3,800 matches
-
care ar putea avea loc o bătălie cumplită, însă Carol? Ei bine... nu-i așa că e frumoasă? A avut inițiativa prudentă și, aș zice eu, estetică, de a-și lega o eșarfă de mătase peste lenjerie. Așa că acum o putea sfâșia pentru a-și lăsa liber penisul fantastic, să tremure, să se ridice, înconjurat de fâșii de mătase neagră și de coloanele suple ale coapselor ei. Cum se mai mișca la capătul patului! Cum lua poze nobile și sfidătoare pentru câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
ce se întâmplă, ce este sentimentul ăsta absolut nepotrivit care îi cuprinde treptat sufletul? Ce nume are spaima asta fioroasă care îi cotropește deodată intestinele, făcându-l să tremure ca și cum abia ar fi comis o crimă? Ce remușcări cumplite îi sfâșie ființa sub povara imaginilor câtorva sute de milioane de nevinovați dispărând? Și ce milă absolut ieșită din comun îi înjunghie inima, făcându-l să se îngrijoreze profund de sănătatea minții lui? Dumnezeule, el chiar voia să facă asta? Ha, ha
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Urmă cravata. Căzu și aceasta, umilă, alunecând în infinit. Ce mai era de scos? Cămașa - ruptă cu ură, întrucât clipa a ceea ce voia să facă Clossettino îl aștepta să fie gol, cu nimic îmbrăcat în fața nimicului. Alba himeră textilă se sfâșie turbată, șerpuind veninos, agățându-se, încercând cu ultimele puteri să nu se despartă de umerii stăpânului. Apoi, demența Directorului întrecu orice așteptare. Labele păroase ale mâinilor sale prinseră catarama curelei, strâns, într-un jazz nebun, exact când ritmul audibil din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
am spus că eram, imperturbabil, am știut că în acele clipe vom muri, atât eu, cât și Maro, dar înainte de asta trebuie să recunosc că ardeam de dorința de a-i face un rău cât mai mare monstrului care-mi sfâșiase brațul. Cu singura mână ce îmi mai rămăsese întreagă am deschis fermoarul genții negre și urâte pe care nu uitasem s-o recuperez de sub scaun, bănuind, așa cum am spus, că înăuntru s-ar afla un femur de om. Înainte de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
dorința de a o termina cu viața nu e singur. Mai mult ca sigur că nenumărați dintre oameni tânjesc sau au tânjit cândva, poate, la aceleași lucruri, fiind pe deplin complici la această negură care ar fi în stare să sfâșie până și cea mai cumplită stâncă. Și mai cred că nimeni - nimeni! - dintre cei care au împărtășit vreodată nepotrivirea lor în acest univers înspăimântător nu poate fi lipsit de semeni aidoma lui, împărțind cu dărnicie și altora temeri a căror
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
e moartea asta care cuprinde sufletele tuturor celor vii, trăgându-le în negura neființei? Și care gest nepriceput și al cui anume a putut naște un calvar de o asemenea gravitate precum ivirea conștiinței supreme? Arătați-mi-l, ca să-l sfâșii, așa cum mi-a sfâșiat și el mie viața de acum, cu cine știe câte mii de ani în urmă. Ce Hermes Trismegistus necugetat a fost și din care timp a venit și a pus rasa noastră pe o asemenea fugă de sine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
cuprinde sufletele tuturor celor vii, trăgându-le în negura neființei? Și care gest nepriceput și al cui anume a putut naște un calvar de o asemenea gravitate precum ivirea conștiinței supreme? Arătați-mi-l, ca să-l sfâșii, așa cum mi-a sfâșiat și el mie viața de acum, cu cine știe câte mii de ani în urmă. Ce Hermes Trismegistus necugetat a fost și din care timp a venit și a pus rasa noastră pe o asemenea fugă de sine, încât noi să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
greu de adus la îndeplinire acest lucru. Ba chiar imposibil, din câte îmi dă de înțeles făptura întunecată căreia sufletul meu îi este lăsat acum pradă. Hei, ce Meduză sau Gorgonă oribilă e nenorocirea asta care vrea acum să mă sfâșie ca pe un vierme? De ce nu pot s-o ucid și ce-i cu lipsa asta de vlagă, unde-mi sunt puterile și răutatea colosală pe care le aveam cândva, cu care puteam pune la respect până și pietrele? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
