4,121 matches
-
stăpânire, iar Than se consideră îndreptățit să-și proclame tiranic autoritatea : Și fruntea omenească/ E vrednică să poarte coroana de despot/ În clipa asta, rege al lumii mă socot (IV, p. 103). Când titanul, eliberat de Herakles, caută adăpost la păstorii adunați în jurul focului, aceștia refuză să-l împartă cu el și îl silesc să plece ( Focul nu-i al vostru ! În jurul lui s-adună/ Ai mei : eu și nevasta și slugile-mi. E-al meu ! - IV, p. 109). La Eschil
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
reacționează diferit când este alungat de cei pe care i-a susținut mereu. Confruntat cu josnicia oamenilor, Herakles îi reproșează titanului că a încălcat rânduiala divină pentru astfel de făpturi nedemne : Aceștia îți fură muritorii,/ Grozavii tăi prieteni, fierarii și păstorii,/ De-al căror drag Olimpul ne fuse tulburat ! (IV, p. 112). Prometeu își deplânge amar iluziile pierdute cu privire la favoriții lui : Mă vezi înfrânt de atâta nerecunoștință,/ Revolta și dezgustul sunt noua mea credință/ Cu ochii stinși contemplu tot visu mi
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
fratelui de către sora lui. Până la un punct, dramaturgul român își urmează cu destulă fidelitate modelul. El păstrează unele scene consacrate, de pildă cea a delirului lui Oreste, urmărit de Furii pe țărmul Tauridei. Zbuciumul eroului, descris atât de spectaculos de păstorul lui Euripide, martor la uciderea vitelor și la înroșirea apelor mării, apare la autorul modern într-un monolog al matricidului amenințat de demență rostit în fața lui Pilade (scena 9). Din tragedia originală, Everac reține atitudini ale personajelor și argumente folosite
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
sud de Carpați, nu putem să excludem o firească relație, legătură, comunicare între aceste țări, toate românești. Restrângând aria numai la legăturile dintre Țara Bârsei și a Câmpulungului nu putem să nu acceptăm ideea unei circulații normale nu numai a păstorilor care se mișcau cu turmele lor în căutare de pășuni, renumitul fenomen al transhumanței, dar trebuie să ne gândim și la comerțul, schimburile obligatorii, vitale între oameni, comunități. Sunt argumente simple, la îndemâna oricui să accepte necesitatea schimburilor comerciale, chiar într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
fostul inamic, mai ales având în vedere finalul războiului, întrucât chiar la început, la pagina 4 afirmă:"...divizia 76, comandată de generalul Elstermann von Elster, la intrarea spre trecătoarea Bran, între străvechiul castel german de la Bran și satul ungur de păstori, Moeciu, fiind în luptă cu părți din divizia a 4-a românească..." Dacă toate afirmațiile din respectivul volum sunt la fel de veridice precum falsa informație că Moeciu era sat ungur, atunci ar trebui să punem la îndoială toată scriitura neamțului. Cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
și atinse ușor corzile cu arcușul. Câteva clipe de concentrare și apoi, închizând ochii, își culcă tandru obrazul pe vioară ca pe o coapsă de femeie. Melodia se ridică blând, ducând cu ea clinuri însorite, miresme de tufișuri și tineri păstori urmăriți de fatalitate. Însuși sufletul Carpaților, sublimat de poezia populară, suia pe scara tristeții, căutând sprijin la stelele încă invizibile, și revenea pe pământ pentru desfătările dansului și iubirii. "Balada lui Ciprian", murmură locotenentul, cucerit sincer de interpretarea învățătorului, când
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
bani oarecare? Oare de moșii? Ba nu nicidecum. Ci de o comoară neprețuită, de un odor ca acela, de carele toată lumea nu-i era vrednică, de luminătorul [f. 34] nostru cel strălucit și, în scurt, de preamilostivul și bunul părinte, păstorul și dupre Dumnezeu povățuitorul.” <footnote Dascălul Isaac, originar se pare chiar din părțile Neamțului, a fost un ucenic apropiat al Starețului Paisie, prieten și secretar al acestuia. Cuvântul său solemn rostit la înmormântarea lui Paisie Velicikovski s-a păstrat în
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
Petru Velicikovski are de la foarte fragedă vârstă revelația faptului că toată învățătura creștină este rezumată în porunca iubirii și de aceea, în vremea când era elev, face jurământul teribil în biserică de A NU JUDECA NICICÂND PE NIMENI. Mai târziu, păstor de suflete fiind va reveni mereu la acest episod, pe care nu va înceta a-l considera drumul cel mai scurt spre mântuire, și pe care îl va relata și în Autobiografia sa, scrisă spre apusul vieții: „Am înțeles mai
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
