16,610 matches
-
Sună-mă peste o oră, zise McCormick și se întoarse cu spatele. Marty Roberts intră în laboratorul de patologie, de la subsol. Ajutorul lui, Raza Rashad, un bărbat frumos, cu ochi negri, de douăzeci și șapte de ani, freca mesele de oțel inoxidabil, pentru seria următoare. Dacă era să se spună adevărul, Raza conducea laboratorul de patologie. Marty se simțea îngropat de sarcinile administrative greoaie, de conducerea patologilor seniori, a rezidenților, de aranjarea turelor studenților la medicină și de toate celelalte. Ajunsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
scurt timp, aveau să se întrebe ... Paștele mamii ei de situație! Parcă în parcarea de urgență, lângă ambulanțe, și porni repede pe holul de la subsol, spre Patologie. Era ora prânzului, așa că nu era aproape nimeni acolo. Șirurile de mese de oțel erau goale. Raza făcea curățenie. — Zevzec nenorocit ce ești, zise Marty. Vrei să ne bagi pe amândoi la pușcărie? Raza se răsuci încet. — Care este problema? întrebă el, liniștit. — Problema este că ți-am spus să iei oasele numai în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
unde ar trebui să fie? — Bineînțeles. O să trimit pe cineva acolo și vă sun eu. — Mulțumesc, Jennie. Închise și se lăsă din nou pe spate, pe scaun. Îl văzu pe Raza, prin peretele de sticlă, cum freca o masă de oțel, pregătind-o pentru o altă autopsie. Raza păstra o curățenie strictă. Marty trebuia să recunoască asta. Tipul era meticulos. Dădea atenție detaliilor. Ceea ce însemna că era în stare să schimbe baza de date a spitalului, ca să indice depozitarea unei mostre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
Gorevici, folosind o cameră video manuală. — Examinăm un specimen faimos în întreaga lume, presupusul urangutan vorbitor din Indonezia. Se spune că acest animal vorbea în cel puțin două limbi. Ei bine, vom vedea. Dr. Erickson se întoarse spre masa de oțel, pe care cadavrul era acoperit cu o pânză albă. Trase pânza la o parte, cu o mișcare teatrală. — Acesta este un Pongo abelii sub-adult sau tânăr, un urangutan din Sumatra, care diferă de urangutanul din Borneo numai prin talia mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
s-a bâlbâit Rose la ultimul cuvânt, de parcă ar fi Început să se Îndoiască de asta. Îl Întinseseră pe divan. Mâinile, ale căror degete mari erau legate laolaltă, erau așezate pe piept, pe care fusese pusă o placă grea de oțel pentru ca trupul să nu se umfle. Două monede mari de argint Înnegrit Îi erau așezate pe pleoape ca acestea să nu se ridice. În gură Îi turnaseră câteva linguri de apă sfințită de la Mecca. Lângă cap, pe o farfurie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
la mort. S-a uitat Îndeaproape și atent ca să nu uite că mortul acela spălat cu săpun verde de dafin și Înfășurat Într-un giulgiu de bumbac din trei părți, mortul acela care zăcea acum nemișcat sub o placă de oțel și două monede de argint Înnegrit, mortul acela căruia i se turnase În gură apă sfințită de la Mecca și care fusese parfumat cu santal era tatăl ei. Unchiul ei... tatăl ei... unchiul ei... tatăl ei... A ridicat privirea și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
să nu alunec de la minte la trup. Admiram inteligența Tinei. CÎt privește trupul, vom vedea la momentul căsătoriei. Mă așteptau mari Încercări, din care voi ieși victorios. Sufletul meu Încins se va cufunda Într-o baie rece și va deveni oțel călit. Sufletul meu va fi o armă de luptă, o lamă de Toledo. CÎnd mă voi simți prea nervos, voi avea mereu posibilitatea de a da o raită prin zona Gării de Nord. Progresasem vizibil: Îmi plăteam de-acum vizitele cu banii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
ce senzație de libertate să te îndepărtezi de o gară înspre alta, fără să te gîndești la destinație, să ai impresia că ai evadat înspre infinit, că te-ai eliberat de tot și să urmărești ore în șir sinele de oțel, luminile din depărtare și albastrul de cerneală al nopții... Sau dacă decolezi cu avionul, ce amețeală plăcută să te desprinzi de la pămînt, să te înalți, ce certitudine a plutirii... iar cu vaporul, imensitatea apei și a valurilor care clipocesc pretutindeni
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
să o iau în brațe pur și simplu, de aceea zîmbeam pentru că ea habar n-avea cît de mult mi-aș fi dorit asta în acel moment. Și dacă simțea ochii mei urmărind-o lejer sau insistent, ceva devenea de oțel în privirea ei, poate involuntar, ceea ce mă amuza mai mult... Ce bine îi stă în jacheta asta neagră și blugi, mă gîndeam eu într-o doară, observînd aspectul ei nonconformist pe care l-am apreciat mereu, constatînd cu încîntare că
