3,622 matches
-
e aruncat într-un război îndepărtat, în care tipurile tradiționale de eroism nu au valoare. Poveștile de genul acesta explorează tema eroismului. După cum nota Jane Croft, reacția literară a lui Tolkien referitoare la război diferă de cea a majorității scriitorilor postbelici, prin evitarea ironiei ca metodă de a se distanța de evenimente și folosirea în schimb a mitologiei pentru a prezenta propria experiență. În "Hobbitul" apar similarități cu operele altor scriitori care au înfruntat Primul Război Mondial, inclusiv portretizarea războiului ca
Hobbitul () [Corola-website/Science/302732_a_304061]
-
angajaților acesteia, furnizorilor, clienților și acționarilor care și-au încredințat banii și uneori chiar viața, acestor manageri. Ei trebuie să acționeze potrivit spiritualității nipone orientale. Kazuo Inamori recunoaște rolul și contribuția esențiale ale birocraților (funcționarilor guvernamentali) japonezi la refacerea economică postbelică a Japoniei și la dezvoltarea ei „miraculoasă”, care a plasat-o în poziția de a doua superputere economică a lumii, cu un produs intern brut pe cap de locuitor de 33.000 de dolari americani, cu circa 40 la sută
Kazuo Inamori () [Corola-website/Science/302872_a_304201]
-
internațional de afaceri în care acționează corporațiile nipone. În caz contrar, spune el, în așa-zisa „democrație în stil japonez” se va pierde echilibrul dintre cele trei puteri ale democrației - legislativă, judiciară și executivă - consfințite ca separate în noua constituție postbelică a Japoniei, existând pericolul depărtării de aceste principii de bază ale democrației, după care „Japonia va eșua, eventual, ca societate”. Inamori își formulează opiniile îndrăznețe și criticile la adresa tarelor societăți economice nipone pe baza informațiilor culese direct de la oameni de
Kazuo Inamori () [Corola-website/Science/302872_a_304201]
-
nipone care a ajuns să funcționeze ca o „dictatură birocratică” și fără schimbări substanțiale în structurile și realitățile politice, fără renunțarea la egoismul corporațiilor mari și dereglementarea reglementărilor birocratice în vigoare, există posibilitatea reală ca democrația japoneză, consacrată prin constituția postbelică a Japoniei, să fie în mare pericol. Prin această lucrare, antreprenorul vizionar și omul de afaceri de succes și filantrop, Kazuo Inamori, redefinește imaginea managementului japonez al generațiilor secolului 21 și, așa cum scrie John Naisbitt, autorul lucrării „megatrands”, cartea Pentru
Kazuo Inamori () [Corola-website/Science/302872_a_304201]
-
Sovietică. Mulți dintre acești cetățeni nu fuseseră niciodată cetățeni sovietici. Această acțiune a fost numită trădarea cazacilor sau trădarea secretă! După terminarea războiului, unitățile căzăcești, alături de restul unităților de cavalerie, au fost considerate demodate și au fost desființate. În perioada postbelică, cazacii și urmașii lor au fost considerați doar simpli țărani, iar cei care trăiau în republicile autonome ale minorităților au părăsit aceste regiuni, migrând către regiunile cu majoritate rusească. În perioada perestroicăi gorbacioviste, mulți urmași ai cazacilor au devenit susținători
Cazaci () [Corola-website/Science/303250_a_304579]
-
care a trebuit să meargă în exil în perioada 1940-1945, din cauza ocupației germane a Norvegiei. După o scurtă guvernare de uniune națională ca urmare a capitulării germane în 1945, Partidul Muncitoresc a câștigat majoritatea locurilor în Parlament în primele alegeri postbelice din 1945. Norvegia a fost condusă de guverne ale Partidului Muncitoresc în perioada 1945-1981, cu excepția a trei perioade (1963, 1965-1971, și 1972-1973). Partidul Muncitoresc a deținut majoritatea în Storting între 1945-1961. De atunci, niciun partid nu a format singur un
Politica Norvegiei () [Corola-website/Science/303266_a_304595]
-
