5,963 matches
-
mai fericite, în schimb, sinuciderea este opțiunea noastră, este asul din mânecă, jocul nostru secret, pe care il scoatem la iveală când hotăram că se termină partida"84. Astfel, spune Cioran, în timp ce moartea nu este obligatoriu simțită că o eliberare, sinuciderea întotdeauna eliberează. Faptul că viața nu are nici un sens este o rațiune de a trăi, singura, de altfel (...). Cum, zi de zi am trăit în compania sinuciderii, ar fi nedrept și ingrat din partea mea s-o denigrez. Ce poate fi
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
84. Astfel, spune Cioran, în timp ce moartea nu este obligatoriu simțită că o eliberare, sinuciderea întotdeauna eliberează. Faptul că viața nu are nici un sens este o rațiune de a trăi, singura, de altfel (...). Cum, zi de zi am trăit în compania sinuciderii, ar fi nedrept și ingrat din partea mea s-o denigrez. Ce poate fi mai sănătos, măi firesc? Nesănătoasă și nefirească e pofta îndârjita de a exista, meteahna gravă, meteahna prin excelență, meteahna mea."85 Spre deosebire de Cioran, Sábato crede că orice
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
în opera citată "contradicția că exces" la Cioran: el blasfemiază viața, dar nu o părăsește, ba chiar o iubește profund, în secret, așa cum se confesează lui Noica: "Să nu spui nimănui, dar iubesc viață". Cioran este un hedonist al ideii sinuciderii, dar nu sfătuiește pe nimeni să o și pună în practică, ba chiar îl descurajează pe ipoteticul candidat la sinucidere, pentru ca, oricum, orice gând își pierde farmecul când devine fapt. Iată ce ii scrie lui Jeni Acterian în 1938: "Când
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
în secret, așa cum se confesează lui Noica: "Să nu spui nimănui, dar iubesc viață". Cioran este un hedonist al ideii sinuciderii, dar nu sfătuiește pe nimeni să o și pună în practică, ba chiar îl descurajează pe ipoteticul candidat la sinucidere, pentru ca, oricum, orice gând își pierde farmecul când devine fapt. Iată ce ii scrie lui Jeni Acterian în 1938: "Când te gândești că am ajuns sa împiedic pe altii de la sinucidere, deși eu sunt mai aproape de ea că oricine ce
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
practică, ba chiar îl descurajează pe ipoteticul candidat la sinucidere, pentru ca, oricum, orice gând își pierde farmecul când devine fapt. Iată ce ii scrie lui Jeni Acterian în 1938: "Când te gândești că am ajuns sa împiedic pe altii de la sinucidere, deși eu sunt mai aproape de ea că oricine ce zic? sunt după ea!"91. Cioran iubește tot ce este efemer, iubește cu pasiune muzică, pentru că exprimă trăiri specifice fragilității vieții, iubește absența mai mult decat prezenta. Aceleiași Jeni Acterian: "Dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
agresivitatea să ascunde o nevoie continuă de a se simți iubit, dar și de a da iubire. Nu numai că a dat în viața lui multe probe de solidaritate și afecțiune, ci a și salvat pe mulți de la disperare și sinucidere. Iată portretul pe care i-l face soția sa, Matilde, în 1969, într-o scrisoare pe care i-o adresează lui Carlos Cătănia: "Sábato este un om plin de contradicții: este instabil, depresiv, cu o conștiință lucida asupra valorii sale
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
ale unei Alejandra? Martin se salvează, chiar dacă în ultimul ceas, prin intervenția deținătoarei acelei purități umile, modeste, cotidiene: Hortenzia Paz, una din marile reușite ale literaturii hispano-americane, întruchiparea prieteniei, a bunătății, a balsamului însuși. Îl salvează pe Martin atunci, după sinuciderea Alejandrei, când acesta se lasă pradă disperării și delirului, iar puterea acestei femei simple din popor exercita un fel de suveranitate iradianta, cuvintele ei au puterea de a-i reînvia credință în viață: Sunt atâtea lucruri frumoase în viață... Fără
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
Hotărâți, o dată cu încheierea ultimei pagini, ca aceea să fie și ultima, dezicându-se mereu de propriul cuvânt, Cioran și Sábato au scris că să se vindece pe ei, dar și pe ceilalți, chiar dacă, adesea, rândurile scrise au pledat pentru moarte, sinucidere sau nonsens: "De fapt, spune Cioran, am scris din necesitate. Literatura, filosofia, mai știu eu ce, n-au fost pentru mine decât un pretext. Important a fost scrisul că terapie"2. Ajuta o operă al carei subiect este tocmai să
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
