3,561 matches
-
războiului de uzură și evita bătăliile decisive. El reconstruia cetățile recucerite și le înzestra cu garnizoane puternice, excelent echipate, iar pe prizonieri îi strămuta pe pământurile sale. Puțin câte puțin, influența Niceei în Europa creștea. Speriat de succesele curajosului monarh răsăritean, papa Grigore IX i-a trimis acestuia o scrisoare plină de insulte, amenințându-l cu o cruciadă. Ioan III i-a expediat un răspuns înțelept și foarte caustic, arătându-i, fără echivoc, clerului occidental că ei, ca întotdeauna, își acoperă
Ioan al III-lea Ducas Vatatzes () [Corola-website/Science/316809_a_318138]
-
plătească: înfrânt, el a recunoscut, în anul următor, statul său drept vasal al Imperiului de Niceea. După un succes atât de însemnat, Ioan III se putea socoti pe sine, cu siguranță, drept cel mai important monarh dintre suveranii creștini din partea răsăriteană a Mării Mediterane. Ioan al III-lea Ducas Vatatzes s-a căsătorit prima dată în 1212 cu "Irina Lascarina", fiica predecesorului său, Theodor I Laskaris. Ei au avut un singur fiu, viitorul împărat Teodor al II-lea Laskaris. Ulterior, Irina
Ioan al III-lea Ducas Vatatzes () [Corola-website/Science/316809_a_318138]
-
moartea lui Lothar I, regele Franciei de Mijloc, în 855 teritoriul acestuia este divizat între fii săi. Fiul său Lothar II primește partea de nord, cunoscută drept Lotharingia. După moartea lui Lothar II teritoriul său este incorporat treptat în Francia Răsăriteană, precursorul Sfântului Imperiu Roman. În 959 ducele de Lotharingia, Bruno, hotărăște împreună cu fratele său, împăratul Otto cel Mare să divizeze ducatul în două: Ducatul Lotharingiei Inferioare și Ducatul Lotharingiei Superioare. Ducele Bruno îl instalează drept vice-duce de pe Contele de Hainaut
Lotharingia Inferioară () [Corola-website/Science/315052_a_316381]
-
regele Franciei de Mijloc, în 855 teritoriul acestuia este divizat între fii săi. Lorena aparține regatului fiului său, Lothar II, care primește partea de nord cunoscută drept Lotharingia. După moartea lui Lothar II teritoriul său este incorporat treptat în Francia Răsăriteană, precursorul Sfântului Imperiu Roman. În 959 ducele de Lotharingia, Bruno, hotărăște împreună cu fratele său, împăratul Otto cel Mare să divizeze ducatul în două: Ducatul Lotharingiei Inferioare și Ducatul Lotharingiei Superioare. Primul ducat își pierde autoritatea în 1190, fiind divizat în
Ducatul Lorena () [Corola-website/Science/315051_a_316380]
-
l-a învins și pe acesta. În vara anului 1079, Constantin Ducas, fratele și asociatul la domnie al lui Mihail al VII-lea, a răzvrătit detașamentele de „nemuritori” (garda grecească, creată după modelul gărzii persane), care erau cantonate pe țărmul răsăritean al Bosforului. După ce au cântărit însă, pe de o parte, promisiunile lui Constantin, iar pe de alta, banii oferiți de Botaniates, „nemuritorii” l-au predat pe Ducas în mâinile împăratului. La sfârșitul anului 1080, la Niceea s-a răsculat încă
Nichifor al III-lea Botaniates () [Corola-website/Science/315166_a_316495]
-
pe de alta, banii oferiți de Botaniates, „nemuritorii” l-au predat pe Ducas în mâinile împăratului. La sfârșitul anului 1080, la Niceea s-a răsculat încă un Nichifor: Melissenos, care-i chemase în ajutor pe selgiucizi. Rebeliunea a cuprins provinciile răsăritene, iar, în februarie 1081, cei mai buni generali ai Imperiului, frații Alexios și Isaac Comnenul, s-au ridicat împotriva basileului. Spre sfîrșitul lui martie, Alexios Comnen, care se proclamase împărat, a asediat capitala. Camaradul acestuia, Georgios Paleologul, i-a mituit
Nichifor al III-lea Botaniates () [Corola-website/Science/315166_a_316495]
-
