3,923 matches
-
Patul lui Procust al lui Camil Petrescu) a fost depășit, nu numai prin talentul propriu-zis, prozastic, al autoarei, ci și prin asumarea integrală a acestei autenticități psiho-morale multiplu specificate și variate. Patru capitole ale romanului rulează și explorează exact lumea lăuntrică a unei modeste, banale, umile pensionare. Să fie vorba despre o replică polemică dată de autoare tipului caragialian de mahalagioaică, așa cum susținea Valeriu Cristea ? Nu cred. Prin miza pusă de roman cieră pe Vica Delcă s-a dorit (și s-
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
mea, pariul Gabrielei Adameșteanu. Un pariu câștigat într-o manieră eclatantă și, prin aceasta, întors cu efect de bumerang asupra autoarei. Atât de pregnantă e vocea interioară și „de jos“ a Vicăi Delcă, atât de densă se arată lumea ei lăuntrică, încât o bună parte din critica noastră a ajuns la concluzia că acesta este tot romanul ! Vica Delcă e pensionara umilă, dar răzbătătoare. Ivona Scarlat, născută Mironescu, e fata de familie bună care supraviețuiește, nici ea nu știe cum, într-
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
îl detest pe Nietzsche: în vidul conștiinței lui filozofice nu putea apărea decât voința, voința în forma ei cea mai proastă, ca voință de putere. La fel, eticul în genere nu trebuie să ajungă la virtuozitate, ci doar la consistența lăuntrică a ceea ce faci. Îmi place teribil vorba lui Kant că eticul e acea comportare care trebuie săvârșită în singurătate ca și cum ar fi săvârșită în comunitate. Îmi displace comportamentul care vrea să se instituie ca "etică pentru alții". De altminteri, nu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
prins în jocul faptei condamnabile. De fapt, judecata te coboară, pentru că îți dă o superioritate pe care ți-o acorzi singur. Pitié pour les forts, spun eu; trebuie să ai milă pentru cei puternici, să-i înțelegi în sfâșierea lor lăuntrică și în felul acesta, printr-un al doilea pas, să-i depășești." Seara, Noica ne aduce câte ceva din corespondența ultimelor zile: articolul unui tânăr din Sighișoara, o scrisoare de la Emil Cioran etc. Ne citește articolul. Cînd scrii o carte trebuie
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
care a renunțat la prerogativele de conducător în august 1444. Nu se cunoaște motivul acestei abdicări benevole. Mehmed avea 12 ani și era în imposibilitatea de a fi înscăunat, datorită vârstei fragede. Întrgul Adrianopol a fost cuprins de o frământare lăuntrică, din cauza acestui gest al sultanului Murad al II-lea. Profitând de această abdicare, principii creștini au încălcat tratatul de la Seghedin, încheiat între Iancu de Hunedoara și sultan, declanșând cruciada antiotomană de la Varna. Împotriva acestei coaliții antiotomane a fost papa Eugeniu
Mari sultani, mari viziri şi generali otomani by Nicolae MAVRODIN () [Corola-publishinghouse/Administrative/1639_a_2952]
-
cu plumb! Iar mama zîmbea! Așezat alături de ea pe un scăunel capitonat, străduindu-mă să nu-mi mișc picioarele, eram vexat, jignit, furios. În mod vizibil idiotul ăla nu bănuise nici o clipă bravele Întrebări pe care mi le punea tribunalul lăuntric al conștiinței, iar mama Îl aproba, Îi mulțumea! Eram umilit pînă În străfundul sufletului. Nu eram lipsit de un anume simț al bricolajului - știam să tai sticlă groasă În mai multe straturi, mă pricepeam să bat cuie, Îmi meșterisem singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
mă Înconjoare cu atenții, așa cum punem paie iarna În jurul unor trunchiuri fragile de copaci, În loc să mă trimită să refac clădiri În ruină de fiecare dată cînd li se va părea că arăt rău. Băieții foarte tineri retrași În lumea lor lăuntrică au lucruri mai bune de făcut decît să dialogheze cu medicii, mai ales cînd medicul se adresează de preferință mamei. În camera mea, Înconjurat de cărțile mele din colecția „Biblioteca alpinistului“, după ce Îmi fixasem la bocanci crampoane care mușcau din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
exemplele pozitive trebuie să continue și să devină un reper...”. A fost... O zi cu adevărat minunată, cu oameni minunați. Pentru mine, arc peste timp. O zi de sărbătoare, deopotrivă în calendarul creștin - Ziua Crucii, împletită fericit cu o sărbătoare lăuntrică, o bucurie sufletească adăugată, inspirat, în agenda noastră de lucru.http://sandamariaardeleanu.files.wordpress.com/2010/09/4a.jpg (septembrie 16, 2010) Ajutor pentru sinistrați (II) Bună ziua, Trimit acest e-mail în semn de mulțumire pentru fondurile acordate de dumnevoastră în
Cuvântul - dinspre şi pentru oameni... : declaraţii politice, texte de presă, discursuri, interviuri, corespondenţă by Sanda-Maria ARDELEANU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100953_a_102245]
-
