301,101 matches
-
al cauzei celor oprimați, care nu încetează să creadă în idealul Revoluției cu majusculă, în numele căruia s-au înfăptuit și răsturnările radicale din Rusia, apreciind doar că acest ideal a fost deformat și trădat. În ciuda a toate, Uniunea Sovietică trebuie să rămână pentru proletariatul mondial ceea ce este în realitate: fortăreața inexpugnabilă, contra căreia capitalismul va trebui să se prăbușească într-o zi. (...) Dar, o dată spus asta categoric, pentru totdeauna, am dreptul să mă întorc spre putreziciunea birocratică și să-i strig: lepădătură
Istrati, Fondane și revoluția by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/12263_a_13588]
-
în aceeași termeni - numai că, așa cum notează în câteva rânduri scriitorul - prea mulți dintre "scribii" invitați să zugrăvească o imagine cosmetizată a realităților și ideologiei sovietice s-au lăsat corupți și cântă în struna gazdelor. Temperament pasional, Panait Istrati va rămânea, așadar, până la sfârșit un solitar, o excepție de la regula înregimentării ideologice necondiționate, o conștiință curată, imposibil de cumpărat. Își va afirma, ceva mai târziu, în articolul Omul care nu aderă la nimic, cum am notat deja, chiar un fel de
Istrati, Fondane și revoluția by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/12263_a_13588]
-
încă foarte rare. Să ne reamintim că în țările ex-comuniste, cerința mereu proclamată a dezbaterii critice a doctrinei și a adaptării ei la niște realități în mișcare n-a fost, de fapt, niciodată îndeplinită și că orice încercare de "revizuire" rămânea suspectă de "deviaționism" contrarevoluționar. Reluând paralela dintre cei doi scriitori româno-francezi, apare cu evidență atitudinea lor critică, aproape excepțională în context, față de realitățile și ideologia politică promovată de regimul sovietic al "dictaturii proletariatului". Și Panait Istrati, și Benjamin Fondane văd
Istrati, Fondane și revoluția by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/12263_a_13588]
-
cu întârziere, recunoscându-le amândurora înaltele calități morale, exemplarul curaj intelectual și etic, voința de adevăr. Căci, cum scria Fondane, "a porni cu ochii închiși înseamnă a ajunge cu ochii închiși". Or, și el și Panait Istrati au înțeles să rămână, într-o lume grav manipulată ideologic, cu ochii larg deschiși.
Istrati, Fondane și revoluția by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/12263_a_13588]
-
împinge la acțiuni iraționale. Vulgaritatea limbajului întrebuințat de Năstase, presiunea draconică asupra televiziunilor, activarea la comandă a jurnaliștilor-măciucari, manevrele grosolane prin institutele de sondare a opiniei reprezintă ultima speranță a găștii cleptocratice girate de "săracul și cinstitul" Iliescu de a rămâne stăpânii feliei de cașcaval. Ei bine, nu vor rămâne!
Mahalaua ca agent electoral by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12320_a_13645]
-
presiunea draconică asupra televiziunilor, activarea la comandă a jurnaliștilor-măciucari, manevrele grosolane prin institutele de sondare a opiniei reprezintă ultima speranță a găștii cleptocratice girate de "săracul și cinstitul" Iliescu de a rămâne stăpânii feliei de cașcaval. Ei bine, nu vor rămâne!
Mahalaua ca agent electoral by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12320_a_13645]
-
nici de fotbal, nici de vreo continuare a războiului de o sută de ani. Ci de calitatea peliculelor prezentate în cadrul Festivalului Filmului Britanic 2004, care s-au dovedit net superioare celor produse de cineaștii participanți la Festivalul Filmului Francez. Motivul rămâne obscur - să fie oare vina celor ce au făcut selecția? Pentru cel britanic, responsabil cu alegerea filmelor a fost Mihai Chirilov (care participă la TIFF în aceeași calitate), al cărui gust a fost sigur - în viziunea mea - în 90% din
Perfidul Albion pe marile ecrane by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12312_a_13637]
-
ajungând să nu mai știe cine e. În închisoare (pentru că Dean comite și o fraudă), impostura chiar îi devine "nume", este definit de ceilalți pușcăriași prin ea. Acesta e paradoxul filmului: cu toate cele trei perspective centrate pe el, Dean rămâne un anonim. Primești motivații factuale pentru ceea ce face - abuzul tatălui, faptul că e dat afară din casă, bogăția și aristocrația exercită o fascinație asupra lui, explicabilă prin frustrările sociale și materiale de care suferă. Dar motivații de factură psihologică nu
Perfidul Albion pe marile ecrane by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12312_a_13637]
-
să bată însă un vânt erotic... Oamenii se înmulțesc peste măsură... Stă scris, 2.: Fiii lui Dumnezeu, văzând că fiicele oamenilor sunt frumoase, și-au ales soții, care pe cine a voit. 3. Dar Domnul Dumnezeu a zis: Nu va rămâne Duhul meu pururea în oamenii aceștia, pentru că sunt numai trup... E cheia evenimentului. Putem să spunem liniștiți, având toată experiența, între timp, - efectele societății de consum... . Și le dă un termen. O șansă. O sută douăzeci de ani, înainte de a
