5,945 matches
-
piept. Dar nici la soața lui n-a găsit prea multe calități sufletești. Cinste, da, fără discuție. Înțeleasă ce-i drept într-un fel mai pu țin obișnuit. Numai că, în loc de căldura dragostei, a dat de gheața trufiei și a orgoliului. Și de mânie nu întotdeauna stăpânită. Nu, banii n-au contat. Noblețea nașterii, asta l-a orbit. Cum putea să refuze propunerea de a se căsători cu nepoata divinului Augustus? A crezut - ba nu, de ce să nu fie onest - și-
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
tuturor, el nu e decât un instrument folosit pentru a aduce pe lume vlăstare imperiale. Se întoarce din nou spre soție și-i aruncă o privire furi bundă. Cum a fost atât de dobitoc și nu și-a dat seama? Orgoliul ei sunt copiii. Cu ei se mândrește, nu cu el. Pentru ei e îndârjită și nestăpânită. Chiar nesăbuită. Cu el e doar aprigă. Aprigă la mânie, aprigă în pat. Trufia de a naște viitori împărați îi stâr nește trupul. Așa
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
în lupta ei pentru putere. Un pion pe care îl împinge tot timpul în față. Îl mână din urmă ca pe un servitor. Nu cu biciul sau cu ocara, cum face cu sclavii, ci cu gheața din suflet, cu focul orgoliului și al trufiei ce se ascund sub masca de soție supusă și ascultătoare. Găsește puterea să zâmbească. Halal nevastă! O soție adevărată trăiește prin soțul ei, pe când Agrippina nu-i cere decât să nu dea dosul pe câmpul de luptă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
când un zâmbet batjocoritor trecea ca o umbră peste chipul său. Nu aducea deloc cu bătrânul zbârcit, cu umerii aduși ca și când viața l-ar fi secătuit de vlagă, care stătea alături. Înfățișarea lui, în loc să-l liniștească pe Velasco, îi rănea orgoliul. Socotea de neiertat faptul că se tot frământase din pricina unui bătrân nevolnic. Ca și cum ar fi simțit privirea pătrunzătoare a lui Velasco ațintită asupra lui, părintele Valente deschise ochii și se uită la el. Apoi înclină ușor din cap cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
murit, Încât uneori și mie mi se pare că n-am avut o mamă. E foarte trist. Uite, așa-s divele. Nu poți să le jignești. Nimic, dar nimic nu le jignește. Cheltuie bani pe ei sau ca să-și satisfacă orgoliile dar nu-și plătesc niciodată datoriile. Încearcă tu să-l faci pe vreunu’ să-ți plătească. I-am zis tot ce cred despre el chiar acolo, pe Gran Via, În fața prietenilor lui, dar acum, când ne mai Întâlnim, Îmi vorbește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
gândul la Irina, ca să-mi substitui vizitatoarea! Eu, care o prețuiam așa de puțin odinioară! 14 octombrie. Cu capul greu. Simt o picătură de apă care curge din susul capului înăuntru, mereu, monoton, cu același debit și zgomot. Dragoste sau orgoliu? Ce-mi pasă?! Mă doare... Orice reflecție asupra vreunei persoane o îndrept spre Irina și mă întreb de era așa. Încerc mereu s-o cunosc. Ieri am auzit: "e neînsemnată!" (vorbin-du-se de altcineva). Și mă întreb dacă era neînsemnată. Mă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
întinde până la mine și se destramă înainte de a detaila toate farmecile din el. Pot numi fericire aceste extaze și torturi ce se succed mereu și aceste potoliri, pentru un scurt timp, în fața mării?! Scot din toate aceste atâtea emoții, atât orgoliu de a trăi intens, de a fi în mine un foc cu arșițele și palpitările lui! De a descoperi atâtea lucruri noi, în mine, în vecini și în natură, atâtea taine, nebănuite. De a avea intuiții în orișice moment. Simt
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
VILLA HELENE". M-am căznit mai mult decât aș fi crezut, dar la urmă literele păreau etern împlîntate pe zid. Cit timp vor dura? N-am încercat oare această glumă neînsemnată numai să prelungesc importanța mea și după plecare? Căci - orgoliu pueril - am impresia că marea miraculoasă, colinele, cabanele, cerul nu sunt decât creații ale imaginației mele, și mă tem că se va dărâma totul după plecarea mea. Am urcat cu Viky pe Ciracman. Ioana n-a venit cu noi, căci
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
distanță. Am un dor de ducă, o frenezie după orizontul îndepărtat, care îmi îmbolnăvește toate fibrele și mă face să mă simt nenorocit, orice s-ar întîmpla cu mine. Dar ajuns departe, de unde pot să știu întrucît m-aș calma? Orgoliul meu e mai presus de dragoste, căci observam odinioară perfect îndepărtarea Ioanei, importanța ce o căpăta celălalt în ochii ei și nu făcusem nici un gest de apărare. Reîmpăcați, constat același lucru: că dacă continui să nu am mai multă energie
