3,486 matches
-
de Iad]. Iubire. Moft, invenție lingvistică umană; tertip menit să fardeze instinctele de peșteră; proces ticălos de autosugestie; nume de himeră; evadare din tristețea ta în tristețea altuia; spațiu din care, cu siguranță, vei orbecăi către dezamăgire, pentru că-ți indică poteca sigură către ea [vezi cazul A&Z, cu nimic deosebit de celelalte miliarde de cazuri]; nimic specific unui anumit ins, întâmplare gravidă de banalitate ["Întâmplător, oricine poate iubi", zice Dostoievski]. Trădare. Atitudine specific umană. Animalele nu trădează, ci pleacă [Am observat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
conductele de gaz, peste podul de cărămidă de pe Wimble, peste două terenuri goale, și ar fi constatat că nu se află pe aleea care urcă spre drumul cel nou și spre viluțe, ci la marginea unei păduri ciudate, În fața unei poteci umbroase pe care n-o apucase niciodată și care ducea Dumnezeu știe Încotro. Își luă mâinile de pe umerii ei și spuse, fără s-o atingă: — Cât de dulce ești! Și apoi, cu uimire: — Atât de scumpă! Nu simțise niciodată până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
rostogolește dincolo de coama pădurii, anunțându-și apropiatul apus... Iată-mă-s și la cotitura drumului, unde mă așteaptă stejarul. Vechiul meu prieten din preajma mănăstirii. Până aici ajung adeseori în plimbările mele de seară... Iaca și trunchiul de copac așezat lângă potecă, unde am poposit de atâtea ori cu bătrânul. De aici pornește cărarea ce duce la iazul din vale, malul căruia mi-a fost și sper să-mi fie încă loc potrivit pentru studiile mele privind străvechea cetate a Iașilor... Poteca
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
potecă, unde am poposit de atâtea ori cu bătrânul. De aici pornește cărarea ce duce la iazul din vale, malul căruia mi-a fost și sper să-mi fie încă loc potrivit pentru studiile mele privind străvechea cetate a Iașilor... Poteca aceasta trece pe la poarta grădinii călugărului, care adăpostește multe minunății. În cele din urmă, am ajuns în capătul cărării ce nu se oprește decât în pragul chiliilor, unde voi avea și eu adăpost pentru o vreme... Ajuns aici, inima a
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
nestăpânit făcea să-i tremure genunchii și îl împiedică să respire, isi păstra suficientă luciditate cât să rămână ghemuit, în așteptarea unui nou atac, să-l evite și pe acesta și să o ia la fugă spre poalele dealului, pe poteca îngustă pe care alergase de atâtea ori până atunci. Matahala îl urmă cu un nou răcnet și era surprinzător și descurajant faptul că un om atât de mare și de greu putea să alerge totuși aproape la fel de repede că și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
dreptul spre Punta Rofau, traseră ambarcațiunea pe nisip la mai puțin de cinci sute de metri de casă frumoasei Maiana și își deschiseră drum prin desișul râpei, pana cand zăriră deasupra lor grosul aito care marca punctul de cotitură al potecii. Aici a căzut! exclama Tapú Tetuanúi, arătând spre un bolovan. Și aici sunt urme de sânge. Să căutăm ghioaga. Am aruncat-o pe undeva pe-aici, prin boscheții ăștia. Nu le veni ușor s-o găsească, însă, cănd reușiră, înțeleseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Îi venea să închidă ochii și să rămână acolo, cu fața spre cer, dar bâzâitul unui muscoi îl făcu să-și aducă aminte că peștele stătea în soare. Își schimbă poziția și cufundă padela în apă, îndreptându-se spre capătul potecii. Când sări pe uscat, aruncă peștele în apă și chiar acolo, pe mal, îl despică de sus și până jos și îi aruncă măruntaiele în mlaștină. Încă șiroind, îl atârnă de o creangă înaltă, la umbră, foarte la vedere pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
peștele în apă și chiar acolo, pe mal, îl despică de sus și până jos și îi aruncă măruntaiele în mlaștină. Încă șiroind, îl atârnă de o creangă înaltă, la umbră, foarte la vedere pentru cineva care ar străbate acea potecă presărată cu urme recente. Între atâtea urme, le descoperi lesne pe cele ale lui Kano, cel cu picioarele diforme, purtătorul celei mai lungi sarbacane din tot ținutul. Se urcă în caiac și porni pe drumul de întoarcere. Când intră în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
