3,543 matches
-
lui Otho. Vreau ca tu și toată Illiria să fiți de partea mea. Le făcu un semn soldaților. — Dați-i drumul. Nu. La ordinul lui Antonius, soldații se grăbiră să-l prindă pe Valerius de brațe și să-i lege gleznele. Antonius se apropie de Vitellius și îl privi drept în ochi. — Schimbul este inacceptabil. Eu m-am aliat cu Otho și Vespasianus împotriva ta, și așa vor sta lucrurile pentru totdeauna. Luă pumnalul și-l atârnă la șold. — Îl vei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lui. — Mă bucur să te văd. Proculus nu răspunse. Continua să-l observe atent pe Antonius. Avea ochii închiși la culoare, pătrunzători, foarte apropiați, nasul îngust și ascuțit, ce părea ciocul unui șoim. Toga de in îi ajungea puțin deasupra gleznelor. Era mic de statură și slab, dar chipul și trupul său vădeau o forță interioară care intimida pe oricine, chiar și pe Antonius. Antonius nu se simțea în largul lui sub privirea insistentă a maestrului. Se gândi că acesta putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
apoi se aplecă în față. Secutor-ul se clătină câteva clipe, dar o nouă lovitură în tibie îl făcu să se prăbușească. Urlând de durere, încercă să se apere cu scutul. Adversarul se apropie și începu să-i înțepe cu tridentul gleznele și brațele; după câteva clipe, începătorul sări în picioare, orbit de durere și mânie. Începu să-l urmărească pe rețiar cu o furie ucigașă. Acesta sărea când la dreapta, când la stânga, și de fiecare dată începătorul lovea în gol și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
văzu pe rețiar venind spre el, sări în picioare și începu să alerge. Simți cum două brațe puternice îl înșfacă și îl împing spre zona lui de luptă. Se rostogoli iar, în hohotele de râs ale instructorilor. O împunsătură în gleznă făcu să i se strângă stomacul de durere. Furios, se ridică, aruncă sabia și scutul, apoi își smulse placa de bronz de pe picior și își scoase turbanul care trebuia să-l apere de loviturile mai periculoase. Îl aruncă spre Hyrpus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
care trebuia să-l apere de loviturile mai periculoase. Îl aruncă spre Hyrpus. Instructorul îl privi zâmbind. — Nu te mai joci? Doi doctores secutoris se grăbiră să-l echipeze pe Valerius, care rămase inert. Tridentul îl înțepă din nou în gleznă; simți în spate lovitura violentă a pumnalului de lemn al adversarului. Căzu, dar se ridică repede. În clipa următoare, adversarul înaintă spre el, însă Valerius începu să sară în lateral, neștiind încotro să fugă; nu voia totuși să se întoarcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
putere șireturile aflate de-a lungul tibiei. Începu apoi să înfășoare peste jambieră o bucată groasă de piele, ca o fașă lată. Deasupra puse scurtul ocrea de bronz, care la secutori era mai lat, pornind de sub genunchi și ajungând până la gleznă, fiindcă tibia era ținta predilectă a tridentului rețiarului. Genunchiul și coapsa erau protejate de scut, pe care Valerius îl sprijinise de perete. În timp ce-și așeza ocrea, observă că scutul era îmbrăcat în piele roșie, pe care erau reprezentați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
reprezenta doar o formă de relaxare pentru a uita de dramatismul situației, o posibilitate pentru gladiatori de a-și vedea pentru ultima oară prietenii și rudele sau un banchet religios. Calcei: ghete de piele strânse pe picior, care ajungeau până la gleznă. Calendae: romanii împărțeau luna în funcție de cele trei zile principale de pe durata ei: calendae era prima zi a lunii, nonae - a cincea, iar idae - a treisprezecea. În lunile martie, mai, iulie și octombrie însă, nonae și idae cădeau în a șaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
traci: unul specializat în lupta cu mirmilonul și celălalt specializat în lupta cu hoplomachus-ul. Cele două categorii de gladiatori difereau printr-o serie de detalii ale armamentului. Tibială: fâșie groasă de lână ce se înfășoară pe picior, de la genunchi până la gleznă, având rolul de a proteja de frig și umezeală. Toga praetexta: togă cu marginea de purpură, purtată de magistrați și de copiii născuți liberi. Toromachos: armură din piele sau straturi de in lipite cu clei obținut din grăsime de vită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Cine ar putea să știe? Să mă convingă... Ele au rămas în memorie uscate de timp, rătăcite și deznădăjduite de neîmplinire. Sub bagheta cărui regizor căutam o altă realitate, străină de inima mea, de inima reginei care aștepta? Femeia avea gleznele legate" Efecte de regie au fost în dezmățul de dimineață, desenat într-o vibrație nervoasă de nerăbdare. La amiază era obosit de marginile amenințătoare în care a intrat năuc. Soarele arde, mici ventuze ciupeau de-a lungul umerilor încovoiați de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
