17,356 matches
-
care iarba se ivește deasă și umedă după ploaie - Sibiul, orașul ales, orașul În care mi-ar plăcea să mor, spuneai cîndva, micile tăbăcării, apa aceea de un brun roșcat curgînd ca un șuvoi de iod de-a lungul trotuarului, mirosul ei penetrant purtat pe ulicioara cotită pînă departe În cîmpul afinat unde se căsca ieșirea din vechile catacombe ale Ursulinelor, toate poveștile acelea cu vampiri, umbrele lor lingînd noaptea pereții În care erau zidite osemintele călugărițelor, numele lor bizare Încrustate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
otgon lung dinspre țărm unde fluxul se trage Îndărăt și se revarsă“... o fată În spatele tuturor pereților aceia răsfoind o carte, turnînd ceaiul În cești, scriind o scrisoare, spălînd mîinile unui copil cu un săpun parfumat. Am Încă În palme mirosul acela și apa rece ca gheața și eu clănțănind de frig ca de frică pentru că vreau cu orice preț să scot la lumină printr-o invocație barbară corpul acela călduț și alunecos Înmuindu-se În buzunarul lui Leopold Bloom ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
-mă!“ se crampona de mine cu ultimele puteri credea că dacă eram studentă știam eu un remediu să-l scap de moarte ce mă fac În odaia aceea aerul a devenit irespirabil se năpustesc grămadă acolo ca hienele chemate de mirosul muribundului ea mă așteaptă toți mă așteaptă orice s-ar Întîmpla mîine se vor uita la mine ca la o ființă abjectă care nici În fața morții nu-și părăsește trufia să li se alăture mi-e rușine mi-e scîrbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de lipsă de caracter. Și tu știi foarte bine că te-ai culcat În așternuturile atîtor cărți pînă le-ai murdărit, le-ai subțiat, le-ai destrămat - și ce se mai poate păstra din resturile unor urzeli deșirate? Poate doar mirosul lor și o vagă senzație de anotimp comun care intră numai În clasificarea ta cea mai intimă. De unde să știe cei cîțiva poeți cu care ai discutat ieri seară literatură de mecanismul tău personal prin care Rilke, Tagore, Oscar Wilde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
mereu, cu tine mirifică, Îmbătătoare existență! Și voi mult prea sterilizați În etuvele voastre ireproșabile, respirînd În blocuri de sticlă cu izolare fonică, termică, olfactivă, cum veți mai putea detecta urletul meu de fiară În noaptea cutremurului, arșița acestui trup, mirosul subțiorilor mele? Dar poate greșesc. Există atîtea feluri de a iubi pe lume. Te poți Îndrăgosti de un punct necunoscut pe o hartă, de un nume exotic fără nici o semnificație, de lumina ciudată a unui bec fluorescent Într-o gară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Crăciun, de Paște și la ziua mea; fel de fel de mărunțișuri frumos ambalate cu celofanul intact purtînd pe etichete numele și blazonul firmei. Îmi amintesc că de cîte ori desfăceam pachetele legate cu panglici colorate mă izbea lipsa oricărui miros. De fiecare dată mă bucuram frenetic, Îmi plăceau aceste lucruri pure, neîncepute, pînă cînd prindeau mirosul meu, luau forma mea, Îmi păstrau amintirea. De Îndată ce mă recunoșteam În obiecte, ele Îmi deveneau indiferente. Învechirea lucrurilor Începe cu terminarea transferului nostru În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
intact purtînd pe etichete numele și blazonul firmei. Îmi amintesc că de cîte ori desfăceam pachetele legate cu panglici colorate mă izbea lipsa oricărui miros. De fiecare dată mă bucuram frenetic, Îmi plăceau aceste lucruri pure, neîncepute, pînă cînd prindeau mirosul meu, luau forma mea, Îmi păstrau amintirea. De Îndată ce mă recunoșteam În obiecte, ele Îmi deveneau indiferente. Învechirea lucrurilor Începe cu terminarea transferului nostru În ele. Acest proces seamănă perfect cu iubirea. Darurile pe care le primim acum sînt cu totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
nostru În ele. Acest proces seamănă perfect cu iubirea. Darurile pe care le primim acum sînt cu totul altfel. Nu mai au mărci și nume de firme și etichete, nu mai au nici ambalaj, și ceea ce e mai bizar - au mirosul și forma altor trupuri! SÎnt cadouri impure, obiecte În care s-au impregnat respirațiile și transpirațiile, ticurile, infirmitățile, frivolitățile unor ființe străine. Mă bucur ca și atunci pentru că Îmi plac lucrurile materiale și tot ce-mi răsfață simțurile, dar În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