o încercare nereușită de a se stabili la schitul Vărzărești din Muntenia, Paisie se instalează împreună cu toată obștea sa, la mănăstirea Dragomirna, în nordul Moldovei. Suntem în 1763. Din acest moment și până la moarte, Paisie va fi stareț de mănăstire, păstor de suflete și cărturar neobosit. În foarte scurt timp, organizează la Dragomirna o obște de tip athonit, având drept scop principal progresul monahilor pe calea înduhovnicirii, prin asceză, comuniune în Sfânta Liturghie și, mai cu seamă, prin rostirea neîntreruptă a
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
până la moarte același sfătuitor modest al ucenicilor și primul slujitor al tuturor. Deși aproape orb, încearcă să corecteze din traducerile sale până în ultima clipă a vieții sale. Hirotonește cât mai mulți preoți în interiorul obștii pentru a nu lăsa turma fără păstori învățați. Apoi, după doar o săptămână de boală, în prima zi din postul Crăciunului din anul 1794, miercuri, 15 noiembrie, moare așa cum a trăit: înconjurat de cărți și de ucenici. Mormântul său, aflat în partea dreaptă a naosului Bisericii Mari
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
confirmată și de Canonizarea sa de către Biserica Ortodoxă Rusă, în 1988 (cu ocazia celebrării a o mie de ani de creștinism rus) și de către Biserica Ortodoxă Română, în 1992. El este considerat un inegalabil trăitor și reînnoitor al isihasmului, un păstor de vocație, un traducător aflat sub har, care a sfărâmat bariere lingvistice pentru atâtea scrieri patristice. Prea puțin însă, este semnalat ca model uman, un model uman de desăvârșire. Visat de el, încă din adolescență, acest model a fost întrupat
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
baioneta austriacă au devenit de nevoie destine de pelerin, de pribeag în calea furtunii. Printre peregrinii veacului avea să se numere și un om rămas în istorie ca un monah desăvârșit, un mare erudit, traducător de mare înzestrare, povățuitor și păstor de suflete, dar mai cu seamă ca un model de personalitate umană șlefuită prin efort propriu și purtătoare a unui mesaj universal, trimis întregii umanități și tuturor timpurilor: mesajul iubirii pentru Oameni. O VIAȚĂ ÎN CALEA URGIEI Născut la Poltava
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
cu Dumnezeu. Fascinat de povestirile acestora despre Sfântul Munte Athos, va părăsi și Muntenia, în 1746, pentru a se îndrepta spre Athos. Aici la Sfântul Munte, va petrece șaptesprezece ani de viață, de căutări, de formare a sa ca monah, păstor de suflete și lingvist, și se va face pregătirea în mintea și sufletul său pentru marea sa operă de mai târziu. Va învăța greacă bizantină, va descoperi texte ale tradiției patristice în bibliotecile mănăstirilor athonite și va deveni călugăr cu
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
Ed. Deisis, Sibiu, 2002, p.88. footnote> ca o înbărbătare a sufletelor tinere în fața ispitelor de tot felul, pentru dobândirea înțelegerii și înțelepciunii. Textul dobândește în felul acesta și o funcție testamentară declarată. Tonul este smerit, de părinte duhovnicesc și păstor, care deși a căutat toată viața nu a aflat rețeta sigură a trăirii în liniște și a mântuirii. Expresia scurtă, limpede, complet dezambiguizată printr-o declarare de motivație și mijloc fără echivoc, culminează cu o caracterizare binomică a propriului fel
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
sferă de acțiune, plănuiește, concepe, își creează propria lume. În finalul acestui demers, așa cum știm din istorie și din biografiile complete ce i-au fost dedicate lui Paisie Velicikovski de către ucenicii săi, starețul Paisie a pășit singur în imaginea de păstor creată de sufletul său în tinerețe, devenind un pedagog de excepție, un sensibil îndrumător spiritual și un model de desăvârșire pentru aproape o mie de ucenici care i-au fost contemporani (opt sute trăitori la Neamț și două sute la Secu) și
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
fidelă păstrătoare a ideilor lui PAISIE VELICIKOVSKI și principalul difuzor al traducerilor și învățăturilor acestuia. Sfântul pelerin născut în Poltava, în 1722 (cu un veac înaintea lui Tolstoi), școlit în Kiev, înduhovnicit între isihaștii din Muntenia, devenit ieromonah, stareț și păstor de suflete la Athos, retras apoi în mănăstirile din Moldova pentru desăvârșirea operei sale uriașe de traducere din greacă în slavonă, a textelor patristice și mai cu seamă a Filocaliei, rămăsese în memoria recentă a Bisericii, ca un chip de
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