pe toți cei care privesc oroarea ființei mele. Aceasta a fost salvarea mea, Fiu al Omului, aceea ca eu să mor ca un câine turbat în fața acestor oameni cumsecade? Nu se poate! Dați-mi arme și sânge suficient încât să sfâșii, într-o ultimă încercare de revoltă, ordinea universului! Iar voi pregătiți cea mai severă și organizată exorcizare a lumii pentru ca demența din mine să se potolească ! Dar nu, nu poate fi așa, animale spumegânde ale lumii, nu aceasta este moartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
ei înșiși, pe mine mă lasă insensibil? Ba nu, iată, în sfârșit, frica aceea teribilă de care mă temeam sosește, neștiută... amintirea a ceea ce nu voi mai fi și greșeala stupidă de a-mi fi irosit viața în păcat mă sfâșie de-a dreptul, îmi bulversează hotărârea, dovedindu-mi cât de importantă era credința pentru a nu ajunge într-un astfel de moment prin remușcări teribile, care mă aruncă în convulsii turbate, de parcă osânda mea ar fi început deja de pe acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
hotărâre de nedescris, a reușit să... să ce?! Doamne, nu pot să privesc! Nici să spun nu pot... Să înșface diamantul din mâinile zeului înmărmurit? E posibil? Ce oroare!!... Ce hoț nenorocit... și ce urlete înfiorătoare se abat deodată-asupra nopții, sfâșiind tăcerea începutului de lume, răgete cumplite, dintre care, desigur, cel mai aprig și mai întunecat este cel al zeului coborât din carul stelar. Zeul tras pe sfoară. Doamne, cum să descriu ceea ce se-ntâmplă? Cuvintele nu urlă, o știu prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
care se pregătea să-l atace. Sfătuit de fecioară el a luat o piatră și a ariuncat-o în mijlocul lor. Un lucru ciudat s-a petrecut atunci; căci de îndată ce piatra cădea printre fiare, ele se repezeau cu furie unele asupra altora sfâșiindu-se în bucăți. Mandricardo nu stătu în loc să se mire de această minune, continuă să secere. Când a ajuns la copac, i-a cuprins trunchiul în brațe și s-a opintit să-l smulgă din rădăcini. La fiecare effort un potop
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
lui Proteu până când n-au mai rămas decât câțiva. Această zeitate fusese mâniată rău de faptul că localnicii încetaseră a-i mai aduce jertfe, și, pentru a se răzbuna, le trimisese un monstru marin ce se chema Orcul, să-i sfâșie. Și atât de mare era spaima pustiirilor lui încât întreaga populație a insulei se refugiase în capitală ne mai nădăjduind decât în protecția pe care zidurile acesteia le-o putea da. Ajunși în această stare, ei se duseră la oracol
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
furie asupra oilor lor. Țăranii și-au lăsat plugurile și grapele, s-au urcat pe acoperișurile caselor și pe crestele dealurilor, De la aceste înălțimi ei priveau tremurând furia nefericitului Roland. Cu pumnii, cu dinții, unghiile și picioarele, el înșfăca, frângea sfâșia zdrobea vite,oi și porci. Doar cei ce erau mai iute de picior au izbutit să-i scape. Când groaza a făcut în sfârșit gol în jurul său, el a intrat într-o căsuță părăsită de locuitori săi care-l văzuseră
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
aleagă. Apoi, ieșind de acolo, Roland nebunul a început iar să gonească toate vietățile ce i se nimereau în cale, fie oameni, fie animale. Uneori el urmărea și căprioare, alteori ataca urși și lupi pe care-i prindea și-i sfâșia 69 cu mâinile goale mâncându-le carnea. A rătăcit astfel din loc în loc, prin Franța, primejduindu-și viața în fel și chip, dar apărat fiind întotdeauna de către o misterrioasă providență. Acum însă îl vom lăsa pe Roland aici pentru o
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
Fielding spusese că Doris e o prințesă evreică. Fără îndoială că o puteai privi ca pe o mică minune, o adevărată albină din Africa de Nord, cu un ten satanic, cu ochi negri și fierbinți, cu o gură de foc, gata să sfâșie... Doamne! Nu e de mirare că se uita așa la mine. Probabil că nu îți poți stăpâni o asemenea privire. E de necontrolat Trecea direct prin aburul mahmurelii mele, desfăcându-i toate cele șapte văluri. La fel ca Bill de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
inspectorul financiar. — Frumos, am spus eu. — Nu-ți place? I-am răspuns că da și m-am întors la haosul jalnic de pe birou meu. Sertarele străvechiului birou sunt îndopate până la refuz cu hârțoage pe care timpul a început să le sfâșie: cinci ani fără să fi plătit nici un impozit - de aia atâția bani... Sentimentul general în birou e că mă îndrept spre lucruri mai bune. Uneori îmi doresc să fi fost și eu consultat în legătură cu această problemă. Dar ei continuă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
