3,687 matches
-
cu raze albe În zbor lent, îngeri un film din viitor. Deschis din petale albe, creează drumul spre Cer Cuvântul Dumnezeu se transformă într-o floare Ce unește tangent zenitul cu nadirul Înger întru Lumină... Lumină Doar îngeri albi pe idoli verzi Împung acul în cer căci se aude doar un ecou Cos broderia albă pe rochia albastră cerul Iau rochia cu mine la balul îngerilor Cerul cade peste mine... Cine sunt eu? Cine sunt? Un spirit - ostatic al scuarului de
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
În jur. Care va să zică, spelunca aceea era renumită până la Roma? În ce se transforma orașul lui? Nu Florența lui, ci orașul celălalt, necunoscut, ivit pe nepusă masă În afara centurii vechilor ziduri, un nou Babilon, lipsit de măreția celui din vechime. Cu idolii lui noi... precum acea dansatoare, venită cine știe de unde, o vagaboandă cu ochii vopsiți. — Antilia? Un nume curios, nu e cuprins În canonul sfinților noștri, se mărgini să observe. — Antilia nu ar intra În canonul sfinților nici dacă s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Înscrisă În eterna peregrinare a astrelor, iar mâna care a determinat-o ar deveni un simplu instrument iresponsabil. Ar fi fost inutilă Redempțiunea, Întrucât ar fi fost absentă Vina. Însăși religia noastră, una a mântuirii, ar fi la fel de deșartă precum idolii păgânilor. Cecco d’Ascoli Îi susținu privirea cu răceală. — Poate că a fost deșartă. — Hulești. Nu asta ne Învăța marele Ptolemeu În Almagest! strigă Dante. Nici Sacrobosco. Nici Guido Bonnati, Însuși magistrul dumitale! — Știința mea nu se datorează doar lecțiilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
păru că recunoaște același nume șuierător invocat În biserica Celor Patruzeci de Martiri. Când Îl auzise intrând, femeia se oprise, ridicându-se grabnic după ce azvârlise un văl peste obiectul din fața ei. I se păru că zărește o statuetă, probabil un idol păgân, dinaintea căruia ea Își oficia unul din riturile sale. Acum stătea dreaptă În fața lui, Înveșmântată Într-o simplă tunică din mătase galbenă, care nu Îi ascundea nimic din forme. Când se ridicase, cercurile de aur care Îi Împodobeau gâtul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
l-au izgonit în deșert. Întâlnise niște nomazi, avusese norocul să le fie milă de el, iar eu, din acea zi, nu-mi mai puteam lua gândul de la cele ce-mi spusese, de la focul sării și al cerului, de la casa idolului și de la sclavii lui, unde aș mai fi putut afla loc mai sălbatic, mai ațâțător, da, asta îmi era menirea, trebuia să merg la ei și să le vorbesc în numele Domnului-Dumnezeului meu. Cei de la seminar nu mai știau cum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
dar de altceva nu voiam să aud. Dădeam din căpățâna asta blestemată spunând întruna același lucru, că vreau să mă duc printre oamenii cei mai sălbatici și să duc viața lor, să le arăt acolo, în orașul lor, în casa idolului lor, prin pilda purtării mele, că învățătura Dumnezeului meu este atotbiruitoare. Aveau să mă batjocorească, dar nu mă temeam de batjocură, prin ea va ieși la lumină adevărul, și, îndurând-o fără crâcnire, îi voi supune pe acei sălbatici, precum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
și nu le vedeam decât picioarele lucioase de sare în sandalele roșii și negre, ridicând marginea veșmintelor lungi și negre, cu vârful puțin înălțat, cu călcâiul lovind ușor pământul, iar când piața s-a golit, m-au târât la casa idolului. Ghemuit pe vine, ca acum la adăpostul stâncii, și focul cerului deasupra capului meu străpunge grosimea pietrei, am stat zile în șir în întunericul casei idolului, nu cu mult mai înaltă decât celelalte, împrejmuită cu ziduri de sare, dar fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
lovind ușor pământul, iar când piața s-a golit, m-au târât la casa idolului. Ghemuit pe vine, ca acum la adăpostul stâncii, și focul cerului deasupra capului meu străpunge grosimea pietrei, am stat zile în șir în întunericul casei idolului, nu cu mult mai înaltă decât celelalte, împrejmuită cu ziduri de sare, dar fără nici o fereastră, cufundată într-o beznă sticloasă. Zile în șir, și îmi dădeau doar o strachină cu apă sălcie și un pumn de grăunțe pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
