3,246 matches
-
lesne de constatat dâra lăsată de fiecare curent, modă sau etapă istorică în concepțiile exegeților, deoarece „fiecare generație își extrage înțelesurile după propria-i experiență de viață și de moarte”, după cum scria Petru Ursache referindu-se la comentatorii Mioriței. Seria polemică e inaugurată încă în 1854 de către francezul Jules Michelet, un apropiat al pașoptiștilor și unioniștilor români refugiați la Paris care, se știe, a realizat prima traducere într-o limbă străină a Mioriței. Acesta remarcă și acuză, totodată, o prea ușoară
Fatalismul mioritic () [Corola-website/Science/314189_a_315518]
-
bocetul oilor (“ Oile tăte-or zbiera”, “ Oile tăte m-or plînge”). Formula e reluată în ultimele versuri: “Oile cele bălăi / Mândru m-or cânta pe văi; / Oile cele cornute / Mândru m-or cânta pe munte”. Secvența nu a generat niciodată discuții polemice, toată lumea fiind de acord că “bocetul oilor poate fi interpretat ca o substituție a bocetelor obișnuite” , a “lamentațiilor rituale”, strict necesare dintr-o perspectivă a tradiției: “Se știe foarte bine că «bocirea» mortului de către mamă sau de către «surorelele din sat
Motivul măicuței bătrâne în „Miorița” () [Corola-website/Science/314215_a_315544]
-
asupra limitelor moralității luptătorilor în război. În special a atras numeroase polemici nuvela „Hirbet Hiz'e”, care evocă împrejurarile evacuării unui sat arab de către armata israeliană în cursul luptelor din războiul de independență al Israelului din 1948 - 1949, iar articolele polemice care se referă la aceasta au fost tipărite într-o culegere. După 1964 nuvela „Hirbet Hiz'e” a fost inclusă în programa de învățământ în școlile din Israel și ulterior și în programa de bacalaureat. La sfârșitul anilor cincizeci a
S. Izhar () [Corola-website/Science/314260_a_315589]
-
un accent personal inconfundabil ne ofera acum o suită de obiecte, alt aspect al încordării sale cu metalul. Creațiile recente sînt situabile în descendentă suprarealist-dadaistă. La vremea lor, Man Ray, Marcel Duchamp, Kurt Schwiters, Max Ernst confecționaseră, recurgînd la asocieri polemice, obiecte plastice prin care proclamau „metafizica banalității” și elogiul deșeului. Deși fac și ele apel la valențele expresive ale deșeului, obiectele lui se abat însă de la linia inaugurată de promotorii amintitelor direcții prin intenționalitate și printr-o uvrajare atentă care
Florin Ciocâlteu () [Corola-website/Science/314457_a_315786]
-
scriitorului), Ion Minulescu, Caton Theodorian, Ion Agârbiceanu, Ion Luca, Dan Botta etc. Un loc aparte între scrierile comentatorului îl ocupă cartea "Elemente de caragialeologie", abordare modernă privind diagrama receptării, motivele operei (scrisoarea, semidoctismul, personajul care nu apare), dezbaterile nu o dată polemice pe marginea noilor montări ale pieselor (aparținând lui Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Lucian Giurchescu, Alexa Visarion), dar și cariera internațională a dramaturgului ori receptarea sinuoasă pe care a avut-o drama Năpasta etc.