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
dacă în dragoste mă găsesc neînsemnat, depășit de toată omenirea, în nefericirile din pricina dragostei mă consider unic, căci nu sunt în stare să mă refac, să lupt contra acelei stări, și chiar mă complac astfel, îmi găsesc un motiv de orgoliu și sunt mulțumit că îngrijorez pe toată lumea dimprejur, care se înspăimîntă de atâta singurătate funebră. Despărțirea de Ioana a cauzat cea mai fantastică existență, în care conturul dintre realitate și vis dispăruse cu desăvârșire, mintea crea fantome și credeam în
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ponton, îmi vine să urlu o dată cu ele. Exclamația Ioanei "nu m-ai iubit", nu o voi putea rezolva niciodată. Diferența între dânsa și o femeie obișnuită este că, pe când aceasta se contrazice nuanțat, Ioana se contrazice cu violență. Mizeria și orgoliul ei. Este rar să vezi o femeie apărîndu-și o părere (artistică, sau literară, sau despre dragostea ei) cu atâta înverșunare. Dar câteodată contrazicerile sunt așa de vădite, că te minunezi că pot să vie de la cineva inteligent. Într-o zi
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
necunoscute. A luptat cu dânsa (căci se numește luptă îndelungatele noastre neînțelegeri și veșnica veleitate de a învinge, a pleca dacă nu se poate învinge altfel, ca să te întorci în același timp învins și învingător) e o supremă satisfacție pentru orgoliu (dar lipsită de umanitate, căci ne distruge pe amîndoi), o convingere nemărturisită că am un noroc rar în chiar necazul meu, că soarta mi-a făcut o mare cinste de a mă considera demn de a-i fi Ioanei inamic
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
lăsînd-o în voia ei, de pildă, ar semăna cu o lașitate, cu un semn că sunt un om mediocru, voind să-mi asigur o pace burgheză. Sunt multe cauzele că nu pot trăi fără Ioana. Dar cea mai mare: din orgoliul de a nu apărea în fața mea bicisnic. Ioana a remarcat: Ce ciudat! ne iubim așa de mult și totuși suntem mereu în luptă unul cu celălalt. După atâtea grozăvii, am putea înceta lupta și mai bine să fim veritabili prieteni
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
a trebuit iarăși să zâmbească. Am asistat de la distanță la amândouă scenele (nu i-am spus Ioanei niciodată, chiar când am devenit intimi) și am văzut-o la a doua prezentare, mică, încercînd să zâmbească, dar în fond lovită în orgoliul ei de femeie care se întreabă zilnic dacă este sau nu frumoasă. Am avut o durere imensă pentru Ioana din clipa aceea, durere ce a rămas identică de câte ori mi-am adus aminte de scenă, oricare ar fi fost relațiile dintre
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Poate asta o face să spuie că "n-am iubit-o", dar acest obicei intim îl aplic pe toate fenomenele înconjurătoare. Din el, acum, când am început să fiu sigur de traiectoria vieții mele viitoare, nu-mi mai scot nici un orgoliu. Poate că povestesc aceste gânduri sau scene din viața noastră comună în așa fel, că nimeni n-ar extrage adevărul. Într-o viață de câțiva ani, s-au întîmplat fatal multe evenimente. Acum aleg la întîmplare, așa cum îmi vin în
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
căci Ioana își făcuse cea mai pariziană siluetă, în schimb, din pricină că în lume nu se vedea tot ce știa, felul cum se pricepea să judece o carte, fie din timiditate, fie din instinctul de a face împotriva dorinții mele, din orgoliu de a se ști iubită numai pentru ea însăși. Ce ciudată transformare la o persoană pe care de-abia o părăsisem! Acum, Ioana apărea străină, deși apropiată, mă simțeam invadat de emoții ca și cum n-am fi dus până acum viața
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
numai din cauză ca să nu seamăn cu croitoresele! Habar n-are ce se petrece împrejurul lui!" Cu toate, că, de fapt, ar fi trebuit să-l invidiez, căci demonstra că este fericit. Probabil că suferința aduce o voluptate și un orgoliu, deoarece, oricât aș socoti, aș fi incapabil să schimb ceva cu el. De la mine s-a dus direct la Ioana (care mi-a spus tot mai tîrziu) și a ținut-o în curent. (Din gelozie sau din bravare o ținea
