4,125 matches
-
conturat de istorie pare atenuat de umbra deșertăciunii invocate de Eclesiast și aici, în deplină concordanță cu "ideologia" eminesciană, pe care d-l Theodor Codreanu o evocă, pe cât de competent pe atât de nuanțat. Nu e o distincție dominantă a scriiturii, dar ea poate fi citită ca o tonalitate secundară. Dacă numai mi s-a părut, fac mea culpa! Să fie oare numai o rezultantă a acumulării de "zgură" pe care conștiința constructivă și eminamente susținătoare a proiectului românesc al ființei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
istoriei? Să fie numai sunetul surd al destinului personal, care nu poate fi abstras totalmente din muzica plenară, din "cântecul general" al destinului colectiv? Oare scepticismul subiacent reprezintă tocmai partea "ocultă", poate nu întunecată, poate nu mistică, dar misterioasă, a scriiturii eliberate de orice fel de "program" al textului care se emite singur? Snobismul elitist nu admite o asemenea concretizare a proiectului cultivat asiduu de la pașoptism până în zilele noastre. Faptul că scriitorul Mihail Diaconescu are o concepție evoluționistă ascensiv organicistă asupra
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a se vedea și articolul lui Theodor Codreanu din "Literatura și arta", nr. 30/27, iulie 2006, servind ca Prefață la volumul din urmă). Sfătuindu-ne să căutăm adevărul poetic la nivelul întregului, criticul notează că fragmentarismul postmodern, amestecul de scriituri, ecuația imaginarului și cumpăna contrariilor hrănesc "un adevăr în devenire" și definesc poezia ca încercare, plonjând într-un holism transmodern. La apelul lui Theodor Codreanu vin în sprijinul tezei și prestigioase nume din spațiul european. Astfel, demersul Svetlanei PaIeoIogu-Matta. Încercând
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de admirat la această carte: construcția atentă și echilibrată, în așa fel încât fiecare capitol se sprijină pe precedentul și-l pregătește pe următorul, stăpânirea autoritară a unei informații impresionante, anvergura demonstrației, argumentația atentă și nuanțată, patosul ideii atent cumpănite, scriitura densă, dar nu în ultimul rând un patriotism sincer ce-l determină să-și asume un asemenea demers eseistic de natură să ofere soluții unei umanități aflate într-o criză spirituală și morală fără precedent. Nu de puține ori capătă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
că această perioadă de orientare a individului către cele spirituale, care coincide și cu o vârstă biologică prematură, patima de scris, de mărturisire prin scris izvorăsc chiar din nebuloasa vârstei adolescentine. A da glas acestei vârste, a o materializa în scriitură este un lucru la fel de firesc cu faptul că tulpina copacului se sprijină mai întâi pe rădăcină, și numai prin aceasta pe pământ. Adolescența, prima tinerețe sunt vârstele care adaugă vieții individului două cercuri marcante: aceea a dorinței de a descoperi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
1078), "motto", în loc de "moto" etc. Scriitorul, criticul literar, dar și profesorul de la Huși Th. Codreanu este pus în situația să dăscălească "personalitatea considerată de prim-plan a culturii românești": "În caz că se utilizează forma neasimilată, spre a da un aer livresc scriiturii, atunci aspectul articulat trebuie scris "motto"-ul, ca și în cazul altor neologisme neasimilate, precum "kitsch"-ul ..." (și nu "kitschul" sau "kitschului" cum este ortografiat de dl Manolescu la pag. 1126). Referitor la "ciudățenia produsului", Th. Codreanu își expune argumentele
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
numele kynism. "Violența verbală faptică a pildelor lui Diogene era una benefică, iar nu malefică (așa cum cred cei vizați), ea urmărind un scop terapeutic, moral, filozofic și politic", explică autorul cărții în dezbatere. Așadar, avem în cartea profesorului Codreanu o scriitură sintetică, în sens hegelian, promptă, pertinentă, edificatoare, un studiu de istorie și critică literară, dar și de ontologie, inconturnabil. Nimeni până la Theodor Codreanu nu a formulat, în această problematică generată de ultimii ani din viața lui Eminescu, interval temporal de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
fi al poetului, ca "Meritul lui Victor Teleucă... e că nu s-a închis în niciun canon poetic (nici chiar în propria formulă lirozofică)", p. 257) sau "Volumul (Ninge la o margine de existență) pare o foarte derutantă amestecătură de scriituri, de la versul clasic și de la poemul în proză până la versul liber, împănat cu textualism, nelipsind aforismul sau eseul. Prozaismul se îmbină cu lirismul inefabil, cu delirul verbal mânios sau ironic, cu observația banală abundând în "sofisme", străluminate, în câteva valuri
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
