6,900 matches
-
avem pe ăștia pe cap acuma? — Ei, revoluția... nu e chiar așa simplu domnule. Contextul istoric internațional e... Ei, e complicat cu politica asta internațională, poate că nu le știi nici dumneata chiar pe toate, zice profesorul, privindu-l peste ochelari și zîmbindu-i Îngăduitor. Tipul intră În recul. Freamătă, stînd incomod pe marginea banchetei și probabil că se gîndește la o altă abordare. O vreme trenul ne clatină și toată lumea fumează dusă pe gînduri. Dar se pare că nu am parte
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
că aparține unui tip cu gusturi nu tocmai populare. Așa că În loc de comedii cu Eddy Murphy sau de alte filme cu femei cu coame ondulate și machiaj cu contur pe la ochi (plîngînd sub duș În timp ce niște bărbați Îndîrjiți, cu pistoale și ochelari de soare negri-opaci, se străduiesc să le risipească tristețea și să reinstaureze dreptatea) am avut parte de un set de filme ciudate (În sala de mese, toată bateria Înșirată În fața televizorului), făcute de un italian țicnit numit Pasolini. Patrana n-
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
suple, catifelate, erau ușor bronzate de înotul zilnic, afară, pe vreme de iarnă. Erau înalte și zvelte și satisfăcute de ele însele ca niște tinere spartane. Deasupra, pe platforma alunecoasă de marmură udă, stătea Hector Gaines, cu pantofii stropiți și ochelarii aburiți. Discutau cu toții despre Triumful Afroditei spectacolul care urma să fie reprezentat - cu noul material șocant descoperit de Hector - la Festivalul de Vară din Ennistone. Hector și Anthea erau regizorii, Valerie Cossom avea să fie Afrodita. Decorurile și costumele urmau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Eastcote. — S-ar zice că nu știe nici să înoate. O să dea curând de greutăți. — Nu orice om care nu știe să înoate e neapărat prost. — Mie îmi spui? Eu trăiesc atât de retras de lume. Unde mi-am lăsat ochelarii? John Robert se răsuci pe călcâie și se pomeni față în față cu Ruby, care rămăsese nemișcată lângă balustrada de oțel a „oalei“. Rozanov o recunoscu pe dată. — Domnișoara Doyle? Ești domnișoara Doyle, nu? Faptul că o recunoscuse, și încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Robert se răsuci pe călcâie și se pomeni față în față cu Ruby, care rămăsese nemișcată lângă balustrada de oțel a „oalei“. Rozanov o recunoscu pe dată. — Domnișoara Doyle? Ești domnișoara Doyle, nu? Faptul că o recunoscuse, și încă fără ochelari, era o performanță, pentru că John Robert nu o mai văzuse pe Ruby de mulți ani. Ruby îi zâmbi cu gura până la urechi. Era superâncântată că o recunoscuse Rozanov. Spera ca vreo doi-trei din cei ce zăboveau în jur și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Ruby, o chemare pe care o folosea oricând și oriunde, în orice situație, în centrele comerciale, la Băi, în parc, ca și în grădina Belmont. Ruby nu luă în seamă apelul. — Așteaptă o clipă, domnișoară Doyle. Bill, unde îmi sunt ochelarii? — Uite-i. William Eastcote îi aduse de pe o bancă ochelarii, în tocul lor, și servieta. John Robert deschise servieta și scoase din ea un plic închis, împăturit în două. — Uhuu! Uhuu! — Ești bună să-i dai asta... e încă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
în orice situație, în centrele comerciale, la Băi, în parc, ca și în grădina Belmont. Ruby nu luă în seamă apelul. — Așteaptă o clipă, domnișoară Doyle. Bill, unde îmi sunt ochelarii? — Uite-i. William Eastcote îi aduse de pe o bancă ochelarii, în tocul lor, și servieta. John Robert deschise servieta și scoase din ea un plic închis, împăturit în două. — Uhuu! Uhuu! — Ești bună să-i dai asta... e încă în serviciul doamnei McCaffrey? Întrebarea îi fusese adresată lui Bill, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Mi-e silă de George, și Stellei îi este silă de el. Mă duc să fac o plimbare. Dar înainte de a fi ieșit din casă. Tom se întoarse însoțit de un tânăr înalt și slab, cu păr blond spălăcit și ochelari înguști, fără ramă. — Vi-l prezint pe prietenul meu, Emmanuel Scarlett-Taylor. Brian scăpă un „Dumnezeule mare!“ pe care-l acoperi printr-o tuse. Urmară exclamații prietenoase și strângeri de mână, pe parcursul cărora Scarlett-Taylor emise doar un zâmbet scurt și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