în haos, cu complicitatea lui Gallimard"32, după ce îi vor fi servit că terapie de viață: "Nu scrii când ai chef să dansezi", spune Cioran, ci când te cuprinde disperarea, iar o carte este, pentru acest sfâșiat pe dinăuntru, "o sinucidere amânată". "Cărțile mele au multe defecte, dar nu sunt fabricate, sunt, într-adevăr, scrise la cald. În loc să pălmuiesc pe cineva, scriu ceva violent."33 Prin scris, Cioran s-a eliberat de poverile sale sufletești și s-a suportat mai lesne
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
a simțit că totul este neant, spune Cioran, iar în fața unei astfel de constatări, optează pentru renunțare, pentru că "numai cel care se îndepărtează de vertijul acțiunii va reuși să evite deziluziile și crimele"35. Cioran a fost numit apologet al sinuciderii. Totuși, daca arunci în brațele unui disperat, virtual candidat la sinucidere, o carte a lui Cioran, își schimbă brusc hotărârea, pentru ca, paradoxal, citindu-l pe Cioran, omul se relaxează, în egoismul lui funciar, spunându-și: "iată, există cineva și mai
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
astfel de constatări, optează pentru renunțare, pentru că "numai cel care se îndepărtează de vertijul acțiunii va reuși să evite deziluziile și crimele"35. Cioran a fost numit apologet al sinuciderii. Totuși, daca arunci în brațele unui disperat, virtual candidat la sinucidere, o carte a lui Cioran, își schimbă brusc hotărârea, pentru ca, paradoxal, citindu-l pe Cioran, omul se relaxează, în egoismul lui funciar, spunându-și: "iată, există cineva și mai trist decât mine" și, oricum, mai trist de atât nu se
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
cel care dorește a ne avertiza, cu scop profilactic, asupra primejdiilor pe care le ignorăm? Poate cel surprins de Julio Rafael Rattia, care, în tinerețe, așa cum se declară el însuși, a fost atât de "cioranian", încât a devenit "specialist în sinucidere și propovăduitor al morții voluntare", Cioran, Nietzsche și Schopenhauer fiind idolii de ale căror idei s-a desprins cu mari sacrificii intelectuale? Într-un articol pe care l-a publicat în Internet referitor la Cioran, pe care îl numește "iubitor
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
sau de automulțumire: nu se preferă celorlalți"62. În ciuda faptului că, pentru Cioran, "paradisul este absența omului", să nu uităm că Cioran recunoaște a fi ajutat pe mulți oameni, i-a împiedicat pe mulți să se sinucidă: "am aparat ideea sinuciderii, dar le-am spus că nu e nici o grabă."63 Spre deosebire de Cioran, Sábato, nu numai că nu a disprețuit omul, cu trupul lui, acea "tristă presiune a cărnii", cu sufletul lui aflat mereu într-o închisoare materială din care numai
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
că o stafie, oamenii credeau că am mintea zdruncinata. (...) Și atunci mi-am zis: "trebuie să scrii o carte. Așa s-a nascut prima mea carte", convins fiind că, după o carte cu un "titlu sforăitor" nu putea urma decât sinuciderea sau, oricum, "să se întâmple ceva ieșit din comun""67. Și "comedia" s-a repetat vreme de aproape patruzeci de ani, Cioran promițându-și de fiecare dată să fie aceea și ultima. A avut nevoie de cărți, ca să-l ajute
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
dar, ne întrebăm, a dorit Cioran să se salveze? De ce nu s-a sinucis? a fost întrebat. Ba, mai mult: de ce a continuat să scrie, să publice? Nu toată lumea are șansa să moară de tânăr", a răspuns Cioran și, oricum, "sinuciderea pentru mine nu este ceva negativ, dimpotrivă. Cu gândul că există sinucidere, am putut suporta viață și m-am simțit liber. N-am trăit că un sclav, ci ca un om liber"73. Acest "evadat din umanitate" a iubit viața
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
a sinucis? a fost întrebat. Ba, mai mult: de ce a continuat să scrie, să publice? Nu toată lumea are șansa să moară de tânăr", a răspuns Cioran și, oricum, "sinuciderea pentru mine nu este ceva negativ, dimpotrivă. Cu gândul că există sinucidere, am putut suporta viață și m-am simțit liber. N-am trăit că un sclav, ci ca un om liber"73. Acest "evadat din umanitate" a iubit viața. Cu frenezia disperatului, e drept, dar a iubit-o, s-a declarat
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
fericirii, de a avertiza că aceasta, de fapt, nici nu există, de a-i face pe oameni "conștienți de delirul lumii". Obsesiile sale sunt, în termenii lui Savater, "destinul popoarelor, decadenta, fanatismul, sfârșitul politeismului păgân, mistica, complexul blestem al literaturii, sinuciderea, impotenta filosofiei, spaimele maiestuoase ale teologiei, ispitele triviale ale cărnii"77. Este el "le secrétaire de șes sensations", se întreabă Sylvie Jadeau 78, sau răspunde unei mode a scriiturii fragmentare, ca răspuns al vitezei cu care trăiește omul modern, ce
