3,308 matches
-
favorizează circulația și contaminarea manifestărilor discursive din câmpul politic, manifestând un impact major asupra publicului receptor. Odată cu dezvoltarea și difuzarea mijloacelor moderne de comunicare în masă, se înregistrează o deplasare progresivă a centrului de greutate a spațiului politic spre spațiul mediatic. Astăzi, mai mult decât oricând, media condiționează reușita politică, iar campaniile electorale susținute de ziare și televiziuni demonstrează acest lucru. Media devine ea însăși un act politic distinct: "acest spațiu nou de confruntare, fără a se substitui complet formelor clasice
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
mesajului publicistic: cine, ce, unde, când, cum), topice (care reactivează probleme fundamentale ale vieții socio-culturale) și axiologice (care vizează ierarhii valorice unanim acceptate la nivelul comunității). Ca limbaj nu întotdeauna adecvat referențialului (vezi în acest sens omisiunile, deformările, mistificările), "textul mediatic împrumută caracteristicile mitului, legendei, povestirii folclorice, dar oferă o "schematizare", un microunivers socio-cultural acceptabil pentru că angajează și confirmă un Weltanschauung comun"379. Pe această linie de interpretare, publicistica eminesciană este terenul a numeroase incursiuni anaforice în spațiul compensatoriu și recuperator
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
actelor politice și, implicit, de evaluare critică a acestora. Densitatea de informații, de date privind referențialul politic al epocii, se coroborează în textura articolelor cu ample excursuri interpretative, cu analize și glosări tematice cu vădite valențe paideice. Prin natura sa mediatică, limbajului politic eminescian eludează caracterul legitimant al discursului cultivat de actorii politici, instituind o interpretare, o grilă de lectură a vieții politice românești din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Chiar și în cazul textelor care cuprind simple
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
înscris, dar încă fără dânsul"424. Expresie a unui moment istoric determinat, limbajul politic eminescian ilustrează la nivel semantic particularitățile codului lingvistic utilizat în cea de-a doua jumătate a veacului al XIX-lea, relevând, dincolo de conținutul informațional caracteristic discursului mediatic, valorificarea la nivelul structurii profunde a unor mituri, credințe și simboluri naționale, care configurează opțiunile și atitudinile politice ale jurnalistului. 5.3. Pragmatica Interesată de modul în care comunicatorii își adaptează limbajul la profilul interlocutorului și la datele situației de
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
limbajul jurnalistic asupra receptorilor și specificul relației pe care o instituie articolul între gazetar și cititor. În ceea ce privește interpretarea textelor publicistice, analiza pragmatică vizează definirea atitudinilor implicate, a ecourilor ideologice înregistrate la nivelul grupului și al indivizilor 425, deoarece natura limbajului mediatic impune luarea în calcul atât a emițătorului, cât și a receptorului. Competența pragmatică a emitentului, definind capacitatea acestuia de a-și adecva discursul la datele contextului extralingvistic și la finalitățile manifestării discursive, determină selecția mijloacelor de exprimare și organizarea individuală
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
demers analitic care se întoarce spre textul eminescian cu achizițiile epistemologice ulterioare momentului Eminescu, considerăm că, în cazul publicisticii, se impune un proces de recontextualizare, premisă necesară înțelegerii atitudinilor și judecăților jurnalistului. Mai mult decât alte tipuri de limbaj, limbajul mediatic este marcat, din punct de vedere structural și funcțional, de aspectele vieții sociale. Tributar din punct de vedere al conținuturilor unui referențial istoric particular, scrisul jurnalistic poartă amprenta funcțiilor pe care le îndeplinește. Într-o interpretare ideală (a se citi
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
amprenta funcțiilor pe care le îndeplinește. Într-o interpretare ideală (a se citi utopistă), limbajul publicistic vizează un proiect civilizator, axat pe informarea și educarea publicului cititor, iar "articularea strategiilor de generare și consum, aproximarea universurilor de așteptare, definirea genurilor mediatice în funcție de un proiect de cunoaștere sau de unul hedonist rămân problematici majore ale cercetării"429 în acest domeniu. Considerăm că specificul limbajului jurnalistic este dat de procesul de resemantizare a referențialului evenimențial, potrivit finalităților demersului jurnalistic și în acord cu
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
din care face parte, jurnalistul operează selecții în densitatea referențialului politic, impunând direcții tematice cu rol de responsabilizare a opiniei publice față de actele politice ale vremii. Expresie a unui moment istoric particular, publicistica eminesciană relevă, dincolo de conținutul informațional specific discursului mediatic, valorificarea, la nivelul structurii de profunzime, a unor mituri, credințe și simboluri naționale, care configurează opțiunile și atitudinile politice ale jurnalistului. La nivel pragmatic, publicistica eminesciană se definește printr-o dinamică particulară a relației jurnalist-cititor, evidențiind fenomenul co-producerii semnificației mesajului
