3,538 matches
-
pe ai mei. ― O poveste fantastică! Aveți idee care poate fi miza? ― Habar n-am. Tot ce știu e că vor să-i scot peste graniță. ― Am înțeles... Deși realmente nu văd cum. Nu este avionul dumneavoastră. Tânărul îl întrerupse nerăbdător. Avea expresia rătăcită. ― S-au gândit ei la toate. Singura mea obligație e să aranjez astfel lucrurile încît să fiu mâine dimineață de serviciu. Spuneau că dispeceratul mă va trimite urgent la Stâlpi, o localitate lângă Craiova. Voi ateriza într-
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
mișcă privirea spre Dascălu. Întrebă în doi peri: ― Tu ce spui? ― Mi-e egal. Scarlat rămase un timp pe gânduri. Se uitau toți la el. Bătrânii livizi, prea storși ca să mai reacționeze, Dascălu amuzat, indiferent în fond și iresponsabil, inginerul nerăbdător, numai nervi, încordat la maxim. Șopti într-un târziu. ― Bine, o ștergem. * ― De ce ocolești? întrebă Cristescu. Șoferul arătă spre dreapta o pancartă așezată în mijlocul străzii. ― Bagă gaze și tot bulevardul e desfundat. Azimioară remarcă filozofic: ― Nu mai contează câteva minute
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
câte două-trei ori un amănunt, exagera, amplifica și nu uita să precizeze că ceea ce povestește reprezintă un simplu rezumat, formulând o invitație pentru aceeași seară la o relatare detaliată. Ceilalți doi, sufocați, zdrobiți de senzațional își făcură cumpărăturile în goană nerăbdători să ajungă acasă unde aveau să prezinte o dare de seamă, în stil propriu, a evenimentelor. De aceea, când Șerbănică îl auzi pe maior că nu-l va reține mai mult de cinci minute se simți dezamăgit. Cristescu se opri
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
tricotez puțin, declară Melania Lupu gîndindu-se de fapt la altceva. E cel mai bun calmant. Am avut o prietenă... Grigore Popa scoase o exclamație puternică. Pe fața bătrână și boțită se așternuse un zâmbet ciudat. Deschise o agendă răsfoind-o nerăbdător și trase o linie apăsată cu creionul mecanic de argint. Matei îl măsură nedumerit: ― Asta ce mai fu? Popa râse răutăcios. Cu voce nesigură, gâlgâind de o satisfacție stranie: ― A mai crăpat unul! Și ciocăni cu unghia încovoiată în ziar
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
piept și tăcu. Matei își trecu limba peste buzele uscate: ― Ce-ai vrut să spui? Bătrânul chicoti lugubru: ― În anul acela, l-am așteptat mai mult ca oricând pe unchiul Alecu. Cred că niciodată nu l-am așteptat atât de nerăbdător, de pătimaș, aș zice. Mama ne părăsise... De-atunci m-am obișnuit să nu mi se împlinească o dorință mare, foarte mare. Mi-a fost chiar teamă să mai doresc... Matei îl privi impresionat. ― Ești un om straniu. ― Copilării, rosti
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ochelarilor. ― Am venit să văd o prietenă. Doamna Melania Lupu. ― Dacă nu mă înșel, ați sosit azi-dimineață? ― Exact. Își privi ceasul: Acum două ore. ― Presupun că abia ați avut timp să vă lăsați bagajele la hotel. ― Nu ascund că eram nerăbdător s-o văd pe doamna Lupu. ― E avertizată despre vizita dumneavoastră? Olandezul ezită o fracțiune de secundă. ― Da, am vorbit la telefon. ― Cînd? ― Acum patru zile. M-a chemat ea. ― Vreun motiv special? ― Nu. Comunicăm foarte des. În realitate, îi
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
dacă nu s-a ordonat acest demers este ca să nu trezească curiozități care ar putea face să eșueze operațiunea, Cu voia dumneavoastră, domnule comisar, îmi permit să nu fiu de acord, spuse primul adjutant, totul indică faptul că tipul e nerăbdător să-și deșerte sacul, cred chiar că, dacă ar ști unde ne aflăm, în momentul ăsta ar bate la ușa aceea, Presupun că da, răspunse șeful stăpânindu-și cu greu iritarea pe care i-o provoca ceea ce prezenta toate indiciile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
și pe ocolite. Își notă adresa în carnetul său de investigator și ieși. Inspectorul puse mașina în mișcare în timp ce spunea, El se străduiește, săracul, asta trebuie să recunoaștem, îmi amintesc că la început eram și eu ca el, atât de nerăbdător eram să nimeresc peste ceva, că făceam numai prostii, am ajuns să mă întreb cum s-a făcut că am reușit să fiu promovat inspector, Și eu la fel, Și dumneavoastră, domnule comisar, Și eu, și eu, dragul meu, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
