KorAP: Find »[drukola/base=nemișcat & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...127 128 129 ...154 >

3,831 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609

să credeți că vă doare piciorul, atunci veți fi la fel de nepăsător față de el cum sînteți față de lemn. Nu știați asta? — Da, zise domnul Mundy supus. — Da, repetă domnul Leonard. Acum să-i dăm drumul. Duncan stătea nemișcat. Trebuia să stai nemișcat și tăcut În timpul ședinței, dar, mai cu seamă acum, cînd domnul Leonard Își aduna gîndurile și puterile, concentrîndu-se pentru a fi pregătit să preia asupra lui ideea falsă despre artrita domnului Mundy. Reușea să facă asta, Înclinîndu-și puțin capul pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
nefericită scăzu În intensitate. Întunericul din ea se micșoră și se strînse. „Ce idioată ești! Julia te iubește. Detestă doar bestia din tine, monstrul ăsta ridicol... Își mișcă din nou Încheietura mîinii Încît să atingă insesizabil coapsa Juliei. Aceasta rămase nemișcată o clipă, apoi Își lipi Încheietura de a lui Helen. Lăsă cartea și se ridică În cot. Luă un măr și un cuțit. Curăță coaja Într-o fîșie lungă, apoi despică fructul În patru sferturi și-i Întinse două lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Helen se Îmbujoră ușor. — Da, Julia. Julia zîmbi. După ce termină de mîncat mărul, se Întinse la loc și luă cartea. Helen o urmărea cum citește. Ochii i se mișcau de la un cuvînt la altul, dar dincolo de asta, fața Îi era nemișcată, ermetică, netedă ca de ceară. — Arăți ca o stea de cinema, spuse Reggie cînd Viv urcă În mașină. O examină demonstrativ. Îmi dați un autograf? — Hai, dă-i drumul odată! zise ea. Îl așteptase o jumătate de oră În soare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
mașina și ar rămîne blocați acolo... Dar poteca se Înclină și coti, iar ei se treziră dintr-odată Într-un luminiș cu vegetație luxuriantă și un pîrÎu, de o frumusețe care Îți tăia răsuflarea. Reggie frînă și opri motorul; stătură nemișcați o clipă, uluiți și vrăjiți de liniștea locului. Chiar după ce deschiseră ușile și făcură un pas, ezitară, simțindu-se ca niște intruși - pentru că nu auzeau altceva În afară de apa care se rostogolea, chemările păsărilor și foșnetul frunzelor. Evident, nu-i ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
nu se uită la pasăre ci la ea. — Așa-i mai bine, zise el. Înainte parc-aș fi vorbit cu o fată oarbă. Ea reveni pe pătură și Închise ochii. — Te-ai obișnuit cu ele, bineînțeles. — Ha-ha. O clipă rămase nemișcat, apoi se aplecă peste ea și culese ceva. Simți o gîdilătură pe față și-și frecă obrazul, crezînd că-i o muscă. Dar era el: ținea În mînă un fir lung de iarbă și o mîngîia cu vîrful lui. Ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
pași băiețești, dezordonați. CÎnd ușa de jos se deschise, Îl auzi spunîndu-i lui Viv, cu o voce scăzută, dar afectuoasă: — Mi-e teamă că te-am pus În Încurcătură... Apoi se auzi o bufnitură cînd ușa se Închise. Helen stătu nemișcată o clipă, după care intră În biroul ei și-și scoase țigările, dar aruncă pachetul jos, fără să-l deschidă. Acum se simțea mai ridicolă ca niciodată. Își aminti cum atunci cînd urcase scările de la toaletă, aproape țipase - ca o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
mai emoționant din cîte făcuse. Pentru prima oară Își dădu seama ce Înfățișare plăcută avea, cît de delicat și pur era. La urma urmelor era tînăr, mai tînăr decît ea. Încă Își ținea pipa și chibriturile În mînă, dar stătea nemișcat, cu mîinile inerte În poală. — Îmi pare rău, zise el. Doream să vă Întîlnesc doar pentru a-l ajuta pe fratele dumneavoastră. — Cred că i-ați fi de ajutor dacă l-ați lăsa În pace. — Dar chiar v-ați dori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
fi fost dezgustată și nu i-ar fi venit să creadă. — Oare acest lucru ți s-a părut flatant cîndva? Oare? Se Întoarse, scăpără un chibrit și-și aprinse cu răceală țigara. CÎnd se Întoarse, figura i se schimbase, devenise nemișcată de parcă ar fi fost sculptată În marmură colorată sau Într-o bucată de lemn fără nici un nod. Își depărtă țigara de la gură și-i spuse pe un ton egal, ca un avertisment: Nu face asta, Helen. — Ce să nu fac

