6,936 matches
-
ar fi ultima zi în care se mai moare nu mai înțeleg nimic îmi privesc copilul ca pe prelungire a nopții și aștept... între noi trecutul o noapte și Dumnezeu printre resturi. singurul loc de care moartea nu știe uneori sap în mine și rămân acolo până noaptea târziu caut locul din care am venit știu că există pericolul să se surpe pereții scrijeliți de nesomn și nimeni n-ar cuteza să mă dezgroape iar căutările mele vor fi zădarnice rănit
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
tare tip din școală și celelalte vor crăpa de ciudă când mă vor vedea alături de el. Cu Dana cum o să te descurci? E șefa ta de nivel. N-o să-ți facă necazuri? Dacă se bagă peste noi, am s-o sap. Doamna pedagogă pune botul la micile mele cadouri. Tata lucrează-n Egipt și o să mi trimită de acolo cafea și țigări. Ai să vezi că știu să mă descurc chiar dacă sunt departe de casă. Îmi ajunge să știu că tu
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
exacte. N-avea cum să-l iubească... nu pe el. Era un copil cu minte îndrăzneață, dar atât... Nimic masculin care să poată să o impresioneze. Închise ochii și imaginea lui reapăru desenându-l zâmbind. Îi vedea foarte clar gropițele săpate-n obraji, buzele mari ce-și așteptau obraznic sărutul, ochii lui negri de nepătruns și un nas cât să fie pe-acolo. Acel chip aparent neînsemnat îi rămăsese impregnat pe sub pleoape. De ce mi-o fi plăcând mie să-mi pierd
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
fiindcă mi-era frică să nu spun prostii, tăceam fiindcă-mi intrase liniștea n oase, tăcea și Mătușa fiindcă de atâta amar de vreme se învățase să-i cânte-n timpane singurătatea. Fusese o femeie frumoasă dar urmele lacrimilor ei săpaseră adânc în obraji. N-avea copii. Dumnezeu nu se îndurase să le lase în ogradă un prunc dar îi lăsase în schimb iubirea pentru aceștia. Se purta cu mine ca și o mamă. Mișuna toată ziua. Odihna îi aducea pesemne
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
viteză. Panta era mult prea Înclinată pentru o mașină de numai 20 de cai putere. Strada nu avea suprafața netedă, nefiind acoperită cu asfalt, ci cu un fel de beton zgrunțuros În care, cam din zece În zece centimetri, fuseseră săpate niște șănțulețe, probabil pentru a Împiedica patinarea. Pietonilor Însă nu părea să le fie de mare folos deoarece, deși zgrunțuroasă, suprafața de beton se Îmbibase cu particule de cauciuc de la anvelope și cu alte mizerii, astfel Încît În zilele ploioase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Opacitatea se datora probabil firelor de păr ondulat și poate că și albul era un efect difuz al acelgiași cauze. Deoarece subiectul era mult aplecat În față, din unghiul meu de vedere numai protuberantele șirei spinării, rînduite precum niște morminte săpate În nisip erau de culoarea făinii arse... Culoarea m-a tulburat profund. Părul aproape invizibil precum țesătura din catifeaua cea mai scumpă și moale... Piele fină, cu nuanțe maronii ca de băiețandru. Bineînțeles că oricît ar fi de măiastră tehnica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
piciorului stîng pe călcîiul drept și apoi din nou pe stîngul. Panta era prea abruptă. Strada nu avea suprafața netedă, nefiind acoperită cu asfalt, ci cu un fel de beton zgrunțuros În care, cam din zece În zece centimetri, fuseseră săpate niște șănțulețe,. probabil pentru a Împiedica patinarea. Pietonilor Însă nu părea să le fie de mare folos, deoarece, deși zgrunțuroasă, suprafața de beton se Îmbibase cu particule de cauciuc de la anvelope și cu alte mizerii, astfel Încît În zilele ploioase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
bancul despre dacii disidenți care îngăimau la Sarmizegetusa: barză, varză, brazdă, viezure, mânz în timp ce comandantul legiunii ținea discursuri despre Pax romana, scriere latină, terme, viaducte. Ne aflăm în situația stranie că trăim în două lumi (fără straturile arheologice la care săpăm acum). Pentru concetățenii noștri ne dați în workshopuri suntem prea departe în viitor. Pentru colegii noștri occidentali suntem prea departe în trecut. Cred că, spre deosebire de categoria celor ca noi, despre care tu îmi scriai că nici să facă dragoste ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
