4,210 matches
-
nici mai puțin decât marele Birlic și noua lui tovarășă de viață, straniul perechii făcându-ne să pufnim în râs, deși nu era momentul. Eram cazați la căminul Grozăvești, serveam masa la cantina studențească într-un spațiu "rezervat" și cu meniu de "5 stele". Colegi de curs îmi erau cadre didactice de la catedrele de științe sociale din București, Cluj și Timișoara, eu fiind singurul ieșean. Majoritatea erau conferențiari și profesori, cadre de partid de vârf. După masa de seară cu regularitate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
împărtășirii, în orele de seară, a întâmplărilor de peste zi, primelor succese diplomatice și planurilor de viitor. Tineri fiind, abordam uneori și subiecte "roz", unele din ele de toată comedia. Cum dimineața și seara mâncam "din traistă", făceam adesea schimburi de "meniuri" și informații privind cele mai avantajoase oferte de parizer, telemea, conserve de pește etc. Aveam un coleg de prin Bucovina, căruia părinții îi trimiteau cu regularitate tot felul de bunătăți, dintre care nu lipseau câteva kilograme de miez de nucă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
Bucovina, căruia părinții îi trimiteau cu regularitate tot felul de bunătăți, dintre care nu lipseau câteva kilograme de miez de nucă și un borcan mare cu miere de albine, pe care le consuma cu religiozitate zilnic în fața noastră. Intrigat de "meniul fix" al amicului, un vecin de pat îl întrebă într-o seară de ce "bagă" atâta nucă și miere în el, răspunsul venind prompt: există studii de specialitate care atestă că cele două produse sunt afrodisiace, "întărind" testosteronul. Junele cu întrebarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
de a le înmulți. Observasem în apropiere o baracă și cineva mi-a spus că acolo se organizase o cantină pentru muncitori. Am intrat, erau mese și bănci de lemn, totul curat și aranjat. M-am interesat la bucătărie ce meniu au ciorbă de fasole cu costiță și varză cu carne, la prețul de 7,50 lei. Savurând în gând meniul de 5 stele, l-am întrebat pe directorul combinatului dacă n-ar fi posibil ca, până vine înaltul personaj, ziariștii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
pentru muncitori. Am intrat, erau mese și bănci de lemn, totul curat și aranjat. M-am interesat la bucătărie ce meniu au ciorbă de fasole cu costiță și varză cu carne, la prețul de 7,50 lei. Savurând în gând meniul de 5 stele, l-am întrebat pe directorul combinatului dacă n-ar fi posibil ca, până vine înaltul personaj, ziariștii să poată lua masa la cantină, contra cost. S-a consultat cu ministrul chimiei și ne-a dat aprobarea, precizându
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
era minuscul și fondurile de protocol ca și inexistente, mai dădeam și eu din când în când mese în ambasadă pentru șefi de misiuni, directori din ministere, oameni de afaceri, membri ai diasporei. Mobilizam toate tovarășele, inclusiv soția, discutam un meniu și apoi pregăteam totul în ambasadă, fără restaurante, bucătari sau chelneri. Saloanele ambasadei erau primitoare, grădina arăta splendid după plantările de trandafiri și palmieri inițiate de subsemnatul, aveam încă servicii de masă de porțelan și tacâmuri de argint masiv (aveau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
era excelent, asigurat la "bar" de șoferul meu, un bărbat "stilat" de 2 metri înălțime, familiarizat de altfel în timpul liber cu mânuirea sticlelor și paharelor, și la masă de soția sa și de secretara ambasadei, toți puși la "patru ace". Meniul era "național", nelipsind țuica, vinurile și coniacul românești, sarmalele și micii și uneori , la întâlnirile cu conaționalii noștri, chiar "fasolea bătută", solicitată expres telefonic de invitați. La ziua națională saloanele, terasa și aleile grădinii erau pline de oaspeți, care, fără
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
toate pustii, la care se adăuga epava navei "Lonsdale", era dezolant. La înapoiere am trecut pe lângă o altă așezare abandonată acum 300 de ani, "Punta Hambre". Deși numele înseamnă "Capul Foamei", în apropiere am luat masa într-un restaurant pitoresc, meniul fiind bazat pe pește, fructe de mare și excelentele "centollas", crustacei giganți de culoare portocalie-roșcată, cu o carne asemănătoare cu cea a langustelor și homarilor. Drumul ne-a oferit posibilitatea de a admira peisajul insolit al Patagoniei, câmpie cât vezi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
