4,274 matches
-
a adoptat de milenii și i-au adus în grădinile și livezile lor aclimatizându-i și obținând soiuri tot mai valoroase dela o etapă la alta. Astfel avem Mărul (Malus domestica) din familia rozaceelor înalt de 10 metri. Are flori roz și fructe globulos turtite bogate în zahăr și vitamine. Din multitudinea de variante sătenii noștri au preferat să aclimatizeze, apreciiindu-le ca pe cele mai gustoase și mai plăcute, jonathanul, pătulul, parmenul, crețescul, domnescul și alte soiuri la fel de apreciate. Dar în
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
15 la sută zahăr și o mare cantitate de vitamine. Cireșul (Cerasum avium) tot din familia rozaceelor, un pom care atinge înălțimea de 8 - 12 metri, pe lângă că dă un fruct, gustos, apetisant, aromat, de culori îmbietoare în nuanțe dela roz deschis la rubiniu aprins sau în nuanțele chihlimbarului, drupă dulce sau dulce amăruie, foarte mult degustat de oameni, mai dă și un lemn mult solicitat de industria de mobilă. Nu trebuie să ne scape din vedere Nucul, (Juglans regia), din
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
acesta e în continuă scădere. La recensământul acestora din anul 1999, s-a constatat că în întreaga comună mai existau 84 bovine, 148 bubaline, 87 cai, 2100 ovine și 310 porcine. După cum se vede, situația e departe de a fi roză, iar perspectivele agriculturii cârțișorene, ca și a celorlate sectoare de activitate, ca în întreaga noastră țară, sunt la fel de sumbre precum și starea la zi a comunității. Dacă autoritățile satului nu iau în serios sarcina ce și-au asumat-o intrând în
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
ea, să vadă ce mai face. Aprindea lumina la baie și de bună seamă că o trezea, pentru că găina îl privea și mai pieziș ca de obicei. O mîngîia pe cap, se juca apoi cu bărbițele sau cu creasta aceea roză, care - cum o dădeai - venea mereu pe aceeași parte. Alteori, Dănuț se ducea-n baie pur și simplu să-și facă nevoile. Găina îl privea curioasă și băiatul se cam rușina. Nu știa cum de părinții nu se gîndiseră la
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
ele fant desenat pe ea, l-a lăsat o vreme pe frigider - tot în pungă -, apoi l-a pus în chiuvetă. Cînd a dat să-l curețe de solzi, Bubu a zvîcnit. A fost lăsat în apă, într-un lighean roz, unde a stat o vreme cu burta în sus, apoi pe-o parte și în cele din urmă normal, ca toți peștii. Acum își duce existența într-un acvariu, e bine și parcă nu i se mai vede nici urma
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
fi epoca din care-l privim.) În delicatele sale Reisebilder, Heine povestește cum, într-o seară, asistând la reprezentațiunea piesei lui Dumas La Tour de Nesle, s-a întâmplat să aibă în fața sa o tânără persoană care purta o capelină roză. Dac-am fost în stare să suport melodrama aceasta nesuferită, spune poetul, e numai pentru că toată seara am urmărit-o prin vălul roz care se interpunea între ochii mei și rampă. Legând apoi împrejurarea aceasta de impresiunile pe care i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
doar teoretic. Altfel, cum am văzut destui români în Aeroportul Otopeni care deabia așteptau să se bucure de concediul lor în țara piramidelor, se pare că nici din punctul acesta de vedere nu ne interesează. (2011) Prin ochelari cu lentile roz Vine Crăciunul și, pătruns și eu, alături de toată suflarea, de spiritul sărbătorilor, mi am zis că, măcar acum, trebuie să fiu conciliant, amabil, pozitiv. Dacă am scris până și lemnoșenia cu „pătrunsul“, înseamnă că sunt pe drumul cel bun. În
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
perioadă binecuvântată a anului, îmi propun să fiu un mielușel candid, care să behăie admirativ la toate realitățile înconjurătoare. Destul că tot anul strâmb din nas la felurite lucruri, e cazul să mai și văd viața prin ochelari cu lentile roz. De exemplu, mă voi uita cu evlavie la emisiunea în care Robert Turcescu îl va invita, ca de fiecare dată în preajma Sfintelor Sărbători, pe profetul neamului, Dan Puric, să ne împărtășească din lumina lui de om îmbunătățit. Îmi voi nota
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