ascundeau trupul. S-au pornit să danseze în fața ușii din fund, un dans primitiv, abia ritmat, doar se mișcau, apoi vrăjitorul a deschis ușița din spatele meu, stăpânii rămâneau neclintiți, privindu-mă întruna, iar eu m-am întors și am văzut idolul, i-am văzut cele două capete în chip de secure și nasul de fier, răsucit ca un șarpe. M-au dus la picioarele lui, m-au silit să beau o apă neagră și amară, înfiorător de amară, și pe dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
decât ochii pătrați, și râdeam, râdeam întruna, cu sângele curgând șiroaie. Dintr-o dată s-au oprit, tăceau, nu vorbeam decât eu, toate începeau să mi se învălmășească în cap, apoi m-au ridicat, m-au silit să mă uit la idol, și n-am mai râs. Știam că mă închinaseră lui, că trebuia să-i fiu slugă și să-l slăvesc, nu, n-am mai râs, gâtuit de durere și de spaimă. Și acolo, în casa aceea albă, între zidurile acelea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
și să-l slăvesc, nu, n-am mai râs, gâtuit de durere și de spaimă. Și acolo, în casa aceea albă, între zidurile acelea pârjolite de soare, cu obrazul încordat, cu memoria sleită, am încercat, am încercat să mă rog idolului, nu-mi mai rămânea decât el, și chiar chipul lui hâd era mai puțin hâd decât restul. Atunci mi-au legat gleznele cu o frânghie, nu mai lungă decât lungimea pasului meu, și iar au dansat, de data asta în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
nu-mi mai rămânea decât el, și chiar chipul lui hâd era mai puțin hâd decât restul. Atunci mi-au legat gleznele cu o frânghie, nu mai lungă decât lungimea pasului meu, și iar au dansat, de data asta în fața idolului, apoi stăpânii au început să iasă unul câte unul. Când ușa s-a închis în urma lor muzica s-a pornit din nou, iar vrăjitorul a aprins un foc din scoarță de copac și a început să țopăie împrejur, silueta lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
umbre săltărețe. A scrijelit pe pământ într-un colț, un pătrat, iar femeile m-au târât acolo, le simțeam mâinile uscate și ușoare, mi-au pus alături o strachină cu apă și o grămăjoară de grăunțe și au arătat către idol, iar eu am înțeles că nu trebuie să-mi desprind ochii de la el. Atunci vrăjitorul a început să le cheme pe rând lângă foc, pe câteva le-a bătut, și ele gemeau, apoi s-au dus și s-au închinat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
eu am înțeles că nu trebuie să-mi desprind ochii de la el. Atunci vrăjitorul a început să le cheme pe rând lângă foc, pe câteva le-a bătut, și ele gemeau, apoi s-au dus și s-au închinat în fața idolului, stăpânul meu, în timp ce vrăjitorul dansa, și le-a izgonit pe toate din încăpere, până ce n-a mai rămas decât una, foarte tânără, ce nu fusese încă bătută și care se ghemuise pe vine lângă muzicanți. A apucat-o de coade
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
umfla până la nebunie, iar femeia se zvârcolea pe pământ, cuprinsă de un fel de criză, apoi, în patru labe, cu capul ascuns în brațele împreunate, a țipat și ea, dar înăbușit, și atunci, urlând întruna și neluându-și ochii de la idol, vrăjitorul a posedat-o repede, cu răutate, fără să se vadă ceva din chipul femeii, îngropat în cutele grele ale rochiei. Singur, cu mintea tulburată, am început atunci să strig și eu în neștire, da, am urlat de spaimă către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
vrăjitorul a posedat-o repede, cu răutate, fără să se vadă ceva din chipul femeii, îngropat în cutele grele ale rochiei. Singur, cu mintea tulburată, am început atunci să strig și eu în neștire, da, am urlat de spaimă către idol, până când am fost zvârlit cu o lovitură de picior lângă perete, și am mușcat din sare, așa cum astăzi mușc din piatra stâncii, cu gura mea fără limbă, așteptându-l pe acela pe care trebuie să-l ucid. Soarele a început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
cel mai mic nor de praf în zare, îndărăt, înspre oraș, sunt sigur că au început să mă caute, nu, nu încă, nu-mi deschideau ușa decât pe înserat, când aveam voie să ies puțin, după ce ziua întreagă curățasem casa idolului și înnoisem ofrandele, iar seara începea iar aceeași ceremonie, uneori eram bătut, alteori, nu, dar întotdeauna îi slujeam idolului, al cărui chip îl port însemnat cu fierul roșu în amintire și în speranță. Nici un dumnezeu nu mă posedase și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