suntem prea departe în trecut. Cred că, spre deosebire de categoria celor ca noi, despre care tu îmi scriai că nici să facă dragoste ca lumea nu pot, că le vine în minte un citat din Derrida, noi mai avem și ce săpa în sinegrafia de țărani. Spre deosebire de colegii occidentali cărora le-a intrat raționalismul contractualist în sânge, noi nu trebuie să scriem o carte întreagă: Trusting more and contracting less. Dimpotrivă. Mi-a mai venit o trăsnaie în cap. Să punem și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
și copiii râdeau de mine. Nu-mi amintesc ca vreunul din familie să fi venit să mă vadă la premiere, decât din întâmplare. Școala și premiile erau problema mea, ei aveau alte probleme, la fel de importante: să meargă la fabrică, să sape cucuruzu’. Fiecare cu ale lui. Cred că de atunci am învățat să-mi trăiesc succesele modest, aproape rușinat, speriat să nu fiu cumva caraghios. Nu simt nici o diferență între munca mea de la universitate sau de aici și munca unui gunoier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
dus la Jaklien, soția lui, și am rugat-o să-mi dea ceva de lucru. Nici vorbă. M-am învârtit prin grădină și, dintr-o dată, țăranul din mine a găsit soluția. Toată după-masa i-am tuns iarba și i-am săpat florile. Jan a ieșit pe balconul de sus. Avea un pahar de whisky în mână. Semăna cu Sean Connery, din filmul făcut după Numele trandafirului. Când am terminat, m-am oprit sub balcon. „At least I did something for you
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
îl făcuse „procurator”, adică aducător de alimente, dar pe mine mă durea în cot. Parcă era vorba de găinile din Bangladesh! Aveam prieteni, femei de iubit, cărți de citit, iar când nu-mi ajungeau pentru chefuri banii din vânzarea cartelei, săpam gropi în cimitir. O groapă - 600 de lei! Seara mă urcam cu picioarele pe masă și-mi turnam bere pe cap: „Trăiască morții, moară viii!” și tot palierul de la cămin știa că „a mai îngropat Miclea pe unu’” și dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
de capul nostru, nu vom fi niciodată în stare să facem o lume pentru cea de-a treia categorie decât exact ca și acum: completamente insular. Aș vrea totuși să știu: ce făceai tu la facultate, afară de fetițe, pileală și săpat gropi. E fain că ai asta în cap, aspectul ludic. În anul I, și eu am avut o viață mai aventuroasă: tatonări destul de inocente de altfel, despre o viață mai boemă și mai depărtată de remote-controlul adolescenței. Apoi m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
s all, astea sunt noile relații de producție și, cum zice tata Marx, ele determină ideologia și mitologia. Istoria nu merge cum vrea mușchii noștri, merge de capul ei. Acuma sigur că la România se mai mână calul și se sapă cu săpoiul și se trage la șaibă, și-atunci zice Ion că el nu-i egal cu Maria, și intelectualul român, cu sex moale, se oțărește falic când aude de feminism. M-apucă râsu-plânsu când mă uit la ei; deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
dealuri, sluțindu-le cu urma ei de fier vechi, de industrie ratată. Gazul nu a circulat niciodată prin acea conductă. Rugina, da. Acum, în Sâncrai, femeile plâng și bărbații beau. Din când în când, unul se duce, iar ceilalți îi sapă groapa, trăgând câte o dușcă de țuică. În noaptea de Înviere m-am plimbat între biserică și cimitir, ascultând poveștile femeilor. Ale femeilor de vârsta mea: - Eu sunt de vină, numai eu sunt de vină. Era inginer la cocserie. Electronist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
la masă când lucru, fiindcă nu ești doamnă, ci o muiere geșteaptă și cu înțălejăre de oameni. Și nu te mai spăla cu apă de la fântână. Îți aduc eu apă de ploaie din pimiță ș-on ștergari de ăl adevărat. Sapă morminte cu o viteză foarte mare. Și el, și Nelu, o frumusețe locală din care se alege praful ratării. Multă țuică, mult nonsens. Femeile sunt mai puternice fiindcă fac terapie de grup. Fiindcă își împart tristețile, nu și le beau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
când treceau prin fața casei sau mă întâlneam în drum cu ei, păduricea și iazul și ulițele acelea străvechi, de sute de ani, păziți de câini dormitând în praful din fața porților sau cutreierând, părând ai nimănui, printre cotloane. Un regret adânc, săpând, în ziua aceea și a doua zi la fel și-n zilele vieții până azi, răzbătând, e adevărat, tot mai rar, ca o veche amintire dar cu aceeași prospețime ca-n dimineața când le-am revăzut întâmpinându-mă. Ana dispăru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
