KorAP: Find »[drukola/base=râde & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...127 128 129 ...1170 >

29,239 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183

imprimat. Personal, mă săturasem și nu m-am mai Întors vreo jumătate de oră. Până atunci, vroiam să termine cu reflecțiile. Și să-mi mulțumească, În stilul consacrat al porcilor. Și cum vine asta? — Tu cum crezi? mormăi Dora. Am râs. — Și chiar ai plecat? — Bineînțeles. Dar până să mă Întorc, dispăruse. Urma de pe oglinda dispăruse și ea. Oricum, s-a Întors peste o săptămână - Îmbrăcat cu o cămașă scrobită și o geacă de piele, gândindu-se, desigur, că asta l-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
nici lui, nici altcuiva. Dar unchiul Fritz se Înroși ca sfecla și Începu să se bâlbâie. Am făcut o scurtă reverență, am luat corespondența cu care nu știa ce să facă și am Închis ușa. Dora se abținu să nu râdă. Mă simțeam de parcă am fi devenit prieteni - de parcă am fi Împărtășit vreun secret, știi? După ce i-a trecut tremurul de la Început, a continuat să-și ridice fusta din ce În ce mai des. Senzația asta de frumusețe și de libertate era atât de intensă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
putea descoperi diferența? Și, te rog, acum că am trecut de faza cu prefăcătoria, explică-mi de ce sexualitatea cuiva ar trebui să dezvăluie mai multe despre cineva, decât alte lucruri din viață - ca de pildă, lucrurile care te fac să râzi, sau felul În care te raportezi la tristețe? Părul Dorei miroasea a cedru. — Dacă de asta te temi tu, dragul meu Anton, am putea să facem chiar schimb de chestionare. Chiar crezi că asta e ideea? Că... Încerca să găsească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
se veda, am afișat o expresie curajoasă, apoi am continuat pe un ton bonom, jovial. Și până la urmă, după ce, Într-un moment de introspecție descurajată, am adăugat că „În ciuda aparențelor, să știi că sunt totuși construit din ingrediente umane“, a râs - e drept, cam trist. Cuprins de exaltare, am auzit-o cu greu. Dacă vreau, mi-a răspuns, pronunțând cuvintele de parcă ar fi fost străine, putem să ne vedem În seara următoare, la cafeneaua de peste stradă, vis-s-vis de hotel. „De dragul vremurilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
și fruntea unui băiat care stătea la picioarele lor, În poziție de lotus. — Îi recunoști? Vocea Dorei avea o seriozitate pe care nu reușeam s-o dezleg. Ei bine, da, mă rog, așa aveam impresia. Cancelarul Sănătății purta ochelari și râdea Îmbietor, vântul ciufulindu-i părul. Cu o eșarfă Înfășurată În jurul umerilor, Gielke se mulțumise să afișeze un zâmbet pudic, dar luminos. Și pentru că poza era mărită, vedeam cum Froehlich Îl ținea pe partenerul său de sub braț, În timp ce Gielke Își plasase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232