Valentin Silvestru () [Corola-website/Science/322959_a_324288]
-
înainte de publicare. John Milton (scriitor englez) a criticat cu elocvență cenzura și legea de acordare a licențelor (cunoscută sub titlul "Licensing Order of 1643") care era o formă de cenzură apriori utilizată pentru a suprima opiniile potrivnice puterii în pamfletul polemic "Areopagitica: A Speech for the Liberty of Unlicensed Printing (1644)" și a solicitat Parlamentului să suprime sau cenzureze publicațiile ofensive după apariția lor dacă este absolut necesar. Deși abia în 1695 legea cenzurii presei englezesti a fost eliminată, obiecțiile aduse
Libertatea presei () [Corola-website/Science/318899_a_320228]
-
dadaiste alternează cu cele ale noii orientări, ce avea să se numească apoi suprarealism. Sunt două mișcări apropiate, având scriitori comuni, dar alianța nu va dura. În 1922 se produce ruptura și, după doi ani de frământări, căutări și tensiuni polemice, se constituie "grupul suprarealist" (André Breton, Louis Aragon, Phillipe Soupault, Paul Éluard, Bernard Peret etc.). Relativ la geneza suprarealismului, deși unii cercetători autorizați (recent M.Sanouillet) consideră că suprarealismul nu a fost altceva decât forma franceză a dadaismului, André Breton, dimpotrivă
Suprarealism () [Corola-website/Science/297390_a_298719]
-
numeroase alte studii, eseuri, a ținut numeroase conferințe, academice sau radiofonice, a scris mii de cronici literare în zeci de reviste din perioada antebelică, interbelică și după aceea, până în anul morții, în 1965. Scrie romane de tip balzacian (cu intenție polemică evidentă), obiective, la persoana a treia, denumite "dorice", în terminologia lui Nicolae Manolescu din studiul asupra romanului românesc, "Arca lui Noe", începând de obicei cu descrierea decorului caselor, unde are loc acțiunea romanului. "Enigma Otiliei", narează povestea de dragoste nefericită
George Călinescu () [Corola-website/Science/297575_a_298904]
-
sinesteziilor. Este un contemplativ, un visător, care aduce în poezie tema călătoriilor, a evaziunii, motivul boemei și imagini ale peisajului marin. Simbolismul se îmbină în poezia lui cu notele romantice. Proza sa vădește înzestrare picturală, eleganță a stilului și vervă polemică. "„Fantezismul poetului este în bună parte o închinare către feerie, moștenită de la Eminescu, comună epocii și întărită prin anume urmări ale romantismului și parnasianismului din Occident. Puțină, impopulară, proza lui D. Anghel este excepțională și revoluționară. Fără ea nu s-
Dimitrie Anghel () [Corola-website/Science/297599_a_298928]
-
a ataca știința, vezi spre exemplu celebra afacere Sokal. Postmodernismul este folosit și în sens foarte larg desemnând cam toate curentele de gândire de la sfârșitul secolului XX, dar și realitățile sociale și filosofice ale perioadei. Criticii marxiști consideră în mod polemic faptul că postmodernismul este un simptom al “capitalismului târziu” și al declinului instituțiilor și apoi a statului națiune. Alți gânditori afirmă că postmodernitatea e reacția naturală la transmisii mediatice și societate. Abilitatea cunoașterii de a fi copiată la nesfârșit oprește
Postmodernism () [Corola-website/Science/297646_a_298975]
-
secolul XX o perioadă compactă, sau trebuie divizat în alte două epoci distincte? Filosofii postmoderni sunt adesea catalogați drept fiind o lectură dificilă, iar teoria critică a fost adesea ridiculizată pentru sintaxa ei înțepenită și încercările de a combina tonul polemic cu un vast arsenal de termeni nou inventați. Totuși, acuzații similare fuseseră formulate și la adresa operelor din epocile precedente, de la idealismul lui Immanuel Kant, la tomurile voluminoase ale epocii Victoriene, cum ar fi "Nașterea tragediei" a lui Friedrich Nietzsche. Mai
Postmodernism () [Corola-website/Science/297646_a_298975]
-
rolul și raportarea lui Mihail Sebastian la epocă, într-o perioadă din trecutul acestuia care rămăsese în general necunoscută. Studiul a provocat o surpriză redutabilă, reacțiile de uimire și dezamăgire în legătură cu Sebastian alternând cu protestele împotriva autoarei. Până acum, articolele polemice care au urmat în presa culturală ("Dilema", "Observator cultural", "România literară", "Cultura" etc.) nu par a viza foarte limpede fondul sau teza centrală a cărții, ele reproșând totuși concluziile prea aspre, unele erori de apreciere și tonul general părtinitor. Astfel
