3,339 matches
-
-l Însă dotat pentru cercetășie, aveam mare Încredere că va fi cu o mie de ochi pe coloana ce defila deja prin fața noastră... De la distanța la care ne aflam, ne-am putut da seama că, după primele trei camioane, care gemeau de Încărcătură, urmau altele, ce trăgeau după ele tunuri... Șapte din ele erau tunuri grele, urmate de cincisprezece tunuri ușoare. În urma lor, alte șase camioane grele supraîncărcate!... Apoi... pauză... Dar, peste vreo jumătate de ceas, pe când urletul primei coloane se
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
car, da’ tânjala Îi la plug ori la grapî - l-a corectat tata Toader pe Petrică. ― În sfârșit, am pornit pe firul gârlei. Dacă cei doi care trăgeau targa oboseau, treceau În spatele șirului, urmând „la ham” alți doi cercetași... Toader gemea continuu de durere. Nu-l puteam ajuta cu nimic, decât cu o gură de rom și grabă În deplasare... Când am ajuns la ieșirea din crăpătura gârlei, strălucirea soarelui pe albul zăpezii ne-a orbit... Am Închis ochii, lăcrimând pentru
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
și eu la această eventualitate... Am ajuns la bordeiul nostru. Pe Toader l-am Întins pe pat, iar căpitanul a plecat să cheme serviciul de prim-ajutor, pentru a-l prelua pe rănit... El era alb la față, tremura și gemea mereu. În scurtă vreme, s-au prezentat doi brancardieri, care l-au așezat pe o sanie și au plecat... Ne-am luat rămas bun de la el, urându-i Însănătoșire grabnică. „Te așteptăm cu mult drag să te Întorci” - i-a
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Radu Gyr. Se transmiteau prin morse, din celulă în celulă. De-un timp, Tano nu ne mai spionează prin geamul ușii de la intrare. Pentru că l-am ignorat, s-a supărat: Poftim! "Te las în pace-ntîie-a ta". De teoria chibritului literar geme lumea. Io-s sătul. Nu se mai aude nimic dinspre el. Nu hămăie, nu scîncește, nu zgreapțănă. Are des ore surdo-mute, cînd doarme țărănește în fîn, visînd că l-a-nșfăcat pe Mișu Negrițoiu și că-l vaccinează să nu motănească pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
suflare. A murit la 4 noiembrie, cu optsprezece ani în urmă. Știu cum a murit, ca și cum aș fi fost acolo, în camera de spital, la patru dimineața: singur, abătut, cu spatele la geam, dînd să tragă un fum de BT. Un cîine gemea în curtea din spate. În rezerva unde mor zi și noapte, proasta mea dragă..." Așa începea scrisoarea. Singura pe care am primit-o de la el: "Grăbește-te. Cel mai tîrziu în noiembrie am să mor. Vino să ne luăm rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
nu mă gîndesc la înghețul din morgă. Brăduț, care a stat cu el ultimele zile, îmi telefona că nu se mai mișca. Nu se mai plimba pe culoare, ca la început. Rămînea așezat pe marginea patului. Și cîinele ăla care gemea în curtea din spate. Anubis. Cîinele morții. O fi cum cred australienii? Că sufletul se preschimbă într-un bob mărunt de nisip? O fi așa? Sau ne-om preface în particule de antimaterie, în creierul lui Dumnezeu? Părul și unghiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
cel stejar" și despre șirul de apăsări pe care le suportam. Ziarele decupau știrile ca să scoată în evidență anume fapte. Anunțau, de pildă, creșterea costului pîinii în Franța, ca să ne întrebăm ce șir de penurii ne-o mai aștepta. Ospiciile gemeau de "nebuni politici"; vorbeau la cozi contra lui Ceaușescu sau erau provocați de securiști să vorbească. În '83, un inginer din București, Radu Filipescu (nepot de fiică a lui Groza) tipărise se zvonea 20.000 de manifeste. Chema la miting
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
te enervezi și ridici tonul. Unchiul tău, bătrîn și morocănos ca toți moșnegii, nu suportă voci sonore". Mai încet, tot mai încet. Făceam prea mult zgomot. Așa-i cînd trăiești peste posibilități. Ești încordat, te agiți, zgîrîi timpane. Mai și gemi de durere. Într-o noapte cu vînt, între pocnetele oberlichtului lăsat deschis, am înțeles că resemnarea are un substitut, acceptarea. L-am acceptat așa. Căsătoria ultimă putea fi un alibi pentru legătura puțin incestuoasă: nepoata cu 35 de ani mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
frunză și floare-albastră, înalt de cinci metri. Nu mă vedeam din stradă; nu mă vedeam pe nicăieri. Mă mișcam pe muchia dintre viață și cărți‡‡‡‡‡‡‡‡‡‡‡. Și-n strigătul vînzătorului ambulant de lapte descifram un "Hai la caaarte!" Spre dimineață, mobila gemea, în special bătrînul secretaire. În vena vineție de pe mijlocul oglinzii (nu-i crăpată, e doar foarte veche) deslușeam o literă. O altfel de literă decît vreuna din cele 28. Una? Un șir de litere, un altfel de alfabet. Nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
