5,957 matches
-
SV-NE. La capul defunctului era depus ca ofrandă, pe un pat de pământ cruțat, craniul unui cal ce păstra între dinți o zăbală. În inventarul funerar s-au găsit obiecte vestimentare (trei catarame, dintre care una în formă de liră), arme (două vârfuri de săgeți, un cuțit), piese de harnașament (o zăbală și o șa fragmentară) și câteva obiecte cu funcții diferite (fragmente din fier de la un cui, o tortiță și trei obiecte curbate). Cercetare M. Brudiu, 1980. Materialul arheologic
Evoluţii etno-demografice şi culturale în Bazinul Bârladului (secolele VI-XI) by George Dan HÂNCEANU () [Corola-publishinghouse/Science/100954_a_102246]
-
ăleia papucii ca să aibă grijă de ei". "Să aibă" aprob eu și mă străduiam s-o scot de acolo. "Nu-nțelegi? strigă ea. I-am promis că-i scrie și-un poem, despre ea, de cinci sute de mii de lire sterline!" "Vax! nu mă arăt eu impresionat. Câtă papară o să mănânce de banii ăștia, săraca, cred că o să trebuiască să-i schimbe sașiul și să-i sudeze fundul la loc..." Și apoi, Dina m-a rugat să o las să
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
într-un suflet atins de poezie. Superstiția teoretică organizează totul, până și tristețea. Însăși moartea unui filozof seamănă unei geometrii descompuse, pe când poetul, purtîndu-și din viață mormântul, a murit înainte de moarte. Miezul lăuntric al poeziei este o sfârșire anticipată și lira n-are glas decât în preajma unei inimi corupte. Pe nimic nu luneci mai repede în mormânt ca pe ritm și pe rimă, căci versurile n-au făcut decât să ridice lespezi pentru însetații nopții. Spectacolul unei femei vesele întrece în
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
lirismului absolut” (ne aflăm doar în prezența unui poet „respins de Idee”!), poezia aceasta ar ține de „genul hibrid, roman analitic în versuri, unde, sub pretext de confidență, sinceritate, disociație, naivitate, poți ridica orice proză la măsura de aur a lirei”306. Nu încape îndoială că Ion Barbu își edifică aici, prin ricoșeu, propria sa poetică, se construiește pe sine, cum s-a spus, „deconstruind poetica argheziană”307, ignorând cu nonșalanță evidența că Arghezi rămâne totuși un poet bine ancorat în
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
imprevizibilă a mai multor figuri. Scrisul este, cum ziceam, o datorie sacră, dar și un mare orgoliu, un act de trufie. Heliade crede (reluînd o veche idee) că talentul lui vine direct din cer: „Din ceruri descindată, a mea candidă liră” - iar puterea lui de a Înființa și resuscita este, practic, nelimitată: „La cîmp și la cetate, În noapte, și În rază, În carceri, pe ruine, pe oamenii mari cînt; Conserv al lor nume În secoli de viază, Fac vie-a
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
salcia plîngătoare, trista filomelă, piatra mută a mormîntului, fintîna, noaptea dilectă, luna blîndă: „Cu vălul alb ca gazul, cu manta onduloasă, Cu părul tău de aur ca raze răsfirat, Vin’ scumpa mea Elvira, și sînu-ți Înfocat Lipește-l de-astă liră și mută, și duioasă. Cu degetu-ți de roze, d-albeața unui crin, Deșteaptă-n ea un sunet, Elviră-Înamorată; Cu-acel sunet imită pe coarda-nfiorată CÎntarea mea din urmă și ultimul suspin.” Două remarci putem face privitoare la aceste versuri: diafanitatea
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cîntăreț al acestei teme. Tristețea, În vecinătatea zidurilor Înnegrite de vreme, este reconfortantă („Al meu suflat se-nalță pe aripi d-un foc sfînt” - Miezul nopții). Durerea dezleagă energiile sufletului, tăcerea, jalea fac să vibreze coarda cea mai fină a lirei: „Tot e tăcut și jalnic, Însă așa cum ești Singură porți povara mărirei românești, TÎrgoviște căzută! poetul Întristat Coloare variate În sînu-ți a aflat...” Tot aici se află și „semnul mîntuinței”, posibilitatea (simbolică) de salvare. Turnul devine, În acest spațiu imaginar
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
unda rîului e lină... Însă, iubitor de contraste și statornic În tristețe, poetul nu gustă nici acum deplina mulțumire. În spațiul idilic apar teribilele versuri: „Pui mîna p-a mea frunte și caut un mormînt .................................................................. Zic lumii un adio: iau lira și mă duc”... O figură a nestatorniciei se prefigurează, așadar În aceste versuri. Poetul este predestinat să rătăcească În Întunericul durerii și nici un loc nu e suficient de sigur pentru a Împăca sufletul. Există, totuși, popasuri mai lungi, spații favorabile
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
