5,657 matches
-
au ceva măreț în ei, bucuria de a lupta, care e cea mai înaltă manifestare a vieții. Terente al nostru a fost sublim și va trăi în poezia populară, și n-aș fi fost deloc rușinat de cariera lui. Din nenorocire, pentru asta se cer mari daruri, nepăsarea de prejudecățile sociale, superbă lipsă de cultură și o performanță trupească excepțională. M-am născut incapabil de a sta sub apă... (Nota lui Ioanide: "Dă-mi voie, amice, faci grozave confuzii. Îți acord
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
i-l cumpărase fetele sale și se întreținea cu o pensie viajeră modestă, servită de acestea, în virtutea căreia, abonat la o pensiune, primea prânzul în sufertaș, acasă. Seara nu mânca, mulțumindu-se cu o cafea acasă sau la cafenea. Din nenorocire, mergând târșea picioarele. Modicitatea veniturilor îl silise să vândă monedele de aur, de fapt nu cele mai prețioase din punct de vedere strict numismatic, la care se adăugase și medalia samiotă, dată de Ioanide lui Tudorel, de Tudorel lui Max
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
casă. Unul din ei, din nebăgare de seamă, se lovi așa de violent de violoncel, încît acesta se prăbuși pe parchet, iar cele patru coarde, cu toate că solide, plesniră simultan. Hergot, auzind accidentul, ieși palid din cabinetul lui și, presupunând o nenorocire mai mare, luă violoncelul în brațe ca pe un copil și fugi cu el în odaia de consultații. - Dumnealui cine e? Întrebă agentul cu revolverul în mână. - E fratele meu! Agentul deschise ușa cabinetului, privi lung înăuntru și o închise
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Scăpase de o penibilă scenă. Madam Ioanide arătă în aceste împrejurări o față nouă a caracterului ei. Revelă o liniște tristă și decisă, o extraordinară capacitate de a se orienta în mijlocul dezastrului, în timp ce Ioanide, energic în treburile lui, dovedi în nenorocire apatie și dezgust. De altfel, doamna Ioanide n-ascunse că are presimțirea, certitudinea chiar, că Pica nu mai este în viață. Ioanide avusese dreptate, Gavrilcea era un criminal. Prințesa le primi la ora cinci, în picioare, lângă un fotoliu larg
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
faptul că prințesa vorbea așa ca și cum Pica ar fi fost moartă. În special o frază o izbi: - Să vedem unde au aruncat canaliile pe biata fată! Poate că prințesa proceda astfel față de o femeie ca s-o familiarizeze brusc cu nenorocirea, sau pur și simplu credea că madam Ioanide e în curent. Ministrul de interne primi pe prințesă la minister, foarte îndatoritor, apoi ieși personal din cabinet și invită pe doamna Ioanide. Se părea că ministrul nu-i prea încîntat de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
îndatoritor, apoi ieși personal din cabinet și invită pe doamna Ioanide. Se părea că ministrul nu-i prea încîntat de măsurile drastice pe care le luase din ordin superior, că ținea să se scuze față de victime: - S-a întîmplat o nenorocire, doamnă, de care nu suntemvinovați. O imprudență din partea fiicei dumneavoastră. - Unde este acum? - Este... veți putea-o vedea... - Moartă? - Cred c-ați fost prevenită... la Morgă. Doamna Ioanide nu se pierdu în lamentații și întrebă ce trebuia să facă spre
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
pentru armătura betonului, puțină lemnărie și mai deloc piatră. Cum voia să înceapă cu biserica, spre a o G. Călinescu târnosi spectaculos, primarul își exprimă regretul față de Ioanide: . - Dacă aș avea piatră și cărămidă, am ridica biserica cîtmai repede. Din nenorocire, am primit cadou numai ciment. Păcat! În sfârșit, fondurile am să le găsesc, vreau să știu și părerea ta, Ioanide. . - Pentru ce-ți trebuie cărămidă și piatră? . - Păi pentru biserică. Din ce vrei s-o faci? . - O fac toată din
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
diatriba făcea din Ioanide o figură rebelă, un erou posibil al unei zile. . - I se dă prea multă importanță! observă Pomponescu.Ioanide conspirator! Asta sună a paradox. . - Cu toate astea, tot ce scrie aici e adevărat. Știi chestiacu fata... . - O nenorocire, să nu mai vorbim! . - Dar băiatul, Jean? Nu ți-a adus el o amenințare scrisă? Pomponescu tăcu, fără a mai face pe avocatul acuzatului. Tot mai mult se răspândi, datorită insinuațiilor din casa lui, știrea, alimentată de altfel și de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
o stare de spirit preocupată și un total dispreț pentru Gonzalv. . - Un tîmpit! califică Gaittany pe Gonzalv față de Ioanide,mă agasează de un ceas. . - Îți închipui pentru ce viu! . - Pentru Tudorel, probabil. Te-nțeleg! Sunt cu totul alături de dumneata! Ce nenorocire! Regret din suflet. Și Gaittany bătu palmele și țâțâi din gură. Părea fals și convențional din obișnuință, și adevărul este că n-avea deloc sensul tragicului. Totuși emoția lui era reală și compătimirea onestă. - Aș vrea să-l văd măcar