era întotdeauna la fel de bine primit și de polonezii cu caș la gură, de irlandezii violenți și de negrii analfabeți care populau districtul nevoiaș ce-i fusese repartizat spre sondare de către „Cea Mai Binevoitoare Instituție Financiară a Americii“. Prin mahala, lumea râdea de el. Nu-l asculta nimeni. Cum îl auzeau bătând, aruncau în ușă cu cutii goale și strigau „Cară-te, nu-i nimeni acasă“. Își asmuțeau câinii să-și înfigă colții în curul lui de evreu perseverent. Cu toate astea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
să mă las să mor de foame așa, fără nici un motiv? Ce vreau eu, să se uite lumea toată viața la mine ca la un băiețel pricăjit, sfrijit, sau ca la un bărbat? Ce vreau, să fiu îmbrâncit și să râdă lumea de mine, să ajung piele și os, ca să mă dărâme de pe picioare până și un strănut, sau vreau să impun respect? Cum vreau eu să arăt când o să fiu mare, slăbănog sau voinic, să ajung un om realizat sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
suferință omenească, dacă pot să zic așa - numai că asta-i partea pe care Sam Levenson o omite! Bine-nțeles, stau la Cazinou, la Concord, femeile cu blănuri de nurcă, iar bărbații cu costumele lor fosforescente și, măiculiță, ce mai râd, se umflă de-atâta râs și râd și râd - „Ajutor, ajutor, se-neacă fi-miu, doctorul!“ - ha-ha-ha, ha-ha-ha, dar cum rămâne cu durerea, nea Myron Cohen! Cum rămâne cu tipul care se îneacă de-adevăratelea? Care se îneacă de-adevăratelea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
numai că asta-i partea pe care Sam Levenson o omite! Bine-nțeles, stau la Cazinou, la Concord, femeile cu blănuri de nurcă, iar bărbații cu costumele lor fosforescente și, măiculiță, ce mai râd, se umflă de-atâta râs și râd și râd - „Ajutor, ajutor, se-neacă fi-miu, doctorul!“ - ha-ha-ha, ha-ha-ha, dar cum rămâne cu durerea, nea Myron Cohen! Cum rămâne cu tipul care se îneacă de-adevăratelea? Care se îneacă de-adevăratelea în oceanul neîndurării părintești? Cum rămâne cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
asta-i partea pe care Sam Levenson o omite! Bine-nțeles, stau la Cazinou, la Concord, femeile cu blănuri de nurcă, iar bărbații cu costumele lor fosforescente și, măiculiță, ce mai râd, se umflă de-atâta râs și râd și râd - „Ajutor, ajutor, se-neacă fi-miu, doctorul!“ - ha-ha-ha, ha-ha-ha, dar cum rămâne cu durerea, nea Myron Cohen! Cum rămâne cu tipul care se îneacă de-adevăratelea? Care se îneacă de-adevăratelea în oceanul neîndurării părintești? Cum rămâne cu el, care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
dintotdeauna? Ce-a zis? Ah, de ce-i tot dau înainte cu astea? La ce bun să fiu în halul ăsta de obsedat? La ce bun să fiu așa obtuz? De ce să nu iau lucrurile în glumă, ca Sam Levenson, să râd de toți și de toate - păi, nu? Da’ stai să termin. Urcă, așadar, în taxi. — Pupă-l, îmi șoptește maică-mea, doar pleci hăt în Europa. Bineînțeles că taică-meu o aude - doar de-aia și-a coborât ea glasul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
în timp ce maică-mea ocupă baia, iar soră-mea se îmbracă de școală în „camera ei“, adică pe verandă. Am băgat la All-Bran în mine cât să lansezi un cuirasat. Sunt plin până-n gât, ce Dumnezeu. La faza asta, surprinzându-mă că râd pe înfundate, amuzându-se și el în felul lui caustic, cască gura și-mi arată cu degetul mare spre esofag. Ia aruncă o privire. Vezi unde începe să se întunece? Nu-i pur și simplu întuneric, sunt prunele care-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
vină o fi groaza. Cum de reușesc să fie atât de superbe, de sănătoase, de blonde? Disprețul meu pentru obiectul credinței lor este mai mult decât neutralizat de sentimentul de adorație pentru înfățișarea lor, pentru felul cum se mișcă și râd și vorbesc - pentru viața pe care pesemne că o duc în spatele acelor perdele goișe! Poate că-i vorba mai degrabă de mândria șikselor - sau să fie, oare, mândria skoțimilor? Pentru că ele sunt fete ai căror frați mai mari sunt mijlocașii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
crape de râs și-or să-ți dea cu tifla - și, ce-i mai rău, or să te mai și poreclească Goldberg, și-or să te trimită la plimbare roșu ca racu’ de furie și necaz. De cine crezi că râd ele întruna pe înfundate? De tine! De jidănașul cel sfrijit, cu ditai trompa, care se ține după ele pe gheață în fiecare după-amiază - și care nu e în stare să deschidă gura. — Te rog, Alex, lasă-ți nasul în pace

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
din târgul de pe marginea șoselei, la Union, eu n-o să fiu cu el! Și cum or să poată merge Hannah și Morty fără mine la meciul dintre Weequahic și Hillside, de Ziua Recunoștinței, cine-o să-i mai facă să râdă? Doamne, sper să câștigăm (adicătelea să nu pierdem la o diferență mai mare de 21 de puncte). Bateți Hillside-ul, ticăloșilor! Dublu V, dublu E, QUA, HIC! Bernie, Sydney, Leon, „Ushie“, hai, fundașule, LUPTĂ! Hei, hei, noi, jidănoi, Nimănui nu-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
pe scumpa asta bine intenționată! pe care Mozart o convinsese să i-o sugă lui Alex, vai, dulce ca Natașa din Război și pace! vai, tânără contesă plină de tandrețe!). Am legănat-o, am giugiulit-o, am făcut-o să râdă, i-am zis pentru întâia oară „Și eu te iubesc, scumpi“, deși, bine-nțeles, mi-era mai mult decât limpede că, în ciuda nenumăratelor ei însușiri și farmece - iubirea, frumusețea, gingășia ei de căprioară, locul ei în istoria Americii - nicicând n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
spre baza-casă (unde până-n prezent nu se află nici măcar un jucător la bătaie - doctorul Wofenberg nu face decât să șteargă de praf baza cu măturica lui de haine cu care vine la meci!), spectatorii din tribună dau pe-afară de încântare: râd, aplaudă, strigă în teren: — Așa, Allie! Trage-i-o, Sokolow! Și, în mod invariabil, doctorul Wolfenberg, care se ia pe sine în serios ceva mai mult decât amatorul de rând (și care-i evreu german până-n măduva oaselor), ridică palma