654). Femeia lezată în sentimente are aceeași violență ca și animalul ucigaș, agresivitatea izvorând din puterea iubirii ei pentru soț și copii, o dată ce gelozia e o formă a acestei forțe (IV, p. 654). Cum spune și ea, dezlănțuirea energiei sale lăuntrice riscă să fie distrugătoare și de necontrolat : s-ar putea să vină o vreme când negura din mine [...] să nu mai țină cont de mine, și să facă din mine să fac ce vrea ea (IV, p. 658). Conștientă de
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
la baza actului comis de Oreste, iar personalitatea eroului se desprinde ca formă de sine stătătoare pe fondul voinței absolute (p. 275). Conflictul dramatic culminează cu scena întâlnirii dintre mamă și fiu în care succesiunea rapidă a replicilor traduce concentrarea lăuntrică. Ezitând în fața poruncii destinului, Oreste ar vrea să știe dacă are dreptul să-și ucidă mama. În această îndoială se manifestă conștiința umană, care prin fapta tragică se descătușează de legea oarbei determinări : ea duce la formularea limpede, rațională, a
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
și le pune când se naște în el conștiința personală (p. 323). Interogațiile lui - „Am eu voie să ucid o mamă ?”, „A lovit ea sau n-a lovit ?”, „Am ucis-o eu pe drept ?” - trădează o îndoială cercetătoare, ruptura echilibrului lăuntric și conflictul (p. 323). Tragedia depășește mitul prin adâncirea raportului dintre om și voința insondabilă de care el depinde (p. 323). Personajul legendar împlinea orbește voința soartei. Eroul tragic opune rezistență forței străine și se definește ca entitate de sine
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
strecură și el cu precauție, încuie ușa și băgă cheia în buzunar. — Hai, spuse el în șoaptă. Încă de când erau pe trotuarul străzii Liteinaia începuse să vorbească în șoaptă. Cu tot calmul lui exterior, era stăpânit de o profundă neliniște lăuntrică. Când intrară în salon, chiar în fața cabinetului, se apropie de fereastră și, cu un gest misterios, îi făcu semn prințului să se apropie. Când ai sunat mai devreme, mi-am dat imediat seama că tu trebuie să fii; m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
unei igiene, care consistă în realizarea transparenței organice. De atâta puritate, vedem prin noi. Ajungi astfel să asiști la tine însuți. Sursa isteriei sfinte în mânăstiri nu poate fi decât ascultarea tăcerii, contemplarea spectacolului de liniște al singurătății. - Dar palpitația lăuntrică a Timpului, pierderea conștiinței în ondulația valurilor temporale? Sursa isteriei laice... Timpul este un surogat metafizic al mării. Nu te gândești la el decât spre a învinge nostalgia ei. Dacă se admite în univers un infinitezimal real, totul este real
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
cugeta decât la o temperatură scăzută. Când ești stăpân pe febră, orânduiești gândurile ca păpușile; tragi ideile de ață și publicul nu se refuză iluziei. Dar când orice privire spre tine însuți e un incendiu sau un naufragiu, când peisajul lăuntric e o devastare somptuoasă de flăcări evoluând la orizontul mărilor - atunci dai drumul gândurilor, coloane turmentate de epilepsia focului interior. Dacă aș ști c-am fost trist o singură dată din cauza oamenilor, de rușine aș depune armele. Ei pot fi
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
spectacol de cunoaștere unic? Trăind primejdiile spiritului, ne mângâiem prin intensități de lipsa unui adevăr final. Orice eroare este un fost adevăr. Nu există însă una inițială, deoarece între adevăr și eroare distanța e marcată doar de pulsație, de animația lăuntrică, de ritmul secret. Astfel, eroarea-i un adevăr care nu mai are suflet, un adevăr uzat și care așteaptă să fie vitalizat. Adevărurile mor psihologic, nu formal; ele își mențin valabilitatea, continuând nonviața formelor, deși pot să nu mai fie
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
din gustul prăbușirii, din mlaștini și din putregai, întinderi ale milei și pretexte ale voluptății ei infernale. Nici o patologie n-a studiat-o fiindcă este o boală practică, și știința a fost totdeauna în serviciul primăriilor. Cine-ar adânci tulburările lăuntrice, iadul iubirii perverse de oameni, - ar mai putea întinde mâna vreunui milostiv? Rostul gânditorului este să întoarcă viața pe toate părțile, să-i proiecteze fețele în toate nuanțele, să revină neîncetat asupra ascunzișurilor ei, să-i bată în jos și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
se fi întîlnit cu sinucigașul din el? Poți iubi o ființă impermeabilă Absurdului și care nu bănuiește din ce tragedie pleacă el, din câte eleganțe de venin, din cât rafinament de dezolare, din câte reflexe vicioase și înșelătoare ale pustiului lăuntric? Absurditatea este insomnia unei erori, eșuarea dramatică a unui paradox. Febra spiritului nu poate fi măsurată decât prin abundența acestor funeralii logice care sânt formulele absurde. Muritorii de totdeauna s-au ferit cu teamă de ele, au priceput ei negreșit
