3,396 matches
-
dezarticularea și absurdul din teatrul de mai târziu: "A murit, de congestie pulmonară/ Păpușa, madonă de ceară./ Păpușile la căpătâi s-au strâns,/ Cu ochii ficși, sclipind a plâns./ Biserica de mucava pentru pitici/ Plânge cu dangăte slabe și mici./ Sicriul de carton e pregătit/ Pe drumul de hârtie convoiul a pornit/ Cai de lemn și dric de ciocolată,/ Popa cu barbă de vată". 1, 2, 3, 4 Povești pentru Josette Publicate separat, în 1968, 1969, 1971 și 1973, apoi reunite
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
postum, fotografia post-mortem poate răspunde atât nevoii de a nega moartea - de unde strania "deghizare" a mortului-viu sau adormit, metafora somnului fiind un element central în imaginarul thanatic - cât și celei de împăcare cu ea. Imaginile asociate acceptării includ aproape întotdeauna sicriul, iar individul apare nu de puține ori marcat de semnele certe ale fatalei treceri: mandibula legată, trupul emaciat de boală, discolorații vizibile ale pielii, livor mortis. Tot acestui regim terapeutic îi pot fi asociate și fotografiile de familie, în care
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
nu, Doamne ferește! A murit de holeră!" În jocurile ei excentrice, lui Sarah Bernhardt îi plăcea să parodieze histrionic practica post-mortemului, îngrozindu-și cunoscuții: în 1887 circulau la Paris, într-un cerc restrâns de prieteni și admiratori, fotografii cu ea în sicriu, cu brațele încrucișate pe piept, îmbrăcată în alb, înconjurată de flori. Șocul inițial era urmat de vestea îmbucurătoare că actrița e în viață, dar e convinsă că bărbații sunt seduși de imaginea femeii frumoase pe veci adormite. Masacrul inocenților Teorii
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
pe un clișeu deja clasic al imaginarului colectiv, e una dintre cele mai comune convenții fotografice menite să edulcoreze realitatea morții. Datorită răspândirii acestui mod de reprezentare în cazul fotografiilor cu copii, dat fiind faptul că decorul exclude sistematic prezența sicriului până în jurul lui 1880, când ea devine acceptabilă și datorită ameliorărilor tehnice permițând extinderea perspectivei, distincția între fotografia unui copil în viață și un post- mortem e aproape imposibilă. Aceste "sleeping beauties", cum le numește Stanley Burns în cartea sa
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
experiențe traumatizante: „desțărarea”, tema centrală, obsedantă a liricii lui B., generează viziuni coșmarești, apocaliptice, în care singurătatea și moartea covârșesc sufletul pribeag: „Aici cresc baobabi. Aici cresc șerpi./ Aici cresc țipete care se-neacă-n tăcere, [...] Aici cresc liane pești sicrie nevăzute / unghiile când trec peste harpă, cad...” (Coșmar). Poemele, elegiace sau senzuale, descriu cel mai adesea peisaje exotice (porturi, mări, țărmuri, orașe), iar România este prezentă ca peisaj interior, ținut de taină care se suprapune dureros spațiilor exterioare. Starea de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285525_a_286854]
-
șoferului. Cînd mi s-au deprins ochii cu întunericul, am descoperit că alături de mine mai stăteau pe banchete două familii care priveau în jos, suspinînd. Cînd am coborît și eu privirea... am tresărit o țîră: la picioarele mele era un sicriu. Mi s-a spus că e nelocuit, așa că mi-am mai revenit. Se făcuse 4 și jumătate. Am ațipit. După nici cinci minute, ceva mi-a trecut pe la picioare. Am înghețat mă gîndisem, drept să spun, la un strigoi. Mi
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
Postolache, oameni obositori prin definiție!), nervii mei erau vizibil scurtcircuitați. Am realizat asta din privirea plină de compasiune a colegilor de drum care, la lumina brichetei, mi-au arătat un... iepure negru! (care, nici el, nu urma să sfîrșească în sicriu, ci în cuptorul celeilalte familii). De altfel, toate au o explicație pe lume: sicriul era în mașină fiindcă, am aflat abia atunci, Sorin era băgat și-ntr-o afacere cu pompe funebre! Iar lighioanele fuseseră cîștigate la tombolă de cei
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
privirea plină de compasiune a colegilor de drum care, la lumina brichetei, mi-au arătat un... iepure negru! (care, nici el, nu urma să sfîrșească în sicriu, ci în cuptorul celeilalte familii). De altfel, toate au o explicație pe lume: sicriul era în mașină fiindcă, am aflat abia atunci, Sorin era băgat și-ntr-o afacere cu pompe funebre! Iar lighioanele fuseseră cîștigate la tombolă de cei cu care împărțisem emoțiile drumului. Morala: farsa atrage farsă. Iar ce e comic și