l-a învins și pe acesta. În vara anului 1079, Constantin Ducas, fratele și asociatul la domnie al lui Mihail al VII-lea, a răzvrătit detașamentele de nemuritori (garda grecească, creată după modelul gărzii persane), care erau cantonate pe țărmul răsăritean al Bosforului. După ce au cântărit însă, pe de o parte, promisiunile lui Constantin, iar pe de alta-banii oferiți de Botaniates, nemuritoriil-au predat pe Ducas în mâinile împăratului. La sfârșitul anului 1080, la Niceea s-a răsculat încă un Nikepfor -Melissenos
Nicefor al III-lea Botaneiates () [Corola-website/Science/315264_a_316593]
-
lui Constantin, iar pe de alta-banii oferiți de Botaniates, nemuritoriil-au predat pe Ducas în mâinile împăratului. La sfârșitul anului 1080, la Niceea s-a răsculat încă un Nikepfor -Melissenos, care-i chemase în ajutor pe seldjiukizi. Rebeliunea a cuprins provinciile răsăritene, iar, în februarie 1081, cei mai buni generali ai Imperiului, frații Alexios și Isaac Comnenul, s-au ridicat împotriva basileului. Spre sfîrșitul lui martie, Alexios Comnen, care se proclamase împărat, a asediat capitala. Camaradul acestuia, Georgios Paleologul, i-a mituit
Nicefor al III-lea Botaneiates () [Corola-website/Science/315264_a_316593]
-
prevăzut cu patru ochiuri circulare. Unei etape mai târzii se datoreaza prispa, de-a lungul peretelui de sud, cu o suită de arcade, amintind structura târnațului de la casa țărăneasca. Amplă tâmpla, a cărei compoziție sintetizează teme de bază ale iconografiei răsăritene, inclusiv dverele împărătești, de o reală valoare artistică, dezvăluie prin realizarea chipurilor, prin cadru arhitectonic, elemente decorative, vesmintele cu broderie de perle, penelul ușor zugravi de tradiție postbrâncovănească. Numele acestora, ca și data realizării, au fost citite de pe epitaful, aflat
Biserica de lemn din Acmariu () [Corola-website/Science/318598_a_319927]
-
mai strălucitoare civilizații a evului mediu, a cărei influență s-a făcut simțită spre toate orizonturile. Prin propaganda religioasă, prin formele savante de guvernare, prin dezvoltarea meșteșugurilor și comerțului, prin literatura și arta sa, Constantinopol-ul a fost educatorul popoarelor Europei răsăritene, dar și apusul Europei, lumea arabă și turcă îi datorează foarte mult. O primă încercare majoră de cucerire a Constantinopol-ului a fost cea condusă de sultanul Murad al II-lea, în 1422. După două decenii, în 1453, Mahomed al II
Istoria Istanbulului () [Corola-website/Science/318583_a_319912]
-
Vendryes, care își publicase la Paris lucrarea "Le langage" chiar în perioada în care Nandriș își redacta teza de doctorat. În urma analizei asupra modalității de a exprima viitorul în cazul verbelor perfective, Gr. Nandriș concluzionează că limbile slave apusene și răsăritene se deosebesc net de cele sudice. Dacă în polonă, de exemplu, viitorul săvârșit admite doar verbul cu prefix aspectual, bulgara folosește viitorul perifrastic atât în exprimarea aspectului nesăvârșit, cât și săvârșit (cu auxiliarul буду). Scopul cercetătorului este să stabilească de când
Grigore Nandriș () [Corola-website/Science/318633_a_319962]
-
sfârșitul secolului al XVIII-lea, toate aceste așezări au fost distruse treptate sau au fost incorporate în teritoriile controlate de armatele căzăcești din Astrahan, Orenburg sau au Liniei Caucazului. Altele au fost absorbire de orașe sau satele statului. În guberniile răsăritene au mai rămas câteva așezări militare locuite de soldați-agricultori, dar care nu se mai deosebeau cu nimic de țăranii statului (государственные крестьяне, țărani cu statut intermediar, între cel de iobag și cel de țăran liber). La începutul secolului al XIX
Așezare militară () [Corola-website/Science/318645_a_319974]
-
Golitîn pe 6 mai 1686 la Moscova. Părțile semnatare se obligau să acționeze împreună împotriva Imperiului Otoman, care își manifesta interesul pentru cucerirea controlului asupra Ucrainei. Tratatul reconfirma prevederile Tratatului de la Andrusovo din 1667. Tratatul consfințea stăpânirea rusă asupra Ucrainei răsăritene, inclusiv asupra orașului Kiev. Rusia urma să plătească Poloniei o despăgubire de 146.000 ruble pentru pierderea jumătătii estice a Ucrainei. Regiunile Siciului Zaporijian, Severiei, orașele Cernigău, Starodub, Smolensk și teritoriile dependente de acestea erau de asemenea cedate către Rusia
