4,326 matches
-
William Shakespeare Furtuna. În ultimii 30 de ani ai vieții sale, Jean Sibelius a evitat să vorbească despre compozițiile sale. Există dovezi substanțiale că Sibelius a lucrat la Simfonia a opta. În 1931 și 1932,a promis premiera a acestei simfonii lui Serge Koussevitzky, iar un eventual concert sub bagheta dirijorului Basil Cameron la Londra în 1933 a beneficiat chiar și de publicitate. Cu toate acestea, singurele dovezi concrete care susțin existența Simfoniei a opta fac referire la un proiect de
Jean Sibelius () [Corola-website/Science/297871_a_299200]
-
1931 și 1932,a promis premiera a acestei simfonii lui Serge Koussevitzky, iar un eventual concert sub bagheta dirijorului Basil Cameron la Londra în 1933 a beneficiat chiar și de publicitate. Cu toate acestea, singurele dovezi concrete care susțin existența Simfoniei a opta fac referire la un proiect de lege din 1933 pentru o copie fidelă a primului act. Sibelius a fost întotdeauna destul de autocritic, declarându-le prietenilor apropiați: ""Dacă eu nu pot scrie o simfonie mai bună decât cea de
Jean Sibelius () [Corola-website/Science/297871_a_299200]
-
dovezi concrete care susțin existența Simfoniei a opta fac referire la un proiect de lege din 1933 pentru o copie fidelă a primului act. Sibelius a fost întotdeauna destul de autocritic, declarându-le prietenilor apropiați: ""Dacă eu nu pot scrie o simfonie mai bună decât cea de a șaptea, atunci aceasta va fi ultima."" Din moment ce niciun manuscris nu a fost găsit, surse autorizate consideră că este probabil ca Sibelius să le fi distrus în 1945, an de-a lungul căruia a ars
Jean Sibelius () [Corola-website/Science/297871_a_299200]
-
am avut puterea să iau parte la asta și am părăsit camera, prin urmare, nu știu ce-a aruncat pe foc.Însă, după aceasa, soțul meu a devenit mai calm si treptat, cu o dispoziție mai bună.”" Prima audiție a simfoniei Kullervo op.7, care a avut loc la Helsinki (28 aprilie 1892) a stat la baza renumelui său în Finlanda. Din prima perioadă de creație a lui Sibelius, numită "romantico-națională", face parte și lucrarea „Finlandia” op. 26. Reputația lui internațională
Jean Sibelius () [Corola-website/Science/297871_a_299200]
-
care este extras celebrul Vals trist, și muzica de scenă pentru Peleas și Melisande op. 46. Stabilirea la Järvenpää a marcat începutul unei noi etape stilistice, mai atrasă de universal, mai concentrată, mai clasică decât precedenta și ilustrată îndeosebi de Simfonia a III-a în Do Major, veritabil arc de boltă al adevăratei maturități a lui Sibelius. În 1909, în timpul celei de-a patra călătorii în Anglia, a fost terminat cvartetul de coarde Voces Intimae op.56, unica partitură de muzică
Jean Sibelius () [Corola-website/Science/297871_a_299200]
-
simfonice ale sale, Oceanidele op .73. În timpul războiului, călătoriile se limitează la zona Peninsulei Scandinave. La 8 decembrie 1915, la împlinirea a 50 de ani a compozitorului, la Helsinki are loc prima audiție a primei versiuni (în patru părți) a Simfoniei a V-a în Mi bemol Major op. 82. În 1917, Finlanda îsi proclamă independența, apoi, până în 1918, a cade pradă războiului civil. Sibelius este nevoit să abandoneze Järvenpää și se refugiază la Helsinki, în clinica psihiatrică condusă de fratele
Jean Sibelius () [Corola-website/Science/297871_a_299200]
-
și se refugiază la Helsinki, în clinica psihiatrică condusă de fratele său. Odată instaurată pacea, își reia călătoriile și turneele în Anglia (1921), Norvegia și Suedia (1923) și Italia (1924-1926). Lucrările importante ale acestor ultimi ani de creație au fost Simfonia a VI-a op.104 și Simfonia a VII-a op.105. Din anii 1930, pentru Sibelius începe o perioadă în care renumele și prestigiul său vor străluci în țările anglo-saxone, perioadă marcată în special de cărțile lui Cecil Graz