nu, nu încă, nu-mi deschideau ușa decât pe înserat, când aveam voie să ies puțin, după ce ziua întreagă curățasem casa idolului și înnoisem ofrandele, iar seara începea iar aceeași ceremonie, uneori eram bătut, alteori, nu, dar întotdeauna îi slujeam idolului, al cărui chip îl port însemnat cu fierul roșu în amintire și în speranță. Nici un dumnezeu nu mă posedase și nu mă supusese vreodată într-atâta, întreaga mea viață, toate zilele și toate nopțile mele îi erau închinate, și durerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
sub dogoarea vicleană a zidurilor de sare, timpul nu mai era decât un clipocit inform, care se spărgea din când în când, la intervale regulate, într-un țipăt de durere sau de posesiune, o lungă zi fără vârstă, peste care idolul domnea ca acest soare sălbatic peste casa mea de stânci, și acum, ca și atunci, plâng de durere și de dorință, mă arde o speranță rea, vreau să trădez, ling țeava puștii și sufletul ei dinlăuntru, sufletul ei, numai puștile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
aerul îmi înțepa ochii și vrăjitorul a intrat fără bască. Îl urma o nouă femeie, aproape goală sub o zdreanță cenușie, iar fața ei, acoperită cu un tatuaj care-i dădea înfățișarea zeului, nu exprima decât o nepăsare rea de idol. Viu îi era doar trupul teșit și subțire, care s-a prăbușit la picioarele zeului atunci când vrăjitorul a deschis ușa ce dădea către încăperea din fund. Apoi vrăjitorul a ieșit fără să se uite la mine, zăpușeala creștea, iar eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Apoi vrăjitorul a ieșit fără să se uite la mine, zăpușeala creștea, iar eu rămâneam nemișcat sub ochii zeului care mă privea pe deasupra acelui trup încremenit, dar cu mușchii zvâcnind ușor, și când m-am apropiat de ea, fața de idol a femeii a rămas neclintită. Numai ochii i s-au mărit privindu-mă țintă, picioarele mele le atingeau pe ale ei, căldura s-a pornit dintr-o dată să urle, și idolul, fără să scoată un cuvânt, privindu-mă întruna cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
și când m-am apropiat de ea, fața de idol a femeii a rămas neclintită. Numai ochii i s-au mărit privindu-mă țintă, picioarele mele le atingeau pe ale ei, căldura s-a pornit dintr-o dată să urle, și idolul, fără să scoată un cuvânt, privindu-mă întruna cu ochii lui măriți, s-a răsturnat fără grabă pe spate, apoi și-a strâns încetișor picioarele, și le-a ridicat, îndepărtând treptat genunchii. Dar pe dată, bum, vrăjitorul mă pândea, au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
nu adăpostește nici un zeu. Nu, n-am murit, și într-o singură zi o ură tânără s-a ridicat o dată cu mine, a mers către ușa din fund, a deschis-o, a închis-o în urma mea, îi uram pe ai mei, idolul era acolo, și, din adâncul prăpastiei mele, nu mi-a fost deajuns să mă închin lui, ci m-am încrezut în el cu tărie, tăgăduind toate lucrurile în care crezusem până atunci. Slavă lui în veci, el era tăria și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
sărmanul meu cap, ce învălmășeală, sunt obosit, pământul nu s-a cutremurat, știu bine, n-a fost ucis nici un sfânt, nu vreau să cred asta, nu există sfinți, ci numai stăpâni răi prin care domnește adevărul cel necruțător. Da, numai idolul are puterea, el este singurul Dumnezeu al acestei lumi; ura este porunca lui, izvorul de viață dătător, apa răcoroasă ca izma care îngheață gura și arde pântecele. Din acea zi m-am schimbat cu totul, iar ei au înțeles, le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
am de făcut. O, ziua aceea, semănând cu toate celelalte, aceeași zi orbitoare, care ținea de o veșnicie. Pe înserat s-a ivit una din străji, alergând pe marginea căldării, și, nu mult după aceea, m-au târât la casa idolului și au zăvorât ușa. Unul dintre ei mă ținea întins la pământ, în întuneric, sub amenințarea săbiei lui în formă de cruce, și multă vreme a fost liniște, până când orașul, atât de tăcut, s-a umplut dintr-o dată de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]