înțelegere și tolerant pe ceilalți, dar să receptezi și vocea-ți venită din adâncuri... 2 În mare parte, cartea a devenit azi un fel de obiect aproape inutil, ca o pășune cu iarbă verde și grasă de pe care cam lipsesc păstorii și oile. În uzul curent, lectura și toată teoria ei, fie și într-o interpretare de erudiție concentrată, n-ar fi decât un exercițiu inoperant, un ceva aproape nefolositor intelectului din moment ce fizicul se transformă ușor, ușor într-un corp debil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
mai luptăm împotriva doceților ori a arienilor din primele secole ale creștinismului, ci împotriva oamenilor de astăzi, împotriva mentalității și a prejudecăților lor. Deci, va fi foarte bine dacă vom cunoaște erorile anticilor și combaterea ideilor lor, dar vom fi păstori foarte răi de suflete dacă am ignora ceea ce murmură astăzi muncitorii prin ateliere, ori se insinuează prin orice formă de tipăritură, ziar, revistă, carte, broșură, foaie volantă, sau chiar și afișe de pe ziduri“. 48. A venit timpul să ne eliberăm
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
în fiecare pagină: «Eu sunt Învierea și Viața» (In 11,25). «Eu sunt Calea, Adevărul și Viața» (In 14,6). Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine» (In 14,6). «Eu sunt Lumina lumii» (In 8,12). «Eu sunt Păstorul cel bun» (In 10,11). «Eu sunt Poarta oilor» (In 10,7). Dacă îi este sete cuiva, să vină la Mine» (In 10,7). «Unul este Învățătorul vostru: Cristos» (Mt 23,10). «Veniți la Mine, toți cei osteniți și împovărați
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
de Roma, părea o pregătire la calificativul de creștin romano-catolic, care s-ar fi extins fără nici o deosebire la toți ucenicii lui Cristos din lumea întreagă, adunați în unitate în Biserica Sa. «Ca să fie o singură turmă și un singur Păstor» (In 10,16). 68. O unitate frântă ce trebuie refăcută Așa au fost rânduite lucrurile din partea Bisericii încă de la început. De atunci, cele două brațe ale Crucii au chemat cu insistență toate popoarele despărțite și împrăștiate, de la Răsărit și de la
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
nici bărbat și nici femeie: voi toți sunteți una în Cristos Isus» (Gal 3,28). «Dimpotrivă, cel care se unește cu Domnul este un singur duh cu El» (1Cor 6,17); «și va fi o singură turmă și un singur Păstor» (In 10,16). În ultimele cuvinte adresate Tatălui, în ajunul pătimirii Sale, limbajul unității asumă o formă foarte mișcătoare: «Nu Mă rog numai pentru ei (Apostoli), ci și pentru cei care vor crede în Mine, prin cuvântul lor, ca toți
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
aștepte ceasuri, zile Întregi, fie că erau de viță nobilă sau oameni de rând. Auzind toată povestea, bătrânul duce trimise după el. Eremitul răspunse Încruntat, scărmănându-și barba cu degetele lui scheletice, că nu-și poate lăsa sărmanele oițe fără păstor. Cine voia să-l vadă, să se ostenească până la el. Răspunsul Îi fu repetat stăpânului cu frică mare și cu multe cuvinte ocolite, căci furiile lui loveau ca trăsnetul. Spre mirarea tuturor, Bertold ridică din umeri și se aruncă În
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
divin prin care îți manifești mila față de oameni? E adevărat că ai fost răstignit pe cruce, e adevărat că ai suferit, dar ne-ai lăsat să înțelegem că, odată cu moartea Ta, ne-au fost iertate păcatele! Nu? Zici: Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun își pune sufletul pentru oile sale. (Ioan 10:11) Ești iubitor și plin de compasiune pentru noi, "oile" Tale? Oare chiar așa să fie? Cu lacrimi fierbinți m-am rugat Ție. O noapte întreagă am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
îți manifești mila față de oameni? E adevărat că ai fost răstignit pe cruce, e adevărat că ai suferit, dar ne-ai lăsat să înțelegem că, odată cu moartea Ta, ne-au fost iertate păcatele! Nu? Zici: Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun își pune sufletul pentru oile sale. (Ioan 10:11) Ești iubitor și plin de compasiune pentru noi, "oile" Tale? Oare chiar așa să fie? Cu lacrimi fierbinți m-am rugat Ție. O noapte întreagă am stat în genunchi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Fâlfâind prelung stiharul Moartea face inventarul Celora aduși cu carul; Zvârliți noaptea, fără lună În gropelinița comună... Nici prohod, Nici lumânare... Nici vorbă de-mbărbătare Pentru cei care-au rămas Turmă fără de pripas Rătăcind în drumul lor Lipsiți de Bunul Păstor. Hâda colții și-i rânjește Satul plânge și jelește Murmurând cu suflet greu: Oare-a murit Dumnezeu?... Deșteaptă-Te, pentru ce dormi Doamne? Scoală-Te și nu ne lepăda până la sfârșit. Pentru ce întorci fața Ta? Uiți de sărăcia noastră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]