Tratatul de pace eternă din 1686 () [Corola-website/Science/318781_a_320110]
-
Liovul), în timp ce polonezii vedeau aceste provincii din moștenirea istorică a statului polono-lituanian. Războiul a fost câștigat de polonezi, iar drepturile lor asupra acestor teritorii au fost recunoscute de sovietici după semnarea în 1921 a Tratatului de pace de la Riga. Galiția răsăriteană a fost împărțită în timpul perioadei interbelice în trei voievodate, (Lwów, Stanisławów și Tarnopol), iar în Volânia a fost creat un singur voievodat. Majoritatea ucraineană a suferit dominația autorităților poloneze, iar conflictele interetnice au cunoscut o escaladare deosebită în deceniul al
Istoria Ucrainei () [Corola-website/Science/318793_a_320122]
-
mii de „osadniki” (coloniști polonezi), care au fost împropietăriți în special în zonele rurale ale Volâniei. Administrația poloneză din aceste provincii a încetat în 1939, când, după succesul atacului german împotriva Poloniei, unitățile Armatei Roșii au ocupat fără împotrivire Galiția răsăriteană și Volânia, inclusiv orașul Lviv. Ambele regiuni au devenit parte același an, după alegerile pentru sovietele din Ucraina occidentală și Belarusia occidentală, parte integrantă a Uniunii Sovietice. După semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, armatele Germaniei Naziste (1 septembrie 1939) și Uniunii Sovietice
Istoria Ucrainei () [Corola-website/Science/318793_a_320122]
-
regularizat prin intermediul unor ample lucrări hidroenergetice. Producția celor mai moderne intreprinderi industriale ucrainene a fost subordonată nevoilor militare, dar producția de bunurilor de larg consum a fost în cea mai mare parte neglijată, înregistrând niveluri inferioare față de țările din blocul răsăritean. Economia planficată în mod rigid a dus la apariția pieței negre și a corupției în domeniul comercializării bunurilor de larg consum. Orașul Pripiat a fost teatrul dezastrului de la Cernobîl din 26 aprilie 1986, când un reactor al centralei nucleare a
Istoria Ucrainei () [Corola-website/Science/318793_a_320122]
-
cu Hanatul Crimeii, monarhii ruși au început să încurajeze coloniștii cazaci să se așeze în regiune, care a ajuns să aibă un rol de zonă tampon. În afară de cazaci, în regiune s-au mai așezat și țărani și orășeni din Ucraina răsăriteană și cea apuseană, divizată după semnarea Tratatului de la Andrusovo din 1667. Numele regiunii vine dintr-un cuvânt slav, "sloboda" tradus prin „libertate”, care definea și un anumit tip de așezare umană - „slobozie”. Locuitorii unei „slobozii” primiseră din partea țarului dreptul de
Slobidska Ukraina () [Corola-website/Science/318892_a_320221]
-
în tradiția catolică, pe 26 septembrie 304 (Meier, Gabriel, "Sts. Cyprian and Justina", The Catholic Encyclopedia, Vol. 4, New York, Robert Appleton Company, 1908), la porunca împăratului Dioclețian, (284-311), nu vreunul din cei doi "Claudiu" ai secolului al treilea, în cea răsăriteană, pe 2 octombrie 268 (15 octombrie, rit vechi), iar conform altor apologeți, la sfârșitul veacului al treilea. Toate sursele indică însă aceeași locație, Nicomedia, în prezent orașul İzmit din Turcia. Deși au fost contemporani, nu trebuie confundat cu Thascius Caecilius
Ciprian și Iustina () [Corola-website/Science/316231_a_317560]
-
activitatea în Kiev. Republica Populară Ucraineană și Austro-Ungaria au semnat, de asemenea, o înțelegere secretă cu privire la Galiția și Bucovina. Partea austro-ungară s-a angajat să unifice, până în 31 iulie 1918, într-un singur teritoriu al Coroanei toate regiunile din Galiția răsăriteană și Bucovina în care ucrainenii reprezentau majoritatea populației. În 4 iulie 1918 Austro-Ungaria a anulat această înțelegere, sub pretextul că partea ucraineană nu a livrat cantitățile de cereale pe care se obligase să le exporte prin tratatul de pace. Istoricii