Facerea (IV) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12331_a_13656]
-
viață în nările lor, au murit.... Și așa s-a stins toată ființa, care se afla pe fața a tot pământul, de la om până la dobitoc și până la târâtoare și până la păsările cerului, toate s-au stins de pe pământ, și a rămas numai Noe și ce era cu el pe corabie (exemplarele selectate) Iar apa a crescut mereu pe pământ, o sută cinci zeci de zile... Găsind probabil că a exagerat oarecum, - catastrofa luând proporții, - Domnul dă poruncă să se retragă apele
Facerea (IV) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12331_a_13656]
-
ca să nu mă sfiască, simțite ca de departe, mai mult cu inima decât cu mintea... Mai mult cu inima, pentru că mintea este prin definiție rebelă și liberă și proastă, pentru că mintea oricât de luminos și de larg ar vedea împrejur, rămâne dură și rece precedându-ne faptele, asupra valorii cărora aproximează dinainte cu orgoliu și adesea înșelându-se. Mai mult cu inima, pentru că al inimii este timpul cald al trăirii noastre, al ascultării și al supunerii, și căruia îi imprimă echilibrul
Memoria inimii by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/12336_a_13661]
-
foaia. Ne asigură că a găsit calapodul cronicii "constrîngător", "prea îngust", aservit (de ce oare?) "clișeelor obligatorii ale evaluării". Suspiciunea ia o savuroasă turnură metaforică: "Mi s-a părut întotdeauna că prea mult din Ťrealitateať, din Ťadevărulť, din substanța unei cărți rămîne pe dinafara articolului de revistă, obligat să joace între limite date, ca un fel de Ťformă fixăť, miniaturală a criticii (ca sonetul, bunăoară, care, cu oricîtă virtuozitate ar fi practicat, nu poate ieși din cele paisprezece versuri!)". Apreciată astfel în
Trei decenii dew critică (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12280_a_13605]
-
consider că nu spiritul teoretic ca atare i-a lipsit și îi lipsește criticii noastre literare, ci apetitul pentru teoria per se. Criticul român nu refuză metoda, ci doar tirania metodei care se auto-exhibă. El știe că metodele trec, analizele rămîn. Că singura șansă a metodelor e să se afle în mișcare, să se implanteze în analiză. Metodelor criticii le e fatal narcisismul: ele nu au nevoie să-și contemple propriul chip, ci doar pe acela al literaturii! Criticul român preferă
Trei decenii dew critică (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12280_a_13605]
-
în analiză. Metodelor criticii le e fatal narcisismul: ele nu au nevoie să-și contemple propriul chip, ci doar pe acela al literaturii! Criticul român preferă, așadar, să-și aplice ideile și teoriile pe materia luxuriantă a cărților decît să rămînă la nivelul rece al raționamentelor abstracte". Ceea ce e just. Dorința normală a criticului, înscrisă în cursul filipicei anticronică, este ca "instituția" să se îndrepte spre "forme de comentariu mai complexe, mai ample, mai Ťeseisticeť". Perfect! E un lucru nu doar
Trei decenii dew critică (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12280_a_13605]
-
în alt context, însuși Ion Bogdan Lefter: "Nicolae Manolescu a depășit canoanele genului și l-a renovat, l-a elasticizat, l-a echivalat cu eseul deschis virtualmente spre toată gama disciplinelor literare și culturale. Vom putea spune - atunci - că el rămîne Ťcronicar literarť în măsura în care vedem în chiar specia cronicii un fel de loc geometric al criticii de toate felurile". Și atunci? Acest "loc geometric" e oare unic, ilustrat (epuizat) într-un singur caz istoric, cel al modernismului? De ce să declarăm sfîrșitul
Trei decenii dew critică (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12280_a_13605]
-
prin prisma ultimului său avatar, de "centru magnetic al noii literaturi", de "veritabil leagăn" al generației optzeciste, îndelungata, penibila sa prestație "realist-socialistă" fiind reflectată într-o jumătate de frază. Lui Ion Ianoși, "spirit profund interogativ", i se reproșează doar că "rămîne de văzut, odată ce regimul comunist s-a prăbușit ce nu a putut spune (...) în cărțile sale memorialistice". La fel se trece în zbor razant peste "cazul" "apoliticului" Eugen Simion (noi am încercat a demonstra cu alte prilejuri că nu intervine
Trei decenii dew critică (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12280_a_13605]
-
regim. Timidul, introvertitul Valeriu Cristea a ajuns să apară și în emisuni televizate de campanie electorală pentru fostul om de aparat Ion Iliescu... Cu ce sentimente își va fi trăit ultimii ani, după ce atare opțiune politică se dovedise moralmente catastrofală? Rămăsese complet izolat față de lumea intelectuală în mijlocul căreia, așa retractil cum era, trăise pînă în 1990. O dramă în felul ei". Și mai degajat ni se revelă dl. Lefter cînd vine vorba despre G. Călinescu. "Contestatar" energic, așa cum se știe, al
Trei decenii dew critică (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12280_a_13605]
