3,306 matches
-
în Londra în timpul "Marii Duhori", un episod major al poluării, în timpul căruia Londra a trecut printr-o căldură înăbușitoare datorată unui fenomen de inversiune meteorologică (comparabil cu smogul din decembrie 1952). Oliphant o întâlnește pe Sybil Gerard într-o cafenea pariziană și îi dezvăluie că îi cunoaște adevărata identitate, pe care se angajează să o țină secretă cu condiția ca ea să-i furnizeze informații compromițătoare la adresa lui Charles Egremont, care devenise un obstacol în calea ambițiilor strategice și politice ale lorzilor
Machina diferențială () [Corola-website/Science/324702_a_326031]
-
care a absolvit-o în anul 1913. Mobilizat în Primului Război Mondial cu gradul de locotenent, a fost sculptor de front pe lîngă Marele Cartier General. După terminarea războiului a plecat la Paris pentru a studia la sub conducerea lui . Absolvind studiile pariziene în 1919, plecă în Italia, la Florența, pentru a se perfecționa în mulaj și turnarea bronzului. Se reîntoarce la Paris între 1925-1927 ca membru al Școlii Române de la Fontenay-aux-Roses și lucrează în preajma lui la . La întoarcerea în România Richard Hette
Richard Hette () [Corola-website/Science/326309_a_327638]
-
Cele 100 de cărți ale secolului (în ) este un clasament al cărților considerate a fi cele mai bune 100 din secolul al XX-lea, realizat în primăvara anului 1999 în urma unui sondaj organizat de societatea franceză Fnac și ziarul parizian "Le Monde". Pornind de la o listă de 200 titluri creată de librari și jurnaliști, 17.000 de francezi au votat răspunzând la întrebarea, " Ce cărți v-au rămas în memorie?" (în ). Lista titlurilor alese amestecă marile romane cu volumele de
Cele 100 de cărți ale secolului după Le Monde () [Corola-website/Science/322134_a_323463]
-
cu tenorul italian Enrico Caruso. Soprana moare la data de 27 septembrie 1919 în castelul Craig-y-Nos, iar presa din Spania dedică decesului ei știri laconice. În conformitate cu propriile dorințe, artista care era numită „Prima Donna Assoluta” a fost înmormântată în cimitirul parizian Père-Lachaise lângă bunul său prieten Gioachino Rossini. Vocea Adelinei Patti prezenta mult interes pentru critică datorită ambitusului impresionant, dar și a flexibilității și purității tonului său. Profilul vocal al interpretei se încadrează în categoria sopranelor de coloratură, în copilărie presa
Adelina Patti () [Corola-website/Science/322272_a_323601]
-
conduitei funcționarilor publici la o cenzură riguroasă a tribunalului opiniei publice”, și mai ales „denunțarea legilor rele și căutarea mijloacelor pentru a obține revocarea lor”. Admiterea la ședințe a publicului, la 12 octombrie 1791, a supus clubul la presiunea activiștilor parizieni din tribune. Celor trei comitete existente (de corespondență, de admitere și de prezentare) li s-a adăugat un comitet de raportare și unul de supraveghere, dar comitetul de corespondență și-a păstrat rolul strategic și a regrupat liderii: Pétion, Brissot
Clubul Iacobinilor () [Corola-website/Science/322248_a_323577]
-
lor, fiecare întrecându-se în furie patriotică, făceau societatea (oricât de disciplinată ar fi părut) foarte greu de controlat manier. Ea depășea adesea măsura în multe situații.” Clubul a devenit mai mult un club de militanți decât de deputați. Efectivele pariziene erau atunci de ordinul miilor, dintre care 205 de deputați în Convenția Națională în octombrie 1792, repartizați între: 38 girondini, 129 montagnarzi și 38 de deputați moderați din "marais". Până în zilele de 31 mai - 2 iunie 1793, clubul a fost
Clubul Iacobinilor () [Corola-website/Science/322248_a_323577]
-