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
meditând asupra funcției cărților mele, mă gândesc că ar trebui să fie ceva cam că o rană. O carte care-și lasă cititorul la fel ca înainte e o carte ratată."83 Pagini de meditație pe tema morții și a sinuciderii îl singularizează printre filosofiile care se doresc reconfortante pentru om, pentru că nihilismul lui Cioran tulbură și dărâma speranțe, el contagiază cu obsesiile lui, dar are și puterea de a ne transmite curajul, de a ne face sa conștientizam faptul că
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
invidiilor, prin românele și eseurile sale, o operă în care locul central îl ocupă Omul cu majuscula, care trăiește toată viața cu nostalgia absolutului. O mare credință dispărea, "făcându-mă să simt pământul surpându-se sub picioare. Eram în pragul sinuciderii. Și atunci, m-am gandit din nou, cu nostalgie și fervoare, la matematică... Am retrăit aceeași fascinație a universului obiectelor eterne și incoruptibile"48. Întors în La Plata, unde și-a urmat carieră de fizică-matematică, o profundă criză spirituală l-
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
abandonează: "te-am omorât, María, pentru că m-ai lăsat singur"69. Temele lui Camus, "soțul ideal al literelor contemporane", cum îl numește Susan Sontag 70, specifice omului contemporan, ceea ce înseamnă că "trebuia să aibă de a face cu temele nebunilor: sinuciderea, lipsa sentimentelor, vinovăția, spaimă și teroarea absolută,71 sunt și ale lui Sábato, doar că la Camus sunt abordate rezonabil, măsurat, ca și cum nu ar fi implicat afectiv în "viață" personajelor, ci ar povești "cu grație", așa cum spune Sontag, "ceea ce îl
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
înalță în Demonii până la epopeea râului metafizic, Stavroghin e un personaj complex, care oscilează între tendințe extreme, fiindcă nu poate nici să creadă, nici să nu creadă în Dumnezeu. Dat fiind că nu se poate ierta, se condamnă el însuși. Sinuciderea e pedeapsa cea mai aspră pe care și-o poate aplica, însă ea reprezintă și un nou păcat, cu care va intra în eternitate. "Trupul său atârnat în frânghia unsa cu săpun reprezintă imaginea înfricoșătoare a faptului că și-a
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
oarecum stopată în momentul în care, intrat în teatru, naratorul personaj va experimenta o întâlnire ciudată cu un alt personaj, personificare parcă a bolii însăși pe care acesta o va trăi. Nu întâmplător, după această experiență, vor urma tentativa de sinucidere și prima criză simțită ca ,,o dispariție a unei importante cantități din mine însumi"253. Sfârșitul romanului Întâmplări în irealitatea imediată va coincide cu prima criză conștientă a naratorului-personaj, pe de o parte, iar pe de ală parte cu afirmarea
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
Vizuina luminată este aceea de ,,a fi întru sfârșit", raportându-se în mod constant la moarte. Aceasta este, de fapt, ceea ce Heidegger numea ,,suprema mea posibilitate, putința mea de a fi proprie"280. Moartea trăită ca posibilitate nu invită la sinucidere, așa cum se întâmplă la Cioran, ci dimpotrivă schimbă perspectiva asupra vieții. Conștientizând moartea, personajele lui Blecher învață să trăiască. Astfel, ,,a putea să fii" originează ,,în a putea să nu mai fii". 4.2.2. Sanatoriul spațiul al erosului și
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
scrierile sale). Interesant este că un fragment sinonim celui redat mai sus, din paginile Întâmplărilor în irealitatea imediată, poate fi identificat și în ultimul roman al lui Blecher, Vizuina luminată. Aflat la capătul puterilor, naratorului-personaj îi încolțește în gând ideea sinuciderii cu cloroform, chiar înainte de operația la care urma să fie supus. O expresie a eului în oglindă a naratorului-personaj din romanul Întâmplărilor o putem identifica tot într-un tablou al lui Munch, Autoportret, Dansul morții. Textul lui Blecher devine astfel
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
Ele capătă o stranie luminozitate fosforescentă la nivel caracterologic, mai ales în ceea ce-l privește pe Ladima. În 1928, scriitorul nu consemnează nimic în Note zilnice dar, ceva mai înainte, ține să precizeze că acesta va fi cu certitudine anul sinuciderii sale: "De altminteri, convingerea mea intimă e că în 1928 nu voi mai intra. Sinuciderea trebuie să-mi vie din ascendență".18 Conform comentariului lui Fred Vasilescu, adevărat martor ratificator al celor întâmplate, acesta este și anul dispariției lui Ladima
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]