unește aceste calități are dreptul la „numire”, dar, ca și divinitatea, ea nu se poate numi decît prin ea Însăși. Poetul Îi spune, printr-o imagine, „icoană-a fericirii”. Alte referințe sînt tot atît de vagi, imateriale: inima ca o liră, „silf ce vine pe raza unei stele”, „zambila primăverii” ce Împarte „desfătător miros”, albeața și delicatețea crinului etc. Să urmărim puțin tehnica așteptării la Gr. Alexandrescu. Ca și parfumul zambilei, „ființa de iubire” se simte de departe. Pasul ușor „abia
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
se hrănește cu pîinea ascezei. Din cînd În cînd, descinde În saloanele epocii și atunci obrazul (și limbajul) ei se mai colorează. VIII Dimitrie Bolintineanu. «Simțualismulă și teroarea retoricii. „Iar poetul ei cel tînăr o privea cu Îmbătare, Și din liră curgeau note și din ochi lacrimi amare — Și astfel Bolintineanu Începu cîntecul său.” M. Eminescu Cu productivul, inegalul D. Bolintineanu, poezia română se deplasează spre sud, spre zona orientalo-mediteraneană, acolo unde se amestecă miturile. Florile Bosforului, Macedonele, puternicul poem Conrad
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
programatic de a gîndi (a vedea) natura și obiectele ei. S-a spus În repetate rînduri că este vorba de o natură veselă. Poetul Însuși afirmă (În Vis de poet) că gîndul lui este să exprime sărbătorile vieții: „Ca o liră dulce inima-mi trezită CÎntă și serbează bunurile vieții, Farmecul iubirii și a tinereții” menirea talentului fiind să cînte „al vieții dar plăcut”. Însă vesela natură nu este totdeauna În sărbătoare. Solarul Alecsandri manifestă curiozitate și pentru laturile ei Întunecate
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
îl lămurea că în privința condițiilor materiale totul era în regulă, depindea numai de el să se hotărască. Angajamente numeroase îl așteptau dacă venea, și ca dovadă îi expedia oferta unei societăți anglo-egiptene care îi fixa un salariu global anual în lire sterline și alte procente, cu subînțelesul că trebuia să se deplaseze pe o rază mare în spațiul extremoriental în care lucra compania. Oferta avea aspectul cel mai solid din lume și dădea amănunte din care rezulta că ofertanții erau bine
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
reduce cheltuielile publice. Poate tipări bani, cu riscul de a genera inflație. Sau poate lăsa moneda națională să se devalorizeze, ceea ce stimulează exporturile, dar scumpește importurile. Italia făcea acest lucru înainte de a adopta moneda euro. Marea Britanie, care nu renunță la lira sterlină, o face și astăzi. La fel, România”. Scenariul descris cu multă competență de autorul sus-citatului articol se regăsește cu pregnanță în Programul de Guvernare pe anii 2009 2012(http://www.gov.ro - Programul de guvernare 2009-2012.). În Preambulul acestui
Problematica cadrului legal în contextul crizei economico-financiare actuale. In: Impactul politicilor de tip anticriză asupra economiei reale by Ioan Ciochină Barbu, Constantin Sălceanu, Andy Puşcă, Angelica Roşu () [Corola-publishinghouse/Science/1127_a_2361]
-
tineri acesta-i adevărul În inimi nu o poartă, ci mai curând în ochi" "O, vino iar! Cuvinte dulci inspiră-mi Privirea ta asupra mea să plece Sub raza ei mă lasă a petrece Și cânturi noi smulge tu din lira-mi" efiniția privirii constituie un întreg vocabular ale cărui cuvin-te dobândesc nebănuite înțelesuri integrate în contextul gesticii și vorbirii noastre ca mijloc suprem de expresie (element senzorial de cercetare, opinie, aspect). Privirea, sub aceste diverse semnificații, poate fi acțiunea
Despre muncă şi alte eseuri by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1398_a_2640]
-
Beaufret și Fédier, traducătorii francezi ai scrierii, în placheta cu hârtie de lux publicată la St. Gallen, Erker, fac greșeli tipărite cu litere de-o șchioapă. Șocantă e eroarea de la pagina 24: "Dans le verbe "leeren" (vider) parle le "Lesen" (lire)...", unde Lesen e substantiv verbal de la "a culege", și nu "a citi", care nu are aici nici un sens. Iar momentele de dificultate maximă sânt rezolvate prin simple transpuneri-calc, problema înțelesului fiind lăsată complet deoparte. De pildă, pentru triunghiul semantic Raum
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
din Boston, care judecă un om pentru crima de a fi făcut un profit de 6 pence la un șiling. Omul e cât pe ce să fie excomunicat, dar scapă în cele din urmă cu o amendă de 200 de lire. Biserica preia cazul și pastorul din Boston își construiește câteva predici pe ticăloșia celor care fixează ca țel al activității economice ― profitul. Sîntem în 1639. Dar editorii nu se mulțumesc să facă profit doar de pe urma cititorilor, ci, potrivit Președintelui, și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