ce trecea, iar acum se întreba, surprins de o neliniște nedefinită care-i comprima diafragma, ce informație, mai mult sau mai puțin credibilă putea, el, papagalul-de-mare, să inventeze ca să transmită unui albatros care, la ora asta, trebuia să se întrebe nerăbdător de ce întârziau atât de mult veștile. Ce-i voi spune eu, se întrebă, că se confirmă bănuielile legate de vulturul pescar, că soțul ei și ceilalți fac parte din conspirație, atunci el va întreba cine sunt acești ceilalți, iar eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
și încă nici unul nu văzuse fugind vreun ghepard ori nu se auzise de existența lui. Limbajul e conservator, umblă mereu cu arhivele în spate și detestă actualizările. Comisarul parcase mașina la întâmplare, acum avea harta orașului desfăcută pe volan și, nerăbdător, căuta locul postului șase-nord la periferia septentrională a capitalei. Ar fi relativ ușor să-l localizeze dacă orașul, exceptând cazul în care avea formă de romb, ar fi înscris într-un paralelogram, așa cum, în vorbirea rece a albatrosului, e circumscris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
despartă de lectură, soția medicului înălță capul și îl privi. În primul moment nu păru să-l recunoască, desigur pentru că nu se aștepta să-l vadă acolo, apoi spuse, V-am tot așteptat, dar, cum nu veneați și câinele era nerăbdător să iasă, l-am scos la plimbare, soțul meu e acasă, poate să vă primească până vin eu, asta dacă nu vă grăbiți prea mult, Nu mă grăbesc, Atunci duceți-vă, că vin și eu numaidecât, doar să-i las
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
care s-au închis sau lucrează cu jumătate de program, oameni care nu sunt nevoiți să se scoale devreme, Ce n-aș da eu, spuse agentul, Dar până la urmă a ieșit sau n-a ieșit, întrebă comisarul începând să devină nerăbdător, A ieșit exact la douăsprezece și cincisprezece minute, Ai spus dintr-un motiv special exact, Nu, domnule comisar, m-am uitat la ceas, așa cum e firesc, și era douăsprezece și cincisprezece. Continuă, Tot timpul cu un ochi la taxiurile care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
spus, Încercând să mă port obișnuit. — Ce adorabil, iubito, zise Hunter, când văzu fotografia. Mă sărută pe buze. Sunt foarte mișcat. Și acum ia deschide-l pe ăsta. Mi-a Înmânat micuțul pachet. Mi s-a părut că el părea nerăbdător. Ăsta era un lucru bun. Cu siguranță era agitat, gândindu-se dacă avea să-mi placă bijuteria sau nu. Am luat cutiuța roșie și am Început să o despachetez. Straturile de hârtie roșie fură date la o parte. Dedesubt era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Foarte aiurea. —Marci, trebuie să afli musai ce se petrece, a ordonat Lauren. Sun-o pe Sophia chiar acum. Marci s-a ridicat de la masă și se Îndreptă către un loc mai izolat. Lauren și cu mine am urmărit-o nerăbdătoare cum formează numărul Sophiei. Câteva secunde mai târziu, Marci a articulat din buze „ea e“ și și-a petrecut următoarele cinci minute șoptind În telefon. Eram atât de nervoasă, că simțeam cum o durere Îngrozitoare de cap cobora către ochiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Trebuia să mă conving singură. Vă puteți imagina În ce hal eram când am ajuns la MOMA la 6 fără 10 și am văzut coada care șerpuia de-a lungul străzii 53, până pe Sixth Avenue. Sute de iubitori de artă nerăbdători stăteau liniștiți - ba nu, de-a dreptul fericiți - la coadă ca să poată intra În minunata cutie de sticlă. În clipa aceea, un autobuz Își descărcă marea Încărcătură de turiști francezi. M-am uitat la ceas - era 5:55 P.M. —Cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
mai erau două minute. Am format numărul de pe telefonul meu mobil. Desigur, apelul meu fu preluat de un computer. Fir-ar să fie. —„Bine ați venit la Ticketmaster. Vă rugăm. Ascultați. Cu atenție. Meniul. S-a. Modificat“... Ce Încet mergea! Nerăbdătoare, am apăsat tasta 0. Poate Îmi făcea legătura cu un operator. Îmi pare rău. Nu. Am. Înțeles. Bine ați venit la Ticketmaster...“ De data asta, am ascultat până la capăt și apoi am apăsat tasta 5 pentru cumpărarea de bilete. —Bună ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