ruși veniți să ne supună”, pentru ca mai apoi să spună: „Greu e drumul când îl sui.../ Pe poteca cea cu pui/ de șerpi și năpârci verzui.” în Conducătorii țării, sfidând bunul simț în vremuri grele, constată fără tăgadă că „Țara geme, țara moare/ Domnii merg la vânătoare” din plăcerea diabolică de a se distra prin uciderea ființelor fără apărare, așa cum eram și noi, poporul din acea vreme. Deplângând situația celor deportați și masacrați, afirmă cu durere și amărăciune: „Că megieșii, frații
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
lasă imediat garda jos... - și savura momentele. Între timp, terminase încă o doză, o strânsese și pe ea în pumn, cu plăcere pe care ar fi fost înclinat să o descrie drept sadică, chiar se mirase fiindcă nu o aude gemând, implorând mila care nu avea să vină, apoi o aruncase fix în coș. Ceea ce iarăși îl surprinsese și îl amuzase și își spusese da, ziua asta este altfel, are ceva misterios în ea, poate chiar paranormal, poate chiar un pic
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
zâmbet de la o ureche la alta și‑a făcut În sfârșit apariția pe fața lui și părea atât de Încântat, Încât aveam impresia că e pe cale să facă pe el, nu alta. — O, spune‑mi că nu e adevărat, am gemut eu și m‑am Întrebat În ce belea se băgase prietena mea. Și a văzut‑o un polițist și a arestat‑o? — Nu, se pare că doi copii mici au văzut‑o În acțiune și i‑au arătat mamei lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
și razele soarelui din ziua aceea. Îmi interziceam cu desăvârșire orice gând cu privire la apă. Nici lămâia, unicul remediu de sete pe care-l aveam, nu mai putea fi folosită. De câte ori Îmi atingea buzele, limba sau cerul gurii, mă făcea să gem de o usturime aproape insuportabilă. Căldura Îmi arsese și uscase toată gura. Dar puterile Îmi erau treze, fuseseră doar bine educate. Abisul de sub mine era incredibil. 400 de metri. Gol imens. La o surplombă, mi s-a blocat coarda. Cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
din strânsoarea brațelor de piatră și cer. Chiar și mort, ea te iubește: greu vei putea fi smuls din trupul ei și transportat la mult omeneasca morgă. Mă chinuia setea. Mă chinuia o plăcere aproape sadică. Extenuarea mă făcea să gem de bucurie. Mi se părea că tot ce-mi fusese refuzat În viață mi se dădea acolo pe săturate. Oamenii erau departe. Numai printr-un efort de imaginație Îmi mai aduceam aminte de ei. 21 decembrie 1964 (Autentică) Am găsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
pământul sau chiar a munci în general. Preferă să tragă venituri grase și să le risipească în petreceri. Locul lor l-a luat arendașul, care stoarce arenda pentru boier și alta, mai bună, pentru el însuși. Atunci evident că țăranul geme, și se zvârcolește, și amenință, când în surdină, când fățiș. În vreme ce eu, proprietar, muncind și economisind, de-abia scot din moșia mea cât să pot trăi onorabil, arendașul, vecinul meu, plătește zeci de mii de galbeni proprietarului și își umple
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
căderii guvernului, și bătrânul reporter parlamentar de la Universul, Bididiu, care, în colțul său rezervat, dormita gâfâind în așteptarea deschiderii ședinței. Trecuse de cinci și jos, în incintă, numai câțiva deputați obscuri și plictisiți căscau cu gravitate de mameluci. Tribunele însă gemeau de lume. Un redactor tinerel, plimbîndu-și privirea peste fețele înroșite de curiozitate și enervare, remarcă diplomatic: ― Numai moșieri și arendași în tribune... Parcă discursurile de aici o să-i apere de furia țăranilor! Titu Herdelea știa că noutăți numai jos, în
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
câte o zdreanță purpurie zvăpăiată care fâlfâia ca un amenințător steag roșu... In luminile biruitoare ale focului umbre mari jucau și se întindeau până în tării, parcă toată lumea ar fi început să se clatine și să pârâie. ― Aoleu, ce-i asta? gemu iarăși logofătul. ― Acu lasă văicăreala, bolborosi primarul, care privise și el flăcările cu aceeași înfricoșare. Haidem să sculăm și pe șeful postului și să ne ducem într-acolo... Plutonierul Boiangiu tocmai ieșea pe poartă, îmbrăcat și înarmat, însoțit de doi
