15,064 matches
-
păsările, care cântau și zburau din pin în pin și planau spre pământ numai ca să urce din nou. Din când în când mai vedeam câte un ou spart pe cărare, care căzuse din vreun cuib, și mă gândeam ce pasăre minunată ar fi putut fi. Uneori mai cădea și câte un pui mic de pasăre, iar eu îl vedeam acolo, mort și albastru. Nu-mi plăcea să văd animale moarte. Nu vânam, cum făceau mulți oameni din vale. Unii trăgeau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
urc cărarea de una singură. Nu durează mult. Voia să mai spună ceva, dar Clyde a tras-o de la geam, iar eu am mers la cărare și am așteptat-o. Caprifoiul era des în jurul buștenilor vechi de pe-acolo. Mirosea minunat și puternic în aerul greu, nemișcat. Nu bătea nici un vânt care să-l împrăștie, așa cum se întâmpla de obicei. Stăruia așa în aer și îți intra în nas. M-am așezat pe o buturugă și-am cules câteva dintre micile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
avea o afinitate specială pentru Lee. O grămadă de fete au trecut prin asta la Colegiul de Arte. Pentru unele era natural, dar pentru majoritatea, probabil și cazul Juliei, era vorba de același tipar, eleva care se îndrăgostește de o minunată ființă superioară - probabil nu sexual, cât admirativ, un fel de adorare a unei eroine. Am recunoscut imediat semnele, aflându-mă odată în cea de-a doua categorie pentru o perioadă. Și totuși, informația asta nu-l va înveseli pe Tom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
am zis. Tot acolo stai? Da, da, să mă suni, a spus. Mi-ar plăcea mult să vin. Dar, Sam, adu-ți aminte ce ți-am spus - nu ai cu adevărat nevoie de mine. Mi-a zâmbit, cu zâmbetul ei minunat și plin de lumină. Nu ai nevoie de nimeni, decât de tine. * * * L-am găsit pe Dave în vârtejul din camera de dans, trăgând câteva linii de cocaină rămasă pe haine și, deși bine aranjat, continuă să danseze țeapăn în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
direct din frigider, arzându-mă cu ace de gheață pe gât până în stomac. Abia acolo se așeza confortabil și în timpul ăsta lacrimile mi se stingeau treptat. A fost profesoara mea la Colegiul de Arte, am spus. Era pur și simplu minunată... Mi-am turnat încă un pahar de votcă și l-am băut aproape pe tot. Mi-am adus aminte că uitasem de lichiorul de coacăze, dar părea să nu mai conteze; mă simțeam deja mai bine - ca și cum aș fi primit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
să se deranjeze cu asta. Nici una din noi nu suntem, cum se spune, muritoare de foame - ridicări din umeri, palme ridicate - dar Judy nu a trebuit niciodată să se îngrijească să facă bani. E pasionată de artă; are un ochi minunat pentru tinere talente. Dar nu e atât de pasionată de partea birocratică. Și evident că avem nevoie de cineva la biroul de recepție. Judy face asta numai când e absolută nevoie - detestă să vorbească cu orice Tom, Dick sau Harry
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
ce este vorba. Bineînțeles, ce uitucă sunt. Nu ai de unde să știi, totul s-a petrecut în grabă. Probabil ești prietenă cu Laura. Așa este, am spus fără să clipesc. —Ei bine, draga mea. I s-a întâmplat un lucru minunat. M-a sunat azi-noapte să-mi spună că a primit un post important la o filială din New York a băncii la care lucrează. Și se pare că era crucial să se ducă imediat la postul respectiv. Va fi vicepreședinte sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
a spus-o: —Tu și Lee ați fost iubite? M-am uitat la ea. Pentru o secundă m-am gândit să o mint. Ar fi fost lovitura de grație; în momentul ăla era fragilă ca un porțelan scump. Ce răzbunare minunată ar fi fost. — Nu, nu am fost, am răspuns. Mă săturasem de minciuni și gustul meu pentru răzbunare se făcuse amar. Mai mult, Lee nu ar fi vrut asta. Catherine s-a aplecat spre mine, vrând să-mi atingă mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
vrei să-mi spui despre ea? am întrebat acru. Privirile i-au căzut. — Nu știu, a spus după o vreme. Doar... voiam să spun că ești singura persoană care știe despre noi și care o cunoștea pe Lee, cât de... minunată era. Care ar înțelege de ce am riscat totul. —Și Lee și-a asumat niște riscuri, am scos în evidență. Acela că nu-ți vei părăsi bărbatul. Asta i-ar fi frânt inima. S-a înroșit brusc. Pentru moment am crezut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