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
Molière, de Vraca, dacă nu uităm că marele Cehov s-a întors în patrie mort, într-un vagon pe care scria "stridii proaspete"... la fel, Caragiale a fost adus în București într-un vagon de marfă, actele de transport ale sicriului rătăcindu-se în Austria! Soarta ironicului provoacă ironia soartei... Cum dădeau directorii de teatru șperț Acum cîteva săptămîni am urmărit o emisiune-dezbatere la televizor pe tema libertăți creației în România de azi. În respectiva emisiune, un politruc de ieri, mascat
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
acesta simți în adâncul inimii un fior ce-l însenină, primenindu-l de acea ieșire furibundă de acum câteva clipe. De ce venise Baronul de-atât de departe să-i aducă omagiul său lui Telsio? Oare din ce motive o făcuse? Sicriul din lemn prețios și lucrat de meșterii din Bisignano trona pe năsălie, având la cele patru colțuri lumânări enorme aprinse în candelabre masive de bronz sculptat. La sfârșitul liturghiei, tăcerea păru a deveni și mai solemnă: lumea începu să se
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
eu? Departe de mine așa ceva. Vină pentru ce? Era vorba de un omagiu, doar de un omagiu adus unui mare om. Ei toți pot să se închine, să se plece, să se roage și să rostească vorbe de laudă la sicriul lui Telesio, pe când eu nu-i pot dedica niște versuri? Dacă ai fi considerat că gestul tău e unul normal și cuviincios, ar fi trebuit să-i ceri aprobarea Starețului. Dar tu știai că săvârșești un gest nepotrivit sau neagreat
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
Cum poate să apară „părtinirea” În judecata oamenilor? Iată un exemplu plastic, oferit de Înțelepciunea chineză: „Când Zhuang Zi era pe moarte, discipolii doreau să-i facă o Înmormântare bogată. Zhuang Zi spuse: «Cerul și pământul au să-mi fie sicriu, stelele și luna au să-mi fie jaduri și vase de Înmormântare, stelele au să-mi fie perle, iar cele zece mii de lucruri au să meargă În urma sicriului meu. Oare Înmormântarea n-o să fie completă? Ce mai trebuie adăugat?». «Ne
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
Înmormântare bogată. Zhuang Zi spuse: «Cerul și pământul au să-mi fie sicriu, stelele și luna au să-mi fie jaduri și vase de Înmormântare, stelele au să-mi fie perle, iar cele zece mii de lucruri au să meargă În urma sicriului meu. Oare Înmormântarea n-o să fie completă? Ce mai trebuie adăugat?». «Ne e teamă», ziseră discipolii, «că Maestrul nostru are să fie hrană pentru ulii și vulturi». Deasupra șdacă rămân neîngropat - n.n.ț mă mănâncă vulturii și ulii, iar dedesubt șîn
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
cum puțini oameni știu -/ Mă învelesc întâi în tăcere,/ Apoi în pustiu/ Și pornesc astfel încet, un pas,/ Încă un pas, și încă un pas,/ Până nu se mai vede din mine/ Decât un glas/ Așezat somptuos/ În al cărții sicriu. / Nu mă laud,/ Credeți-mă, știu să mor/ Și știu, mai ales, să înviu,/ Dar asta e, bineînțeles, Mult mai ușor.// Încă un pas) Întreg volumul Ochiul de greier este o metaforă subversivă a ideologiei vremii. Încercarea de armonizare între
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
o Apocalipsă generală, bacoviană, iubirea însăși se pierde în acest haos al pierderii de sine, abia mai putând salva ultimele resturi: "Tu treci prin ceață/ Și eu știu că treci,/ Și e destul ca norii/ Să nu-mi pară reci/ Sicrie fără sațiu/ Umflându-se să-ncapă/ Întreaga omenire/ În pulberea de apă,/ inconsistent și acru/ Dospindu-se-n văzduh./ Tu treci prin ceață:/ Clar și-nalt, un duh/ Ordonator de sensuri,/ Scoțând din moarte lume/ Ce tremură uimite/ Pe când ușori
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
cum puțini oameni știu -/ Mă învelesc întâi în tăcere,/ Apoi în pustiu/ Și pornesc astfel încet, un pas,/ Încă un pas, și încă un pas,/ Până nu se mai vede din mine/ Decât un glas/ Așezat somptuos/ În al cărții sicriu./ Nu mă laud,/ Credeți-mă, știu să mor/ Și știu, mai ales, să înviu,/ Dar asta e, bineînțeles,/ Mult mai ușor." La un moment dat, autoarea afirmă că, în etapa poetică a demetaforizării, avem absența ritmicității, a rimei, a unei
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
cu mine... Dar îmi revin eu. Bun? Vera: Bine, Mina. Mina: Sper că am cumpărat tot ce trebuie. Nu de alta, dar după aceea intrăm în gura satului... că am avu prosoape de 9 lei și nu de 22... Că sicriul a fost prea mic sau prea mare, că lăutarii erau leșinați de foame, că popa era beat. (rîd amîndouă) Doamne, iartă-mă! Eu am pus deoparte niște rochii de-a mele să le dăm de pomană la care-or veni
