KorAP: Find »[drukola/base=odaie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...127 128 129 ...219 >

5,469 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898

Călinescu înaintați, prin indivizi pe care se vede că-i cunoștea mai dinainte. Afecta acum a se simți bine printre tineri și a-și câștiga prin ei timpul pierdut în ariditate. Astfel într-o după-amiază, pe când Felix era închis în odaie și citea, se trezi cu Stănică: - Vino-ncoace, domnule, ți-au venit musafiri. Felix auzi, într-adevăr, un amestec de râsete feminine și masculine, jos în curte, și fu cuprins de oarecare silă. Întrebă cine este. - Haide, domnule, nu fi

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
lui Corelli, care se începea cu un adagio, apoi, renunțând, cădea în Cât te-am iubit, cântat cu un singur deget. Pe pianul Otiliei, asta i se păru lui Felix o profanare. În cele din urmă, coborî. Auzi râsete în odaia pianului, unde fuseseră toți poftiți, și distinse chiar glasul răgușit al lui moș Costache. Puse mâna pe clanță, cu îndoială în suflet. - Uite-l, domnule, trâmbiță Stănică, "vărul" meu sălbatic! Îmi pare rău! Felix aruncă o privire și văzu pe

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
o rectificare a numărului: - De ce zece? - Ei, moșule, sări domnișoara oacheșă, nu fi econom la cafea! Felix fu foarte rău impresionat de această scenă, și-l blestemă în gând pe Stănică cu toată violența de care era capabil. Stănică, în odaia în care se jucau cărți, descoperise numaidecât cheseaua, din care scosese un pumn bun de tutun și-l ascunse în buzunarul pantalonilor, adăugând și câteva foițe "Job". Întârzie, însă, intenționat, ca să scotocească prin odaie. Trase de mânerele sertarelor, care erau

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
de care era capabil. Stănică, în odaia în care se jucau cărți, descoperise numaidecât cheseaua, din care scosese un pumn bun de tutun și-l ascunse în buzunarul pantalonilor, adăugând și câteva foițe "Job". Întârzie, însă, intenționat, ca să scotocească prin odaie. Trase de mânerele sertarelor, care erau însă închise, se uită pe dedesubtul mobilei, întoarse un tablou pe dos, mai medită, căută apoi să vadă dacă masa n-avea vreo cutie a mesei, în care se aflau cărți de joc și

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
luă numai un creion roșu și albastru, neascuțit, împingînd iarăși cutia la loc. " Al dracului moș, murmură el, cum seamănă cu soacră-mea! De unde are el atâtea creioane neîncepute? Să-i fi cerut, nu ți-ar fi dat." Reapărut în odaia cu musafiri, Stănică împărți, generos, tutunul din chesea, oferind, parcă în deriziune în cele din urmă și lui moș Costache, care, vizibil necăjit de dispersiunea tutunului său, luă ultimele fire și-și făcu o țigară mai groasă decât a tuturor

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
domnișoară. Asta e trădare, domnule Rațiu, zise și ea lui Stănică. Acesta se prezentă ofițerește, foarte emoționat, și probabil s-ar fi pretat falselor demonstrații de libertinaj ale fetei dacă n-ar fi auzit trântitul unei uși. Felix fugise din odaie. Într-adevăr tânărul suferea. Avea impresia că profanase un sanctuar, că batjocorise imaginea Otiliei. I se păru că aude, pe când trecea prin apropierea ferestrei deschise: "Dar n-am știut că se supără!" Era așa de surescitat, încît nu știa bine

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
în adevărata viață studențească. Felix se rugă de Weissmann să-l lase singur, și el se plimbă pe străzile singuratice din cartierul Antim, ieșind apoi în strada Rahovei, până ce se liniști. Când se întoarse, nu mai era nici un student în odaia cu pian. Sus, în odaia lui, găsi pe Stănică. Individul începuse să-l agaseze. - Iubite domnule Felix, zise acesta pompos, te rog săprimești scuzele mele cele mai solemne. De aceea am așteptat aici. Ai avut dreptate, perfectă dreptate. Pe tipi

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
se rugă de Weissmann să-l lase singur, și el se plimbă pe străzile singuratice din cartierul Antim, ieșind apoi în strada Rahovei, până ce se liniști. Când se întoarse, nu mai era nici un student în odaia cu pian. Sus, în odaia lui, găsi pe Stănică. Individul începuse să-l agaseze. - Iubite domnule Felix, zise acesta pompos, te rog săprimești scuzele mele cele mai solemne. De aceea am așteptat aici. Ai avut dreptate, perfectă dreptate. Pe tipi i-am expediat numaidecât, le-

