4,922 matches
-
și puritatea poemelor de dragoste din ciclul Fata din ierburi. În câteva poeme, „duritatea viziunii”, „asperitățile” limbajului, pe alocuri frust, violent, asociații insolite de cuvinte ori schimbări bruște de registru stilistic, „semnul notației proprii”, în opinia lui P. Constantinescu, apropie lirica lui B. de expresionism ori de suprarealism. Cetatea lui Bucur (1940) combină elementul anecdotic cu tragicul, ironia cu parodia, retorica și prozodia cântecului de lume cu imagini de factură expresionistă, în încercarea de a surprinde viața pestriță a capitalei bucureștene
BACIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285525_a_286854]
-
de viață. Următoarele volume publicate în țară, inconsistente valoric, nu anunță evoluția surprinzătoare a poeziei din exil. Poemele poetului pribeag (1963) corespund unei alte vârste poetice, de această dată profund modernistă, și unei experiențe traumatizante: „desțărarea”, tema centrală, obsedantă a liricii lui B., generează viziuni coșmarești, apocaliptice, în care singurătatea și moartea covârșesc sufletul pribeag: „Aici cresc baobabi. Aici cresc șerpi./ Aici cresc țipete care se-neacă-n tăcere, [...] Aici cresc liane pești sicrie nevăzute / unghiile când trec peste harpă, cad
BACIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285525_a_286854]
-
Însurăm pe Victor! (1916). După Unire, B. se consacră preponderent ziaristicii. Este redactor la „Românul”, „Dacia traiană” (Sibiu), „Dacia” (București), „Neamul românesc”, „România nouă” (Chișinău), „Universul literar”, „Adevărul literar și artistic”. Simultan, mai colaborează și la alte periodice. Relativ bogată, lirica juvenilă a lui B. e tributară maeștrilor germani (Goethe, Heine) ori români (Eminescu, Coșbuc). Unele influențe sunt evidente și în poeziile din volumul de maturitate Zbuciumul Ardealului, care izbutesc totuși pe alocuri să transpună, în registru epic, experiența tragică a
BAILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285549_a_286878]
-
1926) și „Propilee literare” (1926-1929). A tradus din Marțial, La Rochefoucauld, Maeterlinck, Baudelaire, Alain. Debutează în revista „Izvorașul” (1919-1920) cu un articol despre folclor, domeniu care l-a atras în alte câteva rânduri, B. fiind și editorul unui florilegiu din lirica populară, Cântece de dragoste din toate ținuturile locuite de români, apărut în 1924. La „Cele trei Crișuri” a trimis (1930-1934) informații despre viața literară bucureșteană. În general, critica lui este una de recomandare. Aproape un deceniu, în „Adevărul literar și
BAICULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285545_a_286874]
-
al săptămânalului „Cultura Moldovei”. Debutează editorial cu placheta de versuri La straja vieții (1949). Până în 1974, îi apar alte numeroase volume, precum Din iureșul anilor (1959), Patru sute de privighetori (1963), De vorbă cu dragostea (1965), Nopți de veghe (1971) ș.a. Lirica lui B. este una care răspunde conjuncturii istorice, dominată de un retorism calculat și de șabloane ideologice care susțin un soi de exaltare continuă, o atmosferă festivistă. Eseurile, adunate în volumele Zile și drumuri (1961) și Sălășluințele frumosului (1975), se
BALŢAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285592_a_286921]
-
în 1941. Redactor la „Dacia”, funcționar de stat, B. va lucra după război în redacția Editurii Scânteia. O carte retrospectivă, apărută în 1970 și menținând titlul din 1941, adăuga versuri noi, unele risipite între timp prin mai multe periodice literare. Lirica din Febre cerești, volum întâmpinat cu elogii de unii critici, l-a situat pe B. între talentele generației sale. Dacă sensibilitatea poetului este mai degrabă aceea a unui simbolist, între mijloace pot fi detectate semne ce țin de romantism, dar
BALAN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285570_a_286899]
-