autori să fie menționați în vreun fel, numele acestora din urmă fiind de mult uitate în lumea academică. Unii dintre condamnații din șarașka, ingineri și cercetători excepționali, eliberați din detenție în timpul celui de-al doilea război mondial sau în perioada postbelică, și-au clădit cariere remarcabile în libertate și au ajuns cunoscuți în întreaga lume. În 1934, Leonid Ramzin și alți ingineri condamnați în urma așa numitului "proces al Partidului Industrial" au fost adunați într-un birou special de proiectare aflat sub
Șarașka () [Corola-website/Science/303378_a_304707]
-
rămas blocat în ultimii ani ai președinției Truman. În politica internă, legile promovate de Truman s-au confruntat adesea cu opoziția unui congres controlat de republicani, dar administrația sa a reușit să îndrume economia americană printr-o perioadă de recesiune postbelică și a început integrarea rasială a armatei. Corupția administrației Truman, care a fost pusă în legătură cu anumiți membri ai și ai staffului de la Casa Albă, a fost o temă centrală a , în care Adlai Stevenson, succesorul lui Truman la candidatura democrată
Harry S. Truman () [Corola-website/Science/302331_a_303660]
-
mult pentru un plan de tranziție la producția de bunuri pe timp de pace cu evitarea în același timp a șomajului masiv în rândurile veteranilor de război. Nu exista un consens în rândul oficialilor guvernamentali privind cursul economic al Statelor Unite postbelice. Mai mult, Roosevelt nu dăduse atenție Congresului în ultimii săi ani, iar Truman trebuia să colaboreze cu un organism în care o combinație de republicani și democrați conservatori din Sud formau un bloc foarte puternic. Președintele s-a confruntat cu
Harry S. Truman () [Corola-website/Science/302331_a_303660]
-
aceste prețuri scăzute artificial: fermierii au refuzat cu lunile să vândă cereale în 1945 și 1946 până când prețurile nu au crescut semnificativ, chiar dacă nevoia de cereale era una stringentă, nu doar pentru utilizarea internă, ci și pentru a opri foametea postbelică din Europa. Deși agitațiile muncitorești au fost reduse după încetarea grevei feroviare, ele au persistat de-a lungul președinției lui Truman. Ratingul președintelui a scăzut de la 82% în sondajele din ianuarie 1946 până la 52% în iunie. Această nemulțumire față de politicile
Harry S. Truman () [Corola-website/Science/302331_a_303660]
-
-i vadă pe sovietici ca puși pe dominație mondială. Deși nu considera că are expertiză personală în probleme externe, Truman a câștigat suport bipartizan atât pentru , care formaliza o politică de și Planul Marshall, care avea ca scop reconstrucția Europei postbelice. Pentru a convinge Congresul să cheltuiască sumele mari necesare repornirii muribundei economii europene, Truman a utilizat un argument ideologic, susținând că în zonele cu economii slabe înflorește comunismul. Ca parte a strategiei americane din Războiul Rece, Truman a promulgat și
Harry S. Truman () [Corola-website/Science/302331_a_303660]
-
jos de locul al nouălea, și a fost și pe locul al cincilea într-un sondaj "C-SPAN" din 2009. Căderea Uniunii Sovietice în 1991 i-a făcut pe susținătorii lui Truman să ceară reevaluarea deciziilor lui Truman din perioada postbelică. Conform biografului lui Truman, Robert Dallek, „contribuția sa la victoria în Războiul Rece fără un conflict nuclear devastator l-a ridicat la statura de mare sau aproape mare președinte.” Publicarea în 1992 a biografiei favorabile scrise de David McCullough a
Harry S. Truman () [Corola-website/Science/302331_a_303660]
-
o formă subiectivă(care are ca scop manipularea opiniei publice), și o formă obiectivă(care dorește simpla informare a persoanelor). Comunicarea în masă este o parte integrantă a mass-mediei, concept relativ nou, care s-a dezvoltat în special în perioada postbelică, ca o consecință directă a apariției noilor forme de transmitere a informațiilor, fie prin unde radiofonice, fie prin imagini pe micul ecran. Comunicarea în masă studiază modul în care indivizii și entitățile transmit informația prin intermediul mass-media către un număr mare