Jean Sibelius () [Corola-website/Science/297871_a_299200]
-
psihiatrică condusă de fratele său. Odată instaurată pacea, își reia călătoriile și turneele în Anglia (1921), Norvegia și Suedia (1923) și Italia (1924-1926). Lucrările importante ale acestor ultimi ani de creație au fost Simfonia a VI-a op.104 și Simfonia a VII-a op.105. Din anii 1930, pentru Sibelius începe o perioadă în care renumele și prestigiul său vor străluci în țările anglo-saxone, perioadă marcată în special de cărțile lui Cecil Graz (Sibelius, Londra 1934) și Constant Lambert (Music
Jean Sibelius () [Corola-website/Science/297871_a_299200]
-
artistului romantic disciplinat. În acest sens, Sibelius se opune contemporanului său Gustav Mahler. Marea forță a muzicii lui Sibelius rezidă în faptul că din profunzimile ei statice, niciodată sinonime cu imobilitatea totală, izbucnește o considerabilă forță motrică. Succesiunea celor șapte simfonii ale lui Sibelius oferă ocazia de a observa evoluția stăpânirii ideii de mișcare și a autodisciplinei sale. Sibelius declara că ""ceea ce este esențialmente simfonic este curentul irezistibil care parcurge întregul, și aceasta prin opoziție cu pitorescul"." În calitate de simfonist, Sibelius, ca
Jean Sibelius () [Corola-website/Science/297871_a_299200]
-
muzicale. Pe lângă piese pentru orchestră, foarte viu instrumentate, Koechlin a mai compus între altele lieduri și muzică de cameră. Pe o perioadă de aproape 40 de ani au apărut mai multe poeme sinfonice după Cartea junglei de Rudyard Kipling: Cu simfonia în șapte părți "Seven Stars Symphony" op. 132 compusă în 1933, Koechlin le ridică un monument sonor celebrilor oameni de film (Douglas Fairbanks, Lilian Harvey, Greta Garbo, Clara Bow, Marlene Dietrich, Emil Jannings și Charlie Chaplin). De asemenea, l-a
Charles Koechlin () [Corola-website/Science/298456_a_299785]
-
concerto grosso" a lui Corelli, pentru a impune foarte repede forma mai scurtă (între opt și zece) a concertului cu solist în doar trei mișcări simetrice (repede-lent-repede). Solist el însuși, Vivaldi, practica cu mare naturalețe această formă concertantă, atunci când sonata, simfonia sau cvartetul erau, de asemenea, pe punctul de a-și face apariția. Înzestrat cu un auz excepțional, virtuoz curajos care improviza cu plăcere și dirijor celebru (unul dintre primii din istorie), Vivaldi și-a consacrat întregul geniu descoperirii neîncetate a
Antonio Vivaldi () [Corola-website/Science/298526_a_299855]
-
G.Ph.Telemann, G.Fr. Händel și J.S.Bach (Germania). Genul de concert se împarte în trei categorii: 1. Concertul fără soliști, în care se „întrec” grupuri cu un număr relativ egal de instrumentiști. Din acest tip va rezulta mai târziu Simfonia concertantă sau Concertul pentru orchestră din zilele noastre. Vivaldi a scris aproape 60 de concerte ripieni (sau concerte pentru corzi fără solist), care au trăsături asemănătoare cu ale simfoniei operatice; câteva din aceste trăsături demonstrează perspicacitatea pentru scriitura de fugă
Antonio Vivaldi () [Corola-website/Science/298526_a_299855]
-
relativ egal de instrumentiști. Din acest tip va rezulta mai târziu Simfonia concertantă sau Concertul pentru orchestră din zilele noastre. Vivaldi a scris aproape 60 de concerte ripieni (sau concerte pentru corzi fără solist), care au trăsături asemănătoare cu ale simfoniei operatice; câteva din aceste trăsături demonstrează perspicacitatea pentru scriitura de fugă. 2. Concertul cu un singur solist, unde solistul poartă un dialog cu orchestra. A apărut în urma definitivării primelor două tipuri de concerte, fiind inaugurat de italianul Giuseppe Torelli (1658-1709