servea doar un singur fel pui la ceaun , dar făcut nu în ulei, ci în coniac! Când îmi scoteam soția "la local", mergeam des la "Don Augusto", celebrul restaurant din Mercado Central, specializat în pește și fructe de mare. Acolo meniul comandat de noi era mereu același: stridii, caldo de mariscos (supă de fructe de mare) și locosi (un melc marin cu o carne delicioasă), stropite cu o sticlă de Undurraga alb, excelent! (De la posturile de la Rio și Montevideo am revenit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
de invitați, de expediere, de aranjarea saloanelor, de servit, de băuturi și bar, ce servim. Probleme erau multe, noi eram puțini și de aceea trebuia să ne organizăm foarte bine. Împreună cu soția și cu celelalte soții am discutat și stabilit "meniul" și ce trebuie să cumpărăm. Am hotărât, de asemenea, că în ziua "Z" totul trebuia să strălucească soarele, curtea de la intrare, curtea interioară, scările, saloanele, lustrele, inclusiv fețele tuturor. Și așa a fost! Am trimis 300 de invitații și au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
consilier economic și un administrator-șofer cu soția, secretară-contabilă. După acest moment protocolar, a urmat un altul, "amical", fiind invitat cu soția la un dejun de către ambasador și consoarta sa. Eram osteniți după un drum atât de lung, așa că doream ca meniul să nu fie prea bogat, pentru a ne putea retrage. De a doua zi, întrucât ambasadorul își începuse deja "vizitele de rămas bun", l-am însoțit, pentru a mă prezenta la principalele instituții și oficialități. Cum ambasadorul avea un stagiu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
Câțiva s-au dus să găsească decorații, panglici, lămpi, În culori tari de carnaval, iar alții au plecat să cumpere vin. Eu am fost unul dintre cei care au avut misiunea să gătească ceva original, care să fie integrat În meniul internațional care trebuia inventat. Nu știam să gătesc, nu am talent pentru bucătărie, dar am fost mereu sensibil la imaginile culinare pe care Brook le folosește adesea În teatru. Metafora de regizor ca bucătar e frumoasă, dar acum mi se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
în gazdă la o familie de greci, Matiós. Soțul fiind ceferist venea seara târziu așa că încetul cu încetul făceam mâncarea împreună cu doamna a cărei venerabilă vârstă nu depășea 42 de ani. Eu abia intrasem pe 20. Am reușit să îmbunătățesc meniul oferit de păsări și văcuță apelând la orgoliul domnului Matios, astfel încât banii de salariu au început să treacă de la birt către gospodărie spre bucuria ambilor soți până la urmă. Munceam pe brânci. Eu aveam clasele a II-a, a IV-a
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
și Manolache Constantin, un învățător mai tânăr ca noi, care cânta admirabil la vioară. Fiecare avea ceva de făcut și, ca semn de prețuire, mie mi s-a dat economatul. șef ca șef dar mai mare șef era directorul de meniuri, tușa Pașa. Spre norocul meu, în Volcioc am dat peste fata gazdei lui Babaca de la Jibrieni, atunci codană acum femeie măritată și mamă, plus patroană de băcănie. Ne-am înțeles să-mi procure legume, fructe, carne proaspătă, ba, la cerere
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
cu motive românești. Pe unde se poate se etalează bibelouri: lupoaica, ploscuțe, un oltean cu cobiliță, păpuși cu fețe bănățene sau clopuri maramureșene, Învelitori din Bucovina, opincuțe moldovenești, marame oltenești. Când se adună la masă măcar odată pe săptămână servesc meniuri tradiționale și vorbesc pitoresc ca În Ardeal, moale ca În Moldova, precipitat ca oltenii după caz. În anumite zile ale anului se Întâlnesc la biserică sau În campusuri, la picnic unde ascultă cântece, se prind la joc și se fotografiază
ALBUM CONSEMNÃRI REPORTAJE 1989 - 2002 by Dr. Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/817_a_1725]
-
a le înmulți. Observasem în apropiere o baracă și cineva mi-a spus că acolo se organizase o cantină pentru muncitori. Am intrat, erau mese și bănci de lemn, totul era curat și aranjat. M-am interesat la bucătărie ce meniu au ciorbă de fasole cu costiță și varză cu carne, la prețul de 7,50 lei. Savurând în gând meniul de 5 stele, l-am întrebat pe directorul combinatului dacă n-ar fi posibil ca, până vine înaltul personaj, ziariștii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
muncitori. Am intrat, erau mese și bănci de lemn, totul era curat și aranjat. M-am interesat la bucătărie ce meniu au ciorbă de fasole cu costiță și varză cu carne, la prețul de 7,50 lei. Savurând în gând meniul de 5 stele, l-am întrebat pe directorul combinatului dacă n-ar fi posibil ca, până vine înaltul personaj, ziariștii să poată lua masa la cantină, contra cost. S-a consultat cu ministrul chimiei și ne-a dat aprobarea, precizându
