12,786 matches
-
limitat la anumite zile care instituie „un sezon al sărbătorilor” (În formula lui R. Caillois). Locurile sărbătorii sunt prestabilite. Ele sunt spații deschise, care instaurează o comunicare egalitară, fără constrângeri. Aceste spații sunt „deturnate” de la utilizările cotidiene, sunt luate În stăpânire de participanți și sunt Împodobite cu flori, steaguri, decoruri de lemn și hârtie, adică elemente efemere, care dispar imediat după sărbătoare; b) orice sărbătoare presupune o performanță publică, concretizată prin procesiuni către un loc anume stabilit, prin participarea la un
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
același timp, performanțele și prestigiul Învingătorilor confirmă rolul și eficiența ierarhiilor sociale: „ În aspectul lor simbolic, competițiile sărbătorești pot fi Înțelese ca metafore ale emergenței și fixării puterii, așa cum se Întâmplă când «Învingătorul ia totul» sau când grupul Învingător pune stăpânire În mod simbolic pe Întregul spațiu al satului sau orașului În timpul triumfului său” (A. Falassi, 1997, vol. I, p. 300); j) rituri de devalorizare: acestea sunt forma invers simetrică a riturilor de sacralizare care deschid sărbătoarea. Ele marchează terminarea timpului
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
anularea ordinii sociale și contestarea Puterii, excesele - gestuale și verbale, de consum de mâncare și băutură. Un spațiu și un timp aparte Carnavalul se folosește de spațiile urbane disponibile (străzi și bulevarde, piețe și clădiri) pe care le ia În stăpânire și le modelează conform „logicii” sale specifice. Astfel, spațiul carnavalesc este creat prin deturnarea sa de la utilizările și formele cotidiene: traficul este oprit, iar regulile care fac din bulevarde un spațiu impersonal și dominant sunt anulate. Mersul pe jos devine
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
activitățile desfășurate În anul precedent. Instituirea sistemului de Subbotniks socialist În onoarea aniversării nașterii lui Lenin permite aducerea unor sacrificii În onoarea lui Lenin, sub forma ofrandelor În muncă, aduse În timpul liber (C. Lane, 1981, pp. 211-212). Comemorările iau În stăpânire spațiul, după modelul riturilor În mișcare, prin cortegiile care schimbă modul de utilizare a orașului: coloanele strict organizate ale defilărilor unităților militare sau sportive, procesiunile alegorice care evocă momente ale istoriei sau cortegiile masive ale militanților și publicului larg, toate
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Pe la ora patru, parada se readună, poate mai puțin disciplinată decât la pornire. Unii membri sunt plini de sobrietate și demnitate, alții, abia veniți de la masă, Își caută agitați locurile În coloane. O atmosfera de mic carnaval pare a pune stăpânire pe alți membrii. Apar măști, pălării nostime, peruci și bărbi false. Defilarea este mai dezordonată, iar muzica este mai puțin disciplinată ș...ț Pe măsură ce lojile se Întorc În cartierele de unde au venit, ele se bucură de o primire zgomotoasă. Fanfara
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
celelalte versiuni, gestul cosmogonic este continuat prin acte teogonice (aducerea pe lume a divinităților) și prin transmiterea sarcinii cosmogonice unei noi generații divine (este ceea ce Mircea Eliade a numit modelul deus otiosus). Aceste divinități aduc pe lume sau eliberează de sub stăpânirea figurilor malefice noi elemente și diverse ființe vii. Prin unele dintre actele lor, ele pun bazele unor instituții fundamentale cum ar fi regalitatea, căsătoria (sau interdicția incestului), sărbătorile calendaristice etc. - ceea ce poate plasa aceste mituri și În categoria celor etiologice
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
mai diverse aspecte ale lumii cunoscute: mișcarea astrelor și anumite fenomene meteorologice, un munte cu o Înfățișare aparte, o specie utilă sau otrăvitoare de plante, formele și deprinderile unor animale, apariția unor forme specifice civilizației umane (vânătoarea cu anumite arme, stăpânirea focului, interdicția incestului, riturile de inițiere etc.), instituirea unei anume dinastii etc. Deși a format obiectul a numeroase dezbateri (vezi sinteze În O. Bârlea, 1981; D. Ben-Amos, 1976; A. Dundes, 1967; G. Kirk, 1970), distincția dintre mit etiologic și legendă
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
a căror preocupare principală este aceea de a păstra romanitatea în care subzista chintesența Imperiului. În perioada aceasta, nimeni nu mai vorbește despre "părăsirea" de către Aurelian a provinciei, iar amintirea lui Traian, cuceritorul Daciei, este foarte puternică. Aceasta indică afirmarea stăpânirii imperiale de o parte și de alta a Dunării, deopotrivă supuse. Forma administrativă și militară, creată de Aurelian, în sud, a rămas, de unde o unitate a ambelor maluri romane. Dioclețian este cel care mută, după 285, greutatea Romei (a Imperiului
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