asociații incoerente, afective: șerbetul de trandafir și apa străvezie În lumina după-amiezii un obiect moleșit de căldură o pastă care-și schimbă forma, și senzația aceea de greață și de plăcere cînd palma descoperă În buzunar ceva umed și alunecos - miros de citron și mosc - ca un embrion de memorie și Încet Încet se recompune imaginea unui săpun care se agață cu Încăpățînare de numele și de vîrsta mea de acum. Ei bine, domnule Poldi, cum Îți permiți o asemenea Îndrăzneală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Într-o Împerechere arbitrară. „Fericit. Mai fericit ca atunci. Ce bine era În odăița aceea cu tapetul de hîrtie roșie de la Dockrell, un șiling și nouă pence duzina. Noaptea cînd făcea Milly baie. Cumpăram săpun american - flori de soc. Ce miros plăcut avea apa din cadă. Și ce nostimă era, săpunită toată. De pe atunci era frumoasă. Acuma fotografiile. Atelierul de dagherotipie de care mi-a povestit tata, săracul. E o Înclinație ereditară.“ Și jetul acela de apa curgînd continuu În băiță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
un spectacol pentru ochii obosiți nu toate cuvintele pot alerga unele se tîrăsc ca un maratonist istovit picioare de lemn Înaintînd În pietrișul zgrunțos și două străzi mai Încolo În spatele betonierei fete de carne roșie Încolonate pentru defilare Închizi ochii mirosul lor te asaltează dă năvală În nări pînă la rădăcina unei glande mici pofticioase care Începe să scheaune nimic nu mai e pentru mine pentru ei a ars Biblioteca din Alexandria un turn fumegă asemenea unei guri de foc liftul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
În mîna mea, Îi aud rîsul, Îmi lipesc fața de adîncitura moale a cefei lui. Miroase a miez de pîine proaspătă. Trăiește. Respiră. Mănîncă. Plînge. Urinează. Îi cunosc fiziologiile pe de rost. E viața. E realitatea cu zgomotele ei, cu mirosurile ei, cu secrețiile ei; mi se oferă simțurilor, e asemeni mie alcătuit din carne și sînge, compus din toate elementele universului deopotrivă cu porumbelul și porcul. Deosebirea dintre noi e doar una de uzură; el Începe competiția, eu o Închei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Închei. La apus e alt copil care culege pietricele, o fetiță de doi ani, oacheșă și vorbăreață. Nu-i simt mîna În mîna mea, nu-i aud rîsul, nu-mi lipesc fața de adîncitura moale a cefei ei, nu are miros. Nu trăiește. Nu respiră. Nu mănîncă. Nu plînge. Nu urinează. E fetița care am fost - Ficțiunea. Rece. Inertă. E doar clișeul unei vieți păstrat Într-un seif al creierului. Între aceste două imagini În care mă recunosc sînt eu. Între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
o distanță de vreo trei kilometri o plajă Îngustă cu nisipul zgrunțuros, presărată cu pietricele poroase și cu valve de scoici sidefii sau albastru Închis, cu crabi de culoarea coralului, mișcîndu-se letargic pe saltele de un verde mustos vegetal cu miros sărat de iarbă de mare. FÎșia de plajă e mărginită În dreapta de un perete Înalt, argilos, cu eroziuni adînci În partea de sus, meșteșugit săpate acolo, adăposturi stranii pentru păsări niciodată zărite la chip, refugii poate din fața luminii, din fața stridențelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
conspirative, vreme de douăzeci de ani numai pe această plajă ocolită de timp și de vîrstă; pe unde vor rătăci acum scheletele lor? Unde se vor mai Întîlni ei În clandestinitatea cuplului lor? Înaintăm, ne apropiem de al doilea golf; mirosul e penetrant dulceag și grețos, de carne În descompunere... un delfin mort, asaltat de muște necrofile și viermi Într-un desfrîu orgiastic Își arată impudic din loc În loc oasele albe ca un rînjet al eternității. Uite-l pe Dumnezeu, Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
amplifică agresivitatea de la o zi la alta. În fiecare clipă sîngele se simte amenințat, În fața mea se profilează containerele de gunoaie ca epavele unor vapoare eșuate pe bancurile de nisip. Deasupra lor plutește o dîră subțire de fum care atenuează mirosul penetrant de putreziciune. Unde pămîntul suge din plin zemurile acelea organice, unde mîlul e lacom și cald și alunecos, apar cîteva flori de nalbă de un roșu sufocat. Spațiul e larg și gol. Nici o cioară, nici un cîine. Doar umbrele lungi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Am folosit drept masă un butoi răsturnat. Am pus pasărea cu picioarele în sus și i-am așezat două cărămizi pe aripile desfăcute, să nu se miște. Gâtul și capul i s-au întins cuminți de-a lungul scândurii cu miros de vin. Nici eu nu prea știam ce o să se întâmple. Apoi am apucat un ciob de cărămidă, l-am înfipt printre pene și sângele mi-a țâșnit în față. Puiul a ridicat în pripă capul, și-a rotit gâtul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