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
fără nici o poză, fără să-și prețuiască cumva propriul ei temperament. Atunci când m-a găsit pe mine, transformarea nu i-a fost prea mare, n-a făcut decât să-și examineze mai clar caracterul și să extragă, sub influența mea, orgoliu. Firea ei mereu neliniștită nu o dusese la constante preocupări funebre, ca pe mine. Nu întorcea în toate chipurile ideea morții și a zădărniciei fiecărui gest, dar imediat ce i-am sugerat o mie de catastrofe, s-a simțit ca în
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Ți-a devenit indiferentă existența mea? - Tu mi-ai fost tot ce-am avut mai scump pe lume, și oricât nu ne-am înțeles, am fost perfect asemănători. Aceleași aptitudini am avut, aceleași preocupări și aceleași defecte și calități sufletești. Orgoliul ne-a fost egal și, din pricina lui, n-am suportat nici unul nici o înjosire și ne-am răzbunat pentru orice umilință. Asemănarea aceasta a făcut imposibilă o minciună intre noi, care e esențială între doi oameni ce vor să se împace
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ta are toate curajurile. Te văd acum: suferi în orice moment, nu atât din milă pentru mine - ai dreptate, în dragoste n-are ce căuta mila - cât din scârba că ți s-a putut ție întîmpla așa ceva. Ești umilă în orgoliul tău. Iubita mea orgolioasă, mi-e dor de buzele tale fierbinți (,fierbinte" nu este pentru tine, pasionată, un cuvânt convențional?) și de toate principiile înrădăcinate în tine, orice teorii ai susține. Și poate că fericită ai fi nu având la
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
rog să te lase în pace? Nu, hotărât, gândul tău demonstrează că ești lipsită complect de orice umanitate. Instinctul singur, și nu demonstrația mea de acum te-ar fi putut învăța că e hain acest procedeu. - Ce mare rol joacă orgoliul la tine! - Asta e tot ce găsești să spui: vorbe, numai vorbe! Dar vezi cătot sufletul meu țipă de durere. Dacă mă iubești, înduioșează-te. N-are nici o importanță de partea cui e dreptatea. Și după o tăcere: - Noroc că
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ele, această explicație luând forma de luptă psihologică, de acerbă dialectică poetică. Nu duc lipsă deci de explicație între dânsele personajele lui Anton Holban, care se luptă cu veșnica veleitate de a învinge, cu suprema energie de a-și satisface orgoliul, dar și cu mai mult sau mai puțină inumanitate destructivă; se luptă când se iubesc și se urăsc (mai mult sau mai puțin conștient) fiindcă se luptă. Naratorul se simte atât de nenorocit încît devine insensibil, însă luciditatea îl face
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
îl scrie cu gândul că va fi citit și de Irina. Finalul cărții este esențialmente deschis, căci rațiunea lui stă tocmai în necesitatea de a nu se dezlega enigma: Irina s-a sinucis sau a fost un accident? Intervine și orgoliul creatorului ce se consolidează cu gândul că chinurile sale n-au fost inutile din moment ce au dat naștere unei opere de artă; cu alte cuvinte, "opera scuză mijloacele". Ioana este, ca și O moarte... sau (mai cu seamă) Jocurile Daniei, un
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
pot trăi unul fără celălalt și totuși se chinuiesc". Dar relația poate apărea și altfel: doi oameni care nu pot trăi unul lângă celălalt, și totuși nu se pot despărți. A rămâne înseamnă prelungirea chinului, a pleca înseamnă recunoașterea eșecului, orgoliu înfrînt. Fiecare dintre personaje este temnicerul celuilalt; captivitatea este asumată ca o fatalitate. Mecanismul dublei lucidități funcționează și aici ireproșabil. Eul care povestește îl judecă pe eul care a trăit și gândit într-un anume fel: eul povestirii dublează așadar
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
direcție sigură în această lume, un sens ultim. La limită, ne vedem destinați sensului ca atare, dacă nu cumva condamnați dintotdeauna la sens. Faptul din urmă spune suficient despre o altă formă de solitudine pe care o trăiește, cu maxim orgoliu, omul acestei epoci. Nu intenționez să disloc această veche credință, mai ales acum când discuțiile cu privire la prezența sensului devin tot mai anevoioase. Aș vrea doar să revăd maniera - uneori de-a dreptul ciudată - în care vorbim despre cele cu sens
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]