veniți din Germania, care ar fi putut stabili în Moravia influența francă. Oricum, Chiril și Metodiu vor da Bizanțului un impuls și o forță de pătrundere considerabile, prin traducerea Bibliei în dialectul slav vorbit de moravi, creînd, întru aceasta, o scriitură cea glagolitică și celebrînd liturghia în această limbă, ceea ce asigură predicii lor un succes imediat. Este o scurtă victorie a Bizanțului, e adevărat! Influența francă e deja atît de puternică încît, pentru a asigura perenitatea operei lor, cei doi frați
Istoria Europei Volumul 2 by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
îndatorat intelectual. Capul de serie al acestui index nominum magistrorum este, neîndoielnic, prof. univ. dr. Petru Iluț, călăuza mea intelectuală, pe urmele și prin perspectiva căruia am filtrat conceptual și m-am zbătut să înțeleg realitatea socio-umană. În cărțile și scriitura dânsului am descoperit un model care conjugă armonic plasticitatea expresiei cu rigurozitatea analitică. Prof. univ. dr. Traian Rotariu mi-a fost, fără s-o știe, călăuza metodologică și un reper de eleganță stilistică prin claritatea, simplicitatea și sobrietatea scriiturii sale
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
și scriitura dânsului am descoperit un model care conjugă armonic plasticitatea expresiei cu rigurozitatea analitică. Prof. univ. dr. Traian Rotariu mi-a fost, fără s-o știe, călăuza metodologică și un reper de eleganță stilistică prin claritatea, simplicitatea și sobrietatea scriiturii sale. Convingerile lor epistemologice, crezul din care se împărtășesc în filosofia științei și viziunea lor comună despre sociologie mi-au structurat propria mea profesiune de credință epistemologică. Prof. univ. dr. Traian Vedinaș m-a inițiat, oarecum împotriva voinței mele fundamentată
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
actul creației culturale, înțeles ca acțiunea specific și exclusiv umană de "revelare întru mister", ne permitem să sugerăm că metafizica spiritualității românești elaborată în paginile Spațiului mioritic (1969) [1936] degajă mai curând un "naționalism cultural extatic" cultivat de filosoful poet. Scriitura lui L. Blaga este deconcertantă în cel mai înalt grad. Experiențial, lecturarea scrierilor lui filosofice are forța de a produce un efect paralizant. Cum să te mai încumeți să scrii după Blaga (cu atât mai mult despre scriitura lui Blaga
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
filosoful poet. Scriitura lui L. Blaga este deconcertantă în cel mai înalt grad. Experiențial, lecturarea scrierilor lui filosofice are forța de a produce un efect paralizant. Cum să te mai încumeți să scrii după Blaga (cu atât mai mult despre scriitura lui Blaga), când ești inundat de conștiința sufocantă a faptului că, cel mai probabil, orice construcție lexicală pe care ai ctitori-o se apropie de a fi o cacofonie în raport cu concertul fonetico-semantic ce răsună prin stilistica blagiană? Epifania lecturală pe
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Jurnalul soțului ei. În care se puteau citi însemnări cutremurătoare, de genul "dimineața am tradus din Verlaine, după amiază am lucrat, în tura II-a, la ecarisaj". Eram directorul Editurii "Junimea". Jurnalul trebuia publicat: mărturisea un destin tragic, într-o scriitură reținută și resemnată, cu frazare elegantă și incursiuni culturale de-a dreptul excepționale. Ar fi venit în seria deschisă de Jurnalul altui fost pușcăriaș în anii '50, țăranul bucovinean Toader Hrib ("Cronica de la Arbore", tipărită în două ediții) care, evident
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
încercând să-i fac și un calcul din care să reiasă pierderile consistente ale Editurii. Mă asculta neatent și, în mod sigur, nici nu avea disponibilitatea să accepte o discuție axată pe altceva decât pe ideea de valoare unică a scriiturii. Îmi voi reproșa în veci că n-am dat curs ofertei: la urma urmei, "Junimea" se autofinanța (cu ceva profit) încă de pe atunci și n-o pândea falimentul dacă tipărea opera lui Ion Luca mai ales că era vorba de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
nu s-a învrednicit nimeni să le reediteze, iar cercetarea lor este permisă doar în regim de sală la Biblioteca Universitară, așa că au rămas necunoscute marelui public. Nu-i o carte cu cine știe ce virtuți stilistice și însemnată valoare literară a scriiturii în sine. Dimpotrivă. Este, însă, doldora de informații variate și credibile, datorită faptului că provin de la contemporanii personalităților evocate, deci, sunt "la prima mână", ferite de inerentele distorsiuni ulterioare și de deformările folclorizante. Chiar dacă atenția autorului a fost atrasă mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