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Universul îl are asupra lui, acest Univers nu l cunoaște. Pascal consideră că omul e o mare enigmă, pe care găndirea nu-l poate descifra. Filosofii care s-au raportat la om l-au privit unilateral, remarcănd fie măreția, fie nenorocirea sa. Ființa mizerabilă, incapabil de adevăr absolute omul se superiorizează prin rapoarte conștiința la infinitatea oarbă a Universului. Concluzia lui Pascal este legată de necesitatea recunoașterii măreției condiției umane, deoarece partajul mizeriei și grandorii constitutiv naturii umane are ca unic
Valoarea supremă a omului. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Laura Alexandra Mutulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2293]
-
nu o merită (Lipovetsky, 2007). Ea este, de obicei, "mai puțin despre ce anume îi lipsește cuiva, cât despre ce anume au alții" (Epstein, 2008, p. 39). De regulă, invidia este destructivă: "urâm obiectul invidiei noastre și ne bucurăm de nenorocirile care i se întâmplă. În mintea noastră, persoana pe care o invidiem este întotdeauna mai mare și mai tare decât noi. Așteptăm îngrijorați să cadă de pe piedestal, suntem permanent atenți la orice fragment de informație care sugerează că nu e
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
care ne îmbogățesc și altele care ne amputează. În context, Ch. André (2009) menționează: "Într-un grad ușor, ea (tristețea n.n. G.A.) ne conectează cu lumea, dar de o manieră dureroasă, făcându-ne hiperempatici și hipersensibili, foarte receptivi la nenorocirea celorlalți. Dar dincolo de aceasta, atunci când ne apropiem de tristețile depresive, ceea ce ne pândește este retracția: mai întâi, un sentiment de neputință, apoi de indiferență, apoi de deznădejde" (p. 218). Tristețea nu înseamnă depresie. Ea nu este totuna cu aceasta, căci
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
trece peste un eveniment negativ important" (2008, p. 240). Chiar dacă avem cele mai bune intenții, nu știm ce să facem în raport cu o persoană lovită de soartă, când este evidentă starea de vulnerabilitate umană. Pare însă că ceva ne răscolește. "Imaginea nenorocirii celuilalt pune grav în pericol sentimentul de invulnerabilitate pe care fiecare dintre noi îl avem în mod obișnuit. Expunerea la suferința altuia generează angoasă pentru că persoana expusă conștientizează brusc că este potențial vulnerabilă în fața unei nenorociri similare" (Rimé, 2008, p.
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
ceva ne răscolește. "Imaginea nenorocirii celuilalt pune grav în pericol sentimentul de invulnerabilitate pe care fiecare dintre noi îl avem în mod obișnuit. Expunerea la suferința altuia generează angoasă pentru că persoana expusă conștientizează brusc că este potențial vulnerabilă în fața unei nenorociri similare" (Rimé, 2008, p. 240). Pentru o atitudine și un comportament prompte și cât mai coerente este esențial să înțelegem faptul că situațiile de suferință sunt complexe și pretind intervenții complexe. În acest caz, există un set de obiective, la
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
Așa-i trebuie!", nutrită de oamenii acriți, răutăcioși, vanitoși, zeflemiști și/sau invidioși. Spre deosebire de bucuria benignă, bucuria malignă contribuie la înveninarea relațiilor interpersonale. Ea este alimentată "de spectacolul umilirii celorlalți, în urma unui eșec, a unei sorți neprielnice, chiar a unei nenorociri adevărate" (Braud, 2008, p. 30). Vorbind despre acest malefic tip al bucuriei, Fr. Nietzsche în Omenesc, prea omenesc, vol. II reține: "Bucuria malignă provine din aceea că cineva nu se simte în largul său din diverse motive de care este
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
armonioasă par a nu fi suficiente pentru a-i liniști pe oameni. În plus, ei consideră că nu pot fi atinși de nenoriciri (căci dacă ar fi așa, și pentru cine consideră că viața este un drum/o cale a nenorocirilor, a tristeții, atunci ar ajunge foarte rapid la acute stări de depresie). Acesta se numește, în limbajul unor cercetători în domeniu, optimism nerealist (Taylor și Brown, 1987, apud Rimé, 2008), noroc personal (Janoff-Bulman, 1989, apud idem) sau iluzia invulnerabilității (Perloff
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
încearcă astfel să transforme lumea în conformitate cu imaginea pe care și-o face despre ea" (p. 378). Cel de-al treilea postulat, cel referitor la destinul favorabil, îl pune pe individ la adăpost de evenimentele și de relațiile negative (accidente, boli, nenorociri, încurcături, dezamăgiri etc.). Al patrulea postulat fundamental, cel referitor la imaginea pozitivă ușor exagerată a individului despre sine, reduce precaritatea de care este și el conștient, făcându-l să se considere mai puternic și mai sigur pe sine în privința capacităților