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
Edition du Seuil, Paris. Baylon, Christian, (2005), Sociolinguistique. Société, langue et discours, Armand Colin, Paris. Bălan, Nina, Aurora, (2005), Discursul politic românesc, Editura Universitaria, Craiova. Beciu, Camelia, (2002), Comunicare politică, Editura Comunicare.ro, București. Beciu, Camelia, (2009), Comunicare și discurs mediatic, Editura Comunicare.ro, București. Bejan, Petru, (2004), Hermeneutica prejudecăților, Editura Fundației AXIS, Iași. Bejan, Petru, (2005), Filozofie și științe politice, Editura Universității "Al.I. Cuza", Iași. Benveniste, E., (2000), Probleme de lingvistică generală, traducere de Lucia-Magdalena Dumitru, Editura Teora, București
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
intergrupale. Mediul educativ instituționalizat poate fi folosit ca mediator, deoarece cadrul didactic: îl poate controla organizatoric; îi poate adecva intențiilor sale formative (provocarea transformărilor comportamentale la elevi); poate să-i cunoască și să-i controleze conductibilitatea (capacitatea de a conduce mediatic influențele educative între factorii educativi activi). Conceptul de mediere: impune trasmiterea indirectă a influențelor educative; accentuează latura organizatorică a mediului educativ; schimbă rolul învățătorului/ profesorului și al elevului; flexibilizează și naturalizează interrelațiile. „Medierea proceselor de învățare socială nu este numai
Medierea conflictelor by Lorena Bujor () [Corola-publishinghouse/Science/1597_a_3041]
-
multilateral dezvoltat”), sunt de un interes mult mai redus. V. este și autorul unor studii de istorie, teorie și stilistică a presei: Mesajul militant al presei române (1979), O istorie a presei românești (2000), Stilistica presei. Introducere în receptarea discursului mediatic (2003), iar ca editor a îngrijit antologia Valori lexicale și stilistice în publicistica literară românească (1981), precum și texte ale Sofiei Nădejde, de care s-a ocupat într-o lucrare documentată, și ale lui Raicu Ionescu-Rion. SCRIERI: Sofia Nădejde, București, 1972
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290585_a_291914]
-
1972; Mesajul militant al presei române, București, 1979; Aici e Pământul!, București, 1984; În Alma Mater și în viață, Cluj-Napoca, 1990; O istorie a presei românești, pref. Dan Berindei, București, 2000; Jurnalism contemporan, București, 2002; Stilistica presei. Introducere în receptarea discursului mediatic, București, 2003. Ediții, antologii: Sofia Nădejde, Din chinurile vieții, introd. edit., București, 1968, Scrieri, introd. edit., Iași, 1978; Raicu Ionescu-Rion, Arta revoluționară, introd. edit., București, 1972; Valori lexicale și stilistice în publicistica literară românească, pref. edit., București, 1981; Mihai Eminescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290585_a_291914]
-
discursul de factură postmodernă? Pentru că, în general, a fost considerat un "simptom" al lumii în care trăim, un "profet" al postmodernismului, un intelectual provocator, cu o scriitură conectată atât la viteza schimbărilor teoretice, cât și a celor sociale, politice sau mediatice. De asemenea, discursul pe care l-a alcătuit oferă cel puțin două motive întemeiate de a-l considera tipic pentru postmodernism. În primul rând, Baudrillard a cercetat categorii relevante de teme și concepte, care au fost asumate de către postmodernism drept
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
modalitatea noastră de a experimenta cuplul spațiu timp, dar în care acum prevalează categoriile spațiale, în timp ce alți teoreticieni ai postmodernității discută despre dispariția spațiului și timpului cauzată de creșterea valorii instantaneității, a efemerității, a unicei folosințe, a perisabilității, a bombardamentului mediatic etc. În acest context, Baudrillard discută despre hiperrealitate și simulacru drept caracteristici ale lumii postmoderne, astfel încât lumi diferite pot fi regăsite în același spațiu sau timp, introducând ambiguitatea, lipsa reperelor și chiar denaturarea ideii de istorie. Unul dintre primii teoreticieni
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
ceea ce David Harvey numește scrieri frenetice. Înscris în rândul maeștrilor "teoriilor nihiliste ale excesului și ale decadenței"333, filosoful francez oferă un mod de a scrie conectat nu doar la viteza schimbărilor teoretice, ci și la cele sociale, politice sau mediatice. Mai mult decât atât, Baudrillard nu a scris nici pe departe didactic, urmând un fir roșu al argumentelor coerent întrețesute dimpotrivă, argumentele sale au fost considerate de cele mai multe ori ludice și au fost constant ținta unui "criticism vitriolic" (Richard Lane
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
caracterul absolut al diverselor imperative morale. Morala devine la rândul său un spectacol acompaniat de discursuri publicitare, care prezintă noile idealuri ale cetățeanului contemporan, între care sunt prezente programatic ideea de corp sănătos, confortul, luxul, vacanțele exotice, relaxarea prin intermediul divertismentului mediatic etc. Este de remarcat faptul că atât Baudrillard, cât și Debord plasează un loc important în economia societății moderne consumului timpului și în special consumului timpului liber. Trecerea de la timpul ciclic al societăților primitive la timpul producției, dominat de lozinca
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