să trebuiască să recunoască asta. „Îmi pare rău“ era o scuză mult prea firavă din partea unei soții care Îl acuzase pe soțul ei de păcatul marital cel mai grav. Mă simțeam Îngrozitor, mi-era rușine de mine Însămi. Panicată și nerăbdătoare, simțeam cum plămânii mei pompau aer din ce În ce mai repede: simțeam că o să mă sufoc de necaz și de jenă. Când, În sfârșit, am ajuns pe One Fifth, i-am plătit șoferului cursa și am alergat spre clădirea În care locuiam. Începuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Weinberg avea să fie acolo, să își întâmpine mama. Dar, chiar când se pregătea să plece spre aeroport, s-a trezit chemat la spital, pentru o operație de urgență. Ce putea face? Era medic și, oricât ar fi fost de nerăbdător să își revadă mama după atâția ani, cea dintâi datorie a sa era față de pacienți. Un nou plan a fost pus iute pe roate. A telefonat companiei aeriene și a rugat să fie trimis un reprezentant care să discute cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
Doctorul Weinberg se afla deja la spital, gata să intre în operație. Aceasta a durat puțin mai mult de o oră și, la final, tânărul medic s-a spălat pe mâini, s-a îmbrăcat și a ieșit grăbit din vestiar, nerăbdător să se întoarcă acasă, pentru amânata reîntâlnire cu mama sa. Și, chiar când pășea în hol, a zărit o pacientă dusă pe targă către sala de operație. Era doamna Weinberg. Din câte mi-a spus doctorul, a murit fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
am adormit masturbându-mă. Încercând din răsputeri să-mi închipui cum ar arăta Marina Gonzalez fără haine pe ea, am făcut toate eforturile să mă conving că era pe cale să intre în cameră și să se strecoare lângă mine sub așternut, nerăbdătoare să își încolăcească în jurul cărnii mele carnea netedă și caldă. Surpriza de la banca de spermă S-a întâmplat ca masturbarea să fie unul dintre subiectele pe care le-am discutat cu Tom la prânz, a doua zi (într-un restaurant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
câte una. Norocul a făcut ca ultimul colier să fie aproape identic cu cel care dormea noaptea în casa de marcat de la Cosmic Diner. Intenționasem să mă întorc direct acasă. Îmi amintisem câteva anecdote pe drumul spre magazin și eram nerăbdător să revin la birou și să le adaug tot mai voluminoasei Cărți a nebuniei omenești. Nu mă ostenisem să număr articolele pe care le scrisesem până acum, dar trebuie să fi fost deja vreo sută și, judecând după felul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
vinul. Cât despre mine, cu cât vorbeam mai mult, cu atât mă simțeam mai bine. Îmi asumasem pe nesimțite rolul bătrânului marinar și aș fi putut să-mi torc mai departe firul poveștilor până dimineață. Rachel era mai cu seamă nerăbdătoare să o cunoască pe Lucy, astfel că am aranjat să ne facă o vizită acasă duminica următoare - cu sau fără soțul ei, cum prefera. De asemenea, aștepta cu nerăbdare să îl vadă pe Tom, mi-a spus, după care mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
mi-a spus că locuiești undeva în suburbii și că nu te-a mai văzut nimeni de ani de zile. Asta s-a schimbat acum șase luni. Am restabilit contactul. Am restabilit contactul cu toată lumea. Minor mi-a zâmbit scurt, nerăbdător. Ce face aia mică? — Ce-ți pasă? — Beineînțeles că-mi pasă. — Atunci de ce-ai gonit-o de-acasă? — Nu a fost decizia mea. Aurora n-a mai dorit-o, iar eu nu am putut să o împiedic în nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
am frecat mâinile îndelung, pentru că aveam degetele înțepenite, apoi am luat, pipăind ca un orb, un băț de chibrit și l-am frecat, cu îngrijorare, de zgrunțurii mari. Bățul s-a rupt. Abia după mai multe încercări cu mâinile mele nerăbdătoare, am izbutit. A apărut o flacără și, înclinând ușor candela am reușit s-o aprind, deși mi-am ars degetele. Dar n-am simțit arsura, era o lumină care mă liniștea. Era lampa mea. Am putut să văd obiectele din
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
loc la ieșire și celorlalți călători, cei cu bagaje mari le-au stivuit chiar lângă ușa întredeschisă a vagonului. Primii s-au debarcat bărbatul și femeia cu cei doi saci mari în cârcă. În urma lor, își așteptau rândul și alți nerăbdători. Toți se înghesuiau la coborâre grăbiți, ca și cum jos i-ar aștepta porțile larg deschise de la intrarea în paradis, iar cei care voiau să-și reîmprospăteze rezervele de apă, ducând cu ei fel de fel de bidoane sau sticle de diferite
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]