tot ce știa despre lume, cunoștințe de care ei vor avea nevoie mai târziu ca să se descurce în viață. Geografia era o parte foarte importantă a acestui învățământ și cei mai faimoși războinici și exploratori explicau întruna care erau drumurile, potecile ascunse, râurile, văile și trecătorile de la fiecare punct cardinal al teritoriului yubani. Astfel - repetate până la saturație - băieții vor putea, mai târziu, să străbată aceste drumuri aproape cu ochii închiși, fără să aibă nevoie de călăuză. Și căpetenia sau vraciul le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
grabă, pe râu în jos, prin afluentul larg, de-acum liniștit, negru și limpede, căutând apele albe și murdare ale râului San Pedro. Se odihni de căldura amiezii, cu cele patruzeci de grade la umbră, la vărsarea râului, lângă o potecă cu tapiri, aproape de o familie de capibara care se jucau neliniștiți pe mal, gata să sară în apă, dacă de pe uscat venea jaguarul, gata să alerge în pădure, dacă din apă se apropia caimanul. Și vâsli, în cele din urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
sus trupul ușor. Căpetenia tribului și femeile îl priviră în tăcere. Când ieși cu povara și se îndepărtă, încetară să mai îngâne monoton și se întoarseră la ocupațiile lor, încheind chestiunea. A fost un marș greu, deschizându-și drum pe poteca îngustă, împiedicându-se de rădăcinile pe care nu reușea să le vadă, fiindu-i peste putință să dea de o parte tufișurile, lianele și plantele agățătoare care încercau să-i zgârie fața și se prindeau în părul fetei. Piá continua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
lilieci-vampiri, fără anaconde, șerpi sau caimani. Mâncă alte ouă de broască-țestoasă, și iuca, și banane prăjite, și se scăldă în apa neagră, curată și repede a râului, care îi întări trupul și îl însufleți... Se odihni în căldura amiezii, lângă poteci cu tapiri, aproape de familii de capibara care se jucau neliniștiți pe maluri, gata să sară în apă, dacă de pe uscat venea jaguarul, gata să alerge adânc în pădure, dacă din râu se apropia caimanul. Se înnopta când pătrunse în încâlcitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Lasă, ai să vezi tu cînd mai crești un pic. Adam își pune pardesiul și rîde satisfăcut că a stins litigiul. Aneta Drumeagul se oprea la casa lui Obadă, acolo unde satul de munte își propusese să se oprească. Totuși poteca aceea, care își zicea drum, continua cu un fel de cărare, marcată doar printr-o iarbă mai scofîlcită, semn că pe acolo călca picior de om. Dacă erai curios și continuai plimbarea, atunci, după o perdea de copaci seculari, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
misiunea de a veghea Moldova continuu, de pe vremurile lui Ștefan Vodă. Toate de la Dumnezeu sînt date, a spus Aneta după ce a vărsat și ultima lacrimă din ochii săi minunați. Din cînd în cînd, drumeți mai curajoși atacau muntele pe acea potecă și se opreau la fîntîna lui Gavril să bea puțină apă și chiar vărsau apa minerală din recipientele lor ca s-o înlocuiască cu ceva mai bun. Aneta se bucura mult de acești oaspeți necunoscuți și insista să se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
moarte, am călărit pe Brici, dar Strunga dracului a rămas mereu marea aventură amînată pînă la renunțare. El purta un rucsac uriaș, deasupra rucsacului un copil de trei ani și-n mînă un buchet de floarea reginei. Eu urcam pe poteca largă, marcată, el cobora bezmetic În prăpăstii. Îl strigam dar numele lui se lovea de toate stîncile și se Întorcea Înzecit În urechile mele. Ne-am Întîlnit la apusul soarelui, jos, În fața cabanei, unde grupuri de oameni cu tranzistoare ascultau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
depășesc numărul poeților amintiți. CÎnd tace ore În șir Îmi spun: iar Își retrăiește În gînd scena cu pictorița aceea planturoasă și nesătulă care Începea să tremure de cum intra În mansarda ei, sau plimbarea romantică sub clar de lună pe potecile pustii ale satului dobrogean, cînd ochii negri ai fetei de lîngă el Îi spuneau, ești fratele meu, trebuie să rămîi fratele meu. Ce sărace sînt dialogurile noastre interioare În Închipuirea celor care ne surprind În momentele de absență. Cu cît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
pește numit Plotin cine a spus asta o religie a transei ruptura de percepțiile date prin simțuri de tot ceea ce numim realitate imediată ca pașii ăștia care se țin după mine stînd parcă pe loc lupul pe urmele noastre pe poteca spre Clăbucet și ea care Îl zărise Înaintea mea Împingîndu-mă mereu În spate nespunîndu-mi nimic dreptul ei speranța ei de viață la naștere mai lungă decît a mea ha ha ha cine a rîs isteric lugubru din Întunericul acestei curți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
