfluu să ne ocupăm de problemele

by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
nu poate fi acceptată fără restricții din motivele indicate la pagina 45. Cea mai importantă obiecție pe care o aduc eu are legătură cu încercarea sa de a-l elimina pe naratorul personalizat din forma la persoana a treia a ficțiunii epice, în care, după cum consideră autoarea, este operativă doar o funcție narativă impersonală. Teoria sa nu e schimbată fundamental de modificarea tezei prin conceptul de "fluctuație" a funcției narative introduse în cea de-a doua ediție în germană a studiului

by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
este mereu conștient. Hamburger conchide astfel că narațiunea genuină se produce doar la persoana întîi: un narator personalizat relatează ceea ce a trăit sau a observat el într-un punct anterior al vieții sau ceea ce a auzit el în acest sens. Ficțiunea epică a narațiunii la persoana a treia, pe de altă parte, e caracterizată printr-o prezentare mimetică, impersonală produsă de funcția narativă menționată anterior. În mod corespunzător, diferența esențială dintre narațiunea la persoana întîi și cea la persoana a treia

by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
narațiunea la persoana întîi și în narațiunea la persoana a treia. Acest lucru poate fi ilustrat prin enunțul care deja a fost folosit ca exemplu de Karl Bühler și citat din nou de Hamburger în vederea demonstrării particularităților deictice ale structurii ficțiunii. Bühler a folosit exemplul eroului unui roman despre care se spune că ar fi în Roma. După comunicarea acestei informații despre localizarea personajului, naratorul ar putea continua cu termeni precum "acolo" și "aici" pentru a se referi la locul în

by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
ale prezentării spațiului în narațiune Schematizarea și selecția "conținutului" spațiului ficțional sînt cel mai evidente în descrierile interioarelor clar delimitate care funcționează drept cadru pentru întîmplările ficționale. O primă încercare de a sorta în linii mari aceste descrieri spațiale din ficțiune în funcție de gradul lor de schematizare perspectivală are ca rezultat două tipuri de descriere: textele cu prezentare spațială în mod distinct perspectivală și textele cu prezentare spațială aperspectivală. Exemple corespunzătoare primului tip pot fi găsite în primul rînd în romanele în

by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
în narațiune atunci cînd un personaj-narator este prezent și cînd perspectiva externă predomină; pe de altă parte, aceasta este mai slabă atunci cînd un personaj-reflector și perspectiva interioară predomină. Dacă încercăm să facem o schiță a unei camere descrise în ficțiune, vom obține un test destul de fiabil pentru distingerea prezentării spațiale perspectivale și aperspectivale. Într-o narațiune predominant perspectivală, interiorul unei camere nu e niciodată descris într-o asemenea manieră încît să putem face o schiță grafică a acesteia, chiar dacă cititorului

by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
propriilor "imagini tactile"". Diferențele sînt revelate într-o comparație a pasajelor citate din romanele Turnurile din Barchester și Casa Buddenbrook. Un transfer al cititorului în realitatea ficțională, cum consideră Hamburger că s-ar întîmpla în narațiunea la persoana a treia ("ficțiunea epică"), este posibil doar atunci cînd prezentarea spațială are loc în mod perspectival. În cazul unei prezentări spațiale aperspectivale, orientarea din interiorul camerei rămîne nedeterminată și va fi susținută de fiecare cititor, în cel mai bun caz în funcție de imaginația proprie

by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
fost frecvent citată, culminează cu un angajament puternic față de aperspectivism: Acum în ceea ce privește cea de-a doua tehnică: punctul de vedere din care poate fi spusă povestea. Pentru unii critici aceasta este tehnica fundamentală. Întreaga problemă complicată a metodei, în meșteșugul ficțiunii [spune domnul Percy Lubbock], este guvernată de problema punctului de vedere aceea a relației naratorului cu povestea. Iar cartea sa intitulată The Craft of Fiction analizează diferite puncte de vedere într-un mod foarte pătrunzător și aproape genial [...]. Cei care

by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
este subliniat în majoritatea studiilor care tratează problema punctului de vedere, cel mai puternic totuși în lucrarea lui Weimann, după cum am menționat anterior 294. Mai intens discutată a fost afirmația lui Jean-Paul Sartre potrivit căreia prezența unui narator personalizat în ficțiunea secolului al XIX-lea a avut o influență conservatoare asupra acelei ficțiuni, glorificînd ideea de statu quo în situațiile politice și sociale 295. Lodge privește această problemă dintr-un alt punct de vedere, însă și el pretinde că există o

by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
mai puternic totuși în lucrarea lui Weimann, după cum am menționat anterior 294. Mai intens discutată a fost afirmația lui Jean-Paul Sartre potrivit căreia prezența unui narator personalizat în ficțiunea secolului al XIX-lea a avut o influență conservatoare asupra acelei ficțiuni, glorificînd ideea de statu quo în situațiile politice și sociale 295. Lodge privește această problemă dintr-un alt punct de vedere, însă și el pretinde că există o legătură foarte strînsă între perspectiva narativă și filosofia de viață. Referindu-se

by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
interioare și problema demarcației dintre comentariile naratorului și perspectiva personajelor individuale. 5.4.1. Prezentarea lumii interioare Faptul că prezentarea lumii interioare a unui personaj ficțional poate crea iluzia nemedierii este o trăsătură specifică genului epic. În termenii lui Hamburger: Ficțiunea epică este singurul loc determinat epistemologic în care poate fi reprezentată eu-originaritatea (sau subiectivitatea) unei persoane a treia ca persoană a treia"299. Prezentarea lumii interioare poate, desigur, să fie inclusă și în forma la persoana întîi a narațiunii, cel