-
o instituție le presupune. Adulat sau, dimpotrivă, detestat, Marele Umberto nu poate trece, în nici un caz, neobservat. Iar dacă ar fi să ne ghidăm după tirajele aiuritoare în care apar (și se vând) scrierile lui (chiar și reeditările), nu ne rămâne decât să ne închipuim că, în Italia, le recitesc până și cei ce le contestă (sau, cine știe, simt nevoia să le conteste până și cei care le recitesc!). Lăsând deoparte butadele, trebuie totuși să recunoaștem că - măcar în ceea ce privește teritoriul
Postmodernism á l'italienne by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/12316_a_13641]
-
Nu foarte des s-a insistat însă asupra amănuntului că aceștia au parcurs trasee cumva complementare (sau, mai exact, cam același traseu, dar din direcții diametral opuse): Calvino, pornind de la experiența sa de prozator - căci orice s-ar spune, el rămâne, structural, un scriitor de ficțiune - a ajuns să producă eseuri de o luciditate și de o finețe exemplare, în timp ce Eco - cercetătorul semnelor și teoreticianul par excellence - s-a hotărât, de la un anumit punct, și cumva împotriva propriilor pronosticuri, să devină
Postmodernism á l'italienne by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/12316_a_13641]
-
de la Solara. Paradoxul constă însă în faptul că respectiva leziune cerebrală pare a fi șters numai în parte amintirile eroului, adică i-a afectat doar memoria evenimențială, autobiografică. Și întrucât cealaltă memorie (aceea pe care neurologii o numesc semantică) a rămas intactă, Yambo se dovedește capabil a cita fără dificultate toate versurile pe care le-a citit vreodată, titluri și fraze întregi din romanele și povestirile care i-au căzut în mână, date, nume de locuri și personaje din cărțile de
Postmodernism á l'italienne by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/12316_a_13641]
-
USR nu are coerența pe care o dau respectarea unor principii clare"), dar i se par astfel pentru că nu corespund concepției sale (aceasta cu adevărat nebuloasă!) despre cum ar trebui să fie Uniunea: Realitatea de acum a USR e, ca să rămânem la eufemisme, haotică. Organizația are și o natură sindicală, și una profesională, dar și o funcție de recunoaștere". Într-adevăr, are aceste trei funcțiuni, și mai are și altele, dar nu ca efect al vreunei stări de haos ci potrivit stipulațiilor
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12319_a_13644]
-
Beșleagă (n. 1931) și Serafim Saka (n. 1935) sunt contemporani cu Constantin }oiu (n. 1923), Ștefan Bănulescu (n. 1929), Nicolae Breban (n. 1934) sau George Bălăiță (n. 1935). Dialogul normal între cele două zone nu a existat până în 1989 și rămâne încă un deziderat. Până în 1989, romanul basarabean, cu micile lui izbânzi, era o lume separată, închisă aproape etanș, față de proza românească, cum o lume separată și separatistă e și lumea socială și politică a Basarabiei de astăzi, reticentă, burzuluită, dacă
Ieșirea în larg a romanului basarabean (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12353_a_13678]
-
după eliberarea de poncifele propagandistice și după relaxarea obligativităților tematice. Romanele Zbor frânt de Vladimir Beșleagă, Singur în fața dragostei de Aureliu Busuioc și Povestea cu cocoșul roșu de Vasile Vasilache apar în 1966, Disc de George Meniuc, în 1968 - dar rămân prizonierele unor modalități tradiționale ale narațiunii și, pe deasupra, nu ies din zona unor teme la fel de tradiționale: drama războiului și situația satului. Retrospectiva sau flash-back-ul e cea mai importantă intervenție în cursivitatea lineară a narațiunii obiective. Subiectivitatea, câtă e, are aplecare
Ieșirea în larg a romanului basarabean (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12353_a_13678]
-
său ciudat cu Moscova nu l-ar fi compromis, am fi putut spune că Ion Druță a dobândit pentru Basarabia rolul de scriitor național. Așa nu putem spune decât tristul adevăr că prin biografia sa de la senectute Ion Druță a rămas sovieticul romanului basarabean, plasabil exact la antipodul lui Paul Goma, care poate fi numit europeanul romanului basarabean. Cei doi - Paul Goma și Ion Druță - cu biografii (sau secvențe biografice) extrabasarabene, cu pacte ideologice insolite, sunt, de fapt, marii absenți ai
Ieșirea în larg a romanului basarabean (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12353_a_13678]
-
după 1990 Radu Enescu nu a găsit răgazul necesar pentru a-și reconstrui monografia Franz Kafka pe fundamente pe deplin oneste. Dar cine avea în anii ´90 disponibilitatea de a-și revizui texte corupte în contextul vechiului regim politic? Au rămas în paginile revistei "Familia" destule texte nepublicate în cele patru volume ale sale. După monografia Franz Kafka și volumul Critică și valoare, Radu Enescu a mai publicat Ab urbe condita, în 1985, o culegere de eseuri, și Între două oceane
Eseul Corupt by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12328_a_13653]