uitat să zboare. În amurg, un cer desprins din Chagall dezvăluie lumini roșii dintr-o altă lume, aduse în forme stranii; perdele de grădini, intrate în ogrăzi, stau îmbrățișate, într-o ordine saturniană numai de el știută. Pentru că femeia avea gleznele legate A spus cândva poetul Mircea Ciobanul. Despuiere Nu mai sunt cuprinsă de vedeniile simțurilor; a trecut demult acea sărbătoare de dor, au apus de tot flăcările de după-amiază, au rămas tulburi în memoria mea. Fantasme și gesturi suspendate își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
acest animism păgân. Remușcările, pasiunile s-au frânt la jumătatea drumului. Un copac se zbate cu vocile lui, se apleacă la pământ, se înalță spre cer cu frunzele cunună, atinge iarba, o arde șuierând. Apa crește și îl învăluie până la glezne, până la genunchi; îi sugrumă mijlocul și îi despică aripile. Eram pe masa de operație, lângă mine bântuirea mare punea ordine în ritm, în mișcarea vocilor. Fenomen spiritualist S-au pierdut cheile de la casă. Manifestările lor sunt frecvente. Le pierd eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
ei fără șovăiala, patosului ce nu i-a trădat. Toți vor aștepta o altă nuntă, aceleași porți se vor deschide, rămâneți încă afară durerile de cap nu mai au înțeles, de-atâta joc și zăbavă în soare, mă dor și gleznele de la picioare! A sosit frigul Azi tăcerea mă asurzește, crește cu fiecare treaptă, pe Golgota, se strâng minutele timpului în linie dreaptă. Așa e când mori, când te naști sau la cununie? Aștepți sau ți se pare că o să vie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
s-au așezat în trecut; mut a rămas cântecul de nestemate, pentru Cumbria, mătușa mea adunate în cutia cu bijuterii alese, cine să le mai poarte? Și ele sunt petale moarte. S-au aburit de vreme, și-au pierdut strălucirea gleznelor de la mână, a gâtului și a degetelor lungi și subțiri umbrite și veștejite. Oare așa să fie sfârșitul? Coborât în pantă, în umbră stă amăgitoarea și cernita plantă. S-au aburit de vreme și-au pierdut scânteia gleznelor de la mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
pierdut strălucirea gleznelor de la mână, a gâtului și a degetelor lungi și subțiri umbrite și veștejite. Oare așa să fie sfârșitul? Coborât în pantă, în umbră stă amăgitoarea și cernita plantă. S-au aburit de vreme și-au pierdut scânteia gleznelor de la mână, a gâtului și a degetelor lungi și subțiri întunecate și veștejite. Oare așa să fie sfârșitul? Tablou uitat Am visat în această noapte, că mă plimbam prin grădinile din Ada Kaleh și prin cetate. Era un rai, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
vor sta în loc, în brâul ce se scurge cu izvorul la mijloc. * * * Singurătatea este grea ca și pământul, care peste noapte mă acoperea. Câte speranțe veneau spre mine, mă îmbrățișau ca în zilele de sărbători. Le purtam la mâini, la glezne în jurul frunții, acoperită cu flori. Cine știe? poate ne însingurăm chemând păcate de soartă mânate, ca într-un film regizat prost, cu actori care joacă anost. Singurătatea e grea. Măna febrilă mai caută căldura ce a fost altădată, prin colțuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
plece în depărtare. N-am înțeles nici eu că m-am înșelat, nici el nu mai stă drept, măsurând pașii mari, peste podul larg vocile se limpezesc și se sparg. S-a lăsat beznă și urâtul m-a cuprins peste gleznă și a urcat până sus, până m-a îngropat. * * * A trebuit să învăț să trăiesc alături de cei din jur! A fost greu să zâmbesc, când eram absentă ca sunetul gol, rămas în balans în aceleași clopote oprite în dans: când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
se poate spune despre Galeria cu antichități că o exprimă pe poetă integral. Dumitru Micu Cuprins 1. Conul de umbră 3 Efecte de regie 3 Pudoare 3 Portret 3 Ironie 3 Senzualism suav 3 Trinitas 3 Retrăire 3 " Femeia avea gleznele legate" 3 Despuiere 3 Proiect 3 Mărturisire 3 Vocile 3 Fenomen spiritualist 3 Determinism 3 Febră mare 3 Neliniștile celor fără morminte 3 Barbarie 3 Program de note 3 Timpul probabil 3 Rugăciune 3 Nevoia de aer 3 Agenda 3