Comunicare () [Corola-website/Science/302946_a_304275]
-
războiul cu economia intactă, ba mai mult, puternic întărită, au fost Statele Unite ale Americii. Așa cum s-a spus mai sus, sovieticii au suferit cele mai grele pierderi în timpul războiului, ceea ce poate explica, cel puțin parțial, purtarea Uniunii Sovietice în perioada postbelică. Uniunea Sovietică a continuat să ocupe și să domine Europa Răsăriteană ca pe o "zonă tampon", care să protejeze Rusia de o eventuală invazie dinspre vest. Rusia a fost invadată de trei ori în cei 150 de ani de până la
Istoria Uniunii Sovietice (1927-1953) () [Corola-website/Science/299472_a_300801]
-
erau în conformitate cu mai vechile politici țariste. După cucerirea teritoriilor Poloniei interbelice, care nu fuseseră mai înainte cucerite militar (vezi și Războiul polono-sovietic), după ocuparea Statelor baltice, (vezi Pactul Molotov-Ribbentrop), Uniunea Sovietică a refuzat să cedeze ceva din acestea în cadrul aranjamente postbelice. Mai mult, țara s-a extins în teritoriile din Prusia Răsăriteană (Oblastul Kaliningrad), în Transcarpatia și Bucovina, (incorporate în RSS Ucrainiană), în Basarabia (proclamată ca RSS Moldovenească), ș.a.m.d. Uniunea Sovietică vedea, din postura de învingătoare în cel de-
Istoria Uniunii Sovietice (1927-1953) () [Corola-website/Science/299472_a_300801]
-
așa cum stă mărturie ocuparea Japoniei de către americani și împărțirea Coreei. Din punct de vedere politic, Ialta a reprezentat o înțelegere care privea împărțirea sferelor de influență, prin care Uniunea Sovietică primea cam o treime și Statele Unite două treimi din lumea postbelică. Uniunea Sovietică a avut posibilitatea să folosească un număr de spioni și de agenți de inflență în Statele Unite, ceea ce i-a oferit un imens avantaj în timpul întâlnirilor cu reprentanții aliaților. Mai mulți consilieri ai președintelui american și membri ai cabinetului
Istoria Uniunii Sovietice (1927-1953) () [Corola-website/Science/299472_a_300801]
-
naționale, care reprezentau două moduri de viață diferite, fiecare dintre ele justificate de trecut. Modelel aflate în conflict erau cele ale autarhiei versus export, ale economiei planificate versus libera inițiativă, ale țărilor care luptau dezvoltare și țările dezvoltate ale epocii postbelice. Chiar și așa, războiul rece nu era în mod evident inevitabil în 1945. În ciuda părerilor diferite despre dezvoltarea viitoare a Europei, Stallin considera că mai degrabă Germania șî Japonia sunt principalele amenințări de viitor pentru Rusia, nu SUA. În acele
Istoria Uniunii Sovietice (1927-1953) () [Corola-website/Science/299472_a_300801]
-
În acele vremuri, tendințele politicii anglo-americane în ceeea ce privește URSS-ul nu păreau neprimejdioase în ochii lui Stalin. Analiști economici, așa cum erau Eugen Varga, susțineau acest punct de vedere, prognozând o criză de supraproducție în țările capitaliste din perioada postbelică, care avea să atingă momentul maxim în o perioada de nouă recesiune în anii 1947-1948. Stalin considera că în scurtă vreme lumea capitalistă își va pierde unitatea, reînviind vechile rivalități asupra coloniilor și asupra comerțului internațional, nemaifiind o amenințare pentru
Istoria Uniunii Sovietice (1927-1953) () [Corola-website/Science/299472_a_300801]
-
în primul război mondial. De aceea, Stalin a presupus că americanii trebuiau să caute parteneriatul cu Rusia pentru a menține același nivel al exporturilor și al cheltuielilor federale. Însă Stalin s-a înșelat. Nu a existat o criză de supraproducție postbelică. Și așa cum anticipase Varga, SUA a menținut în mare un nivel constant al cheltuielilior federale în anii care au urmat, numai că guvernul a găsit alte căi pentru a menține aceste niveluri, acordând subsidii importante sectorului militar și de securitate