porniră de-a lungul Tamisei, traversară podul și o luară pe chei. Fluxul era în plină creștere și aproape că puteau atinge cu mâna valurile apei biciuite de vântul de răsărit. La un moment dat, curentul îi smulse lui Scarlett-Taylor ochelarii, pe care reuși să-i prindă în aer, la jumătate de drum. O porniră înapoi înspre casă prin Whitehall, cu gulerele paltoanelor ridicate. Tom, având impresia că vinul descătușase bonomia lui Scarlett-Taylor, îl luă de braț, dar fără să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Numai că, în timp ce tatăl își comanda costumele la cel mai bun croitor din Dublin, Emma le cumpăra de ocazie.) Purta gulere cu revere răsfrânte și lavaliere și un ceas cu lanț (moștenit de la tatăl lui). Ca să imite pince-nez-ul tatălui, folosea ochelari fără rame, cu lentile înguste. Arăta ca un cărturar și ca un gentleman. Dar era și sportiv. Tatăl lui fusese un bun jucător de tenis și organiza jocuri de cricket la Dublin. (Pentru tatăl lui Emma, cricketul, ca și anglicanismul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
3 din Blanch Cottages, văzu cu uimire un bărbat care se opri și culese un instrument contondent (așa îl percepu ea, care era o pasionată cititoare de romane polițiste) din tufișul ei de brebenel. Începu să-și caute cu înfrigurare ochelarii, pentru a descoperi în Ennistone Gazette dacă se comisese pe undeva vreo crimă. Fiind mioapă, nu-l recunoscuse pe George. Dacă l-ar fi recunoscut, ar fi fost și mai tulburată. Alex, care sosise cu un taxi și își pieptănase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Gaines. Găsi cheia dulăpașului în care-și lăsase hainele și, o clipă, inima lui blândă, pașnică, fu răscolită de o furtună de emoții. Pe promenadă, Anthea Eastcote și Hector Gaines ședeau la o măsuță și beau cafea. Anthea își pusese ochelarii cu lentile colorate. Era mioapă și ascundea cu dibăcie acest fapt. Totuși, văzuse zâmbetul pe care i-l adresase Tom, dar se prefăcuse a nu-l vedea. Acum îi părea rău. Ținea foarte mult la Tom, cu care era prietenă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
urca, iar barele de metal, înalte până la nivelul pieptului, își curbau spre interior vârfurile ascuțite ca niște țepușe. Turbat de propria lui tâmpenie și provocat acum de râsetele spectatorilor, alerga de colo-colo, holbându-se prin lentilele stropite de ploaie ale ochelarilor, încercând să găsească un loc pe care să-și rezeme piciorul, străduindu-se să se apuce cu mâinile de marginile curbate și tăioase ale barelor. Dar erau prea înalte și el nu era îndeajuns de puternic. Încurajările spectatorilor deveniseră triviale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Tom. Tăcerea se înstăpâni din nou. După intervalul convenabil de contemplare înghețată, Emma începu să privească în jur, cu furișă curiozitate. Nu mai luase niciodată parte la o reuniune de quakeri și instinctele lui de istoric erau stârnite. Își potrivi ochelarii și începu să cerceteze figurile, impresionat de atmosfera densă de reculegere și simțindu-se, brusc, fericit. După un moment, Tom auzi lângă el un zgomot surd, sacadat și tremurat, și simți că banca pe care ședea începe să vibreze. Emma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cuiva pe care îl respect. — Desigur, ai citit unele dintre cărțile lui. — Dac-aș fi avut o pălărie, mi-aș fi scos-o în fața lui, cu un gest de reverență. — Oricum, ai căzut la picioarele lui. — Mi s-au îndoit ochelarii. — Hai să ieșim să reluăm trânta și-or să se îndrepte. — Și vreau să mă uit bine la fratele tău. — La George? Încă mai am o vânătaie acolo unde m-a apucat atât de brutal. — Tu crezi c-a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
mai spațioasă din față, unde, înainte de a fi împreunat draperiile, mugurii verzi ai platanului îi umpleau fereastra, iar ramurile pestrițe se legănau în vânt, profilate în lumina felinarelor de pe Travancore Avenue. Înainte de a se culca, încercase să-și îndrepte brațul ochelarilor, care se strâmbase în căzătura de pe pantă. Se muncise un timp, încordându-și ochii și frecându-și din când în când urma roșie pe care i-l lăsase podul de sârmă pe nas. Renunțând în cele din urmă, se vârâse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
dormitorului său, simți cum energia aceea ia forma agonizantă a unei nevoi deosebit de stringente. Zburând pe deasupra pământului, dădu buzna în camera lui Emma. Emma, cu lampa de pe noptieră aprinsă, se reapucase de citit. Îl văzu pe Tom și își scoase ochelarii. Tom spuse: — Emma, ah, Emma! Fără să zică nimic, Emma dădu la o parte așternuturile. Tom, încă pătruns de imboldul său covârșitor care îl făcea să plutească, se apropie de prietenul lui și, pentru un moment, se treziră amândoi întinși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