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
îi merg la suflet lui Romeo... e prea frumoasă, își spune, îi place prea mult, îi oferă exact ce vrea, este așa cum ar vrea el... știe că ar sta și o mie de ani aici pe gardul cu bare de oțel lucios, să o privească și să simtă ce transmite, să fie cu ea, în acest fel de comunicare directă și fantastică, din ochi... e un adevărat vîrtej în capul lui, e ireal, e o poveste colorată... apoi începe să simtă
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
azurii senine, că așa-mi stă mie bine! La anul și la mulți ani cu mulți solzi și cu bibani, la mare la soare mai sus pe cărare! Leuștean înaripat, zurbagiu și căpiat! Așa apare mereu țelul: este lucios ca oțelul! Și tot mai mereu valabil, argintiu inexplicabil! Dar ce leușteanul meu parolești tu teleleu? Decît să fii monoton mai bine să porți blazon... Decît să fii anost, nene, mai bine să-ți crească pene!... Decît să dai chibritu-n patru mai
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
bancă din parc, până la o invitație la reședința familiei Rothschild! Lumea devenea, dintr-odată, foarte mică. Mă rog, nu chiar atât de mică. Tramvaiul luă o curbă și, brusc, zări În față splendoarea albastră a golfului. Un pod imens de oțel strălucea În nuanțe de argintiu și portocaliu, pierzându-se În ceața deasă dincolo de care nu putea pătrunde cu privirea. — Uite! Golden Gate Bridge! strigă Kitty. Iar acolo trebuie să fie Alcatrazul! Al-ca-traz? Doamne, ce-mi place cum sună! Al-catraz, Al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
și se așeză pe o treaptă de marmură, lângă jacuzzi, odihnindu-se și așteptând-o și pe ea să termine. Acum Îl vedea dintr-o parte, profilul nasului său frumos arcuit, fruntea largă, ochii cenușii sclipind ca o lamă de oțel, umerii săi musculoși și bronzați, care urcau și coborau ușor, de parcă ar fi vrut să-și tragă răsuflarea. Îi veni brusc În minte imaginea vulturului care și-a dus prada sus, În vârful muntelui, iar acum se odihnea, cu aripile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
artă publică din Central Park, se afla pe buzele tuturor. Christo, un artist pe jumătate bulgar, pe jumătate american, instalase 7 500 de porți portocalii de vinil, capitonate cu nailon portocaliu, pe care le ancorase de 15000 de baze de oțel, pe 37 de kilometri de alei. Cu inima, gândurile și stomacul răvășite, la două după-amiază se urcă În taxi și plecă să se Întâlnească cu Matthew la Columbus Circle. Ziua era destul de răcoroasă, iar Central Park părea ireal, Înghețat sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
n-am nici o strângere de inimă, dar nici nu vroiam să se spună că eram slab de înger. Așa ceva mi-ar fi putut compromite șansele de a mă impune în azil. Trebuia, prin urmare, să arăt că am nervi de oțel sau de bivol, ca să nu se discute despre mine în vârful buzelor, ci cu teamă și admirație: „Îl vezi pe ăsta? Am auzit că nici nu clipește când omoară cerbii în mlaștină și că gemetele lor nu-l tulbură mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
miliard este de ajuns bănet pentru leneveala cîtorva generații, cel puțin. Cămașa Îi e prea strîmtă, Îi lipsește un nasture pe burta rotunjoară care pare nelalocul ei pe un om altfel atît de slab. Ochelarii lui groși, cu rame de oțel, sînt năclăiți. — Paulee, șoptește Maggie. Pilotează avioane. Fustangiu. Paulee bagă de seamă că Wakefield Îl studiază pe Frakas care studiază miop meniul frumos gravat. — Farkas, strigă peste masă. Dl. Wakefield pare foarte interesat de tine. Farkas, continuă, Întorcîndu-se către Wakefield
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
oamenii sînt Înjunghiați pe străzi, mami și tati nu-și mai vorbesc... Se oprește și se Îndreaptă spre următoarea sală. Wakefield o urmează la o distanță discretă. Expoziția continuă cu omniprezentele materii ale vieții sub comunism, În speță fierul (sau oțelul), cimentul și țigaretele. Este și o Încurcăleală de sîrmă ghimpată În mijlocul podelei. Wakefield pășește cu grijă În jurul ei. Un panou, acoperit cu un text constructivist de culoare neagră este proțăpit alături, spunînd cam așa: Cortina de Fier era făcută din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