neatins de suflul Înnoitor al epocii moderne. Ceea ce se vede de la stradă e doar un machiaj perfect adaptat locului și funcției pe care o Îndeplinește, pentru că dacă intri pe ultima poartă, unde se află și cabina portarului, și Înaintezi pe poteca ce duce În interiorul parcului, vei vedea În stînga blocul Înalt ultramodern, destinat secției de neurochirurgie, ctitorită de vestitul profesor Arsene, iar În dreapta Își vor face apariția micile pavilioane anacronice, presărate pe toată suprafața terenului, asemănătoare unor bolnițe mînăstirești, care adăpostesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
revin, m-am întors și m-am îndreptat spre ușă. Infirmeria de Țară era un grup de clădiri - o duzină de structuri pătrate și dreptunghiulare din cărămidă roșie, cu coridoare de legătură. Văzută de sus, semăna probabil cu o organigramă. Poteca dintre clădiri era noroioasă și nisipoasă și tot ce nu era din ciment scotea un clefăit sec sub pașii mei. Tușa Ruth îmi spusese unde să afla Infirmeria și mă simțisem ușurat să aud că era la o distanță de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
răspunsesem c-o să mă simt mai bine după o plimbare. Nu păruse deloc convinsă de asta, dar probabil că hotărâse că nu mă cunoștea destul de bine ca să se opună acestei idei altfel decât tăcând și ridicând din sprâncene a îngrijorare. Poteca ducea spre o verandă plină de frunze moarte. Se intra prin două uși duble, făcute din lemn închis la culoare și genul acela de sticlă vălurită cu plasă de sârmă înăuntru. Am împins ușa din stânga și aceasta s-a deschis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
În vreme ce Orpheus înainta hurducăit, paginile îmbibate se rostogoleau și se curbau pe valuri, iar noi le lăsam în urmă. Rămâneau plutind puțin sub suprafața oceanului, înmuindu-se, luminoase în bătaia soarelui. Dâra de hârtii se întindea dinspre noi, o albă potecă unduitoare ducând în zare. Am privit apa în căutarea vreunei alte mișcări, dar nu se vedea absolut nimic. Mergeam în felul acesta de aproximativ patru ore. Scout coborî de pe puntea superioară ca să verifice laptopul lui Nimeni. Mai făcuse deja asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Știam că ceva se schimbase în mine. În parte, mă oferisem să rămân pe punte, de veghe, ca să am timp să mă gândesc la ce ar putea fi acel ceva. Îmi tot imaginam o monedă veche, căzută pe marginea unei poteci năpădite de ierburi, cu o față în sus, la vedere, expusă intemperiilor an după an, iar cu cealaltă ascunsă și aproape uitată în noroi. Când, în pivniță, cuvântul apă se transformase în apă adevărată, fusese ca și când moneda s-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
pumni zdraveni. Va fi cel mai bun alibi pentru mine. Căci, În definitiv, nu sînt decît un cetățean străin, dintr-o țară inamică... CAPITOLUL V ÎNTRE SOMN ȘI TREZIRE „Ajunseră la o pădure mare, ce părea să nu aibă nici o potecă.“ Micul duce Există vise care țin doar de domeniul inconștientului, vise pe care ni le amintim atît de clar cînd ne deșteptăm, Încît le prelungim cu bună-știință, adormind la loc, pentru a ne trezi iarăși și a relua apoi din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
cărări iar, cînd soarele cobora în asfințit, răsufla din văi întunericul cu iz de mlaștină și răcnet de broaște. Luna vărsa lumină printre crengi. Lătra un cîine. Din liliacul înflorit picura viersul unei privighetori. Înfiorat, mă opream în loc. Case cu poteci sub iarbă se tupilau pe margini. Adia slab parfumul florilor de păr. Clătinîndu-se în aer, petalele lor îmi mureau pe umeri. Urma, după livadă, o pajiște; odată cu amețitorul val al amintirilor, mă împresura mireasma fînului cosit. Începeau a năvăli în
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
schimb meseria asta, care nu mă împlinește, și să devin profesor de sport. Îmi simți mușchii, Sophie? Numai pentru tine cresc ei și se întăresc în fiecare zi. Din păcate, în natură trebuie să mă țin încă de drumurile și potecile publice, care sunt marcate. Dar când voi deveni un alpinist temerar, voi putea să mă aventurez și pe potecile nemarcate, de unde voi culege adesea câte o floare de colț. Rainer evită natura oriunde s‑ar afla și, pe cât posibil, evită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]