din spuma valurilor sînt profund deosebite de cele ale Herei care este rea și vulgară. Adevăratele lecții ale mării, În sens grecesc, le putem Înțelege numai vara. Ele depind de lumină ca și frumoasa Nefertiti, al cărei obraz de cuarțit roz de la muzeul din Cairo m-a făcut să mă Întreb dacă este o nebunie să te Îndrăgostești de o statuetă; e beat de soare, dar sub această mască hipnotică a melancoliilor artei amarniene palpită și acum sîngele; ochii Închiși, bărbia
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
ca o claie de fân. O dureau tâmplele. Probabil că atunci când își ținea copilul în brațe își amintea mereu de ea. În cele din urmă, Carlina își aminti că uneori el o încânta cu flori, buchete mari, în special gladiole roz pe care i le punea în brațe. Atunci transformă uimirea în tăcere și în lacrimi de bucurie. Orice femeie se topește în fața unui buchet de flori sau a unei bijuterii frumoase. Când Carlina părăsise pentru totdeauna căminul conjugal, lăsase și
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
de îndată ce-mi arunc privirea înăuntru. Nu-mi vine să cred! Muntele de diamante de dimineață nu-i acum decît un biet copac, pe ramurile căruia mai scînteiază ici și colo cîte un boboc nedesfăcut ori cîte o floare roză, cu vîrful pătat deja, semn că începe să se ofilească. Sub crengile vînjoase, ca niște brațe de atlet, jos, pe pămînt, stau cîteva flori zdrobite în cădere. Într-o cutie de carton, sub banca de lîngă ușă, sînt aruncate multe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
tine, pe care nu le-am adus. Camil II are 7 kg. ½, se târâie pe burtiță, ține capul sus, zice: me...me, are ochii albaștri-gris și nu găsesc alt termen pentru culoarea și gingășia pieliței lui decât: foaie de trandafir roz, catifelat. M’am întors singură, cu greu, în orașul uneori insuficient iluminat pentru ochii mei miopi și triști. Seara, telefon: Paca - ce intenționează să vină curând la Paris, pe cont personal, și Dudu Orez., care m’a anunțat că e
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
cu foc și stricând armonia. Acum la Radio, nostalgic, melodii țigănești de pustă îmi evocă atâtea și atâtea zile de 25 noembrie, de la aceea când aveam 7 ani și ceream „ Numai interesul mă face să scriu, Vă rog trimeteți rochia roz de matase pentru ziua onomastică“, și până la cele din urmă cu Happy Birthday și eu făcând uneori pe bodogănoasa, cu gâlgâit de emoție în glas. Acum se cântă la Radio „Triana“; tu făceai tare de se auzea quasi strident, ceea ce
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
dacă ai avea cumva vreo neplăcere, că ai aici altarul tău, că ești iubită mai presus de iubire și dorită mai presus de dor. [...] Ții tu minte fotografia unde stai pe un scaun de păpușe, în picioare, îmbrăcată în lizeuza roz de lână, vrând să aprinzi tu pomul tău de Crăciun? Dar „Mo-Cătun, Mo-Că tun, nu mai ’ta pe d’um, vin’ la noi apum“? [...] Iată, sfârșitul acestei hârtii determină efuzia mea epistolară de astăzi. Nu înainte de a-ți spune că
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mă emoțio nează fiindcă îi asociez cu tine. Tu, mereu tu, care te întorceai acasă la vremea asta cu brațe de crengi de arbuști, aducând de două ori primăvara în casa noastră. În vasele mici din fața fotografiilor tale sunt zambile roz și albastru-închis, aproape mov, și pansele galbene, catifelate și reci... Mă gândesc la tine, fetița mea, așa cum respir, cu fiecare răsuflare: Monique, Monique, Monique. Fii vitează, Mouetta mea. Tu ții întreaga mea viață între degetele tale lungi, fremătătoare. Am încredere
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
telefoane; m-am uitat pe geam, am văzut oameni zgribuliți de ploaie și de frig - iar în cameră era bine. Nu mă mai doare urechea. Și atunci? Puteam să mă aștept la ceva mai bun? Pe masă, cele trei garoafe roz în vasul Tutankamon de la Cairo înmiresmează camera și se înclină în fața unei fotografii cu tine... Mi s-a spus la telefon că au mai fost în oraș și alte bucurii: brazi pentru cei mici, chipuri complice și apropiate, flecăreli, zâmbete
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Mama lui“ inscripționate cu un scris înflorit, argintiu. Se uită la ea de parcă tocmai ar fi primit cadou un șobolan mort. — Am și eu una la fel! zice mami, victorioasă. Bagă mâna în geantă și scoate agenda pereche de culoare roz, pe care scrie „Mama ei“. Se numesc „Organizere pentru mame“! Uite, aici se scrie meniul, lista de invitați... culorile alese... și aici e un buzunăraș pentru ceas, uite... Așa că putem să ne coordonăm perfect! Și asta e pagina pentru diverse