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nimic, robi chinuiți ai dispozițiilor și capriciilor organice. Fatalitatea respiră prin toți porii, urâtul izvorăște din membre și toate alcătuiesc apoteoza necesității care este boala. Niciodată nu știi ce vei face, ce se va întîmpla, ce dezastre pândesc în umbrele lăuntrice, nici în ce măsură vei iubi, nici în ce măsură vei urî, pradă climatului isteric al nesiguranțelor. Boala care ne separă de natură ne leagă de ea mai rău decât mormântul. Nuanțele cerului ne obligă la modificări echivalente în suflet, gradele de umiditate la
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a spiritului, dar și o ofensivă năprasnică a tot ce-am adăugat peste constantele soartei umane. Căci amețeala este simptomul specific al depășirii unei condiții firești și al imposibilității de a mai împărtăși poziția fizică legată de ea. Rupîndu-se legăturile lăuntrice cu omul, semnele lor exterioare urmează procesul de disoluție. Tulburări analoage trebuie să fi resimțit animalul când a început să se ridice în două labe. Și nu sânt introspecții regresive care ne coboară până la acele îndepărtate neliniști, și amintiri indefinibile
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
inesențialul, la vidul devenirii, care și-a pierdut substanța; o durată fără conținut vital. Trăirea în imediat asociază viața și timpul într-o unitate fluidă, căreia ne abandonăm cu pateticul elementar al naivității. Când însă atenția, fruct al unor inegalități lăuntrice, se aplică asupra scurgerii vremii și se înstrăinează de ceea ce palpită în devenire, ne pomenim prezenți într-un gol temporal, care în afară de sugestia unei desfășurări fără obiect nu ne poate oferi nimic. Plictiseala e prizonieratul în timpul inexpresiv, emancipat de viață
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
proprietar te-mpiedică să mori cu cugetul împăcat. Atât avut fără moștenitori! Spulberare este cuvântul pentru rosturile din urmă ale inimii... Azvârlit în preajma propriului gol, spectator al unei poezii despuiate, incapabil de a te dezmetici dintr-o mâhnire rece - vidul lăuntric îți descoperă nedeterminarea infinită ca formă a ispășirii. În plină lumină să te gândești la noapte, să-ți fugă cugetul spre ea în mijlocul amiezei... Soarele nu numai că nu învinge întunericul, dar mărește până la suferință aspirația nocturnă a sufletului. De
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și în aceste lucruri, trădează un rest filozofic într-un suflet atins de poezie. Superstiția teoretică organizează totul, până și tristețea. Însăși moartea unui filozof seamănă unei geometrii descompuse, pe când poetul, purtîndu-și din viață mormântul, a murit înainte de moarte. Miezul lăuntric al poeziei este o sfârșire anticipată și lira n-are glas decât în preajma unei inimi corupte. Pe nimic nu luneci mai repede în mormânt ca pe ritm și pe rimă, căci versurile n-au făcut decât să ridice lespezi pentru
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
te îneci cu groază într-o mocirlă, decât privind nepăsător icoana unei madone. Blestemul e un act religios; bunătatea, unul moral. Știm noi prea bine că morala nu-i decât aspectul cetățenesc al înclinării noastre spre Absolut!) Din fierberea duhorilor lăuntrice se ridică aburi avântați spre azur. De simți nevoia, aruncă un scuipat spre aștri, ești astfel mai aproape de măreția lor decât zărindu-i demn și cuviincios. O balegă răsfrânge cerul mai personal decât o apă cristalină. Și ochii tulburi au
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
cădere în viitor. Câte ferestre îi deschizi spre acesta, atâta cantitate de posibil realizezi. Deznădejdea, dimpotrivă, este negația posibilului și de aceea a vieții. Mai mult. Ea este intensitate absolută perpendiculară pe Nimic. Ceva e pozitiv când are o legătură lăuntrică cu viitorul, când crește spre el. Întru cât viața tinde spre un plin temporal, ea se împlinește. Deznădejdea crescând în sine, intensitatea ei e un posibil fără viitor, o negativitate, o înfundătură în flăcări. Când ai ajuns însă să deschizi
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
lipsite de ritm. Și cum nu pot merge în pasul vieții, apele ei, fie că se retrag, fie că mă copleșesc, mă aruncă pe-un uscat din care totul a fost. Plăcerea de-a te depărta de fire din învălmășeala lăuntrică, de-a sări ființa în mândria unei vâltori nemăsurate... Cine nu se leagănă în întinderea golurilor cu nădejdea unei răzbunări, cine nu gustă în vid o seducție de plinătate viitoare - acela nu se știe măcina pozitiv, nu-și știe cheltui
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]