4,697 matches
-
a face parte din patogenia demenței precoce". În completarea acestor opinii, C. I. Parhon a introdus, în tratamentul schizofreniei, insulina în doze mici, în opoziție cu cunoscuta metodă de șoc hipoglicemic insulinic preconizată de von Sackel. În terapia maniei și melancoliei, C. I. Parhon, în spiritul teoriei endocrino-humorale, a încercat tratament cu ser melancolic la maniaci și invers, cu rezultate încurajatoare. A încercat, de asemenea, tratamentul paraliziei generale progresive cu lichid cefalorahidian recoltat de la paralitici general ameliorați. În 1957, în prefața
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
de o viață ale marelui savant. * Printre cele dintâi preocupări ale lui C. I. Parhon în legătură cu relațiile (puțin cunoscute la începutul carierei sale) între unele psihoze și tulburările endocrine, un loc important îl ocupă cercetările privind relația dintre manie și melancolie (psihoza maniaco-depresivă) cu perturbările funcțiilor tiroidiene. Încă din 1906, în colaborare cu Marbé147, este preocupat de acest determinism. El este formulat explicându-l în mai multe lucrări, inclusiv în tratatul publicat cu Golstein, în 1909, și apare ca afirmație pregnantă
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
cu Marbé147, este preocupat de acest determinism. El este formulat explicându-l în mai multe lucrări, inclusiv în tratatul publicat cu Golstein, în 1909, și apare ca afirmație pregnantă, în 1913, în raportul prezentat la Gand: Credem că mania și melancolia reunesc, în multe cazuri, o patologie glandulară. Căci în cursul acestor psihoze, se întâlnesc, adesea, tulburări tiroidiene ca hipertrofia acestui organ, exoftalmia, palpitații, valuri de căldură, insomnie sau tulburări ovariene, ca amenoreea. Amintesc, de asemenea, că epoca puberală, menopauza, epoca
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
de căldură, insomnie sau tulburări ovariene, ca amenoreea. Amintesc, de asemenea, că epoca puberală, menopauza, epoca menstruală, care sunt de obicei însoțite de o hipertrofie tiroidiană sau de o exagerare funcțională a acestui organ, sunt cele în care mania și melancolia își fac adesea apariția. De asemenea, melancolia se manifestă mai ales la sexul feminin, în proporție de 80%, cifră care amintește pe cea găsită pentru sindromul Basedow (88%). Mai trebuie să adaug că, în cercetările pe care le-am făcut
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
amenoreea. Amintesc, de asemenea, că epoca puberală, menopauza, epoca menstruală, care sunt de obicei însoțite de o hipertrofie tiroidiană sau de o exagerare funcțională a acestui organ, sunt cele în care mania și melancolia își fac adesea apariția. De asemenea, melancolia se manifestă mai ales la sexul feminin, în proporție de 80%, cifră care amintește pe cea găsită pentru sindromul Basedow (88%). Mai trebuie să adaug că, în cercetările pe care le-am făcut asupra modificărilor tiroidei la alienați, am găsit
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
alienați, în Congresul psihiatrilor români, Cluj, 1920, și Revista medicală Sibiu, 1920. 134. C. I. Parhon, Bătrânețea, senilitatea, psihoza vârstei și involuția, demența senilă, demența arteriosclerotică, publicată la Facultatea de Medicină, Iași, 1925. 135. C. I. Parhon, Psihozele afective. Mania, melancolia, psihozele intermitente sau periodice, circulare, ciclotimia, psihozele alterne. Concepția psihozei manaico-depresive, publicată de Facultatea de Medicină, Iași, 1925. 136. C. I. Parhon, Par quel mécanisme la musique agit-elle sur notre affectivité?, Bulletin de la Société roumaine de neurologie, psychiatrie, psychologie et
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