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
măritată. Cum e viața de nevastă, apropo? Cam la fel, zice Suze după o pauză. Doar că acuma avem mai multe farfurii... Simt o bătaie ușoară pe umăr, ridic privirea și o văd pe o femeie roșcată, într-un compleu roz de mătase, cu pantaloni. — Laura Redburn Seymour, spune, întinzându-mi mâna. Soțul meu și cu mine trebuie să plecăm, dar am vrut doar să-ți spun că tocmai am aflat despre planurile tale de nuntă. Și eu m-am măritat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
încă necăjită. Acum spune-mi adevărul. — Ne vedem la altar. — Ha-ha-ha, să mori de râs, nu alta! Ei bine, tot ce vreau să-ți spun este că o să regreți amarnic clipa asta, când am să te îmbrac cu un smoching roz. — Ai dreptate, spune Luke. O să regret amarnic. Acum iartă-mă, trebuie să te las. Serios. Ne vedem mai târziu. — Pa. Pun telefonul jos, îmi iau haina și geanta. În timp ce îi trag fermoarul, mă uit la bucata de hârtie, cuprinsă de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
trebui să renunț la meseria asta, că el nu mă mai sponsorizează. Îți închipui, a folosit cuvântul „sponsorizează!“ Îți vine să crezi? Păi, spun absentă. Îți plătește chiria. Și el a plătit pentru toate rolele alea de piele de căprioară roz pe care le-ai vrut... — OK, face Danny după o pauză. OK. Pielea de căprioară roz a fost o greșeală. Dar, Dumnezeule! Pur și simplu nu m-a slăbit o secundă. I-am spus despre rochia ta - dar el a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Crăciunului dând iama prin magazine, în încercarea de a înlocui respectivele cadouri cu altceva. Și, în dimineața de Crăciun, ne-am dus să bem ceva cu Danny și cu Randall - când, ce să vezi? Danny stătea bine mersi în halatul roz de mătase pe care îl cumpărasem pentru Elinor și mânca ciocolatele pe care le cumpărasem pentru colega mea de serviciu Samantha. Iar începi cu chestia aia? Ce era să cred? spune defensiv. Era Crăciunul, erau împachetate ca niște cadouri... care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
amânat-o prea multe luni! — E poamă rea băiatul? zice moașa. Ar trebui să-ți asculți prietena, îmi spune. Pare să știe despre ce vorbește. Prietenii știu întotdeauna când facem o alegere greșită! e de acord o femeie în halat roz. — El nu e o alegere greșită! răspund indignată. Te rog, Suze! Calmează-te! Du-te cu sora! Ia niște pastile! — Atunci sună, îmi răspunde și chipul i se contorsionează din nou. Și mă duc. Ridică privirea spre mine. Hai! Dă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Hai! Dă odată telefonul ăla nenorocit! — Dacă vrei ca acest copil să se nască în condiții normale, îmi spune moașa, eu zic c-ar fi bine să suni unde zice ea. Hai, scumpete, sună! se bagă și femeia în halat roz. — OK! OK! Scotocesc în geantă după mobil și formez numărul. Sun. Gata, Suze, poți să te duci! După ce te aud spunând ce trebuie să spui! Respiră adânc, ca să acoperi durerea... — Alo! îmi ciripește vocea lui Robyn în ureche. Aud cumva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Încă nu m-am hotărât... Și în clipa imediat următoare simt cum îmi îngheață cuvintele pe buze. Nu este Eileen. E Alicia Scorpia cu picioare lungi. Apărută ca din pământ, ca o mașteră din povești. E îmbrăcată într-un compleu roz, are în mână o sacoșă de la Tiffany și emite ostilitate prin toți porii. Tocmai azi, dintre toate momentele posibile. Ca să vezi, spune. Ești mândră de tine, Becky? — Ăă... nu. Nu neapărat. — Mireasa anului. Miss Pădurea fermecată. Ce idioțenie! Mă uit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
suntem practic, surori! Îmi vine să mor când rostesc aceste cuvinte, dar n-am ce face. Trebuie s-o câștig de partea mea. Cu o ușoară greață de la stomac, mă sforțez să pun o mână pe mâneca ei de bouclé roz. — Nu crezi că trebuie să fim solidare una cu alta? Să... ne sprijin una pe cealaltă? Urmează o pauză, în timpul căreia Alicia mă privește cu dispreț. După care își trage brusc brațul din mâna mea și se îndepărtează, cu pași
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]