de unii critici, l-a situat pe B. între talentele generației sale. Dacă sensibilitatea poetului este mai degrabă aceea a unui simbolist, între mijloace pot fi detectate semne ce țin de romantism, dar și de tehnicile moderne. Starea caracteristică acestei lirici derivă din suferință și deznădejde, poetul, prins între Pan și „albastre ispite, cerești capcane”, traducând cu fervoare conștiința vremelniciei. Prinț nostalgic, înconjurat de „albe vedenii”, navigator spre o insulă himerică, ieșind din timp („vom da timpului cătușele înapoi”), el pare
BALAN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285570_a_286899]
-
de roșu”, amintită și în eseuri lirice precum Floarea roșie. În violența coloristică suprapusă glacialității de fond se simte, parcă, ceva din arta icoanei pe sticlă, stilizarea, rigoarea formală fiind o formă de a filtra emoția. În anii din urmă, lirica lui B. se devitalizează; supraviețuiesc numai virtuozitatea, reveria pictorică. SCRIERI: Febre cerești, București, 1941; Febre cerești, pref. Aurel Dragoș Munteanu, București, 1970. Repere bibliografice: Pompiliu Constantinescu, Ion Bălan, „Febre cerești”, VRA, 1941, 607; Octav Șuluțiu, Ion Bălan, „Febre cerești”, G
BALAN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285570_a_286899]
-
sunt beatificate poetic în compoziții clasice: sonetul Cătră Tibru sau oda La Italia. Adorația peisajului sudic se răsfrânge în contemplarea măreției romane, a vestigiilor arheologice, transcrise într-o succesiune toponimică sonoră: Columna lui Traian - memento al nobleței originilor, Capitoliul ș.a. Lirica ocazională - ode, imnuri, unele sonete și meditații - înregistrează evenimentul istoric și cultural, reușitele constructive și civilizatorii. Îndemnul programatic și militant din Prolog. La Patrie (1836) propovăduiește funcția melioristă a artei și a cunoașterii în transformarea obștii. În ton oratoric sau
ASACHI-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285464_a_286793]
-
patosul lui făceau din el un adevărat manifest revoluționar. Titlul, evocând străvechea Cântarea Cântărilor, tonul biblic, cât și anumite elemente mistice, la care se adaugă dispunerea în versete, dovedesc o lectură a psalmilor și prorocilor. Vechile noastre cronici, ca și lirica populară s-au stratificat în alcătuirea poemului, modelându-i stilul. Cât privește influențele străine, scrierile lui Mickiewicz (Livre de la nation polonaise), Michelet (Le Peuple) și Lamennais (Paroles d’un croyant) au fost, fără îndoială, puse la contribuție. O coloratură specifică
CANTAREA ROMANIEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286071_a_287400]
-
interesat, într-o serie de studii, de motivele stingerii folclorului amintit, de particularitățile epicii populare. Culege și tipărește, de asemenea, folclor dacoromân: Folclor literar vâlcean (1979), Folclor literar din Suceava (1989), mai important fiind volumul din urmă, care reunește texte (lirică predominant erotică) culese în 1939, în timpul unei anchete sociologice întreprinse de Universitatea din Cernăuți, în comunele Voroneț și Mănăstirea Humor. Invocația în poezia populară (1980) este un studiu de stilistică, în care sunt examinate, evolutiv și estetic, în varietatea lor
CANTEMIR-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286074_a_287403]
-
1930 într-o ediție întregită, reunește aproape tot ce a scris C. Poetul este un delicat, înrudit temperamental cu P. Cerna sau St. O. Iosif, cărora le premerge prin accentele umanitare, de înduioșare față de soarta celor umili. Sentimentalismul îi impregnează lirica, minoră în genere. Povestea rândunelului care, răpus de dor, își află odihna în moarte, dramele existenței umane pândite de amărăciune converg în imaginea unei lumi invadate de nefericire. C. nu fructifică implicațiile meditative uneori prezente. El arată preferință formulei de
CARP. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286122_a_287451]
-