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Chirilă, ridicîndu-se. ― Pune-i-le pe piept, nea Chirilă, să-și facă tocană din ele! zise gros Nicolae Dragoș, întorcîndu-se cu scârbă. Câteva râsete izbucniră, apoi strigăte ș-apoi gălăgia, care se potolise un răstimp. Aristide rămăsese întins pe dușumele, gemând. Arendașul se smulse dintre țăranii ce-l ținuseră și se aruncă la fiul său: ― Dragul tatii, dragul tatii... Of, tîlharii! Chirilă Păun coborî cu Nicolae în curte, iar ceilalți îi urmară, lărmăluind în neștire. Platamonu însă se dezmetici brusc, chemă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
pentru ora trei încep obișnuit după patru. Azi, la trei fără un sfert nu mai lipsea decât noul guvern. Și Roșu numai cu ceartă izbuti să-și cucerească un locșor de șezut. Titu Herdelea rămase în picioare în fund... Incinta gemea de lume, fiindcă veniseră și senatorii să asiste la spectacol. Pe toate fețele însă se citea mai multă spaimă decât solemnitate, încît Stan Răcani, primul-redactor al unui ziar independent și efemer, apărut recent, zise în gura mare, desigur ca să-l
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
oamenii alergau de ici-colo năuciți, cu fețele aprinse, vociferând și neștiind ce să facă. Unii se hărțuiau cu argații, alții se certau între dânșii din senin, gata să se ia de piept. La fântână câțiva îngrijeau pe Trifon Guju, care gemea. Petre aruncă o privire, dar nu se opri. La ușa locuinței lui Leonte Bumbu se grămădeau unii cu răcnete amenințătoare pe care însă le întreceau țipetele nevestei logofătului, dinăuntru. Alături, în cancelarie, se învîrteau mai mulți, spărgând ce le cădea
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
sânge. ― Foc!... Foc!... Foc! țipa furios glasul maiorului. Împușcăturile pârâiau, parcă o morișcă s-ar fi pornit singură undeva să se învîrtească. Petre își simți capul greu-plumb. Lăsîndu-l jos pe piept nu-și mai putu păstra echilibrul și se rostogoli, gemând cu o ultimă sforțare de mînie: ― Dumnezeul... soarele... pământul. Mai devale baba Ioana, în mijlocul uliței, striga cu atât mai nerăbdătoare cu cât împușcăturile se apropiau: ― Păsărelele mamei, păsărele... Găinile, în șanțul celălalt, ciuguleau nepăsătoare. Îngrijorată să nu i le omoare
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
poate permite trecerea; s-ar expune la sancțiuni grave. Abia pe înserat porniră mai departe spre Amara; totuși, Grigore nu se mai întoarse în biserică... La marginea Amarei și apoi pe uliță, cadavrele zăceau în aceleași locuri. Ici-colo, cîte-un muribund gemea ori se zvârcolea încă. Birjarul arăta cu biciul mereu: ― Uite colea un mort!... Și dincolo... Ăsta parcă mai suflă, vezi? Isbășescu recunoscu pe Chirilă Păun, apoi pe Nicolae Dragoș... Titu Herdelea exclamă îngrozit: ― Aici trebuie să fi fost bătălie mare
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Imediat!... Și pe urmă în lanțuri! Trifon Guju lipsea. Cineva spuse că a fost împușcat de boierul cel bătrân și că acuma zace acasă. Fu adus degrabă pe sus. Toată fața îi era o rană neagră. Rămase întins pe pământ, gemând. ― Sus! în picioare, tîlharule! urlă maiorul, izbindu-l cu botul cizmei în coaste. Țăranul se ridică. Ochii îi erau umflați și închiși. Se clătina, parcă în fiece clipă ar fi fost să se prăbușească. ― De ce te-a împușcat boierul, hoțule
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Se clătina, parcă în fiece clipă ar fi fost să se prăbușească. ― De ce te-a împușcat boierul, hoțule? întrebă ofițerul. Ai ridicat mâna asupra dumnealui, nu-i așa?... Ai vrut să-l omori, ai?... Tu ai fost capul ucigașilor! Trifon gemu ceva neînțeles. ― Dar plutonierului de ce i-ai smuls arma?... De ce I-ai lovit?... Spune, tîlharule! Îl plesni cu cravașa peste capul ciuruit de răni vii. Omul scoase un urlet înfiorător, ca și când i s-ar fi dezghiocat carnea, și se prăvăli
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
împușcat!... Împușcat!... Ai înțeles, sergent?... ― Trăiți, domnule maior! făcu sergentul îndesat și negricios, bătîndu-și călcâiele, parcă s-ar fi cutremurat. Soldații înșfăcară pe Trifon și-l târâră prin mulțimea deasă de țărani. Cu o supremă sete de viață Trifon Guju gemea rugător: ― Iertare... iertare... Dispăru cu soldații. În urma lor rămase o tăcere amară, întretăiată numai de vâjâiturile cravașei cu care maiorul Tănăsescu spinteca aerul într-o încordare nervoasă. Trecură minute. Cravașa își iuțea dumicările. Apoi răbufni o detunătură din fundul grădinii
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]