un chioșc pe roate - fierbe cartofi și cârnați să domolească foamea universală a trecătorilor din marele oraș Stockholm. Afacerile merg bine și banii se adună în grămezi. Feifel e jurnalist la un ziar evreiesc și, după propria descriere, un om minunat cu inimă fierbinte și foarte citit. Rita se măritase cu el din cauză că era singură și Feifel era atât de diferit de tot ce cunoscuse până la el. Mai târziu însă, și-a dat seama că toate calitățile soțului nu erau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
regăsirea unui fiu pierdut. Feifel lucra ziua la redacție și seara era cu Severino, care știa să gătească de minune. Ce plăcut, era ca și cum primise în dar un fiu la care visase mult, după pierderea unei soții certărețe. Severino povestea minunate istorii. Străzile din Palermo, la fel cu cele din București, locul de naștere al lui Feifel, erau pline de aventuri palpitante. Acolo se amestecau călugărițe, hoți și curve, într-o culoare pestriță a vieții. Feifel crezuse că găsise, în sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
negri în flăcări. Benedetto n-a mai spus nimic și nici Beppo, care s-a așezat din nou pe sofaua albastră, gândindu-se la Gian Galezzo Visconti. El fusese îndeajuns de nebun ca să construiască domul din Milano. Fără îndoială, acel minunat bărbat avusese multe necazuri cu muierile, chiar mai multe decât avusese el cu Edith a lui de când se căsătoriseră în tinerețea lor. Dar Benedetto, cât l-a uimit când adusese cu suplețe vorba de Aldrovandi! Nu avea decât doisprezece ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
puteai fi considerat decât ca o ființă care produce stupoare și în cel mai bun caz milă. Dar viața veche și limba lui Zaharel se sfârșiseră, acuma trebuia să-și facă familiare niște cuvinte noi care uneori i se păreau minunate și alteori ridicole. Remarcase că erau două feluri de cuvinte: unele veritabile, care nu aveau nevoie de înveliș și altele de împrumut, care-și ascundeau sărăcia sub ornamente de reclamă. Ziua lucra în mai multe restaurante și noaptea se rotea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
gura altora, dar pe care nu le spusese nimănui. - Ești atât de ciudat, îi răspunsese Tua. Semeni cu un bătrânel care vinde cărți și obiecte curioase, se târăște pe străzi și vorbește o suedeză foarte personală. Mi-a dăruit cărți minunate, glumind mereu cum că ar vrea să se însoare cu mine! Acuma parcă văd în ochii tăi privirea lui jucăușă! Natanael ar fi vrut să spună: „Eu sunt Rudi“! Dar în schimb a întrebat-o: - De unde vine mirosul ăsta de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
vine să credem sau nu, dar, da, iată, bănuielile noastre se adeveresc, este vorba despre același băiat răsfățat toată copilăria cu prăjiturele. Destinul său s-a împlinit însă aproape în totalitate, iar acum privește mândru pe geam, din înălțimi, la minunatul tărâm de aburi pe care îl conduce: Ionescu Land. Deodată, din partea opusă celei în care ne aflăm, se aude un zgomot ciudat, ceva ca un piuit însoțit de un strănut de pisică și un icnet de femeie. Înciudat și nervos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
dădeau pace de mult prea multe luni de zile. Dar asta nu mai conta acum, pentru că ceea ce avea să se întâmple depășea cu mult orice umbră aruncată de suferință, tristețe sau alte asemenea înnegurări, lipsite de importanță de altfel în comparație cu minunatele clipe care aveau să urmeze curând. Fericit, strânse în buzunar micul pachețel pe care îl cumpărase în urmă cu numai câteva minute. Deși mic, el conținea în interiorul său însăși rațiunea lui de a trăi - erau acolo cele două inele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
dorea atât de mult să aibă acceptul ei în privința acestui important eveniment era că făcuse nenumărate greșeli față de ea. Bine, poate și ea greșise, nu avea de unde să știe, pentru că nu aflase niciodată, dar cert este că prin acest lucru minunat care era cununia religioasă aveau să-și ofere un nou început, o șansă ca lucrurile să meargă din nou așa cum își doriseră cândva. Cu această stare magnifică în suflet, bărbatul ajunse în fața ușii unde se afla biroul. Deschise ușa. Priveliștea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