Antonio Vivaldi () [Corola-website/Science/298526_a_299855]
-
unei perdele de pomi de-a lungul fostei linii a frontului. Încă mai pot fi văzute anunțuri scrise pe zidurile orașului care anunță locuitorii pe care parte a străzii să meargă pentru a evita obuzele germane. Dmitri Șostakovici a scris Simfonia a VII-a Leningrad, părți importante fiind scrise în timpul blocadei. După cum afirmă Solomon Volkov, a cărui mărturie este puternic contestată, Șostakovici ar fi spus: "[simfonia] nu este despre Leningradul sub asediu, este despre Leningradul pe care l-a distrus Stalin
Asediul Leningradului () [Corola-website/Science/306999_a_308328]
-
care parte a străzii să meargă pentru a evita obuzele germane. Dmitri Șostakovici a scris Simfonia a VII-a Leningrad, părți importante fiind scrise în timpul blocadei. După cum afirmă Solomon Volkov, a cărui mărturie este puternic contestată, Șostakovici ar fi spus: "[simfonia] nu este despre Leningradul sub asediu, este despre Leningradul pe care l-a distrus Stalin și pe care Hitler aproape că l-a terminat". În anul 2003, autorul american Elise Blackwell a publicat romanul "Hunger" (Foamea), o dramatizare foarte bine
Asediul Leningradului () [Corola-website/Science/306999_a_308328]
-
în teza de doctorat, publicată cu titlul "Enescu în conștiința prezentului" (1969, Editura pentru Literatură; traducere în franceză: "Enesco dans la conscience du présent", 1981, Editura Științifică și Enciclopedică), precum și prin finalizarea, potrivit schițelor originale, a unor lucrări enesciene neterminate: Simfonia nr. 5 (părțile I și IV), "Caprice roumain" pentru vioară și orchestră, poemul vocal-simfonic "Strigoii" pentru soprană, tenor, bariton, cor și orchestră, pe versurile lui Mihai Eminescu. A fost premiat pentru compozițiile sale în repetate rânduri de către Uniunea Compozitorilor și
Cornel Țăranu () [Corola-website/Science/307087_a_308416]
-
libretul lui Olivier Apert. Este Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor din Franța ("Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres", 2002). În 1993 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, al cărei membru titular este din 2012. Pe lângă simfonii și alte lucrări pentru orchestră, a mai compus două opere ("Secretul lui Don Giovanni" - 1969-1970 și "Oreste-Oedipe" - 1999-2001), muzică de cameră, muzică penrtu cor și lieduri, precum și muzică de film. Kientzy plays Taranu Crisalida; Epitaphe pour Jorge; Remembering Bartok IISonata
Cornel Țăranu () [Corola-website/Science/307087_a_308416]
-
București - d. 4 martie 1974, București) a fost un compozitor român, membru corespondent al Academiei Române. A fost compozitor și profesor universitar (1948-1959), apreciat ca unul din creatorii muzicii simfonice și de cameră în România de inspirație folclorică. A compus 10 simfonii, baletele "Taină" și "Luceafărul", muzică de cameră și instrumentală. În 1948 a fost ales membru corespondent al Academiei Române. A fost distins cu titlul de „Maestru emerit al artei” și cu Premiul de stat. Conform însă unei dispoziții din 21 noiembrie
Mihail Andricu () [Corola-website/Science/307068_a_308397]
-
nr. 1 pentru orchestră, opus 2 (1924), primă audiție, București, 26 ianuarie 1925, Filarmonică, George Georgescu (versiunea I-a); idem, 1926 (versiunea a II-a); Trei tablouri simfonice, opus 3 (1925), primă audiție, București, 8 februarie 1926, Filarmonică, George Georgescu; • Simfonia nr. 1 de cameră, opus 5 (1926), București, 1949; idem, București, 1969, primă audiție, București, 30 octombrie 1927, Filarmonică, Hermann Scherchen; • Legendă pentru orchestră, opus 6 (1926), pe trei teme liturgice; Serenadă pentru orchestră, opus 9 (1928), București, 1966, primă
Mihail Andricu () [Corola-website/Science/307068_a_308397]