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
trimiți pe meșughenerul ăla înapoi în terenul exterior? Crede-mă pe cuvânt, sunt o gașcă irezistibilă. Stau în tribuna de lemn de lângă prima bază, sorb parfumul amărui, primăvăratic, din buzunarul mănușii mele de jucător de câmp - sudoare, piele, vaselină - și râd de mă sparg. Nu-mi imaginez că aș putea trăi și altundeva decât aici. De ce să plec, de ce sămă duc altundeva, când am aici tot ce mi-ar trebui vreodată? Bășcălia, glumele, miștoul, scălâmbăielile - să tot râzi, nenicule! Îmi place

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
piele, vaselină - și râd de mă sparg. Nu-mi imaginez că aș putea trăi și altundeva decât aici. De ce să plec, de ce sămă duc altundeva, când am aici tot ce mi-ar trebui vreodată? Bășcălia, glumele, miștoul, scălâmbăielile - să tot râzi, nenicule! Îmi place! Și, cu toate astea, în adâncul sufletului lor, joaca e pe bune, sunt serioși la culme. Să-i vezi la sfârșitul celor șapte runde, când dolarul trebuie să-ncapă pe mâna altuia. Nu-mi spune mie că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
loialitate față de seminție, devotament față de cauza justiției. Ei, și? Ce-i rău în asta? Muncă pe brânci într-o profesiune idealistă, jocuri jucate fără fanatism sau violență, jocuri jucate între oameni care gândesc cu toții la fel, jocuri în care se râde mult. Ce era rău să crezi în toate astea? Ce s-a întâmplat cu bunul meu simț de la vârsta de nouă, zece, unsprezece ani? Cum de am putut să ajung propriul meu dușman și detractor? Și-atât de singur! Vai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-i îmbulzeala mai mare. Mă joc într-o mare plină de evrei. De evrei ghiduși, care țopăie în neștire! Ia te uită la mădularele lor evreiești, cum se mai zbenguie în apa evreiască! Ia te uită la copiii evrei, cum râd cu gura până la urechi, se poartă de parcă ei ar fi stăpâni aici... Cum, de fapt, și sunt! Și salvamarul, tot evreu e! În susul și-n josul plajei, cât cuprind cu privirea, evrei - și li se alătură alții și alții în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
tot. — AH, TICĂLOSULE! Păi de ce mama mă-sii să nu mă distrez și eu un pic! De ce până și cea mai măruntă chestie pe care o fac pentru plăcerea mea tre’ să devină imediat intolerabilă - în timp ce restul lumii se tăvălește râzând în mocirlă! Porc? Ar trebui să vadă mai întâi reclamațiile și plângerile care se îndosariază într-o singură dimineață în biroul meu: ce-și fac oamenii unii altora, din lăcomie și ură! Pentru mălai! Pentru putere! Din ranchiună! Din nimic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325

vagoanele care așteptau Întunecate. — Aveți cușetă? — Nu. — Ar trebui s-aveți cușetă, spuse el. La un așa drum lung... Trei nopți În tren. Nu-i glumă. Și ce căutați chiar la Constantinopol? Vreți să vă măritați? — Nu, din câte știu, râse ea marcată puțin de melancolia plecării și de frica de necunoscut. Dar nu se știe niciodată, nu? — Ceva de lucru? Un angajament? — Dansatoare. Varieteu. Ea Își luă rămas-bun și se Îndepărtă de el. Balonzaidul Îi scotea În evidență zveltețea trupului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
hoarde de insecte stacojii atrase În aer de Întunericul nopții. Cădeau și mocneau pe lângă șine, atingeau frunze, tulpinițe, rămurele și fire de varză și se transformau În funingine. O fată călare pe un cal de caretă Își ridică fața și râse. Pe povârnișul de lângă linie, un bărbat și o femeie zăceau Îmbrățișați. Apoi afară căzu Întunericul și pasagerii puteau vedea prin sticlă doar reflecția transparentă a propriilor trăsături. 2. „Premier Service, Premier Service!“ Vocea Își purtă ecoul pe coridor, dar Myatt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
cel aplecat deasupra ei. — Am leșinat? Întrebă ea. Era foarte frig. Era conștientă de mișcările lente și grele ale trenului. Luminile se scurgeau prin fereastră de-a curmezișul feței doctorului și apoi spre tânărul evreu din spatele acestuia. Myatt. My’at. Râse În sinea ei, cu o satisfacție bruscă. Era ca și cum ar fi transferat pentru moment altcuiva toată responsabilitatea. Trenul Începu să se clătine până ce se opri definitiv și evreul se văzu proiectat În perete. Doctorul nu se mișcase. Dacă o făcuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]