Jurnal intim). Idealizant, esoteric este și Eminescu, un Eminescu senin suprapus cotidianului, un mitograf până la delir, care, proiectându-se în sublimul "unei lumi ce nu mai este", exultă: "O! te văd, te-aud, te caut..." Altă dată, introvertit, abandonându-se melancoliei și întrebându-se "Ce este poezia?", schițează o metaforă iconică dezvoltată, poezia fiind: "Înger palid cu priviri curate,/ Voluptos joc cu icoane și cu glasuri tremurate,/ Strai de purpură și aur peste țărâna cea grea" (Epigonii). Antiromanticul Carducci, contemporanul lui
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
o metaforă iconică dezvoltată, poezia fiind: "Înger palid cu priviri curate,/ Voluptos joc cu icoane și cu glasuri tremurate,/ Strai de purpură și aur peste țărâna cea grea" (Epigonii). Antiromanticul Carducci, contemporanul lui Eminescu, se plasa și el sub steaua melancoliei, găsind că poezia ia naștere: Când melancolia/ Bate la poarta inimii". E vorba, aici, de o melancolie propulsoare, de impactul cu Eul de profunzime, cu reacțiile lui informulabile. Referindu-se la poemele hugoliene, Baudelaire sublinia, într-un comentariu (1861), tentația
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
palid cu priviri curate,/ Voluptos joc cu icoane și cu glasuri tremurate,/ Strai de purpură și aur peste țărâna cea grea" (Epigonii). Antiromanticul Carducci, contemporanul lui Eminescu, se plasa și el sub steaua melancoliei, găsind că poezia ia naștere: Când melancolia/ Bate la poarta inimii". E vorba, aici, de o melancolie propulsoare, de impactul cu Eul de profunzime, cu reacțiile lui informulabile. Referindu-se la poemele hugoliene, Baudelaire sublinia, într-un comentariu (1861), tentația perpetuă a poeziei spre "universala analogie", punte
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
glasuri tremurate,/ Strai de purpură și aur peste țărâna cea grea" (Epigonii). Antiromanticul Carducci, contemporanul lui Eminescu, se plasa și el sub steaua melancoliei, găsind că poezia ia naștere: Când melancolia/ Bate la poarta inimii". E vorba, aici, de o melancolie propulsoare, de impactul cu Eul de profunzime, cu reacțiile lui informulabile. Referindu-se la poemele hugoliene, Baudelaire sublinia, într-un comentariu (1861), tentația perpetuă a poeziei spre "universala analogie", punte între mobilitatea vieții cosmice și cea a individului. De foarte
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
rană a tăcerii": tăcere amintind de începuturile fără cuvânt, primordiale, dar și de Cuvintele originare (obiect de eseu în Isvoade) -, "cuvinte de vrajă și de putere". Expresionistul Alfred Klabund regreta și el, concomitent, destrămarea înțelesurilor primare, motiv de panică, de melancolie și singurătate: Noi am uitat/ Întâiul cuvânt/ Ce ne unea./ Am pierdut:/ Sensul,/ Am negoțat:/ Ființa,/ Am blestemat sufletul./ Să tăcem împreună,/ Omule,/ Poate ne-om înțelege..." Dar nu muțenie stricto sensu vrea Blaga, ci un Einfühlung de tip particular
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
un panopticum albastru de himere"; marea e și ea "orgă cu pedale adânci"; cadența unui dans "preschimbă brusc în flăcări și gaz / pojghița dulce-a formelor, subțiri". În momente de "tăcere" activă, privirea unui Doinaș împovărat de neliniștile veacului, emană melancolie: "Eu și vechii greci / cu totul altfel ne trăim infernul" scria el în 1966. Un Epitaf (subliniat tragic) mai depresiv ca orice alt text al poetului, aproape mazochist, amintește vehemența verbală din Rugăciunea unui dac: Da: mie celui stins aici
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