Tratatul de la Brest-Litovsk (Ucraina – Puterile Centrale) () [Corola-website/Science/320027_a_321356]
-
revoluționarii turci, biruitori la rândul lor, i-au obligat pe Aliați să renunțe la pretențiile lor, să evacueze teritoriile lor atribuite, și să negocieze un nou tratat: cel de la Lausanne din iulie 1923, care a permis incorporarea Anatoliei și Traciei răsăritene în noul stat, Republica Turcia (1923). Crearea Mișcării Naționale Turce a dus la prăbușirea sistemului "milieturilor" otomane și, după punerea în practică reformelor lui Atatürk, a permis apariția unui stat modern, laic și național. Pe 30 octombrie 1918 a fost
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
doua zi, a urmat o debarcare a militarilor aliați de pe vasele de război britanice, franceze, italiene și elene. Ocuparea Istanbulului a fost urmată de mai multe alte acte asemănătoare. Pe 14 noiembrie, trupele franco-elene au ocupat orașul Uzunköprü din Tracia Răsăriteană și calea ferată care lega orașul de stația Hadımköy de lângă Çatalca, din suburbiile Istanbulului. Pe 1 decembrie, trupele britanice din Siria au ocupat Kilisul. Începând cu luna decembrie, francezii au trecut la ocuparea sistematică a teritoriului otoman, (orașele Antakya, Mersin
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
vest a izbucnit în principal datorită faptuluil că liderii Antantei, în principal premierul britanic David Lloyd George, promiseseră Greciei ocuparea unor teritorii care aparțineau Imperiululi Otoman în schimbul implicării țării în război de partea Aliaților. Printre teritoriile promise se aflau Tracia Răsăriteană, insulele Imbros (Gökçeada) și Tenedos (Bozcaada), precum și regiunea din Anatolia apuseană din jurul orașului Smyrna (Izmir). Grecii au cerut și ocuparea Constantinopolelui, capitala istorică a Imperiului Bizantin, obiectiv al „Marii Idei”, dar Antanta nu s-a arătat dornică să satisfacă această
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
pe greci din Smyrna și din restul Anatoliei. Kemal se afla într-o poziție favorabilă, după semnarea unor tratate și acorduri în est și sud. Naționaliștii au putut cere astfel ca grecii să se retragă în mod necondiționat din Tracia Răsăriteană, insulele Imbros și Tenedos și Asia Mică, iar râul Meriç să redevină granița dintre Grecia și Turcia, așa cum fusese până în 1914. Franța, Italia și Regatul Unit l-au invitat pe Mustafa Kemal la Veneția pentru negocierea unui acor de încetare
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
care au cedat în fața pretențiilor turcilor. Armistițiul de la Mudanya a fost semnat pe 11 octombrie. În conformitate cu prevederile lui, armata greacă trebuia să se mute la vest de râul [[Marița]]. Scriitorul american [[Ernest Hemingway]] a fost martor ocular al evacuării Traciei Răsăritene de către populație elenă. El este autorul mai multor nuvele inspirate din evenimentele din Tracia și Smyrna, care au apărut în cartea "In Our Time (În timpul nostru )". Armistițiul a intrat în vigoare începând cu ziua de 15 octombrie. Forțele Aliaților urmau
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
este autorul mai multor nuvele inspirate din evenimentele din Tracia și Smyrna, care au apărut în cartea "In Our Time (În timpul nostru )". Armistițiul a intrat în vigoare începând cu ziua de 15 octombrie. Forțele Aliaților urmau să mai rămână Tracia Răsăriteană timp de o lună pentru păstrarea ordinei. Turcii acceptau ca britanicii să ocupe strâmtorile [[Dardanele]] și [[Bosfor]] și [[Istanbul]]ul până în momentul semnării tratatului de pace. Refet Bele a fost numit să preia controlul Traciei Răsăritene după retragerea Aliaților. El
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]