Mihail Sebastian () [Corola-website/Science/296575_a_297904]
-
l-a tradus în germană, în ședințele "Junimii" de la Titu Maiorescu. Este semnalat adeseori în casă la Maiorescu. În 1 ianuarie, la gazetă, Eminescu este flancat de un director și un comitet redacțional care urmau să-i tempereze avântul său polemic. Reorganizarea redacției este însă inoperantă, fiindcă poetul continuă să scrie în stilul său propriu. În 13 septembrie, în absența poetului, probabil, se citesc „iarăși vecinic frumoasele poezii de Eminescu” în casa lui Maiorescu. În luna ianuarie a anului 1883, Eminescu
Mihai Eminescu () [Corola-website/Science/296567_a_297896]
-
al Academiei, pentru a-l înlocui pe Odobescu care s-a sinucis, dar propunerea sa nu a fost susținută. Tot în 1899, Nicolae Iorga a contribuit pentru prima dată la ziarul bucureștean de limbă franceză "L’Indépendance Roumaine", publicând articole polemice despre activitatea colegilor săi și provocând în consecință un lung scandal. Țintele articolelor erau adesea savanți mai bătrâni care, fiind susținători sau activiști ai Partidului Național Liberal, se opuneau "Junimii" și Partidului Conservator al lui Titu Maiorescu; printre aceștia, mai
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
Petrașcu și, din afara României, lingvistul german Gustav Weigand. Tânărul polemist s-a mutat de la "L'Indépendance Roumaine" la nou formata "România Jună", colaborare întreruptă un timp pentru călătorii în Italia, Olanda și Galiția și Lodomeriei. În 1900, a publicat articolele polemice în "Opinions sincères. La vie intellectuelle des roumains en 1899" („Opinii sincere. Viața intelectuală a românilor în 1899") și "Opinions pérnicieuses d'un mauvais patriote" („Opiniile pernicioase a unui rău patriot”). Activitățile de cercetare s-au concretizat într-o a
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
soarta românilor din Uniunea Sovietică, colaborând cu refugiatul anti-comunist Nichita Smochină. O parte din acestea au fost difuzate la radio, în emisiunea "Sfaturi pe întuneric" (publicată și ca broșură). A mai terminat câteva volume: "Dovezi despre conștiința originii românilor", eseul polemic "Lupta mea contra prostiei", și primele două volume din "Istoria românilor". Nicolae Iorga a fost onorat de inaugurarea Muzeului Bucureștean de Istorie a Lumii de către Carol al II-lea, dat în grija ISSEE-ului. Amenințările cu moartea primite de la Garda
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
fiecare opere literare de forma (piese de teatru, poezie, române, eseuri, lucrări istorice și științifice, pește 21.000 de scrisori și peste două mii de cărți și pamflete). Multe din lucrările sale de proza și idile I au fost scrise că polemici.Voltaire a respins filosofia pesimista și a încercat să orienteze un curs de mijloc în care omul a fost capabil să găsească virtute morală prin rațiune. Cea mai mare lucrare filosofica a lui Voltaire a fost "Dictionnaire philosophique" ( "filozofica dicționar
Voltaire () [Corola-website/Science/296879_a_298208]
-
Ovid Densusianu, membru al Academiei Române, după ce-i propusese candidatura la Academie, își retrage propunerea. De asemenea, întâmpină dezaprobări publice din toate părțile, găsindu-se, iarăși într-un "bellum contra omnes". În anul 1919 își concentrează toate răfuielile într-o broșură polemică "Zacherlina în continuare". În octombrie 1919 a scris "Sonetul puterii", în care își expune crezul său politic. În martie 1920 este pensionat din slujba pe care o deținuse cu largi intermitențe la Comisia Monumentelor Istorice, dar în urma protestului scriitorilor bucureșteni
Alexandru Macedonski () [Corola-website/Science/296854_a_298183]
-