să-ți ghicesc viitorul de azi și de mâine. Cu instrumente de comunicare simplisime, obișnuite, cu relaționări ca acestea performanța lui Geo Dumitrescu e de a jongla cu ideile lăsând impresia de joc inocent; zâmbetul devine duioșie ori trece în melancolie; tragic pare că nu există, ci doar gravitate. Din Rânduri pentru un eventual deces emană mâhnire, o tristețe abia disimulată: Sunt bolnav și aprins ca un caldarâm bucureștean o să mor asta e sigur puțin îmi pasă! Îmi pare rău doar
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
amintirea Ioanei lui Vinea, fata care "nu știe ceti"; în Pelagră se aud vagi ecouri din Tristan Tzara: "Ți-am spus "Violaine" și tu nu ești "intelectuală" / și nu-nțelegi capriciul meu pedant și citadin". Într-un Madrigal răsturnat, o melancolie difuză, în modul unui Constant Tonegaru, înclină spre lamento: "Ai să te faci urâtă, fată tristă, fată de piatră"; "Ai să te faci urâtă, fată tristă, fată de fum"; "Ai să te faci urâtă, fată amară..." În texte subliniat lirice
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Nichita stănescizează tot ce atinge cu ochiul ori cu cuvântul; ca ins, fermecător în sensul originar al termenului, punând în desenul liric tentacule vibratorii, pretimpuriu dispărutul, la doar cincizeci de ani (decembrie 1983), imprima realului și oniricului o grație ingenuă. Melancoliile poetului ridicându-se la metafizică, reacțiile lui ținând de centralitatea Eului intim, liniile în acvaforte și stările evanescente, toate acestea îi punctează mitologia subiectivă, profilul de veșnic personaj unduitor. Singurătatea interioară a acestuia e o succesiune de miraje, de neliniști
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
la Nichita Stănescu, personaj profund scrutător, coabitează râsu' plânsu'; nu însă la un regim de egalitate: "Ah, Râsu' plânsu' / ah, râsu' plânsu' / în ochiul lucrurilor reci". Râsul său, niciodată enorm, e mai degrabă ironie subțire, grimasă, sarcasm, defulare; momente de Melancolie atavică (titlu de confesiune) acoperă fardul. În fapt, melancolia sistematizată din Elegii e de găsit în mai toate poemele, inclusiv în cele erotice, poetul nefiind un amoroso în sens plat, ci un fel de "analist", un comentator fluctuant, agresat de
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
nu însă la un regim de egalitate: "Ah, Râsu' plânsu' / ah, râsu' plânsu' / în ochiul lucrurilor reci". Râsul său, niciodată enorm, e mai degrabă ironie subțire, grimasă, sarcasm, defulare; momente de Melancolie atavică (titlu de confesiune) acoperă fardul. În fapt, melancolia sistematizată din Elegii e de găsit în mai toate poemele, inclusiv în cele erotice, poetul nefiind un amoroso în sens plat, ci un fel de "analist", un comentator fluctuant, agresat de singurătate, biciuit de presiunea timpului vorace. Spectrul morții, tiranic
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
lui Sadoveanu, bunăoară, se lovea de monotonie și plictis, Cezar Ivănescu, oscilând între prezentificare și trecut, propune secvențe gânditoare, imprimând actului mnemonic rezonanțe empatice. Departe de a fi un paradis pierdut, tărâmul plăsmuit numit Baaad e, se-nțelege, sursă de melancolie; lipsit de aura unui joc secund mai pur, Baaad-ul său, asimetric, încremenit într-un timp închis, întreține (în subtext) o mitologie crepusculară. Subcurenți de adâncime sugerează zădărnicia. Timpul, noi îl știm, nu se măsoară, / îl căutăm prin spini, prin iarba
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
galbenă albină, a morții". Persistă în "sângele" evocatorului o suavă Rimaya, adolescentă din orașul acela bolnav: "O voi numi Rimaya / și-n numele ei voi pluti, / ca un sicriu de nufăr, / până ce mă va opri cu pieptul ei o lebădă!" Melancolia devenită ectenie se dizolvă în cânt, notă definitorie a ciclului Jeu d'amour. Refrenele, necesare puncte de sprijin, creează în alt poem (Balada lui Mil) un dispozitiv sonor tărăgănat, cu legănări romanțioase: Hai, vino Mil, o dată, să ne uităm în