fenomenul popular învinsese. Epoca lui Justinian (527-565) are un al treilea caracter: ea reprezintă afluxul acestei vieți latine populare, care răsare atunci, întinzându-se din Moesia și Iliric până în Tracia. Această viață latină populară pune, pentru vreo sută de ani, stăpânire pe Imperiu în Novela XXVI, lăudând pe traci, Justinian vorbește cu mândrie despre acel element romanic, din care el însuși făcea parte. Pentru acest element romanic, dar și ca un centru militar și politic, el înființează o arhiepiscopie nouă, în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
așezări rurale romane și în cimitire autohtone. O înviorare a circulației monetare se produce în Dacia după prăbușirea puterii hunilor, în anul 454, și mai ales pe timpul lui Justinian (527-565). Circulația monetară la sud de Carpați este legată de revenirea stăpânirii romano-bizantine sub Constantin și Justinian (secolele IV-VI) monedele aparțineau populației daco-romane, mai ales cele aflate la nord de "Brazda lui Novac". Descoperirile monetare din secolele IV-VI sunt mult mai numeroase în sudul Olteniei, în vecinătatea Dunării, și scad
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
nord de "Brazda lui Novac". Descoperirile monetare din secolele IV-VI sunt mult mai numeroase în sudul Olteniei, în vecinătatea Dunării, și scad pe măsura înaintării spre nord. Intensa circulație monetară din Oltenia și sudul Banatului este asociată de prezența stăpânirii romano-bizantine, care a contribuit la consolidarea elementului romanic și la difuzarea monedei în ținuturile daco-romane. Aria de răspândire a monedei de argint și bronz arată dăinuirea masivă și activitatea economică a populației daco-romane, care a întreținut legături permanente cu lumea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
IV-V. În această perioadă, chiar și în mediul rural, romanizarea și creștinismul erau realități consolidate. Datele istorice atestă continuitatea masivă a autohtonilor daco-romani în tot spațiul vechii Dacii. Pe teritoriul fostei provincii se constată persistența așezărilor civile din timpul stăpânirii romane. În Oltenia, Banat și Transilvania, așezările reprezintă dovada concretă a unui fenomen caracteristic: continuitatea de populație în aceeași zonă, în condițiile migrațiilor. Tradiția romană și legăturile permanente cu lumea romano-bizantină și-au pus amprenta nu numai în planul cultural-religios
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
următoare, ci din ambele părți (sud și nord) au existat interese mari și variate pentru menținerea și dezvoltarea legăturilor, în noua situație istorică creată. Sursele istorice arată că, de la Aurelian până la Justinian, Imperiul a avut cu întreruperi, controlul eficient sau stăpânirea efectivă asupra teritoriilor din nordul Dunării, din Banat și până în sudul Moldovei. Istoricul Procopius vorbește despre menținerea fortificațiilor și a stăpânirii romane la nordul Dunării, chiar și pe timpul lui Attila, care, prin incursiunile armatelor sale, a distrus fortificațiile de pe linia
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
situație istorică creată. Sursele istorice arată că, de la Aurelian până la Justinian, Imperiul a avut cu întreruperi, controlul eficient sau stăpânirea efectivă asupra teritoriilor din nordul Dunării, din Banat și până în sudul Moldovei. Istoricul Procopius vorbește despre menținerea fortificațiilor și a stăpânirii romane la nordul Dunării, chiar și pe timpul lui Attila, care, prin incursiunile armatelor sale, a distrus fortificațiile de pe linia Dunării și a pustiit sudul fluviului. Armata romană din cele două Moesii avea numeroase unități pe teritoriul Daciei. Astfel de fortificații
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
se produce o întrerupere temporară a legăturilor dintre romanitatea nord italică și iliro-pannonică, pe de o parte, și cea din nordul Dunării sudul Daciei, pe de altă parte, care se orientează economic și cultural spre Bizanț. O revenire puternică a stăpânirii romano-bizantine la nordul Dunării are loc în timpul lui Justinian, în prima jumătate a secolului al VI-lea, care plănuia recucerirea Daciei Traiane. În final, au fost recucerite doar zonele limitate și o serie de puncte pe malul stâng al Dunării
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
lor avem la Sucidava, unele fortificații au fost refăcute și acolo s-a construit o bazilică creștină. Așezările romano-bizantine de pe malul nordic au întreținut legături (în secolele IV-VI), cu triburile de alogeni din nordul Dunării și cu autohtonii daco-romani. Stăpânirea Imperiului pe malul de nord al Dunării a fost lichidată în anii 599-600, când avarii și slavii au atacat și devastat complet regiunea din sudul Dunării și au distrus multe cetăți romano-bizantine, de la Singidunum până în Dobrogea. Cetatea Sucidava a fost
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
teritoriul abandonat, Transilvania, Oltenia și Banat, era dezorganizat, dar era în continuare legat de Imperiu. Teritoriile aparținând dacilor liberi aveau alt statut: zone din Câmpia munteană și din sudul Basarabiei erau controlate de sarmați, dar zonele de podiș erau sub stăpânirea dacilor liberi, ca și Câmpia moldavă. Noua forță politică ce domina nordul Dunării de Jos, după 275, era populația gotă. Ca urmare a unui proces de aculturație de proporții s-a constituit un vast complex cultural (de civilizație), Sântana de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