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
o negare, un sfârșit, parcă simțim atmosfera din "Marea trecere" a lui L. Blaga. Omul nu se mai poate sustrage unei vieți pustii până la jertfa definitivă. Viața este o pândă permanentă, care pe care se umilesc, se devorează, se ucid. Sicriele se înmulțesc halucinant, astfel că nu mai distingi cine este mort și cine este viu. Universul este în dezagregare, nici răul nu mai poate triumfa, pentru că cetățile sunt obosite, neamurile sufocate, memoria va rătăci în beznă, fluierele vor putrezi, capete
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
sunt fericiți cei ce nu-și pun întrebări, ceilalți sunt chemați de contemplație și însingurați de perspectiva izolării și a morții: Trista pădure din semne de întrebare/ lemn de esență dură și amară/ din care se vor face scânduri de sicriu/ din care se vor face case vechi/ cetăți pentru un cal troian de mai târziu". În volumul "Întrebați fumul", poetul ajunge la delir verbal (" Pentru cine bate vântul", "Cum se cheamă", "Numim arbitrar ochi": "Cum se cheamă el în lumina
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
-am ajuns nu-i nimeni/ în candeli arde vin". Elegia se convertește într-o artă poetică prin care tristețea, melancolia percepute în fiecare vers își face loc direct: "mă cunoaște lumea/ ăla-s care scriu/ ăla ce-ndulcește/ lemnul de sicriu/ ăla ca deșertul/ și ca arabescul/ suflet de cămilă/ Ion Nicolescu". În ciuda încercării de a-și reprezenta mental lumea sub forma unui artificiu scenic, poetul parcă nu ar vorbi despre el, ci despre un dublu al său în raport cu ea, rupând
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și căldură/ Dunărea vine din vale și se-ncovoaie,/ Ca un braț care duce o pâine imensă la gură." Tristețea, nostalgia, oboseala le descoperim în volumul "La ritmul naturii" și parcă însăși condiția de a scrie implică această stare: "E un sicriu închis creionul mut" sau "Atât de ostenită că-mi vine să surâd." Sunt observații subtile ale unei sensibilități la care visul se desface ca o floare într-o dulce exultanță. Peisajul citadin este surprins în transformările lui, ciobanii mână turmele
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ar putea fi citarea poemului "Nopți". Noaptea este veșnică, un cumplit infern dantesc se constituie ca o componentă a existenței noastre: "Unul după altul gâfâind/ cară un munte spre celălalt/ La noi se opresc din când în când,/ să ardă sicriele copiilor care-au murit pe drum". Întreaga noapte răsună ca o "țară pustie în care toate privighetorile/ au murit". Satul ardelean " În cumpăna fântânii/ tatăl meu răstignit,/ pârghie subțire e mama tânără/ înșurubată în brațele noduroase de lemn." Cu Ioan
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
sufletul meu nici nu încerca măcar să-l hotărască”.4 ) O oarecare rezonanță e, mai adaug, și între „Cîntă” al aceluiași autor 5) și un anumit pasaj din „Cubul negru”. Șocurile Macabrul e prezent, la Bacovia, începînd cu „Plumb” („Dormeau adînc sicriele de plumb,/ Și flori de plumb și funerar vestmînt-/Stam singur în cavou... și era vînt.../ Și scîrțîiau coroanele de plumb”.) îl întîlnim în „Panoramă” („în jurul meu corpuri de ceară,/ Cu hîde și fixe priviri./.../ în racle de sticlă - princese
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
cele despre care se știe mai puțin sînt cele din arta funerară: statuete, flori, diverse alte „podoabe”. Marile cimitire au, la suprafață și în cavouri, „coroane de plumb”, „flori de plumb”, „vaze de plumb”. Azi, cînd pentru săraci sînt recomandate „sicriele ergonomice”, e imposibil de a înțelege „scenografia” din poemul lui Bacovia fără a ști ceva din istoria înmormîntărilor și a cimitirelor. Am să pornesc de la un exemplu clasic. în Vărul Pons de Balzac, imediat după decesul lui Pons, prietenul său
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
cimitirelor. Am să pornesc de la un exemplu clasic. în Vărul Pons de Balzac, imediat după decesul lui Pons, prietenul său, Schmuke, e vizitat de un reprezentant al firmei de pompe funebre. Sec, profesional, acesta îl întreabă cum dorește să fie sicriul: de brad, de stejar, sau căptușit cu plumb, care e mai distins. Dacă acțiunea romanului s-ar fi petrecut mai tîrziu, fără îndoială ar fi adăugat: mai distins și mai igienic. Conform „regulamentelor pentru înmormîntări”, introduse și la noi, la
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]