în moarte, dramele existenței umane pândite de amărăciune converg în imaginea unei lumi invadate de nefericire. C. nu fructifică implicațiile meditative uneori prezente. El arată preferință formulei de baladă sau de basm, amintind fie de M.Eminescu, fie de unii lirici germani (Heine, Lenau, din care a și tradus, Schiller), cu o vagă înclinație romantică spre mister și atmosfera de fatalitate. Este deservit de sărăcia expresiei, adesea vetust metaforică, de improvizația parcă de album. Substanța mai densă, socială, a poeziilor La
CARP. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286122_a_287451]
-
plan, într-un notabil efort comparatist, teme și motive ce traversează întreaga literatură europeană, de la miturile Antichității greco-latine la realizările artistice renascentiste și de la creațiile umaniștilor medievali la operele marilor poeți ai modernității. Mitul lui Orfeu - Orfeu: motivul permanenței în lirica Renașterii (1978) - îi va da prilejul de a regândi condiția poetului și a poeziei: așa cum figura personajului mitologic evoluează de la o „divinitate traco-frigiană cu evidente implicații chtoniene” la imaginea luminoasă de fiu al lui Apollo și al uneia dintre muze
CAPUSAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286085_a_287414]
-
în fond, o aventură a cunoașterii. Reală sau numai imaginară, orice călătorie se vrea a fi o cale de inițiere în tainele lumii, care transformă drumul într-un „text ce se lasă citit și interpretat”. SCRIERI: Orfeu: motivul permanenței în lirica Renașterii, Cluj-Napoca, 1978; Imagini ale lumii, Cluj-Napoca, 1987. Repere bibliografice: Ion Vlad, Studii filologice, TR, 1978, 35; Marian Papahagi, Călătorie și viziune a lumii, TR, 1987, 18; Liviu Petrescu, Lumea ca text, ST, 1987, 6; Vasile Voia, Imagini ale lumii
CAPUSAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286085_a_287414]
-
Termopyle./ Acolo am fost învins prima oară.” Substituindu-se umanității, îi înregistrează destinul dramatic, înfrângerile, suferințele, chiar și când acestea fac cât o victorie, cum i s-a întâmplat lui Leonidas. Ca premoniții ale propriului destin, răsună alte secvențe ale liricii sale mereu tensionate: „Lava durerii/ Curge încet/ Nu cunoaște firescul drum/Balans de beție lucidă/Hohotind nud/Ecouri cardiace din galaxii/ Liniște apoi/Liniște stranie și nebună/Sapă mormânt/Din adâncimi/ Așteptarea ochilor/ Înșurubată în amintire/ Înfioară morții/De sub zidurile
CARAGIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286095_a_287424]
-
librării. Chiar de la primele apariții editoriale - Cale bună, Ionele! (1962)și Soare cu dinți (1962), Trandafir sălbatic și Parodii (1965) -, C. se afirmă ca un umorist de vocație, înzestrat cu un acut simț al observației. Îmbină lirismul sentimental (scrie și lirică propriu-zisă) cu notația ironică și satirică, maliția cu poanta umoristică, particularități evidente și în următoarele volume: Stele verzi (1967), Oglinzi (1974), Parodii și epigrame (1976), Vatra (1980), Rezonanțe (1985), Penița și bărdița (1988), Săgeți (1990), Fulgere basarabene (1997). Debutul și
CARARE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286101_a_287430]
-
lumină, / Ce sus se vede de focuri plină, / Și dimpreună un zgomot lin? / Nu crez să fie semn de furtună...”). Marșul, scris cu entuziasm patriotic la înființarea oștirii naționale, vestește, în tonul său avântat, poezia pașoptistă. Depășind, prin varietate tematică, lirica vremii, C. se remarcă prin expresia în acord cu o nouă sensibilitate: cu naturalețe și simplitate, reflexivitatea și sentimentul comunică în poezia sa de interogație interioară și de atmosferă. Neajungând să-și fructifice pe deplin propriile virtualități, păstrând încă unele
CARLOVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286110_a_287439]
-
cu naturalețe și simplitate, reflexivitatea și sentimentul comunică în poezia sa de interogație interioară și de atmosferă. Neajungând să-și fructifice pe deplin propriile virtualități, păstrând încă unele convenții, a deschis, la noi, prin meditația și elegia romantică, drumul unei lirici moderne. SCRIERI: N. Nicoleanu, Poezii și proză; V. Cârlova, Poezii; C. Stamati, Poezii și proză, îngr. G. Bogdan-Duică, București, 1906; Vasile Cârlova și Al. Sihleanu, Poezii, îngr. și pref. Lucian Predescu, București, 1933; Poezii, pref. P.V. Haneș, București, 1936; Poezii
CARLOVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286110_a_287439]
-
actor în fața publicului. Un alt poem important, Șlefuitorul de lentile, evocă silueta lui Spinoza, urcând „pe treapta către duh”, dar fără solemnitatea dramatică a celui dintâi, ba chiar ironic în punctarea mizeriei fizice a filosofului. Tema aceasta străbate mai toată lirica lui C. Poetul este un cântăreț al damnării luciferice, îngerul căzut în mijlocul semenilor ingrați. Ca un etern romantic, îi blestemă pe parveniți cu hohote de plâns și izbucniri de ură. Titlul cărții din 1995, Cu dragoste, cu patimă, cu ură
CAROLY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286120_a_287449]
-
suferă, și cea de paria ostracizat, când cinismul îi provoacă o irepresibilă revoltă. Retorica disperării și răul secolului, degradarea morală, indiferența la valorile spiritului, decrepitudinea biologică, solitudinea, infernul „omului de prisos”, condamnarea artistului la perpetuă sărăcie sunt teme curente ale liricii lui C. Reproșul către semeni, avertismentul către burghezi, cu o fibră disperat-mesianică, se exprimă deseori în vers abrupt, alb, cu lexic dur, laitmotive fiind „groapa”, „dricul”, „viermii”, „ploșnițele”, iar în registrul moral, „paranoia”, „ratarea”, „eternul exilat”, „culmile și prăbușirea”. Dacă
CAROLY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286120_a_287449]
-
Costas Palamas, Vlahoyanis, Sikelianos, Cariotakis, Cavafis, Cristalis, pe care îi recita ca un actor autentic. A învățat limba română citind literatură, mai ales din Eminescu, Arghezi, Blaga, Ion Barbu, Bacovia, Voiculescu, pe care îi socotea printre cei mai de seamă lirici ai lumii. „De-am ști să ne facem reclamă - spunea adesea, cu amărăciune - ne-ar cunoaște toată lumea.” C. vine în țară târziu, abia în 1935, stabilindu-se în Dobrogea. Publică sporadic în revistele de literatură dintre cele două războaie mondiale
CARATANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286102_a_287431]
-
între sacru și profan, mijlocind ca diacon dialogul mereu triadic.” Volumul de debut, Cum să vă spun, este dominat de o poezie vitalistă, frustă, ale cărei puternice accente expresioniste sunt transpuse într-un limbaj direct, lipsit de subtilități stilistice. Universul liricii sale este acela al satului ardelean, simțit ca loc originar, în care gesturile cele mai mărunte capătă o rezonanță cosmică, ritualică: „Într-o poiană largă am înălțat un foc / Cum știu să-nalțe focuri ardelenii unii; / Pui vreascuri piramidă, frunzare
ALEXANDRU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285244_a_286573]
-
victoria / Prin nici un fel de vicleșug.” Gândul obsesiv al efemerității vieții naște năzuința unei trăiri frenetice, tumultuoase, chiar dacă minată de conștiința fragmentarului, în care doar arta pare a fi scut de apărare și cale spre nemurire. Odată cu Infernul discutabil (1966), lirica lui A. dobândește semnele din ce în ce mai evidente ale unei neliniști existențiale fundamentale: evenimentele și lucrurile, binevoitoare până atunci, își dezvăluie o altă față, întunecată și fioroasă, pe care poetul o contemplă cu mirare și spaimă. Unul dintre simbolurile esențiale este seceta
ALEXANDRU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285244_a_286573]
-
actul poetic decisiv. De la expresioniști (prin Blaga) sau din animismul folcloric, Ioan Alexandru primește această idee și o introduce într-o mitologie ce surprinde prin încercarea de a da elementelor mărunte dimensiuni cosmice. A cosmiciza este pentru poet însăși esența liricii. EUGEN SIMION SCRIERI: Cum să vă spun, București, 1964; Viața deocamdată, București, 1965; Infernul discutabil, București, 1966; Vină, București, 1967; Vămile Pustiei, București, 1969; Poeme, București, 1970; Imnele bucuriei, București, 1973; Imne (1964-1973), București, 1975; Imnele Transilvaniei, București, 1976; Iubirea
ALEXANDRU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285244_a_286573]