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
că, pe când era copil, curtea era plină de căruțe pentru pâine. Mătușa Agripina era sora mamei lui și era măritată după un brutar. Toată curtea era proprietatea ei, și el se juca cu copiii Agripinei, verii lui, ascunzîndu-se prin unele odăi care slujeau ca depozit de făină și grâu. Lucrătorii le dădeau voie să intre în sala unde dospea aluatul, și le făceau mici pâini pentru fiecare. Lui Stănică i se păru chiar că miroase a cuptor. "Te pomenești, gândi el

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
cuptor. "Te pomenești, gândi el, că a luat cineva brutăria și scoate pîine!" Constată însă că miroseau covrigii din buzunarul lui. " Cum zboară averile! murmură el, nemulțumit. Toate astea erau ale Agripinei, și acum ea stă cu chirie într-o odaie a caselor ei. Am avut rude putred de bogate, și eu sunt un pârlit, când puteam să fiu milionar." Ceea ce murmurase Stănică era adevărat. Agripina vânduse casele ca să-și crească progenitura, și acum trăia din ajutorul pe care i-l

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
năut și a cafea prăjită. Apoi bătu puțin într-o ușă, enorm de înaltă și vopsită așa de demult, încît se bășicase de uscăciune, și intră. Atunci văzu acest lucru, care pentru el de altfel nu era o surpriză, că odaia, mai înaltă decât adâncă, era plină de lume. Se duse întîi la un fotoliu cu speteaza foarte înaltă, pe care ședea o bătrână cu fața pătrată, însă cu bărbia ascuțită ca un supliment triunghiular. Bătrâna avea pe cap o scufie

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
văzîndu-l, îi făcu semn fluturător cu mâna și-l întrebă foarte familiar: - Ce faci, mă Toadere? Interpelatul nu se supără și răspunse simplu: - Bine, Stănică, dar tu? Stănică făcu semn cu mâna că e dezastru și privi către ceilalți din odaie, făcîndu-le salutări cu mâna, fără să-i mai onoreze cu vorba. - Ascultă, mătușă Agripina, zise Stănică, privind prinodaie, tot nu te mai descotorosești de vechiturile astea?! și începu să examineze odaia. Zugrăvită cu mari flori de un verde-întunecos, învechit, odaia

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
mâna că e dezastru și privi către ceilalți din odaie, făcîndu-le salutări cu mâna, fără să-i mai onoreze cu vorba. - Ascultă, mătușă Agripina, zise Stănică, privind prinodaie, tot nu te mai descotorosești de vechiturile astea?! și începu să examineze odaia. Zugrăvită cu mari flori de un verde-întunecos, învechit, odaia, prea mare, părea goală. La fereastră erau câteva ghivece cu cerceluși, rezemați de câte o scăricică de așchii. Cea mai mare parte din peretele de la răsărit era acoperită de icoane de

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
odaie, făcîndu-le salutări cu mâna, fără să-i mai onoreze cu vorba. - Ascultă, mătușă Agripina, zise Stănică, privind prinodaie, tot nu te mai descotorosești de vechiturile astea?! și începu să examineze odaia. Zugrăvită cu mari flori de un verde-întunecos, învechit, odaia, prea mare, părea goală. La fereastră erau câteva ghivece cu cerceluși, rezemați de câte o scăricică de așchii. Cea mai mare parte din peretele de la răsărit era acoperită de icoane de toate mărimile, în fața cărora atârnau, cu sârme legate de

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
de nervozitate și le puse pe dos, întîrziind operația. În cele din urmă, de bine, de rău, fu îmbrăcat. Fără să se mai spele, cu părul vâlvoi, alergă jos pe scări, apropiindu-se de sursa din ce în ce mai sonoră de armonie. Ușa odăii cu pianul era dată de perete. Înăuntru, ghemuită pe taburet, îmbrăcată însă ca de G. Călinescu oraș și cu pălăria pe cap, Otilia în persoană își legăna moale mâinile pe deasupra claviaturii, îmbătată de sunete, subliniind câte o măsură cu pan

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
ta. - Felix, imploră Otilia, de ce nu vrei tu să fii cuminte? Amatîtea să-ți spun! Haide cu mine sus. Și fata, apucîndu-l de mână, ca de obicei, îl trase și începu să alerge cu el pe scări în sus. În odaia Otiliei, pe pat, erau deschise două geamantane noi. Fata aruncă cu furie toate lucrurile de deasupra, spre a găsi ceva, și în sfârșit scoase un morman de cravate și unul de fotografii. Cravatele le aruncă pe toate în jurul gâtului lui