Istoria Uniunii Sovietice (1927-1953) () [Corola-website/Science/299472_a_300801]
-
au urmat, numai că guvernul a găsit alte căi pentru a menține aceste niveluri, acordând subsidii importante sectorului militar și de securitate. Statele Unite ale Americii, conduse din aprilie 1945 de președintele Harry S. Truman, erau hotărâte să facă ca lumea postbelică să se deschidă piețele internaționale pentru comerțul liber capitalist, în conformitate cu principiile stabilite de Carta Atlanticului: autodeterminare, acces comercial egal, reconstruirea Europei democratice, capitaliste, astfel încât vechiul continent să reprezinte din nou o axă a politicii mondiale. Franklin D. Roosevelt nu a
Istoria Uniunii Sovietice (1927-1953) () [Corola-website/Science/299472_a_300801]
-
o Europă reconstrită, care avea însă nevoie de o Germanie puternică în centrul continentului. Acestea erau însă lucrurile pe care Uniunea Sovietică voia să le evite, așa că deteriorarea alianțelor din timpul războiului s-a agravat rapid. Viziunea Statelor Unite ale Americii asupra lumii postbelice intra în conflict cu interesele Uniunii Sovietice. Securitatea națională a fost piatra unghiulară a politicii sovietice de la venirea la putere a lui Stalin, când Partidul Comunist al Uniunii Sovietice a adoptat teoria acestuia de "socialism într-o singură țară" și
Istoria Uniunii Sovietice (1927-1953) () [Corola-website/Science/299472_a_300801]
-
în din fosta sferă de influență a Germaniei Naziste: Polonia, România, Ungaria și Bulgaria. În occident însă, aceste mișcări au fost interpretate ca încercări de diseminare ale comunismului, punctul de vedere sovietic fiind văzăt cu deosebit scepticism. Neînțelegerile asupra planurilor postbelice s-au focalizat pentru început pe Europa Centrală și Răsăriteană. După ce a pierdut 20 de milioane de oameni în urma invaziei naziste, Uniunea Sovietică era hotărâtă să distrugă capacitatea germană de a mai purta un alt război prin ținerea țării sub
Istoria Uniunii Sovietice (1927-1953) () [Corola-website/Science/299472_a_300801]
-
hidrogen. La începutul anului 1950, SUA s-a angajat în eforturi de sprijinire a războaielor colonialiste din Indochina, în care Franța care trebuia să facă față rezistenței populare conduse de comuniști. În același timp, SUA au încălcat înțelegerile cu privire la Germania postbelică prin permisiunea de formare a unei armate germane modern utilate. Perioada de după anul 1945 a coincis cu perioada de maximă popularitate a comunismului în Europa și nu numai. Partidele comuniste au câștigat numeroase voturi în alegerile libere din Belgia, Franța
Istoria Uniunii Sovietice (1927-1953) () [Corola-website/Science/299472_a_300801]
-
dominant în privința dezvoltării științelor sociale. Liderul școlii devine Fernand Braudel. Progresul științelor sociale a favorizat alte orientări, dezvoltându-se demografia, statistica, economia, anchetele sociale, sociologia, antropologia și psihanaliza. Fernand Braudel (1902-1985) a fost cel mai mare istoric francez din perioada postbelică. Era fascinat de Mediterana, declarând că "fără îndoială că era din nord". Până în 1930 a fost profesor de istorie la un liceu din Algeria Franceză, iar între 1930-1935 a fost profesor la mai multe licee din Paris. În 1935-1937 a
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
din țară. Este prezent cu articole teoretice în antologia "Competiția continuă. Generația 80 în texte teoretice" (1994) și cu proză în antologia "Generația 80 în proza scurtă", (Editura Paralela 45, 1998) și în secțiunea antologică a volumului "Experimentul literar românesc postbelic" (1998). Este inclus cu poeme în antologiile: "Poezia română actuală", alcătuită de Marin Mincu (1998) și "Romanian Poets of the 80s and 90s", alcătuită de Andrei Bodiu, Romulus Bucur și Georgeta Moarcăs (Editura Paralela 45, 1999). Interviuri
Gheorghe Iova () [Corola-website/Science/298962_a_300291]