ce-ți dorește și că numai Ștrumpfița (Katy Perry/Andreea Bibiri), poate să-i transforme prin magie pe obraznici în ștrumpfi adevărați, Gargamel o răpește pe Ștrumpfiță și o duce în capitala Franței,Paris, unde, datorită adorației a milioane de parizieni, el dobândise reputația de cel mai mare vrăjitor, și unde obrăznicăturile o vor învăța pe ștrumpfiță să fie una de-a lor. Acolo, cu ajutorul esenței magice de ștrumpfi, Gargamel speră să poată utiliza Turnul Eiffel pe post de antentă- generator
Ștrumpfii 2 () [Corola-website/Science/329778_a_331107]
-
a fost intepretată de Szigeti, ci de Richard Burgin, maestrul de concert al Orchestrei Simfonice din Boston, pe 24 aprilie 1925, din nou sub bagheta lui Koussevitzki. Un alt aspect care a contribuit la eșecul lucrării a fost gustul publicului parizian. Spectatorii, în special cei care veneau la concertele lui Koussevitzki, doreau lucrări moderne și puțin șocante. În vreme ce publicul a primit cu căldură lucrări disonante precum baletul "Bufonul" sau "Suita scită", primul concert pentru vioară era prea Romantic pentru gusturile lor
Concertul pentru vioară nr. 1 (Prokofiev) () [Corola-website/Science/329946_a_331275]
-
lucrări disonante precum baletul "Bufonul" sau "Suita scită", primul concert pentru vioară era prea Romantic pentru gusturile lor. Compozitorul Georges Auric chiar a numit lucrarea "Mendelssohniană". Premiera sovietică merită menționată deoarece a avut loc la doar trei zile după premiera pariziană interpretată de Nathan Milstein și Vladimir Horowitz (ambii în vârstă de 19 ani). Horrowitz a interpretat partea orchestrală la pian. Mai târziu Milstein a scris în memoriile sale, "Din Rusia spre Vest", " Cred că dacă ai un pianist mare precum
Concertul pentru vioară nr. 1 (Prokofiev) () [Corola-website/Science/329946_a_331275]
-
membru fondator al "Uniunii Artiștilor și Compozitorilor" (în limba polonă, "Związek Artystów i Kompozytorów Scenicznych - ZaiKS"). În 1939 a emigrat în Franța, prin România și Italia. Se întâlnea cu Jan Lechoń, Antoni Słonimskim, Kazimierz Wierzyński și Mieczysław Grydzewski în cafeneaua pariziană "Café de la Régence". Odată cu apropierea capitulării Franței în 1940, Tuwim, împreună cu Lechoń, pleacă spre Lisabona și ulterior spre Rio de Janeiro, unde li se alătură și Kazimierz Wierzyński. Împreună au plecat în New York, unde Tuwim a locuit pentru aproape cinci
Julian Tuwim () [Corola-website/Science/328102_a_329431]
-
Ray a revoluționat artă fotografică. În 1929 a început Mân Ray o nouă relație de dragoste și de colaborare artistică cu fotografa Lee Miller. Au intrat în istorie portretele fotografice pe care le-a făcut multora din celebritățile vieții culturale pariziene, inclusiv din mediul străinilor atrași că el însuși de farmecul Orașului Luminilor:James Joyce, Gertrude Stein, Salvador Dali,Bridget Bate Tichenor, Jean Cocteau, Antonin Artaud etc A contribuit și la cunoașterea creațiilor lui Eugène Atget, pe care le-a revelat
Man Ray () [Corola-website/Science/328327_a_329656]
-
furtunoasă de toamnă din anul 18..., la etajul trei al imobilului de la numărul 33 din Strada Dunôt, cartierul St. Germain, Paris. În timp ce Auguste Dupin și naratorul fumau și meditau la cele petrecute anterior, în încăpere intră domnul G., prefectul poliției pariziene. Motivul unei vizite atât de târzii era faptul că un ministru, D., furase din budoarul unei femei nenumite o scrisoare ce aparținea unei membre a familiei regale, pe care intenționa să o șantajeze. Acea scrisoare ce conținea informații compromițătoare putea
Scrisoarea furată () [Corola-website/Science/327198_a_328527]
-