cu publicațiile anilor 1870 - 1910, dincolo de constatarea unui interes care s-a prelungit până la capătul existenței sale, Caragiale a înnobilat genul publicistic. În ianuarie 1893, retras din ziaristică de la sfârșitul anului 1889, Caragiale a înființat revista umoristică "Moftul român", subintitulată polemic "„Revista spiritistă națională, organ pentru răspândirea științelor oculte în Dacia Traiană”". Începând cu numărul 11, revista a devenit ilustrată, publicând caricaturi, iar prin publicarea unora dintre cele mai valoroase schițe caragialești, "Moftul român" s-a dovedit și un organ literar
Ion Luca Caragiale () [Corola-website/Science/297104_a_298433]
-
invocă clemența criticii postume: Subsecretar, apoi secretar de redacție la "Viața românească", aflată sub influența lui Ibrăileanu, Topîrceanu cunoaște și colaborează cu scriitori de frunte, precum Sadoveanu, Gala Galaction, Tudor Arghezi, Mihai Codreanu sau Hortensia Papadat-Bengescu, grupare aflată în luptă polemică cu "sămănătorismul" lui Nicolae Iorga sau cu "modernismul" estetizant și importat de la "Sburătorul" lui Lovinescu. Din această perioadă din ajunul Primului Război Mondial datează parodiile după Ion Minulescu, Nicolae Davidescu - promotori ai "simbolismului" și ai "modernismului" - sau după Dimitrie Bolintineanu și Mircea
George Topîrceanu () [Corola-website/Science/297552_a_298881]
-
în revistele lui N. D. Cocea "Facla" și "Viața Socială", dar și în revista "Cronica" în colaborare cu Gala Galaction; s-a aflat într-o perioadă în care a avut o activitate literară prolifică, scriind versuri, pamflete politice și articole polemice cu care și-a câștigat notorietatea în cercurile teatrale, politice și literare ale vremii. Cocea a contribuit la succesul lui Arghezi, publicând unul din primele poeme ale poetului, "Rugă de seară". În această perioadă, Arghezi a devenit un critic de
Tudor Arghezi () [Corola-website/Science/297548_a_298877]
-
Fiecare poezie poate face parte dintr-un multiplu dialog - confesiune, dintr-o urzeală rapsodică nu doar între felurite creații, arte și creatori, dar și, cu precădere, între istoria personală și istoria colectivă a poporului său, a românității, precum și a lumii. Polemică dacă nu chiar radicală în curajul său de a smulge măștile sub care se ascund bolile sociale ale începutului de mileniu, și în același timp duioasă, îndrăgostită și sensibilă, poeta Eugenia Bulat este în primul rând o conștiință civică, militantă
Eugenia Bulat () [Corola-website/Science/317203_a_318532]
-
împotriva isihaștilor era condusă de Varlaam, un călugăr venit din Calabria; acest spirit neliniștit venise la Constantinopol pentru a se măsura cu luminații științei bizantine, logica sa raționalistă impregnată de Aristotel nu găsise nici un ecou în rândul populației bizantine. Ardoarea polemică a calabrezului era îndreptată contra misticismului călugărilor athoniți, care-i apărea ca rezultatul celei mai grosolane superstiții. Dar el va avea de-a face cu un mare teolog, Grigore Palamas, apărătorul misticii isihaste. Începra o controversă aprinsă: problema metodelor ascetice
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
din secolul al II-lea care au apărat creștinismul în fața autorităților, dar și în fața atacurilor venite dinspre intelectualii păgâni. Mulți dintre ei - cei despre care există informații - s-au convertit la maturitate. Erau oameni educați, capabili să poarte un dialog polemic în termenii filosofiei vremii lor. În secolul al doilea au apărut unele controverse intre creștini și politeiști care au mărit procesul de prigonire. Faptul că creștinii se întâlneau pe întuneric, înainte de ivirea zorilor, sărutându-se pe gură și numindu-se
Istoria creștinismului () [Corola-website/Science/318062_a_319391]
-
avertiza asupra amestecării iudaismului cu creștinismul, la fel ca și alți scriitori. Toate acestea au condus la deciziile luate la Sinodul I Ecumenic, care a fost convocat de Împăratul Constantin cel Mare la Niceea în 325, ca răspuns la controversele polemice viitoare din cadrul comunităților creștine, în cazul de față disputele ariene privind natura Sfintei Treimi. Irineu a fost primul care a susținut că poziția "proto-ortodoxă" era aceeași credință pe care Isus din Nazaret a transmis-o apostolilor și că identitatea apostolilor
Erezie () [Corola-website/Science/318172_a_319501]