familiar pentru că este. Această arhitectură se poate afla oriunde și exact asta este și intenția. Dar diferența - și ridică un deget plin de semnificații - diferența stă În materiale. Totul este construit din materiale plastice ușoare, mai durabile decît cărămida și oțelul, ceea ce face ca Întregul oraș să fie portabil. Doi oameni pot Împinge o casă făcută din astfel de materiale pe o distanță de cincizeci de metri În șaizeci de secunde! Hai să vedem, vreți! Micul grup Îl urmează afară pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
le e ușor actorilor să stea pe margine răbdători pînă vine momentul lor, este nevoie de disciplină, de capacitatea de a rămîne În rol, de a te rezista... chestii de-astea. E nevoie de lecturi, de repetiții, de nervi de oțel, de cuvinte de alinare, masaje, confesiuni, Încredere... Eu numesc toate astea restaurarea sinelui muncitor. E o trudă fără sfîrșit. Litania Zeldei Îl sperie, de fapt. Oare or fi mulți care cred În chestia asta cu personalitățile multiple? Să fie un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
tot cazul, Bacovia este citit de Vinea în cheie postsimbolistă: „Elementele sînt cunoscute atît, că ar putea sluji ca date de compoziție pentru cei cari vor să fie poeți și poeți triști. Dar ca un scutier - viitor sfînt - care, cu oțelul tuturora, dă o împunsătură nouă pentru a înstela rana comună, (...) din arsenalul sau din ierbarul (...) simbolismului, un poet scapără sunete neauzite încă și persuasive” (în Cronica, an II, nr. 57, 13 martie 1916, rubrica „Însemnări literare”). Concisul comentariu se încheie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
silueta, le face să gesticuleze, să filozofeze. Pretutindeni simțim răul ce stăpînește tipurile lui Gorki. E urîtul, e spllen-ul rus, taska. (...) ea e forța ascunsă ce ne aduce aminte de acele jucării moderne de copil, constînd într-o tablă de oțel magnetizat, pe care se învîrtesc într-un dans nebun figuri de oțel așezate deasupra. (...) principiul său - dacă ar avea unul - ar fi negarea oricărui principiu, respingerea oricărei teorii. Căci cei care vorbesc prin el sînt declasații”. Finalul articolului este un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
tipurile lui Gorki. E urîtul, e spllen-ul rus, taska. (...) ea e forța ascunsă ce ne aduce aminte de acele jucării moderne de copil, constînd într-o tablă de oțel magnetizat, pe care se învîrtesc într-un dans nebun figuri de oțel așezate deasupra. (...) principiul său - dacă ar avea unul - ar fi negarea oricărui principiu, respingerea oricărei teorii. Căci cei care vorbesc prin el sînt declasații”. Finalul articolului este un îndemn „prerevoluționar”: „Dar în tavernele și lupanarele ce ne-ar înfățișa Rusia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de altfel, și în perioada dictaturii preletariatului... În numărul 47 (septembrie 1924) al Contimporanului este publicată următoarea notiță: „Marinetti și Prampolini ne scriu: Scumpi amici, așteptînd marea plăcere de a vă vedea la București, lansăm o mie de urări fervente, oțel, vitessă, originalitate, lumină întinsă, eleganță spirituală, splendoare plastică muzicală și verslibristă. Vouă, Nouă, marea victorie decisivă împotriva tuturor passeismelor. F.T. MARINETTI, E. PRAMPOLINI”. Abia în mai 1930 F.T. Marinetti va întreprinde o vizită „oficială” la București, invitat de Asociația culturală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
scenă, se apropia de rampă și strîngea mîna actorului”. La rîndul său, Stephan Roll pledează bătăios împotriva „viziunii declamatorii și inerte a actorului” de tip clasic, exaltînd în termeni tipic futuriști „actorul-acrobat”, actorul „browning”, „sportiv” și „dansator”, cu mușchi de oțel („Actorul acrobat”). Articolele despre teatru ale lui B. Fundoianu sau interviurile realizate de M. Cosma în paginile Integral-ului aduc în prim-plan figuri ale unor inovatori precum Pirandello, Jacques Copeau sau Marinetti. Piesa lui Tzara Le Mouchoir de Nuages
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
uitat în jur ca să se asigure că nu-i vede nimeni și i-a spus apoi lui Gas să intre printr-o deschizătură mică din gard. Zidul clădirii în construcție nu era de fapt decât un grilaj din bare de oțel. Mirosea a ciment. Împingându-l pe Gaston, Endō și-a croit drum printre gard și grilajul din oțel. Au ajuns la o scară ce ducea la o încăpere subterană. În fața scării erau depozitate niște plăci din lemn. Gaston întrebă: — Unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]