celui de-al doilea război mondial. Influențat deopotrivă de realismul literar precum și de naturalismul din teatru, dar și de cel literar, "chanson réaliste" a reflectat în perioada sa inițială, care a fost accesibilă doar celor săraci, fiind muzică clasei muncitoare pariziene, perspectiva asupra lumii a celor neprivilegiați, prezentată într-o formă tranșant de realistă, uneori chiar seaca și cinica, dar nu lipsită de calde sentimente umane. Ulterior, datorată în special talentului extraordinar al celebrei șansonetiste Édith Piaf, "Chanson réaliste" pătrunde în
Chanson réaliste () [Corola-website/Science/327286_a_328615]
-
prezentată într-o formă tranșant de realistă, uneori chiar seaca și cinica, dar nu lipsită de calde sentimente umane. Ulterior, datorată în special talentului extraordinar al celebrei șansonetiste Édith Piaf, "Chanson réaliste" pătrunde în alte sfere de audiență ale publicului parizian și apoi cel francez, așa cum ar fi intelectualii interbelici, si apoi cei postbelici, clasa avută interbelică, respectiv întreaga audiență franceză a anilor târzii 1940 și a anilor 1950. În această perioadă medie și respectiv târzie, la mariajul inițial realism-naturalism se
Chanson réaliste () [Corola-website/Science/327286_a_328615]
-
fost convenționalist, regicid și prieten al lui David, inițiază cu Talleyrand, ministrul afacerilor externe, întoarcerea la o tradiție moștenită de la Vechiul Regim: obiceiul cadourilor diplomatice. Primul Consul îi oferă regelui pistoale fabricate în manufactura de la Versailles, rochii ale marilor croitori parizieni și bijuterii pentru regină și, de asemenea, o armură superbă pentru influentul prinț Manuel Godoy. La rândul său, Carol al IV-lea îi oferă lui Napoleon șaisprezece cai de rasă spaniolă din grajdurile sale regale, portretul său și cel al
Bonaparte traversând Marele Saint Bernard () [Corola-website/Science/327373_a_328702]
-
o soluție fierbinte de acid acetic și oxid de arsen (III) sau prin reacția acetatului de cupru (ÎI) cu oxid de arsen (III). Numele substanței derivă de la utilizarea ei în trecut că și agent de exterminare a șobolanilor din canalizările pariziene A fost de asemenea folosit, atât în America cât și în alte zone că insecticid pentru livezi, ca cele de meri, în jurul anului 1900, în amestec cu lead arsenate. Se spune că acest amestec toxic "a ars copacii și iarbă
Verde de Paris () [Corola-website/Science/330587_a_331916]
-
scop principal mărirea averii sale și obținerea de titluri care să-l facă să devină un gentilom, pe locul doi era grandoarea regelui și a statului, iar pe locul trei coborârea mai marilor regatului". Este cert că îi ura pe parizieni care îi jefuiseră casa în 1616: "dacă ei nu mă iubesc, vor învăța să se teamă de mine", spune în februarie 1617, când a împânzit orașul cu furci. Originile sale, puterea și bogățiile acumulate, faptul că s-a înconjurat de
Concino Concini () [Corola-website/Science/330761_a_332090]
-
împușcat de baronul de Vitry, Nicolas de L'Hospital, căpitanul gărzilor regale, în 24 aprilie 1617, în curtea Luvrului. Ludovic al XIII-lea a mulțumit călduros: "mulțumesc mult, din acest moment eu sunt regele". Dar omicidul nu a potolit ura parizienilor: un grup de fanatici au exhumat corpul lui Concini de la biserica Saint-Germain-l'Auxerrois, unde fusese îngropat cu o zi înainte, l-au târât pe străzile Parisului, l-au atârnat de picioare pe Pont Neuf, apoi au făcut corpul bucăți, i-
Concino Concini () [Corola-website/Science/330761_a_332090]
-
unde, în vestitul "Empire", se va întâlni cu George Enescu, iar peste câteva zile cu Fritz Kreisler, ale cărui compoziții pentru vioară figurau în repertoriul său. Urmează lunile petrecute la Paris cu un contract la "Ambassadeur", cel mai mare restaurant parizian, unde „Ciocârlia” fascinează un public cosmopolit. Aici se întâlnește cu vestitul muzician și violonist Jascha Heifetz, care îi cere permisiunea să transcrie „Hora staccato” ca piesă de concert, pe care o va executa pentru prima dată în această formă cu