by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
a treia ca persoană a treia"299. Prezentarea lumii interioare poate, desigur, să fie inclusă și în forma la persoana întîi a narațiunii, cel puțin în aceeași măsură ca în forma la persoana a treia pe care Hamburger o numește ficțiune epică. Prezentarea gîndurilor, a percepțiilor, a sentimentelor și a stării de spirit ale personajelor intră în sfera întregii literaturi narative, însă este deosebit de pregnantă în roman. În această relație, caracteristicile generice ale narațiunii joacă un rol deosebit. Prezentarea realistă a

by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
lui Anderegg între un "model de relatare" și un "model narativ" a oferit de curînd acestei opoziții o bază în teoria comunicării 338. Mai instructive din punctul de vedere al terminologiei sînt denumirile lui Anderegg pentru tipurile de texte de ficțiune asociate cu aceste modele: "texte Eu-Tu", unde eul naratorial se adresează unui "tu" al cititorului și "texte El", unde apare doar referința pronominală a persoanei a treia pentru un personaj-reflector. Acești termeni nu trebuie considerați sinonime pentru termenii familiari

by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
situație 397. Reflectorizarea naratorului nu este marcată, oricum, cîtă vreme atributele adiționale sau vizibile ale personajului-reflector nu pot fi observate la personajul-narator. Acestea includ un mod de a începe fără preliminarii legate de perspectiva spațio-temporală și de valorile personajelor de ficțiune, asimilarea limbajului naratorului de către personaje, structura asociativă și așa mai departe. 6.4.1. Katherine Mansfield, The Garden Party Modul în care are loc reflectorizarea va fi ilustrat în detaliu printr-un pasaj din povestirea lui Mansfield, The Garden Party

by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
foarte devreme în istoria romanului și a povestirilor scurte, zonele de la ambele margini ale situației narative personale au rămas doar slab populate pînă la sfîrșitul secolului, însă din acel moment ele au fost cele mai dens ocupate de opere de ficțiune. Recent, s-a manifestat o tendință vizibilă de acoperire a zonele de tranziție dintre cele trei situații narative. Un număr de romane și povestiri mai scurte care experimentează cu forme noi de transmitere sînt în mod adecvat situate în aceste

by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
de situație narativă la persoana întîi. Creșterea gradului de corporalitate a naratorului la persoana întîi are drept rezultat restricționarea orizontului său de cunoaștere și percepție și punerea procesului narativ în relație cu existența naratorului la persoana întîi în calitate de personaj de ficțiune. Pentru o mai mare claritate, voi distinge cîteva niveluri în acest proces de corporalizare a naratorului. Cel mai aproape de naratorul auctorial se află naratorul la persoana întîi, care pretinde că este editorul sau redactorul unui manuscris (redactorul ficțional din romanul

by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
cercului tipologic. Formele narative care se manifestă aici sînt pe cît de de diverse, pe atît de artistice și adesea greu de apreciat. În afară de romanul epistolar, acest sector al cercului tipologic nu a fost ocupat cu destulă densitate înainte de apariția ficțiunii moderne. În mod normal, retragerea eului narator și concentrarea simultană a orientării prezentării asupra eului care trăiește pot fi observate, de asemenea, în romanul la persoana întîi cvasiautobiografic, cu toate că doar temporar. Schimbarea accentului prezentării de la eul narator la eul care

by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
forme, narațiunea colocvială la persoana întîi și monologul dramatic. Această spontaneitate apare de asemenea în conjuncție cu monologul interior. Pînă în secolul XX, monologul dramatic era aproape complet limitat la poezie (de exemplu, My Last Duchess de Robert Browning). În ficțiunea mai recentă, acesta apare mai frecvent ca o formă narativă scurtă pentru care A Lady's Maid de Mansfield, Travel Is So Boring de Sinclair Lewis sau Lady with a Lamp de Dorothy Parker pot sevi ca exemple. Dacă mergem

by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
Gestalt, ca să nu mai vorbim de dependența acesteia de limbajul uman. De-abia poate aspira la senzația prezentă detașată de cogniție, reflecție mentală, evaluare, emoții în cadrul limitelor limbajului"530. Totuși, adevăratul motiv al frecvenței tehnicii de tip "camera eye" în ficțiunea modernă se găsește în abilitatea ei de a crea iluzia unei percepții impersonale sau dezumanizate 531. În orice caz, trebuie distinse diverse funcții ale acestei tehnici. Tehnica de tip "camera eye" poate fi privită ca ultima consecință a acelor programe

by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
trăiește, 135, 148-149, 159, 164, 166, 180, 239, 297, 307-309, 313, 327-328 distanțare a eului narator de eul care trăiește, 166, 313 fable-sujet (histoire-discours), 42, 51, 65, 74, 341 familiarizare a formei narative, 28 v. și nivelare a profilului narativ ficțiune epică, 114, 144, 193, 200 film, și determinare, 185-186, 189 și nemediere, 141 și perspectivism, 184 v. și transpunere cinematografică filtru al conștiinței, 189 fluctuație a situației narative, 45, 144 fluxul conștiinței auctoriale, 267 focalizare, 35, 90, 121, 180-181, 206

by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
240 Ibid., 206-207. 241 Detașarea unui eu autobiografic de stadiile anterioare ale trecutului vieții sale este, de asemenea, una dintre cele două explicații ale lui Philippe Lejeune pentru autobiografia la persoana a treia. Cealaltă explicație se referă la așa-numitele "ficțiuni fictive", în care eul autobiografic este transferat altei persoane, din al cărui punct de vedere se privește pe sine, cum se întîmplă, de plidă, în opera lui Gertrude Stein, Autobiography of Alice B. Toklas. Vezi "Autobiography in the Third Person

by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]