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
temă alienarea individului, eroul este un funcționar oarecare, într-o instituție care se metamorfozează, iar cu Întâmplări din irealitatea imediată, iar Max Blecher se situează la jumătatea distanței dintre fantastic și absurd, apărând în această operă tentația halucinantului, instalarea în nenorocire și acceptarea ei ca pe un lucru firesc, presimțirea, angoasa dezastrului, subiectivitatea autorului, atracția pentru stările limită convertite fantastic, prin intensificarea suprafirească a șocului insolit, dorința de mister, substituția enigmatică (realitate mască), transfigurarea ambianței. Așadar, făcând o sumară analiză a
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
fără intervenția datului miraculos magic totul ar fi evoluat în sens catastrofic, și răul ar fi avut câștig de cauză în confruntarea cu binele. Cei trei feciori de împărat, deși la mare depărtare de casă, au posibilitatea să afle de nenorocirea în care se află fata iubită de toți trei, apoi să ajungă într-o clipă la ea, în sfârșit, s-o salveze din ghearele morții. ,,Inspirați’’ de dragostea ce i-o poartă Ilenei, fiecare dintre ei ajunge în posesia obiectului
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
opresc. Este destul de evident că, pe această cale, sursa utopiilor este inepuizabilă. Ele vor fi respinse, se zice. Fie; dar este posibil ca ele să nu fie respinse și asta este de-ajuns ca să se creeze incertitudine, cea mai mare nenorocire la adresa muncii. Sub acest regim capitalurile nu vor putea să se formeze. Vor fi rare, scumpe, concentrate. Asta înseamnă că salariile vor scădea și că inegalitatea va săpa, între clasele sociale, o prăpastie din ce în ce mai adâncă. Finanțele publice nu vor întârzia
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
Coasta Boacii"? Sau cum poți să te sperii când vezi oameni pe Lună? Îmi imaginez că așa s-a întîmplat și când a fost descoperit focul. Cine știe ce bătrân prăpăstios s-o fi trezit să spună: "Nu vă dați seama ce nenorocire ne așteaptă? Cade focul pe mâna vreunui copil, o să ardă pădurea; vai, vai, ce ne facem!" Mă indispun toate viziunile astea catastrofiste; sincer să fiu, nu cred deloc în Marea Catastrofă și am și argumente pentru asta. Omenirea, acest mare
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
despre nehotărâre, despre mângâiere, despre "atingerea mîinilor". Era peste tot gândul meu netrucat, negrevat de datorii culturale. Și era chiar mai mult: era impudoare, adică asumarea unui început pe linia mărturisirii. Timid și șovăitor, încercam să mă apropii de mine. Nenorocirea era că prin formația mea eu nu aveam un "la mine". Nefiind scriitor, nu mă puteam reinvesti în personaje, nu puteam apăsa, într-un etern travesti, pe clapele umanității vorbind de fapt despre mine. Nu-mi puteam regiza intrările în
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
de eul meu afectiv. Distanțele pe care cu vârsta le punem între noi și ceilalți, astfel încît nu orice dramă a lumii să devină automat a noastră, ușa sufletului întredeschisă cu măsură pentru ca înăuntrul nostru să nu intre mai multă nenorocire decât putem duce, gradul necesar de insensibilitate reglat în fiecare zi pentru a putea să trecem prin viață ― din toate aceste ferecături, carapace și straturi protectoare în ființa unui copil de 3 ani nu s-a înfiripat încă nimic. Așa
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
i-am redeschis, colega mea continua să asculte cu vădit interes ceea ce spunea domnul din Thailanda și, după o vreme, părând edificată, s-a desprins de locul crimei, s-a îndepărtat grăbită către alte zări, minată de proiecte necunoscute mie. Nenorocirea e că pe mine întîmplarea m-a lăsat într-o stare de adâncă tulburare. Potrivit logicii introiecti-ve descrise mai sus furasem cu nerușinare, cu sânge rece și cu o remarcabilă dibăcie o sticluță de condimente. Totul pleda pentru asta: eram
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
teama că veți renunța la mine. Timpul care s-a scurs de când ați apărut este atât de bogat, atât de substanțial, atât de imprevizibil și atât de plin de dumneavoastră, încît vă sânt recunoscător pentru toate bucuriile și pentru toate nenorocirile care sânt legate de numele dumneavoastră. Sânt o știți prea bine, într-o anxietate perpetuă din pricina nestatorniciei dumneavoastră și, totuși, nu pot să aleg liniștea. Îmi este pur și simplu imposibil să trag consecințele neîncrederii mele. Mai bine iadul cu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]