intrat acum în stăpânirea unei firme cu birouri nu se știe de unde aduse, și funcționari născuți peste noapte care aveau să-i spună lui și celorlalți când și cum să muncească pământul ca și cum se prostiseră toți, deodată. Era duminică, își săpa curtea, partea de grădină, avea să-și semene flori și plante de leac ca-n fiecare an, apoi își vopsi în albastru balustrada prispei, atent la pătrunderea uleiului în fibrele lemnului vechi ce va trebui în curând înlocuit, își spunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
la fasciști: o ură categorială. Dumneavoastră nu știți, n-ați mai apucat, totul ca mersul insidios al șerpilor. Ați plecat înainte de această cădere totală”. A executat un an și ceva, până-ntr-o dimineață de iulie când a căzut în timp ce săpa la un mal. Soarele ardea. Cel de lângă el era un preot, singurul noroc pe care l-a avut: „Ce aveți, domnule președinte?” îl întrebă. Se aplecă să-i ridice capul, dar în secunda următoare observă că nu-i rămase decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
privi întunecat, cu hârâitu-i de durere deșteptat în glas. Omul îmi plăcea, cu toate că vorbea așa de puțin și mă privea așa de ciudat. Din toată înfățișarea lui cătrănită, din glasu-i adânc, se cunoștea că trecuse prin dureroase furtuni. Amărăciunile-i săpaseră brazde pe față și-i secătuiseră izvorul vorbirii. Și, privindu-l, mă gândeam la spusele lui, la „boierul cel bătrân“, la cel nou, la furtuna care poate sta înlănțuită în fundul sufletului, de unde izvorâseră greu cuvintele amare: „Atât mi-a mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cineva cu cizme grele pe deasupra lor. Haia lui Sanis, de cum căzuse amurgul și văzduhul prinsese a suna, sta toropită într-un ungher, grămădită în perinele de puf. Parcă nu vedea pe nimeni; ochii îi încremeniseră ațintiți, cu dunga de umbră săpată între ei; din vreme în vreme un fior îi alerga prin trup și buzele ei pline și roșii aveau un tremur ușurel. Maică-sa umbla prin casă după treabă; din când în când se oprea și o privea cu grijă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
câlți fâlfâia în bătaia vântului, prea larg pentru trupu-i pitic și slab. Coșerele largi și nalte rămaseră la o parte cu șopronul în care câțiva oameni vânturau și ciuruiau pâne albă; moș Nastase Tentea duse pe Lepădatu la bordeiul lui săpat în pământ. Intră el întăi, coborând; intră după el și drumețul într-o încăpere mică, lipită cu lut și humuită. Într-un colț se ridica un horn; hogeagul lui trecea până la coama de pământ a bordeiului. Pe laturi erau laițe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
obișnuite, în două ape, acoperite cu pământ; altele erau scurmate în mal și astupate în partea săpăturii cu scânduri ori gard de nuiele, peste care era întinsă o lipitură subțire și coșcovă de lut. Fumuri ieșeau din toate cotloanele acestea săpate în pământ. Geamuri mici cât pumnul luceau pe alocuri în bătaia piezișă a soarelui. Nicăieri nu era împrejmuire. Vitele și porcii rătăceau de-a valma, pe dinaintea ușilor. Găinile scurmau în gunoaiele grămădite pe bordeie ca niște cușme murdare și jerpelite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
două ori a fost chemată, în aceste expediții, și Vidra, cățelușa, într-ajutor, ca să găsească țapul cât după urmă de sânge, cât după putoarea pe care o lasă ca un fum subțire în urma sa. A fost de cosit fân, de săpat crumpene, de dres împrejmuiri. Nana Floarea l-a lăsat în voia lui pe Culi, în vara aceea. S-a fost el și la Sebeș, să vândă pieile de lup și de jder; s-a întors și s-a suit la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
urmă o fugă prin vreascuri; pe urmă poiana s-a închis în tăcere. Și s-a întunecat de înserare negura. Au stat neclintiți, cu urechea întoarsă cătră fundul curmăturii. Nu era de bănuit vreo altă mișcare. Părea că s-a săpat în preajma lor o groapă a tăcerii. Au așteptat așa vreme îndelungată; poate un ceas. Vânătorul clujan s-a mișcat. I-a șoptit îndată Nicula Ursake: Mă rog frumos, domnule doctor, mai stați puțin. Stăm degeaba, Culi, a răspuns vânătorul. S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]