5,205 matches
-
îmi lăsa un gust rânced, cu vârful limbii mi-am uns cerul gurii, era untul de acasă, încercam să amân cât mai mult momentul când aveam să-l înghit. Îmi roteam privirea desenând opturi în aer, pantoful nu mă strângea, pleoapele îmi erau ca de plumb, nu mai puteam ține ochii deschiși. Locuiam la o pensione aflată pe Via Cesare Balbo, nu departe de biserica Santa Maria Maggiore. Stăteam acolo de două luni. Intrarea avea pardoseală de piatră, când pășeai înăuntru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
cu torțe și așa mai departe. Am închis mai întâi un ochi, apoi pe celălalt și priveliștea a sărit încolo și încoace. Vaporul a trecut pe lângă mine greoi, purtat de roțile lui mari cu palete, curentul apei a devenit vijelios, pleoapele mi s-au îngreunat. Deodată, l-am auzit pe tata întrebând: „Unde ai fost azi după-masă?” Prin urmare, știa despre Anna. În asemenea clipe aș fi dorit ca tata să nu înțeleagă nici o boabă italienește. Poate acum trebuia să fug
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
Tata m-a spălat pe cap cu șamponul nemaipomenit pentru păr delicat Johnson. Mi-a spălat cu el și urechile, ceea ce nu prea mi-a plăcut, însă copiii trebuie să aibă urechile curate, ca să audă bine ce spun adulții. Strângeam pleoapele și priveam printre gene. Vedeam crăpăturile din perete, sus, în colțul din stânga, și pata de mucegai. Când tata îmi spăla părul, capul îmi vâjâia. Mi se părea că e o pușculiță pe care cineva o apucase și o scutura tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
de bagaj. Ne-am strâns mâinile pe fereastra vagonului și așa ne-am luat rămas-bun. Apoi a urmat partea cu ouăle și cu bătăturile.” Tata povestea astfel, încât eu vedeam mici imagini colorate, ca în picturile de la muzeu. Pe urmă pleoapele mi-au devenit foarte grele și, când am deschis ochii din nou, l-am văzut iar pe tata, care mă scutura, spunându-mi: „Te-am prevenit aseară. Acum hai, grăbește-te, n-avem timp de pierdut.” AMERICA Aeroportul Fiumicino. Ședeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
mai da din mâini și din picioare, dacă i-aș ascunde o broască în geantă. Așa era Huck. Un tip trăsnit.” Ariana râdea, îi râdeau și ochii. Ciudat, ca să râdă și-a ridicat iar bărbia și a coborât pe jumătate pleoapele ca adineauri, când se străduia să-și aducă aminte poemul. Cum fac femeile din filme, când vor să fie sărutate. Desigur, asta complica întrucâtva lucrurile. Nu poți ști niciodată ce vor ele exact. Să fie sărutate, să râdă, să recite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
Începutul nopții fusese acoperit de nori grei care amenințau cu ploaia, se Însenină și lăsă să apară luna. Putem pleca, spuse ginerele, adresându-se soției, tu conduci catârca. Mama copilului ridică puțin păturica să vadă În ce stare era micuțul. Pleoapele, Închise, erau ca două pete mici palide, chipul, un desen nedeslușit. Femeia scoase un strigăt care străbătu tot spațiul din jur și făcu să tresară În vizuini animalele pădurii, Nu, nu voi fi eu aceea care-l va duce pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
care numai moartea putea s-o distrugă. Nu rămase cenușă. Moartea se Întoarse În pat, Îl Îmbrățișă pe bărbat și, fără să Înțeleagă ce i se Întâmpla, ea care nu dormea niciodată, simți că somnul făcea să-i cadă suav pleoapele. A doua zi nu a murit nimeni. NOTE 1. Joc de cuvinte: În textul original funcția de ministru de interne este redată prin sintagma ministro do interior (ministru al interiorului) (n.t.) 2. Adamastor - gigant, personaj mitic din epopeea Os
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
corp vertebră cu vertebră, cele mai amare amintiri îi freamătă în sânge, fierbând dimpreună cu germenii vestitori ai unei catastrofe, închid ochii, încerc să îmi găsesc echilibrul în punctele transparente, care se înghit unul pe celălalt în întunericul din interiorul pleoapelor. Când le deschid, Udi nu mai este și eu privesc de jur împrejur îngrijorată, cu un sentiment de vinovăție, unde este, l-am abandonat, iar copilul acela, care era, de fapt, o fetiță, mă privește cu ochii ieșiți din orbite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