suficient de flămânzi și mi-am dat seama că mai puteau să aștepte o lună. Dar eu mai pot? Unde a intrat tot timpul, unde? Unde? Vine aprilie eu explozia lui de muguri, cu ploaia neașteptată a razelor, cu norii sfâșiați într-o doară. Apoi vine mai cu lumina lui rece și cerul contorsionat încă de nestatornicia vremii. Apoi iunie, vară, o ploaie subțire și acidă, ca apa împroșcată de roțile unei mașini, și fără nici un strop de cer, fără nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
mămica acum. Chiar trag câte o beție zdravănă împreună. Lorne și-ar da și viața pentru Caduta și totuși nu vrea să renunțe la scenele dezbrăcate. „Mămico, spune el. Ar putea fi așa de frumos“... Și telefonul sună. Telefonul sună, sfâșiind ceea ce trebuie să numim iluzia acestei lumi de oameni maturi în care mă aflu, alături de cartea mea, de căzutele figuri ale jocului de șah, de ultimul act din Otello și flautiștii lui țigani. Am crescut mare și uneori mai și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
-n regulă, am spus eu, și mi-am golit paharul. Nu e nimic rupt. Pare doar mai rău decât e în realitate. Trebuie să recunosc că arăta groaznic - ca o gușă vulcanică. Și mi se părea că fața îmi era sfâșiată de la maxilar până la ochi. Orice mi se putea întâmpla acolo. Am auzit scrâșnetul cartilajului când am închis gura. Aud zornăitul țesuturilor când întorc capul. Un căscat ar fi o idee proastă. O, chiar foarte proastă. Maxilarul e înșelător de tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
se simțeau orfani. E ciudat că pot să văd înregistrările filmate, dar mi-e impo sibil să-i ascult concertele pe CD. — De ce? Oamenii îmi tot spun: „Ce bine că-l ai lângă tine prin muzică“, dar pe mine mă sfâșie să-i simt prezența așa... Poate că nu suporți pentru că tu erai acolo, în sală, făceai parte din concertul pe care îl dirija el... Ai mai păstrat legătura cu prietenii sau cu elevii lui? — După ce Sergiu nu a mai fost
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
de oi fuseseră prăpădite; mai toate sugrumate; un cioban, la fel, se zăreau urmele colților în beregată. Doar mieii, era vremea fătatului, fuseseră mâncați, mai mult burțile. Pentru ficați, a fost de părere un bătrân. Și patru câini au fost sfâșiați. Gândul lumii s-a întors iar către Ceasornicar. Filozoful și Profesorul de naturale stăteau tăcuți în fața cănilor cu vin fiert. În răstimpuri, spărgeau câte o nucă. „Nu se poate, este o coincidență!” a zis - într-un târziu - Filozoful. „Și totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
asupra plasei și rupse ochiurile unul câte unul până ce făcu o deschizătură prin care perechea lui putu să scape. După numai câteva momente însă, vânătorul văzu cum fluierarul împleticindu-se se încurcase el însuși în plasa pe care abia o sfâșiase. Aceste gânduri le frământa Alex în dimineața despre care vorbim, în timp ce se pregătea să plece pe șantier, unde mai erau câteva probleme de rezolvat în vederea predării la cheie a noului edificiu. Era mândru de această nouă construcție, mai ales că
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
șapte ani, familia și satul se bucurau de viață, fratele mai mare, deschizătorul de drum spre școli superioare, s-a înecat în iazul Dorohoi. Era în clasa a 7-a de seminar, penultimul an de școală. Tributul apelor întunecă văzduhul, sfâșie sufletele. S-a îndoliat casa. A oftat satul. O durere de nespus a încremenit sufletele înecate în lacrimi, acoperite de jale și luminate de rugăciuni. Dar cum orice mamă află resurse să treacă prin durere mergând mai departe și cum
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
și-n cele din urmă, dictator, decapitator al partidelor politice și asasin al Căpitanului Corneliu Zelea-Codreanu și al elitei legionare de pe întreg cuprinsul Țării, un pseudorege care adusese România la cheremul vânturilor și-n scurt timp al furtunilor care au sfâșiat-o în toate punctele ei cardinale. Românii iubesc Monarhia, dar nu un rege oarecare. Improvizațiile îi îngrijorează. Le iscă semne de întrebare și incertitudini. Ei au în inima lor icoana mereu vie a regilor Carol I și Ferdinand I spre
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]