de mișcare imaginară, de înfruntare a realului care să vă cucerească, să vă seducă, să vă revolte"443, însă în terorism, inflație sau războiul nuclear (exemple oferite frecvent de către Baudrillard) nu există nici un fel de iluzie minimală, ci o suprareprezentare mediatică care fabrică imagini pentru a fi văzute și nu privite. Informația și mass-media nu creează o scenă, ci doar un ecran lipsit de profunzime și de iluzie, iar ceea ce este lipsit de iluzie este mort și inspiră teroare. Ceea ce este
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
de referință sau origine. Aceste considerații nu neagă posibilitatea subiectului uman de a mai discerne între simulare și realitate, ceea ce susține Baudrillard fiind faptul că o dată cu epoca postmodernă acest proces este din ce în ce mai greu de realizat din cauza perfecțiunii simulacrelor tehnologice și mediatice. Se poate discuta în acest caz despre două tipuri de hiperrealitate: o hiperrealitate "puternică", situație în care nu se poate discerne originalul de copie, adevăratul de fals, și o hiperrealitate "slabă", atunci când subiectul poate realiza aceste distincții, dar preferă artificialul
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
schimbul simbolic a devenit hiperreal, reprezentând "ceea ce este deja reprodus" (în timp ce realul este "ceva căruia este posibil să-i procuri o reproducere echivalentă"447). Mass-media pare a conduce în mod inevitabil la transformarea realității în semne lipsite de conținut, simulacrul mediatic oferind mai multă credibilitate decât faptele și experiențele obișnuite, cotidiene. Realitatea și reproducerea ei prin mijloace tehnice se confundă, ducând la apogeul retoricii (nu mai există distincția original/copie). Prin afirmarea instantaneității virtuale a mesajelor și a informațiilor, realitatea apare
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
televiziune CNN și informația instantanee care e tocmai contrariul istoriei"448. Hiperrealizarea conduce la denaturalizare discursurile tind să devină simultane, masele nu mai reacționează decât ca spectatori, puterea și-a pierdut esența politică dizolvându-se într-o acțiune publicitară și mediatică, iar războiul este doar unul virtual. După expresia creată de Taylor și Saarinen, trăim în ceea ce se numește simcult, cultura simulacrului și a condițiilor ei actuale, care permite ca întreaga lume a cunoașterii să devină o zonă a "liberului schimb
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
prin intermediul cărora se asigura până acum o viziune "confortabilă" asupra realității și teoriei. Astfel, Baudrillard postulează dispariția structurilor duale care organizau până acum totalitatea câmpului discursiv, precum și a oricărei articulații care determina producerea sensurilor după o logică prestabilită. Modelul limbajului mediatic îl conduce la afirmații similare celor ale lui Derrida, astfel încât faptul că "discursul "circulă" trebuie luat în sens literal: înseamnă că el nu mai merge de la un punct la altul, ci că parcurge un ciclu care înglobează în mod indistinct
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
cu opinia lui Lyotard în ceea ce privește teoria jocurilor de limbaj concurente în societate, din moment ce sistemul simulacrelor este relativ inert. * * * Concluzia acestei analize rezidă în faptul că o condiție esențială a hiperrealității este implozia sensului, dată de viteza schimbărilor, de inserarea mesajelor mediatice în locul realității, de dispariția structurilor polare în discurs etc.: "peste tot, nu contează în ce domeniu, politic, biologic, psihologic, mediatic, în care distincția dintre doi poli nu poate fi menținută, se intră în domeniul simulării, și deci în manipularea absolută
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
analize rezidă în faptul că o condiție esențială a hiperrealității este implozia sensului, dată de viteza schimbărilor, de inserarea mesajelor mediatice în locul realității, de dispariția structurilor polare în discurs etc.: "peste tot, nu contează în ce domeniu, politic, biologic, psihologic, mediatic, în care distincția dintre doi poli nu poate fi menținută, se intră în domeniul simulării, și deci în manipularea absolută nu pasivitatea, ci indistincția dintre activ și pasiv"451 (s.a.). După cum au remarcat exegeții săi, conceptele de hiperrealitate și simulacru
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
și o strategie aplicată de către un subiect ce poate juca diverse roluri: scriitor, profesor, îndrăgostit, manipulator, agent de publicitate etc. Tocmai de aceea ea este o strategie fatală, mai ales datorită faptului că intervine la toate nivelurile: interuman, social, politic, mediatic, discursiv. În viziunea lui Baudrillard, seducția se inserează peste tot în mod ascuns sau vizibil, fiind asemenea unei fantome holiste ori a unei prezențe de neocolit. Ea pare a se integra într-un efort al "reducerii la monade", în sensul
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
credem, fără a minimaliza importanța acestei construcții care a separat semnul de realitatea pe care se presupunea că ar trebui să o reprezinte, că perspectiva oferită de noțiunea de seducție și de acțiunea ei în multiple planuri (discursiv, social, politic, mediatic, artistic) poate aduce o serie de precizări pe linia descifrării schemelor teoretice și a modalității sale de a scrie. Jean Baudrillard a aplicat trihotomia realizată de Walter Benjamin la nivelul operei de artă asupra destinului seducției, însă această ordonare va
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]