un SAS se citea cam cât dura drumul de la București la Focșani; acum, îl termini până la Buzău, fiindcă "Tinerama" ne oferă prețioasele volumașe traduse în românește. Unul dintre ultimele, "Scrisoare către Clinton", se petrece în Basarabia și-n România. Nivelul scriiturii îl exprimă cum nu se poate mai bine o propoziție din pag. 47: "În imensul hol al aeroportului internațional Dulles din Washington era enorm de multă lume". Și aflăm tot soiul de noutăți: "Orașul Chișinău este absolut sinistru. Construit pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
joc un autor român nimeni altul decât renumitul Ion Mihai Pacepa. Deși sunt cel ce i-a editat, imediat după 1989, ambele cărți, "Orizonturi roșii" și "Moștenirea Kremlinului", nu l-am cunoscut, nu mă cunoaște. Îi știu însă foarte bine scriitura și-i explicabilă curiozitatea cu care i-am citit această nouă carte, intitulată " Programat să ucidă, Lee Harwey Oswald, KGB-ul și asasinarea lui Kennedy" (Ed. "Ziua", 2007). Lapidaritatea gazetărească, complet lipsită de "fiorituri", bine potrivită la temă ("Orizonturi roșii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
în martie 1959! Așadar, de la Tache, la Matache parc-am fi în Caragiale! Despre celebrele ședințe de demascare s-a făcut vorbire, ici-colo, în proza "obsedantului deceniu", dar ceea ce revelează ochiul atent și avizat al securistului Tache trece dincolo de literatură! Scriitura îngrijită, remarca de profunzime psihologică, nuanța sesizată cu finețe, concizia dialogului esențial și, mai ales, lejeritatea cu care se mișcă în lumea universitară și-n mediul academic arată că Tache are condei și-i de-al casei. Nu musafir, ci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
scena românească în ansamblu a trecut prin acest proces menit, nu-i așa, să modernizeze actul teatral. Înaintașii urcau pe scenă piese de teatru. Acum, ajung și simple pretexte, demersul regizoral tinzând să-și aroge independență în sine. Piesa, adică scriitura, este tratată ca un apendice oarecare, drept biet cuier de sârmă pentru haine împărătești ceea ce l-a determinat pe criticul Alex. Ștefănescu să afirme că dramaturgia nu mai interesează istoria literară, reprezentația fiind opera regizorului. (Șansa unui Euripide, Shakespeare, Caragiale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
turc era beneficiarul unor comentarii generoase, exaltate chiar, și înainte de jurizarea de la Stockholm ( "The Scotsman": "Este aproape desăvârșit (...) Nu-i lipsește decât Premiul Nobel." ) pare, totuși, a confirma încă odată supoziția potrivit căreia pentru a obține râvnita distincție n-ajunge scriitura de excepție. Mai trebuie... un brânci. De regulă, un "ce" politic. Dacă la începuturile sale, Nobelul încununa la modul incontestabil opera unui Anatol France (1921), Thomas Mann (1929), T. S. Eliot (1948), Albert Camus (1957) și nu putea fi bănuit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
și la festivitățile comemorative de la Putna, a fost atribuită chiar lui Mihai Eminescu (cum se știe, membru al Comitetului de organizare din 1871). Și numele lui Bălcescu a fost evocat printre cele ale ipoteticilor autori, numai că analiza filologică a scriiturii va dovedi că-i evident anterioară, urmând a fi atribuită unui precursor. De curiozitate, iată o mostră de text (apud M. Ang., op.cit.): "Au nu vă aduceți aminte că noaptea cea despre bătălie la acel care, lepădându-se de lume
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
fluid ce sapă în gingii, în urechi, în nări, în ochi, în toate orificiile mele cele mai intime. Voi deveni oare o formă goală?”). Moartea ca metamorfoză, goliciune și părăsire, indică un proces sacrificial care din nou trimite la experiența scriiturii. Nu întâmplător mă refeream la Kafka și la acel spațiu narativ în care „se tot învârte dus-întors șovăind subiectul ce nu mai poate să se știe” (Comolli). Dar ce anume este de fapt în joc? „Am venit la Tomis ca să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
pe jos”; „Azi m-am sculat mai devreme din pricina unor dureri foarte mari; îmi simt măruntaiele în putrefacție, ceva putred care nu mai aparține trupului meu”). Din nou e vorba, așa cum reiese din paragraful intitulat Schimbare, de niște metafore ale scriiturii și de cheltuirea pe care aceasta o presupune: „Scriu cu carnea mea, cu sângele meu, cu limfa mea, și acțiunea asta mă slăbește cu fiece zi, mă mistuie, mă micșorează până la mâna care scrie”. Și iarăși: „Când mâna mea nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
al scrisului meu”. Mai este oare nevoie să amintim de slăbirea kafkiană, direct proporțională cu creșterea propensiunii narative? Și poate că nu e altceva, acest a fi-altul sau altceva, decât a fi (în acest caz elementul feminin) prelungirea infinită a scriiturii? E prea adevărat, admițând că s-ar putea găsi un adevăr definitiv într-o confesiune ca aceea a lui Ovidiu al nostru. Confesiunea, o știm dintotdeauna, cel puțin de la Augustin și de la Rousseau, întâlnește mereu o limită pentru cine ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]