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
tu ai fixația asta cretină. Te deranjează cumva aventurile? E ceva legat - știu și eu - de catolicism? Depistezi alți practicanți, atunci cînd tu Însuți o practici? Îi Întîlni privirea lui Helen și, din nou, se uită În altă parte. Rămaseră nemișcate și tăcute o vreme. — Pune-ți curul la treabă, zise Helen. Se răsuci și se Întoarse jos, În salon. Rostise aceste cuvinte liniștită și pășise cu calm, dar violența propriilor sentimente o Înfiorase. Nu se putea așeza, nu se putea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
spunîndu-și că probabil Fraser venise, bătuse și plecase pentru că el nu-l auzise. Domnul Mundy deschisese aparatul de radio și-l dăduse tare. Așa că, pretextînd că vrea să-și ia un pahar de apă, se duse În hol și stătu nemișcat, ciulind urechile, ascultînd pașii; apoi deschise ușor-ușor ușa din față și se uită În susul și-n josul străzii. Dar nu era nici urmă de Fraser. Se Întoarse În salon, lăsînd ușa deschisă. Programul de radio se schimbă, apoi Îi urmă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
se mai pieptenă o dată - altfel de data asta, lăsîndu-și părul lins și făcînd o cărare ca de copil. În tot acest timp era conștient că domnul Mundy Îl așteaptă răbdător În camera de alături; și-l imagină cum stă Întins, nemișcat și drept, cu capul proptit de pernele din puf, cu păturile trase pînă la subsuori, cu mîinile corect Împreunate, dar gata să bată ușor locul de lîngă el, invitîndu-l, cînd Duncan o să intre... Nu era mare lucru. Mai nimic. Duncan

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Nu era Îmbrăcat decît În cămașă, și stătea cu capul dat pe spate; lîngă el se afla o masă cu hîrtii În dezordine, pipa Într-o scrumieră, un pahar și o sticlă ce părea a fi de whisky. Stătea destul de nemișcat, de parcă ar fi somnolat, deși vocea pe care Duncan o auzise Înainte continua pe același ton monoton... În acel moment, În locul vocii se auzi o explozie de muzică, iar Duncan Își dădu seama că venea de la un radio, asta era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
o veche conservă de carne, plină-vîrf cu scrum și mucuri de țigară. O cămașă și niște gulere pe care le spălase de curînd atîrnau de o sfoară În dreptul șemineului și arătau spălăcite, de doi bani, prin Întuneric. O clipă rămase nemișcată, apoi Își vîrÎ mîna În buzunar și scoase verigheta. La atingerea ei părea voluminoasă, iar degetul pe care-l purtase cîndva era acum prea subțire să mai poată sta. CÎnd Îl luase pe stradă, era cald de atingerea mîinii lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
trecînd pe lîngă o ușă și fluierînd o melodie de dans. Jos, În casa scării, se bătea un gong, chemînd lumea la masă. Ea și Reggie se sărutau În continuare, În mijlocul a toate, tăcuți și mai mult sau mai puțin nemișcați, dar, după cum i se părea ei, acoperiți de un val agitat și zgomotos: palpitul respirației, al sîngelui, umezeala și Încordarea țesăturii rochiei și a pielii. Începu să-și frece coapsele de ale lui. O lăsă să o facă o clipă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
În stradă prin casă pentrru a verifica ce fac vecinii. Kay Își ridică borul căștii. Aproape că nu vedea prin Întuneric, dar zări figura unui bărbat care stătea pe o treaptă cu capul În mîini, și o femeie Întinsă și nemișcată pe o pătură sau un covor, cu o altă femeie lîngă ea, care-și freca mîinile să și le Încălzească. În spatele lor, o fetiță se Învîrtea aiuritor. O a doua fetiță stătea În ușa deschisă a unui adăpost. În brațe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
dunga de lumină fu Întreruptă iar vizorul se lumină o clipă, apoi se Întunecă. Domnul Mundy stătea uitîndu-se Înăuntru. Pentru că, așa cum știa să meargă delicat, știa și cînd unul dintre oamenii lui avea probleme și nu putea dormi... Stătu acolo, nemișcat, preț de un minut. — În regulă? Întrebă el foarte blînd. La Început, Duncan nu răspunse. Îi era teamă ca nu cumva să-l trezească pe Fraser. În regulă! murmură el, În cele din urmă. Și apoi, cînd văzu că Fraser