un catarg luminos deasupra lui Eberhart și peste tablou. Aveau poartă în carne. Se așezau uneori pe buzele întredeschise, pe unde intrau și ieșeau. Au mai trecut așa două zile. Atunci a trebuit să deschid ușa. Vecinii au venit după miros, trăgeau cu ochiul ținându-și batistele la nas. Înjurau și mi-au spus ca altădată să le zic dacă mai moare bunicul. Apoi au plecat. S-au întors pe la prânz cu un medic, doi oameni în alb, alți doi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
a așteptat să adorm și nu m-a trimis înapoi. Într-o bună zi, nu au mai lăsat pe nimeni în sala de mese. Apoi, seara, au deschis larg ușa de stejar și am intrat cu toții în încăperea prelungă. Peste mirosul prânzurilor noastre de odinioară plutea cel proaspăt al prafului de pușcă, iar departe, la capătul sălii, printre acele de brad am zărit focuri de artificii. Când am ajuns în dreptul iar, am văzut că de crengi atârnau de sârme îngerași asexuați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
vedea decât sub supraveghere. Opt ore de somn, opt ore de muncă, opt ore de odihnă. Hrană sănătoasă, zarzavaturi de iarnă furate de dincolo de linia frontului. Dimineața exerciții de rimă și ritm cu profesori, după-amiaza gândire liberă cu supraveghetori. Fără miros de dinamită, fără lumină artificială, numai asfințituri și aer curat. Dar, de îndată ce conflictul s-a terminat, l-au și aruncat în luptă. Atunci s-a născut din nou viața, așa că doar cei din cercurile înalte nu s-au mirat că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
bătrână vacă din țară. Laboratorul nostru, ca să zic așa, era o minunăție. Mamiferele ocupau un coridor întreg. Cele mai mici, în vitrine albe, cele mari, în libertate câte două. Masculi și femele laolaltă, ca în viața reală. Inspiram peste tot mirosul ierbii de mare și al conservanților. Nici școlile obișnuite nu aveau de ce să se plângă, dar noi i-am întrecut, pentru că profesorul Angelo ne considera niște animale mici și neajutorate, așa că ne dădea prioritate în privința sălbăticiunilor moarte din grădina sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
nu se culca încă, după ce ieșea din baie. Doamne, o să mor, gândeam sau țipam eu, vreau să mor acum, la cincizeci și cinci de ani, doar încă o dată, iar el se întorcea din nou și parfumul orhideelor era estompat de mirosul acela dulce-sărat al scursorilor care-mi umpleau trupul pe dinafară și pe dinăuntru, peste tot, care-mi curgeau prin vene, care-mi umpleau gâtlejul. Vai, comoara mea, cum îndrăgește omul în zece ani ceea ce până atunci îi făcuse greață. Săracul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
de alunecătura dealului Lacul Leșurilor, până când asta a început să dăuneze afluenței de turiști, pe cale de a se înteți. Atunci, după un exemplu străin de succes, geografii au corectat greșeala și l-au numit Lacul Mort. Prin împrejurimi se răspândea mirosul de leșuri, iar prin depărtări, vestea apelor făcătoare de minuni, și, când duhoarea a încetat, toată lumea a fost amărâtă. „Din păcate, simțul olfactiv al oamenilor nu e încă suficient de dezvoltat, e de scurtă durată. Dar trebuie să trăim cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
și, când duhoarea a încetat, toată lumea a fost amărâtă. „Din păcate, simțul olfactiv al oamenilor nu e încă suficient de dezvoltat, e de scurtă durată. Dar trebuie să trăim cu speranța că în curând vom simți din nou acel vestit miros“ - au scris ziarele. Ici-colo, vârfurile brazilor continuau să se ițească din apă, crengile lor erau năpădite de alge, iar în locurile periculoase înotătorii dornici de tămăduială erau avertizați cu stegulețe roșii, ceea ce era frumos. Am ajuns în piață, la statuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
târziu. Am trăit un an în liniște totală, tot mai departe de morții noștri. La debarcader lucra o femeie posacă, pe nume Gertrúd. Nici nu s-a prezentat, îi știam numele de la alții. Cum a trecut anul? M-am dezvoltat. Mirosul, din ce în ce mai mult. Simțeam vechea duhoare a lacului în timp ce-l sorbeam sau mă scăldam în el. O simțeam în ceaiul ușor stătut când goleam cana după o săptămână și în ploile care se porneau ca să nu se mai potolească o lună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]