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
e totuși numai formulă, / spre dezlegarea formulelor". Concluzie entropică, jelitoare; însinguratul din "mahalaua Țicău" scrie dezabuzat în "limba melancolică" accesibilă numai celor "care pricep de la sine această limbă". Din "cetatea Mâhnire" elegiacul transmite mesaje parodic-solemne de genul: "Noi, Padișahul / întregii Melancolii / Împărat al Singurătății de sus și de mijloc (...) / dăm de știre la toți..." Altă dată, în ipostaza de "Mikado al pădurii", instituie printr-un Edict "ordinul sacru al crizantemei de aur..." Cu Missa solemnis (1971), cu Diotima (1975), cu alte
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
potcoave boilor, dar cuiele "ajung în carne"; "le scoate apoi însângerate" (Drum); șerpi și alte vietăți aprind imaginația. O buhă (Cioica) prevestește moarte; oamenii își amintesc de legendarul Negru-Vodă, cu "zece meșteri mari după el". Sfârșitul copilăriei lasă în urmă melancolie. Ne vom schimba la suflet și la chip" (Au să rămână plopii). Un indicator al conștientizării Eului e plânsul (însoțitor de drum), de-acum încolo nelipsit. Prefaceri moleculare în lumea fizică ("va seca izvorul, va fi un prund întins") concordă
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
care o făcuse să "înțeleagă mai bine pe Dostoievski"; despre "tragicul absolut" din Absalom, Absalom de William Faulkner; despre Eminescu clamând acel: "Mai încet, tot mai încet, / Sufletu-mi nemângâiat / îndulcind cu dor de moarte..." Tot despre Eminescu (precursor al melancoliei bacoviene), de reținut un fragment relevant: "E de ajuns să citești Mai am un singur dor și Strigoii pentru a înțelege că în poezia lui Eminescu nu există moarte de tot. Că dimpotrivă, morții lui stăpânesc două lumi: pe aceea
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Ivănescu-poet-al-morții, împanicat și răzvrătit, la însingurata Ileana Mălăncioiu reacțiile pe aceeași temă au, firesc, tente feminine; plânsul repetat, o anumită resemnare; o vădită spiritualizare se revarsă în Cântec, Rugă, Amintire, Așteptare, Legendă, Liniște în Pastel. Frecventului Coșmar îi urmează o Melancolie rece, nordică, prelungă: "Melancolia coboară încet / Dintr-un cer de metal / în care Dumnezeu șade singur pe tronul lui..." Din trecut răzbat mărturii de luat în seamă; i se adresează Antigona, Crimhilda, Isolda; o dată poeta se simte Ondină; altă dată
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
la însingurata Ileana Mălăncioiu reacțiile pe aceeași temă au, firesc, tente feminine; plânsul repetat, o anumită resemnare; o vădită spiritualizare se revarsă în Cântec, Rugă, Amintire, Așteptare, Legendă, Liniște în Pastel. Frecventului Coșmar îi urmează o Melancolie rece, nordică, prelungă: "Melancolia coboară încet / Dintr-un cer de metal / în care Dumnezeu șade singur pe tronul lui..." Din trecut răzbat mărturii de luat în seamă; i se adresează Antigona, Crimhilda, Isolda; o dată poeta se simte Ondină; altă dată trimite precum Ion Vinea
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
-se unui enigmatic Urgoragal, ipochimen tăcut, aducând în primul plan figuri frapante (Homer, Clovis, Martin Luther), Dimov-regizorul se adresează în fapt unor spectatori; episoade în genul eminescianului Memento mori, pulsații din Apocalipsă ori din bolgiile Infernului dantesc evoluează între o melancolie reținută și tensiune. Într-o îmbulzeală nebună foiesc regine, tirani, califi și călugări; se zbuciumă scorpii, vrăjitoare și "copile de centauri, centenare", "savanți cu fețe livide", "o văduvă de plutonier major", "miniștri vineți". Întocmai ca la Dante: Cresc împliniți acei
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]