statului, ci pe fiecare membru al statului în parte, care nici știe nici voiește să se sustragă de la această influență. Dar tocmai fiindcă influența austriacă se prezintă ca o țesătură foarte complicată de cauze și efecte, încît fiecare individ din lira noastră trăiește sub presiunea ei, de aceea cu cât ne iubim mai mult patria și poporul nostru, cu atâta vom trebui să ne înarmăm mintea cu o rece nepărtinire și să nu surescităm cugetarea, căci ușor s-ar putea ca să
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
o impresie mare asupra unor popoare ca cele slavice de Sud, la care hrana sufletească consistă, afară de poezia "bisericească, aproape numai în cântecele poporale. Nu trebuie să uităm că Nikita însuși este un cântăreț însemnat al faptelor străbune, el unește lira cu spada, e simplu în obiceiuri, vorbește și se poartă ca fiecare din poporul său și joacă rolul lui Ahil în acea adunare de bătrâni cari formează senatul muntenegrean și unde se vor fi găsind mulți Nestori cu barbele albe
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
stabilește mai Întâi relația dintre consecvent și antecedent - la care se adaugă constatarea unui anumit fapt sau a altui fapt -, trece În continuare la Încheierea demonstrației șapodeixisț. Prin urmare, Întocmai cum lui Apollo Îi plac muzica, cântecul lebedelor și sunetele lirei 1, de ce să ne mirăm că, din iubire față de dialectică, Zeul are și o predilecție aparte, o plăcere și o afecțiune deosebită pentru această parte de vorbire ei șdacăț, atât de mult folosită de filosofi și atât de frecvent. (D
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
spune, În esența ei constă În studiul acordurilor. Or, acestea sunt În număr de cinci, și nu mai multe. Rațiunea șlogosț ne demonstrează acest lucru, deși uneori avem tendința să ne convingem numai pe calea experimentului, având În vedere corzile lirei și găurile flautului 2. Adevărul este căorice acord are ca principiu raporturile stabile dintre sunete. Așa, de pildă, cvarta se sprijină pe raportul dintre patru și trei, cvinta, pe cel dintre trei și doi, octava pe cel dintre doi și
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
demult Stesichoros: „Jocuri, dănțuiri, cântece, iată ce Îi place nespus lui Apollo: Hades a dobândit În schimb lacrimi și suspine”5. În sfârșit, Sofocle atribuia În chip vădit fiecăruia dintre cei doi zei instrumentul muzical care Îi este propriu: „nici lira, nici naiul nu obișnuiesc să se jeluiască”. Abia târziu În timp, de curând, flautul a Îndrăznit să se facă auzit „printre râsete”; mai Înainte era rezervat doar pentru cântecele de jale, la Înmormântări, Îndeplinind o misiune lipsită de prestigiu și
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
lor asupra atenienilor care ocupau cetatea lor după războaiele medice și pe care i-au alungat 1. Ceva mai târziu În timp, ei consacră Zeului un plectru din aur, fără Îndoială după ce au luat În seamă versurile lui Skythinos despre liră: „Chipeșul Apollo Îmi strunește coardele (mă acordează)./ șApolloț, fiul lui Zeus, Începutul și sfârșitul Universului./ (B) În chip de plectru el are radioasa strălucire a Soarelui”2. 17. Sarapion tocmai se pregătea să spună iar ceva, când oaspetele i-a
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
lui naturale. Este imposibil să mânuiești corpuri inanimate 3 și de neclintit, În contrazicere gravă cu natura lor. Să luăm un exemplu: mișcarea cilindrului, rostogolirea unei sfere sau a unui con, căderea unui cub. Un alt exemplu: să cânți la liră melodia care se cântă la un flaut; sau la o trompetă ceea ce se cântă la chitară. Totuși, pe câte cred, nu este nici o deosebire În a te folosi de instrumente muzicale aparte, fiecare cu specificul lor, pentru a reda aceeași
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
tinerilor 2. Dar așa ceva este absurd. Omul continuă să fie emoționat de sentimente de iubire. Asemenea stări sufletești, dacă sunt lipsite de dispoziții naturale pentru poezie și muzică, nu pot fi trezite nici de sunetele flautului, nici de cele ale lirei, deși În fond aceste instrumente au rămas la fel de grăitoare și Înflăcărate ca și cele de odinioară. În altă ordine de idei, ar fi absurd să pretindem, ar fi chiar un sacrilegiu, că Academicii 3, și anume Socrate, Platon și cercul
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
mai rămas câțiva cunoscători, ci și pe acea vreme, toată lumea, păstori, agricultori, crescători de păsărele, cum zice Pindar 1, toți ascultau cu evlavie cântările. Ceva mai târziu În timp de la această Înclinație pentru poezie, s-a trecut la folosirea sunetelor lirei și ale vocii 2 cel mai adesea pentru a exprima critici, pentru a expune În mod deschis o părere sau pentru a formula apologuri și maxime; În sfârșit, imnurile, rugile, peanurile În cinstea zeilor erau compuse și ele În versuri
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]