urez Crăciun fericit amândurora, spuse el aproape pe nerăsuflate. Și eu mă bucur să fiu Moș aici, zâmbi el, arătând pereții magazinului pe care până nu demult voia să-l distrugă. - Cred că sfânta sărbătoare a Crăciunului este cea mai minunată și mai frumoasă și mai plină de semnificații pozitive care există, mai spuse el, mulțumind cerului că reușise să scape din cel mai urât loc care exista pe pământ. E o sărbătoare care simbolizează apropierea dintre oameni, faptul că până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
putea să zic că... - Ei, haide, domnule, grohăi bătrânul John, sunt sigur că ți-a plăcut. Te-aș ruga să ne spui câteva cuvinte despre textul pe care l-ai auzit. Experiența dumitale îi va fi fără îndoială benefică acestei minunate tinere. - Nu, vă rog... - Dar insist, domnule Maro, insist! Pesemne, însă, că nu sunt suficient de convingător, nu-i așa? Bietul Maro dădea din colț în colț, așteptând, probabil, ca undeva, cumva, cineva să sune de ieșire. Numai că aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
de oameni decât cei pe care îi văzusem la cenaclul lui John Euripide. Erau exact opusul acelora și mărturisesc că i-am îndrăgit pe loc, iar spiritul meu a cugetat cu admirație și binemeritată prețuire asupra lor, pentru că erau ființe minunate, de la care am avut de învățat nenumărate lucruri. Și chiar și astăzi, la atât de mulți ani după ce toate acestea s-au terminat, iar eu nu mai sunt altceva decât un biet bătrân neputincios alergând printre propriile-mi amintiri, parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
care emerg, într-o încercare de a ne regăsi împreună pe vecie, în acel paradis trecut și viitor, în care timpul nu avea și nu are cum să existe. Unde sunteți, figuri dragi ale tuturor oamenilor? Unde ați plecat, secvențe minunate ale copilăriilor tuturor, unde v-ați dus și unde sunt clipele de dragoste pe care le-ați simțit pentru cei asemeni vouă? Unde sunt, vă-ntreb, acum când, în moarte fiind, vă aduceți aminte de ele? Dar ce e grozăvia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
mânecă, prinse strâmb de un copac. Pe deget, se plimba o cioară, și de sub gheruțele ei se scutura zăpada. Am întrebat-o pe Zinocika dacă nu-i este frig. - Mă simt minunat, a replicat ea. - Spune și tu, nu-i minunat? Încălzește-mi mâinile. Mi-am desprins mâna amorțită de la umăr de talia ei. Apa mi se prelingea de pe cozoroc pe obraji și pe după guler. Aveam fețele umede, iar obrajii și bărbiile ne înghețaseră atât de tare, încât trebuia să vorbim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
unui căpșor fermecător. Tocurile înalte ale pantofilor ei roșii fără ștaif țăcăneau pe parchet. - Eeeiii, spuse ea, cu ochii pe Nelly și pe Kitty, fără să ne dea vreo atenție nici mie, nici lui Iag. După cum văd, sunteți niște chiriașe minunate! Și cum, așa o să fie în fiecare noapte? Nelly și Kitty stăteau alături pe divan. Nelly cea cu gâtul strâmb privea fața fetei care vorbea, clipind des din ochii ei larg deschiși și ținând gura căscată. Kitty, care își plecase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
în întâmpinarea nou-sositei. Își ținea burta înainte și cânta ceva cu glasul lui behăit de bețiv. Apoi își întrerupse behăiala și se opri radios. În momentul acesta între mine și stăpâna apartamentului avu loc următorul dialog: Ea. Colegul dumneavoastră cântă minunat. Dar de ce-și închide ochii? Ah, da: ca să nu vadă cum îmi acopăr urechile. Eu. Cuvântul de duh este pentru spiritul femeii ceea ce este pentru silueta ei un costum bărbătesc: îi scoate în evidență farmecele și defectele. Ea. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
curvă de port.PRIVATE „Îi iubea și-i ajuta pe marinarii de pretutindeni“ - urla Bandura În fața mormîntului deschis, ca la miting - „și nu avea prejudecăți față de culoarea pielii, față de rasă sau de religie. La sînii ei pîlpîitori și atît de minunați - vorba lui Napoleon Bonaparte, imperatorul criminal - a oploșit pieptul asudat al marinarului din New York, pieptul gălbejit și sfrijit al malaezianului, labele ca de urs ale docherului hamburghez, ca și pieptul tatuat al cine știe cărei călăuze de pe canalele lacului Albert, pe gîtul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]