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
să te părăsesc, spuse ea, cînd reveni. — Da, Întări Helen cu o voce rigidă. — Ne vedem mai tîrziu. Vii direct acasă? Vino repede! Bineînțeles. — Bravo, fetițo... La revedere, domnișoară Giniver. — La revedere Kay. Kay puse telefonul În furcă și stătu nemișcată. O văzu pe Kay sculîndu-se, terminîndu-și țigara, bîntuind neliniștită prin casă, tușind Încă o dată, probabil. Poate că se așeza la fereastră cu mîinile În buzunar. Poate că fluiera sau murmura cîntece vechi din muzicaluri, Daisy, Daisy sau cîntece de genul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
acum, În Întunericul absolut al celulei, și În ciudata și stînjenitoarea atmosferă declanșată de cîntecele lui Miller și Atkin, Își dădu seama Îngrozit de mișcarea furișată, neajutorată, intenționată, pe jumătate rușinată a mîinii lui Fraser. Un minut sau două rămase nemișcat, nevrînd să trădeze faptul că era treaz. Apoi Însă, Își dădu seama că nemișcarea Îi ascuțea simțurile: acum auzea respirația lui Fraser, mai aspră de data asta, Îi mirosea transpirația, chiar putea surprinde, credea el, sunetul slab, regulat și umed

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
el, sunetul slab, regulat și umed - ca un ticăit de ceas - al vîrfului pulei lui Fraser care se ridica ritmic... Nu se putu abține. Își simți propriul cocoșel cum tresare și Începe să se Întărească. Mai stătu un minut, perfect nemișcat, ignorînd carnea aceea dintre picioare care i se strîngea și i se Întărea; apoi făcu aceleași mișcări furișate, regizate ca ale lui Fraser: Își trase pătura, Își vîrÎ mîna În pijama și-și apucă pula În pumn. MÎna cealaltă, Însă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Își făcuse apariția la capul celălalt al podului, pe tăcute, de nicăieri. Kay Îi dădu cercelul și-i spuse cu o voce normală: — Nu, nu se poate. Cred că trebuie să-l pui singură. Helen Își Întoarse spatele și rămase nemișcată, de parcă și-ar fi pironit privirea pe un detaliu al scenei de desubt. În timp ce femeia trecea, Kay Îi prinse privirea și-i zîmbi. Femeia zîmbi la rîndul ei, dar zîmbetul ei era nesigur, se gîndi Kay. Probabil că surprinsese sfîrșitul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Ce s-a Întîmplat? o Întrebă Julia. Dar și ea vorbea Încet, de parcă știa despre ce era vorba. Și cînd Helen nu răspunse, o Întrebă: Vrei să ne Întoarcem? Nu, zise Helen, ușor ezitant. Dar tu? — Nu. Așa că mai stătură nemișcate o clipă, apoi o luară Înapoi; la Început, pe drumul pe care veniseră, apoi spre poalele dealului Ludgate. Aici, fără să discute, se Întoarseră și se Îndreptară spre St Paul’s. Din nou, străzile deveniră liniștite, după ce trecură pe sub podul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Helen se cutremură - brusc impresionată de tristețea nemăsurată a cuvintelor Juliei și sesizînd o latură Întunecată a ei - una Înspăimîntătoare, intimidantă. Îi atinse brațul. — Dacă aș gîndi ca tine, Julia, spuse ea moale, mi-aș dori să mor. Julia rămase nemișcată o clipă, apoi se puse În mișcare - urcă o treaptă, o mătură cu piciorul și izbi pietrișul. — Presupun, spuse ea pe un ton mai relaxat, că nu gîndesc așa, pe bune, pentru că și eu mi-aș dori să mor. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
acele cuvinte, dar după ce le spuse, deveniră Însuși adevărul pe care nu-l putea respinge. Julia nu răspunse. Își Întorsese fața spre Helen și respirația ei Îi adie ca Înainte, caldă și amăruie, aproape de buzele ei umede și reci. Rămase nemișcată, apoi Întinse mîna și apucă degetele lui Helen, strîngîndu-le tare, aproape nebunește - ca și cum cineva s-ar fi prins de o mîna sau o bucată de piele, orbește, cu durere sau suferință. — Kay, spuse ea... — Știu, zise Helen. Dar, pur și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Juliei, la felul În care-i sufla În ureche și obraz; știa că nu trebuie decît să-și miște capul - să-l Întoarcă, să-l aplece, atît - ca buzele ei să le găsească pe ale Juliei prin Întuneric... Dar rămase nemișcată, incapabilă să facă vreun gest, și, În cele din urmă, Julia luă inițiativa și o sărută. Ridică mîna și-i atinse fața și ghidă cele două guri oarbe să se Întîlnească și, În timp ce sărutul, ca de foc, puse stăpînire pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
ei și al Juliei erau vii, tari și uimitor de calde. Se sărutară din nou și se strînseră una În alta. Coapsa Juliei instalîndu-se confortabil Între picioarele lui Helen, iar coapsa ei alunecînd apăsat Între ele Juliei; rămaseră așa, aproape nemișcate, doar apăsîndu-și mereu șoldurile. În cele din urmă, Helen Își Întoarse capul. — Asta dorea Kay? Întrebă ea În șoaptă. Știu de ce a făcut-o, Julia! O, Doamne! Simt, simt de parcă aș fi ea! Vreau să te ating, Julia. Aș vrea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]