fuga la bucătărie, unde se auzeau deja zgomotele de la micul dejun. Emma, prăjind cârnații, i-a aruncat o privire scurtă și un „Bună dimineața“ amabil. Era îmbrăcat în costum, aranjat din cap până în picioare, cu veston, ceas cu lănțișor și ochelarii lui înguști fără rame. Arăta ca un extraterestru, aproape revoltător. Tom îl salută și se așeză la masa din bucătărie. Apoi se sculă și se apucă să pună masa, să aducă sucul de fructe din frigider. I s-au pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
lui Vermont Chalmers, care locuia în apropiere, apelă la voluntari pentru a opera un raid în pivnițele tatălui său. Hector, în disperare de cauză, se puse iar pe băut. Se uita nedumerit la Emma care, acum, fără perucă și cu ochelarii pe nas, uitase că era îmbrăcat într-o rochie de seară a lui Judy Osmore. Bună seara, Scarlett-Taylor, i se adresă Hector clătinându-se pe picioare, în față și în spate. Emma, îl apostrofă Tom, cum dracu facem să scăpăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
făcu un salt îndărăt și se izbi zgomotos cu spatele de ușa de la intrare. Emma, roșu ca para focului, respirând agitat, părea mai curând mâhnit. Coborî în hol, făcu un pas sau doi, privindu-l cu severitate pe Tom. Neavând ochelarii, își îngusta ciudat ochii. Tom înaintă la rândul său, până când se aflară față-n față. — Emma! Ce naiba cauți tu aici? Dacă-i pe-așa, ce cauți tu? — Cum poți pune asemenea întrebare? Unde-i Hattie? Cum de ai intrat? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
o cană cu apă. Mirați, muiați și ridicoli, se descleștară. — Drace! — Fir-ar să fie! Tom își scoase haina și o scutură de apă. Emma își stoarse poalele cămășii care îi ieșise iar din pantaloni. — Slavă Domnului că n-aveam ochelarii! Tom închise ochii și își lăsă capul în piept. — Ești întreg, Tom? — Da, haide să intrăm aici. Intrară în camera de zi și închiseră ușa. E ceva de băut în casa asta? întrebă Tom. — Nu, e o casă antialcoolică. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Și te iubesc. Ești o persoană extrem de interesantă. Și vreau să te ocrotesc de toate durerile și spaimele tale. Pearl, care până atunci își plimbase privirile prin hol, se întoarse și se uită la el. Emma își pusese din nou ochelarii lui fără rame, cu lentile înguste, care făceau ca ochii să-i pară mai mari. Părul, încă umed, îi cădea în șuvițe peste gulerul cămășii, strâmbat și mototolit din cauza luptei. — Nu mai face mutra asta nenorocită, fată dragă. — Tu ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
convertit pe mulți la creștinism, folosind mijloacele și metodele de atunci, adică și forța, spada, constrângerea, alături de predicarea Evangheliei și acceptarea liberă a credinței creștine. Cât de greu este să înțelegi trecutul așa cum a fost el, eliberându-ți vederea de ochelarii prezentului! In fața bisericii este o piață în mijlocul căreia tronează un platan enorm ce acoperă cu ramurile sale o bună parte a pieții, oferind o umbră binefăcătoare pentru pelerini. Un pelerin din secolul al XII-lea, în drum spre
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
așezau țintele la piciorul unei ridicături de pământ. Loco-tenentul-major îi zicea mamelon și râdea așteptându-se la un potop de măscări, așa cum de bună seamă venea din partea trupeților cu care era el obișnuit. T.R.-iștii însă nici nu clipeau îndărătul ochelarilor, iar lui rânjetul i se ștergea de pe față în timp ce își muta privirea de la unul la altul și nici nu-și mai dădea osteneala să-și ascundă dezamăgirea. Iar dezamăgirea, o știau cu toții, putea deveni în orice moment aversiune. Până una
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
în timp ce roata din spate atingea în cădere gazonul și Datcu se cutremura tot pe arcurile motocicletei, victorios și teafăr, ridicându-și mâinile de pe ghidon. ...Venea din nou val-vârtej, în creștetul capului c-un pătrat de metal prins peste mască și ochelari, pe gazon, în trombă. Panoul de sticlă îi stătea în față, la capătul trambulinei și el se repezea cu motocicleta lui, turbat, cu capul înainte, drept în panou. Geamul sărea în țăndări... Praf și pulbere... Fanfara începea din nou să
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]