aici, nu am unde să mă ascund de el, sunt în bătaia puștii unui țintaș orb, care ar putea să mă ucidă din greșeală. Mă întorc deznădăjduită în baie, cada mă îmbie să mă așez înăuntru, îmi privesc iar fața, pleoapele mi s-au umflat deja peste ochii roșii, buzele îmi tremură, nu așa ar fi trebuit să arăt în dimineața aceasta, nu aici ar fi trebuit să ne petrecem dimineața, ci pe terasă, la poalele muntelui Harmon, cu o cafea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
enigmatic, de care pare să depindă totul, da, chiar și din bătăile inimii copilului îți poți da seama despre starea părinților, și mă privește pătrunzător, dintr-odată, cercetându-mi repede chipul, îmi deschide larg ochii și îi privește, îmi ridică pleoapele, îmi împinge limba spre interior, iar în tot acest timp, pe buzele ei frumoase flutură zâmbetul acela misterios, acum că sunt aproape de ele, le pot observa frumusețea, ieri fusese și el la fel de aproape, aproape de mirosul ei, un miros foarte ciudat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
-te, spune ea, încearcă să te calmezi, încearcă să găsești calea spre pacea dinăuntrul tău, nu te mai teme de schimbări, ele ne șlefuiesc, așa cum valurile șlefuiesc pietrele, încearcă, pentru că nu ai altă cale, și iat-o pe Noga ieșind, pleoapele îi sunt umflate, sunt sigură că a plâns în baie, îi urmăresc încordată mișcările greoaie, târâie ghiozdanul, se acoperă cu tricoul uriaș, iar eu îi spun, ca în fiecare dimineață, Noghi, schimbă-ți tricoul, nu poți merge așa, e ridicol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
mici, din cauza ta vor muri, eu îi las jos speriată, strig în urma ei, nu înghit eu poveștile astea pentru copii, merită să trăiești și alături de un bărbat prea bun, nu este o catastrofă atât de mare, ea își pleacă privirile, pleoapele i se zbat, am crezut că vă va fi mai bine fără mine, am crezut că nu vă fac decât rău, pentru că el era un tată minunat. Dar, după ce ea a plecat, el a încetat să mai fie tatăl nostru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
dorm aici cu voi, dar el este cufundat înăuntrul ei, nu mă simte, îmi este greu să îmi imaginez ce face la ora aceasta, pentru că întotdeauna fuseserăm foarte aproape unul de celălalt în momentele acestea, îmi strâng și mai tare pleoapele. Îmi este greu să îl privesc din afară, pot doar să simt tandrețea pe care o emană în clipele de apropiere, o căldură surprinzătoare și prețioasă, asemenea unei raze de soare într-o zi ploioasă, cum face dragoste, încerc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
ea i se deschidea Încetișor, se relaxa, se Înmuia și era ușor de cuprins În brațe. Odgar credea că iubirea face ca lucrurile astea să fie posibile. Ochii i se făceau ca de pește și i se Înroșeau la colțul pleoapei. Ea nu-i suporta atingerea. Puteai vedea asta În ochii lui. Și apoi, Odgar ar fi vrut să fie prieteni ca-ntotdeauna. SĂ se joace-n nisip. SĂ deseneze-n noroi. SĂ facă excursii de-o zi cu barca, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
și o privi un timp dormind - părul era Întins pe pernă, dat la o parte de pe gît și ochii Închiși, ca și buzele, făceau ca fața ei bronzată să fie și mai frumoasă decît atunci cînd era trează. Observă că pleoapele erau mai pale decît restul chipului, Îi privi genele lungi, buzele dulci, calme, ca ale unui copil care doarme, sînii, așa cum se Întrezăreau pe sub cearșaful cu care se-nvelise peste noapte. Nu voia s-o trezească și-i era teamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
excelent care să reducă inflamația ochilor, dar nu am timp pentru asta și, chiar de-aș avea, aș deveni mai ridicolă decât sunt acum dacă aș sta pe o bancă în Clerkenwell Green cu plicuri de ceai de mușețel pe pleoape. Folosesc arma secretă, crema Boot’s Banana Split, pe care m-am bazat din plin în aceste ultime câteva luni. Îmi reamintesc că mai trebuie să cumpăr una. Este cel mai bun remediu pentru pleoape roșii și inflamate pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
de ceai de mușețel pe pleoape. Folosesc arma secretă, crema Boot’s Banana Split, pe care m-am bazat din plin în aceste ultime câteva luni. Îmi reamintesc că mai trebuie să cumpăr una. Este cel mai bun remediu pentru pleoape roșii și inflamate pe care l-am găsit. Pudră discretă de lămâie și o cremă în aceeași nuanță pentru pungile de sub ochi. Suflu s-o încălzesc, iau puțin pe deget și o întind delicatpe zona cu pricina. Nu voi înțelege