Grigoraș Dinicu () [Corola-website/Science/330041_a_331370]
-
fost "Harmonice Musices Odhecaton", o colecție de nouăzeci și șase de cântece compuse mulți compozitori, publicată în Veneția în 1501 de către Ottaviano Petrucci. Începând cu mijlocul anului 1520, Claudin de Sermisy și Clément Janequin au fost compozitorii așa-numitelor cântece pariziene. Multe dintre aceste opere pariziene au fost publicate de către Pierre Attaingnant. Compozitori ai generației lor, precum și compozitori de mai târziu, cum ar fi Orlando de Lassus, au fost influențați de Madrigalul italian. În timpul secolului al 17-lea, air de cour
Chanson () [Corola-website/Science/330079_a_331408]
-
colecție de nouăzeci și șase de cântece compuse mulți compozitori, publicată în Veneția în 1501 de către Ottaviano Petrucci. Începând cu mijlocul anului 1520, Claudin de Sermisy și Clément Janequin au fost compozitorii așa-numitelor cântece pariziene. Multe dintre aceste opere pariziene au fost publicate de către Pierre Attaingnant. Compozitori ai generației lor, precum și compozitori de mai târziu, cum ar fi Orlando de Lassus, au fost influențați de Madrigalul italian. În timpul secolului al 17-lea, air de cour, Chanson pour Boire și alte
Chanson () [Corola-website/Science/330079_a_331408]
-
Mirea și Camil Ressu. Până în anul al III-lea a urmat în paralel și secția de sculptură, avându-l ca profesor la modelaj pe Dimitrie Paciurea. Pentru Gheorghe Naum a fost hotărâtoare întâlnirea cu două personalități modelate în atmosfera artistică pariziană: Camil Ressu, profesor din ultimii ani de studiu, și Ion Theodorescu-Sion. În anul 1928, Gheorghe Naum, a expus la Salonul pentru desen și gravură iar, în luna noiembrie 1929, a vernisat prima sa expoziție personală cu 71 de picturi, desene
Gheorghe Naum () [Corola-website/Science/330090_a_331419]
-
și alți artiști s-au instalat în sat, unde au organizat stagii și expoziții. În 1968, Alain Girel a obținut diploma de stat de consilier de educație populară. A refuzat un post de director de casă a tineretului în regiunea pariziană și a hotărât să se consacre în întregime ceramicii și sculpturii. După întâlnirea cu Jeanne Grandpierre, Alain Girel s-a despărțit de soția sa, apoi s-a instalat cu noua sa tovarășă la La Borne din 1974 până în 1981. Din
Alain Girel () [Corola-website/Science/329028_a_330357]
-
se poate găsi muzică trance, techno, muzică house și chiar mai popularul heavy metal. Originea muzicii poloneze poate fi urmărită înapoi în secolul al XIII-lea, când au fost găsite manuscrisele de la Stary Sącz , conținând compoziții polifonice legate de Școala pariziană de la Notre Dame. Alte compoziții timpurii, cum ar fi melodia de Bogurodzica, pot, de asemenea, data din această perioadă. Cu toate acestea, primul compozitor notabil cunoscut este Mikołaj Z Radomia, care a trăit în secolul al XV-lea. Melodia a
Cultura Poloniei () [Corola-website/Science/329115_a_330444]
-
ultima promoție a școlii-atelier a pictorului francez Henri Matisse. Cu ocazia unei expoziții personale pe care o deschide la București în anul 1928, Nina Arbore le aduce acestor maeștrii numeroase elogii. Fiind la Paris, Nina Arbore ia contact cu boema pariziana precum și cu radicalismul și nihilismul avangardei. Cu experiență pe care a câștigat-o se întoarce la București în 1914 și se integrează grupurilor și asociațiunilor avangardiste reprezentate de Victor Brauner, Marcel Iancu, Aurel Jiquidi, Nicolae Tonitza, Milită Petrașcu și Dida
Nina Arbore () [Corola-website/Science/329297_a_330626]