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
amărâtă de aceste întrevederi, care îi răpeau ceva din drepturile lui. Otilia intui nemulțumirea lui Felix și-l mângâie repede și pe furiș pe o mână, în sensul că de el va avea ea grijă mai târziu. Aurica intră în odaie aproape umilită, sărută pe Otilia pe amândoi obrajii și păru să nu mai aibă nimic din răutatea ei. Slăbise și mai tare, gropi mari, vinete îi înconjurau ochii, și era o mizerie s-o vezi vopsită violent pe față, ca să

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
supărării și-i dădea sentimentul catastrofei. Când Otilia înconjura cu lațul delicat al mâinilor ei subțiri gâtul lui moș Costache, bătrânul râdea cu toate liniile feței, dar dacă Otilia dezaproba, oricât de blând, ceva, mergea în vârful picioarelor, ca în odaia unui bolnav. Această siguranță izbise, din prima clipă, când intrase în casa lui Giurgiuveanu, pe Felix, și o acceptase ca pe ceva ce-i lipsea, ghicind în ea unul din atributele maternității. Felix așteptase de atâta vreme pe Otilia, și

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
Scarlat, fiind tâmplar, și-a făcut spre stradă niște case pasabile, care se văd și acum, și le-a închiriat. Terenul l-a tăiat în două prin altă casă cu prispă, pe care la fel o închiria mai ieftin, cu odaia, la studenți. Coridorul acestei case cu pălimar răspundea în fund unde, în plin centru al orașului, dădeai de o priveliște cu desăvârșire țărănească. Acolo, Scarlat avea o casă, ca pe la munte în Muntenia, cu pridvor lat și cu boltă, livadă

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
deși cam scumpă. Purtarea lui moș Costache deveni, după întoarcerea Otiliei, foarte curioasă. Din bâlbâielile lui se înțelegea că avea de gând să facă ceva pentru "fe-fetița" lui, însă ce anume nu se vedea limpede. În schimb, făcea dezordine. Alături de odaia lui Felix, mai era una aproape goală. Bătrânul scoase afară lăzile și mobilele stricate ce se aflau acolo și făcu broască bună la ușă, ca să se închidă bine. Apoi începu să depoziteze în ea tot soiul de materiale, al căror

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
fund, făcîndu-și fața spână aprinsă ca o figură de piele-roșie. Grinzile le așeză peste cărămizi ca să le ferească pe acestea de ploaie, apoi găsi că, dimpotrivă, grinzile au nevoie de uscăciune și duse pe cele mai scurte din ele în odaia de sus cu materiale. Casa nu era prea solidă, și lui Felix i se păru într-o noapte că aude pârâituri. Aprinse o lumânare și zări în perete o crăpătură lungă și zigzagată ca un fulger. A doua zi, moș

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
să mire pe cei care-l cunoșteau zgârcit. Cumpără fasole uscată, care vara nu se mai caută, linte, ceapă, costiță râncedă, carne afumată (mai mult picioare, coaste și fălci), în care Marina găsi viermi mici, albi. Bătând cuie în tavanul odăii, el își atârnă alimentele, așteptând campania de lucru. În curând constată că ele n-ar rezista până la toamnă, și atunci costița, ceapa și celelalte apărură cu exagerată frecvență la masă. Otilia, de obicei, aproape nu mânca nimic și privea bucatele

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
că Aglae se ocupă așa de generos de treburile lui, să roage pe mamă-sa să facă tot ce-i stă în putință să i-o capete. Deci Titi se mișcă greu prin curte, apoi intră încet de tot în odaia lui, unde se unse cu cosmetic pe păr, ieși din nou, fără grabă, trecu în curtea vecină, dădu un ocol așa ca să nu fie observat și se-ntoarse cu întîrziere mare, declarând că nu e nimeni acasă și că e

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
ca Otilia să vadă că nu este numai ea pe lume. Însă se crezu datoare, față de o domnișoară străină, să dea dovezi de o mare pudoare virginală. - Nu pot, Stănică, să mă duc, gîndește-te și tu. Poate esingur acasă, în odaia lui. Cum o să intru eu, o fată, la el? Stănică, nervos, ieși din casă și se duse drept în camera lui Felix, pe care-l găsi citind cursuri. - Cum spune dobitocul ăla că nu ești acasă? - Care dobitoc? - Păi Titi

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
apropie tiptil de locul căderii, se uită prudentă la bătrân, îl întoarse pe față și, văzîndu-l inert și roșu la obraz, fugi repede înspre casă, dar mereu tiptil, ca și când ar fi fost la mijloc un secret mare, și năvăli în odaia lui Felix. - Vino repede, zise ea în șoaptă, aproape satisfăcută de senzația nouă pe care o încerca după atâta monotonie, a căzut jos bătrânul, mi se pare c-a murit. Felix sări săgetat de ceva rece și se năpusti pe

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]