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
cu Eloise, tînăra văduvă de război a lui J.D. Salinger, care, Împreună cu o veche prietenă și copilul ciudat al acesteia, Ramona care avea, să ne aducem aminte cum putem, prieteni imaginari reușește performanța de a ne scrînti inimile În Sărmana gleznă scrîntită. În rest, ce-ar mai fi de spus despre film? Visele. Visele ocupă un loc aparte În text. Și În imagine. Mai Întîi, eroina Își povestește visul cu caii albi ce trag o căruță Încărcată cu clopote, apoi Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
lui Griffith, pierzîndu-și podurile, musulmanii și televiziunea, devenind iluzie, și asta prin simplă apăsare pe buton. De mare forță finalul, cu mimii.” (Claire Clouzot, citat Îmbunătățit) Așa spun criticii de film, enciclopediile, astrele. Astrele despre vipuri: „A suferit probabil din cauza gleznelor sensibile (entorse, luxații, poate chiar fracturi), a accidentelor și arsurilor la nivelul feței.” Vipul astfel desfigurat este, cum era de așteptat, Maia Morgenstern. Nu putea fi Victoria Principal, cu toate că și ea s-a accidentat cîndva, și nu putea fi deoarece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
și Dizzy Gillespie, iar Greața lui Sartre era copleșitor de minoră față de greața mea apocaliptică. Întotdeauna am vrut să ajung gigolo și ginecolog, mă dureau gonadele, singurele ființe acceptabile-n socialism fiind gheișele, chiar dacă la o femeie apreciez mai Întîi gleznele și gheișele nu au glezne, urmează Însă gambele, giugiulelile, pulpele, deși nu sînt cu g, și nici puțin mai sus nu e cu g, dar e tare frumos. Pe urmă a-nceput să-mi placă să scriu, am renunțat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
lui Sartre era copleșitor de minoră față de greața mea apocaliptică. Întotdeauna am vrut să ajung gigolo și ginecolog, mă dureau gonadele, singurele ființe acceptabile-n socialism fiind gheișele, chiar dacă la o femeie apreciez mai Întîi gleznele și gheișele nu au glezne, urmează Însă gambele, giugiulelile, pulpele, deși nu sînt cu g, și nici puțin mai sus nu e cu g, dar e tare frumos. Pe urmă a-nceput să-mi placă să scriu, am renunțat la punctele erotice discutabile, și mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
în curte, trântit pe cele două trepte, trupul aproape descoperit al Maitreyiei, cu părul în ochi, cu brațele pe sâni, și o văd mișcând din picioare, cutremurîndu-se de râs, în cele din urmă repezindu-și papucii, cu o aruncătură de gleznă, tocmai în celălalt capăt al zidului. Nu mă săturam privind-o, iar acele câteva minute mi s-au părut nesfârșite. Nu știu ce spectacol sacru îmi apărea mie râsul ei și sălbăticia acelui trup aprins. Aveam sentimentul că săvârșesc un sacrilegiu privind
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
prietenele mele, eu le strâng piciorul. Uite așa... Își desprinse, îmbujorîndu-se, piciorul din sari și-l apropie de Lilu. Se petrecu atunci ceva ciudat. Aveam impresia că asist la o scenă de dragoste dintre cele mai intime. Lilu strânse între gleznele ei pulpa de jos a Maitreyiei, tresărind și zâmbind ca descătușată dintr-un sărut. Erau adevărate mângâieri alunecările acelea leneșe pe pulpă, cu degetele strânse, călcâiul aplecat, și apoi strânsoarea, în care carnea se strivea caldă, tremurând. Sufeream cumplit, și
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
-mi apropii piciorul de piciorul ei. Emoția celei dintâi atingeri n-am s-o uit niciodată. M-a răzbunat pentru toate geloziile pe care le îndurasem până atunci. Am știut că Maitreyi mi se dă toată în acea abandonare a gleznei și pulpei, așa cum nu se mai dăduse vreodată. Scena de pe terasă o uitasem. Nimeni n-ar putea minți atât de dumnezeiește, ca să pot fi păcălit de atingerea aceasta, îmi spuneam. Mi-am ridicat fără voie piciorul sus pe pulpe, până
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
care o presimțeam halucinant de dulce, de fierbinte, pe care o ghiceam brună și virgină, căci, fără îndoială, nici un trup omenesc nu se înălțase atât de departe în carnea ei. În acele două ceasuri de îmbrățișare (erau oare altceva mângâierile gleznelor și pulpelor noastre?) ― pe care jurnalul le schițează atât de sumar, atât de șters, încît multă vreme după aceea m-am întrebat dacă mai trebuie să continuu însemnarea etapelor noastre ― am trăit mai mult și am înțeles mai adânc ființa
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]