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
legate de religie, doar preparate din pasăre, vită și pește și, ca băuturi, sucuri naturale și apă minerală. Ne așezăm la masă, lângă mine șeful protocolului prezidențial, lângă el fotograful președintelui. Vine directorul restaurantului cu suita de chelneri și "recită" meniul stabilit: pasăre, vită, pește, sucuri... La care șeful protocolului, în aplauzele celorlalți, comandă: "Un platou de mezeluri, țuică, mușchi de porc împănat, cabernet de Murfatlar, pentru toată lumea!". "Pentru mine nu, spuse fotograful. Ăștia-s toți niște câini și o să ajungă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
era minuscul și fondurile de protocol ca și inexistente, mai dădeam și eu din când în când mese în ambasadă pentru șefi de misiuni, directori din ministere, oameni de afaceri, membri ai diasporei. Mobilizam toate tovarășele, inclusiv soția, discutam un meniu și apoi pregăteam totul în ambasadă, fără restaurante, bucătari sau chelneri. Saloanele ambasadei erau primitoare, grădina arăta splendid după plantările de trandafiri și palmieri inițiate de subsemnatul, aveam încă servicii de masă de porțelan și tacâmuri de argint masiv (aveau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
Tovarășei" și depuse la Banca Națională!)... Serviciul era excelent, asigurat la "bar" de șoferul meu, familiarizat de altfel în timpul liber cu mânuirea sticlelor și paharelor, și la masă de soția sa și de secretara ambasadei, toți puși la "patru ace". Meniul era "național", nelipsind țuica, vinurile și coniacul românești, sarmalele și micii și uneori, la întâlnirile cu conaționalii noștri, chiar "fasolea bătută", solicitată expres telefonic de invitați. La ziua națională saloanele, terasa și aleile grădinii erau pline de oaspeți, care, fără
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
toate pustii, la care se adăuga epava navei "Lonsdale", era dezolant. La înapoiere am trecut pe lângă o altă așezare abandonată acum 300 de ani, "Punta Hambre". Deși numele înseamnă "Capul Foamei", în apropiere am luat masa într-un restaurant pitoresc, meniul fiind bazat pe pește, fructe de mare și excelentele "centollas", crustacee gigante de culoare portocalie-roșcată, cu o carne asemănătoare cu cea a langustelor și homarilor. Drumul ne-a oferit posibilitatea de a admira peisajul insolit al Patagoniei, câmpie cât vezi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
interesant, "Pollo au cognac", care servea doar un singur fel pui la ceaun, dar făcut nu în ulei, ci în coniac! Mai mergeam uneori la "Don Augusto", celebrul restaurant din Mercado Central, specializat în pește și fructe de mare. Acolo meniul comandat de noi era mereu același: stridii, caldo de mariscos (supă de fructe de mare) și locosi (un melc marin cu o carne delicioasă), stropite cu o sticlă de Undurraga alb, excelent! (De la posturile mele diplomatice de la Rio și Montevideo
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
două camere, le curăță și acolo așează paturile metalice, sosite într-un târziu cu căruțele. Toată ziua lucrează grabnic cu mături, lopeți și roabe. Iau numai câte o pauză scurtă pentru prânz și cină. Cronicarul meticulos al vremii ne amintește meniul: pâine și brânză la prânz, mămăligă și brânză la cină, iar apă de voie. La sfârșitul zilei, toți se prăbușesc cu greutate peste pătucuri cu oasele amorțite. Un somn frământat îi face să se învălătucească spasmodic în pături, în așteptarea
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
oră de școală pentru băieții mai mari, iar pentru cei mai mici o oră de studiu. Micul dejun la orele 7,40. La 8,00 muncă pentru cei mai mari și școală elementară pentru cei mai mici. La amiază, prânzul. Meniul nu oferea multe alegeri: ciorbă cât voia fiecare și o pâinișoară. În zilele festive se scăpa și carne și un pahar de vin, dintr-acela care nu învârtea capul, fiind botezat cu apă. După prânz, asistența și implicarea în recreația
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
în toiul degustării unui spate de iepure cu smîntînă, se aplecase peste farfurie, cu coatele depărtate ca pentru apărare, spre a împiedica furtul instantaneu. Cît îl privește pe contele Bellegarde, acesta așezat nu departe de Franz Iosif și notînd pe meniu observațiile corespunzătoare, era auzit, la sfîrșitul dineului, raportînd suveranului: "Sire, astăzi masa a durat 44 de minute, cu două mai puțin decît alaltăieri". Aceste dineuri imperiale aveau loc între șase și șase jumătate, în plină zi, primăvara ceea ce făcea surprinzător
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]