favorizat închegarea unui complex cultural de mare amploare și dezvoltarea sa coerentă, timp de un secol (275-375). Factorul de unitate pe întinsul spațiu dintre Mureș (Transilvania) și Nipru (Ucraina) l-a reprezentat migrația goților, care și-au impus cu autoritate stăpânirea în acest spațiu întins și au înlesnit circulația permanentă a grupurilor umane și a produselor obținute de aceștia. Acest complex cultural prezintă și diferențieri în activitatea economică, în construirea și amenajarea locuințelor, în ceramică, în podoabe și ornamente, în obiceiurile
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ei, elementele caracteristice care s-au perpetuat au devenit bun comun al conglomeratului etnic în ansamblul lui. Populațiile din cadrul acestei culturi aveau legături cu romanii.22 Dominația goților a fost înlocuită, după 375, cu autoritatea hunilor, dar caracterul celor două stăpâniri era total diferit: goții erau sedentari și locuiau în așezări stabile, practicau agricultura, creșterea vitelor și meșteșugurile, iar hunii nomazi erau interesați doar de încasarea dărilor de la locuitori. Liantul gotic, odată dispărut, a antrenat prăbușirea civilizației Sântana-Cerneahov. În urma destrămării Confederației
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
creștini și de staționarea unor trupe, instrumente ale politicii imperiale. Așa de exemplu un altar roman de la Drobeta dedicat lui Jupiter, de către un tribun pentru oamenii săi din trupă, este o manifestare a păgânismului oficial într-o localitate aflată sub stăpânire romană. O inscripție de la Sucidava (Celei, jud. Olt) menționează refacerea unui templu al zeiței Nemesis din secolele III-IV. Apoi o statuetă a zeilor Lari din Sucidava, din secolul al IV-lea, denotă că unii dintre limitaneii (soldați) din castrul de la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
secolul al IV-lea, denotă că unii dintre limitaneii (soldați) din castrul de la Dunăre erau atașați credințelor vechi, romane. Pot fi menționate și alte exemple. Însă dincolo de aceste manifestări, superstițiile și practicile magice populare din secolele II-III d.H ale stăpânirii romane au supraviețuit un timp îndelungat, chiar și după creștinarea severă de la sfârșitul secolului al IV-lea. O figurină ce o reprezintă pe zeița Hecate într-un mormânt din necropola de la Sucidava, din secolul IV, probează credința unui locuitor în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
III-lea.27 Creștinismul pătrundea, în secolul al IV-lea, și în teritoriile necucerite de Imperiu, dar factorul decisiv al progresului noii credințe, la sud și est de Carpați, a fost contactul permanent, sub diferite forme (circulație internă, acțiuni politice, stăpâniri periodice, relații economice) al populației din stânga (nordul) Dunării cu romanitatea sud-dunăreană. Pentru autohtoni, răspândirea creștinismului a reprezentat continuarea însușirii unor elemente de civilizație romană, noua credință a fost un mijloc de integrare a etnosului getic (dacic) într-o lume ale
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în corespondența Sf. Vasile cel Mare prin 373-374. Aceste persecuții au avut loc în contextul noilor conflicte militare dintre goți și romani, sub împăratul Valens. În urma acutizării conflictului, în 370-372, regele Athanarich a inițiat o persecuție severă împotriva creștinilor de sub stăpânirea sa, despre care vorbește și istoricul bisericesc Sozomen. Numele unor martiri din a doua jumătate a secolului al IV-lea sunt menționate și într-un calendar got (fragment), precum și în alte acte martirice. Printre aceștia, erau menționați preoți ca Verca
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
printre barbari este opera misionarilor, astfel, Sf. Niceta de Remesiana a contribuit la creștinarea bessilor traci. După apariția ereziei ariene, populația latină, ca și romanitatea răsăriteană, au rămas fidele ortodoxiei Bisericii universale. Episcopatele latine s-au menținut și în vremea stăpânirii hunilor, acestea au apărat pe locuitori împotriva năvălitorilor. Împăratul Justinian a reorganizat episcopatele, subordonându-le autorității imperiale. Însă, după 602, episcopatele latine de la Dunăre dispar, în urma colonizării slavilor păgâni în sudul Dunării (vezi mau jos). Pătrunderea creștinismului în zona Dunării
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
fost posibil fără suportul reprezentat de Imperiu, redevenit după 450, singura putere politică și principalul focar de civilizație la Dunărea mijlocie și de jos. Refacerea așezărilor de pe malul drept, restaurarea fortificațiilor și altor cetăți de pe malul stâng, instalarea unor garnizoane, stăpânirea unor puncte nordice, reluarea schimburilor comerciale, circulația monetară și cea umană, legăturile între creștinismul nordic și cel sud-dunărean au dus la pătrunderea masivă a creștinismului în nordul Dunării, în regiuni încă păgâne până atunci. Restaurarea scaunelor episcopale pe malul drept
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]