-
joc, primă audiție, București, 16 ianuarie 1936, Filarmonică, Ionel Perlea; Trei capricii pentru orchestră, opus 24 (1937), primă audiție, București, 22 aprilie 1937, Filarmonică, Alfred Alessandrescu; Suita pitorească, opus 25 (1938), primă audiție, București, 9 februarie 1939, Filarmonică, Ionel Perlea; • Simfonia nr. 1 în Sol major, opus 30 (1943), primă audiție, București, 3 februarie 1946, Filarmonică, George Enescu; • Divertisment pentru orchestră mică, opus 31 (1944), primă audiție, București, 28 ianuarie 1945, Filarmonică, George Enescu; • Simfonieta nr. 7, opus 35 (1945), primă
Mihail Andricu () [Corola-website/Science/307068_a_308397]
-
Orchestra RTV, Charles Bruck; • Simfonieta nr. 2, opus 40 (1946), primă audiție, București, 1 martie 1951, Orchestra RTV, Alfred Alessandrescu; • Suită orchestrală, opus 41 (1946); • Simfonieta nr. 3, opus 45 (1947), primă audiție, București, 18 aprilie 1948, Filarmonică, George Georgescu; • Simfonia nr. 2 în Fa major, opus 46 (1947), București, 1949, primă audiție, București, 23 octombrie 1949, Filarmonică, Constantin Silvestri; • Uvertura, opus 47 (1947), primă audiție, București, 1948, Ansamblul CCS; Patru tablouri rustice, opus 48 (1949), primă audiție, București, 1950, Orchestra
Mihail Andricu () [Corola-website/Science/307068_a_308397]
-
47 (1947), primă audiție, București, 1948, Ansamblul CCS; Patru tablouri rustice, opus 48 (1949), primă audiție, București, 1950, Orchestra RTV, C. Silvestri; Marș pentru orchestra, opus 50 (1949); • Dans pentru orchestră, opus 51 (1950); Procesiune pentru orchestră, opus 52 (1950); • Simfonia nr. 3 în do minor, opus 54 (1949), București, 1957, primă audiție, București, 1950, Orchestra RTV, Matei Socor; • Uvertura festivă, opus 56 (1949), primă audiție, București, 10 noiembrie 1950, Filarmonică, C. Silvestri; Trei schițe pe teme populare pentru orchestră, opus
Mihail Andricu () [Corola-website/Science/307068_a_308397]
-
1954; • Fantezie română, opus 70 (1953); • Simfonieta nr. 4, opus 73 (1953), primă audiție, București, 11 martie 1954, Orchestra RTV, Alfred Alessandrescu; • Suita nr. 1 pe teme populare, opus 74 (1954); • Suita nr. 2 pe teme populare, opus 75 (1954); • Simfonia nr. 4 în RE major, opus 76 (1954), București, 1963, primă audiție, București, 1 ianuarie 1955, Filarmonică, Antonin Ciolan; • Simfonia nr. 5 în mi minor, opus 78 (1955), primă audiție, București, 30 martie 1957, Filarmonică, George Georgescu; • Simfonia nr. 6
Mihail Andricu () [Corola-website/Science/307068_a_308397]
-
Alfred Alessandrescu; • Suita nr. 1 pe teme populare, opus 74 (1954); • Suita nr. 2 pe teme populare, opus 75 (1954); • Simfonia nr. 4 în RE major, opus 76 (1954), București, 1963, primă audiție, București, 1 ianuarie 1955, Filarmonică, Antonin Ciolan; • Simfonia nr. 5 în mi minor, opus 78 (1955), primă audiție, București, 30 martie 1957, Filarmonică, George Georgescu; • Simfonia nr. 6 în do diez minor, opus 82 (1957), București, 1964, primă audiție, București, 7 decembrie 1957, Filarmonică, George Georgescu; Suită de
Mihail Andricu () [Corola-website/Science/307068_a_308397]
-
75 (1954); • Simfonia nr. 4 în RE major, opus 76 (1954), București, 1963, primă audiție, București, 1 ianuarie 1955, Filarmonică, Antonin Ciolan; • Simfonia nr. 5 în mi minor, opus 78 (1955), primă audiție, București, 30 martie 1957, Filarmonică, George Georgescu; • Simfonia nr. 6 în do diez minor, opus 82 (1957), București, 1964, primă audiție, București, 7 decembrie 1957, Filarmonică, George Georgescu; Suită de cântece populare, opus 83 (1958), pentru orchestră populară; Suită de cântece populare, opus 84 (1958), pentru orchestră populară
Mihail Andricu () [Corola-website/Science/307068_a_308397]