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
două săptămâni. Adoram să mă trezesc alături de el - de fapt, e doar un fel de-a spune, deoarece nu mă dădeam niciodată jos din pat așa devreme ca el, la șapte și jumătate, dar îmi plăcea să-l pândesc printre pleoapele grele de somn și să-l văd gol înainte de a-și pune costumul. De asemenea, eram încântată de felul în care ne iubeam în fiecare noapte. Îndeletnicirile domestice îmi erau foarte dragi: îi luam cămășile de la curățătorie, îi cumpăram baghete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
apoi o să mă plâng cât de greu e să stau pe spate și să aștept să-mi vină totul de-a gata. Mă întind pe prosop, ca să nu mai fiu tentată să mănânc, și închid ochii. Soarele îmi bate în pleoape, inundându-mi-le cu aur roșiatic. — Tare aș vrea să merg să înot, zic eu, dar sunt prea plină. Nu-i nimic, mă asigură Jake, a început fluxul. Dacă mai aștepți o oră, vine marea la tine. Apa nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
demonstrezi cum Kant realizase cu adevărat revoluția copernicană a filosofiei moderne și-ți puneai soarta-n joc pe afirmația asta. Belbo, așezat În fața ta, putea să-și privească mâinile așa, deodată, sau să-și ațintească genunchiul, sau să-și lase pleoapele În jos, schițând un surâs etrusc, sau să rămână câteva clipe cu gura căscată, cu ochii În tavan, iar apoi să zică, așa, ușor bâlbâit: „Ei, bineînțeles, Kant ăsta...” Sau, În caz că se angaja ceva mai explicit Într-un atentat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
să te pregătești pentru iad încă de pe pământ. Nu trebuie să spui niciodată deschis ce-ți face plăcere. Din contră, arată-le tuturor cât de înnebunit ești după ceea ce, de fapt, îți face greață. Talpa-Iadului stă la pândă, e cu pleoapa pe tine, sigur bagă la cap ce spui tu. De-aia m-am făcut profesor, ca să nu fiu nevoit să le învăț engleza pe drăcoaice după cutremur. Din reverie mă smulge o voce baritonală, cu un puternic accent franțuzesc: citiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
o carte la tine. Nu e adevărat, uneori am doar reviste. Bene. Rămăsesem la 347. Dezlipesc semnul de carte și citesc: „prin figura țapului revine hircus sacer, animalul simbolic sacru identificat de greci când cu Pan, când cu Dionisos însuși”. Pleoapele cad peste șirul de litere. De după molid apare un țap enorm, negru. De pe spinarea lui, goală, ținându-l de coarnele încolăcite, mă fixează Adelina. Din somn m-a smuls Sabina: îmi penetra nările și urechea stângă cu un fir de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
nu vin la înmormântare? Nu, nu vin, trebuie să mă duc la ore, unde mai pui că urma să recuperăm și cele douăzeci și trei de zile pierdute cu greva. C XXVI Se deșteptă abia când soarele îi bătea pe pleoapele subțiri. Trebuia să fie trecut de zece. Se simțea emo, înnegurat și apăsat de relele lumii. Se îmbrăcă în negru și, intrând în baie, își aranjă bretonul cu mașina de tuns. O fâșie de păr îi cădea peste ochiul drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
dâră de fum groasă, purpurie. O clipă am ezitat, dar ortacii legați la gură m-au încurajat: respinge-o! Am luat-o din voleu, țintind vinclul palatului prezidențial. Însă exact atunci bomba a explodat și mi-am pierdut vederea. Sub pleoape aveam un milion de ace. Am bâjbâit până la grilajul care împrejmuia Grădina Botanică. Acolo m-au luat în primire mamele și fiicele bucureștene. Eram un biet invalid de război. După zece minute de orbire mi-am recăpătat un sfert de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
periindu-și atent abdomenul fumuriu, după care oftează afectat din adâncul plămânilor, concentrându-se pentru a birui o groază recurentă, viscerală, irațională, care-i înțepoșează reflex (pentru a câta oară?!) perii de pe ceafă. În fine, privind prin fanta îngustă a pleoapelor drept înainte, fără să șovăie, își deschide botul, dezvelindu-și dinții ascuțiți, într-un rictus amar: Iar ai venit? O pală toridă, aspră și uscată, de vânt, mătură vizuina. Apoi, vorbele... Frenetice! Glasul entității nevăzute. Vocea pustiului dogoritor. Amețitoare, adâncă
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]