4,034 matches
-
care le-am văzut vreodată, am intrat fără bilet. Introducerea este rapidă: Cadru interior: Vagon de metrou. Oameni Înghesuiți, cîțiva citesc ziare. Se aude huruitul roților. Ora opt și jumătate dimineața. Plan detaliu: Ziaristul este așezat la mijlocul vagonului, lîngă ușă, strivit Între două doamne coafate după moda anilor șaizeci, ce dau impresia că nu-l vor lăsa să coboare. Privește cu ochi cîrpiți de somn butonul roșu de alarmă. Apoi pe geam. Transfocare prin geam: Derulîndu-se cu viteză, pereții aproape Întunecați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
ar pune-n mînă o mitralieră, am trage fără să gîndim. Sediul României libere și al partidului P.N.Ț-c.d., Universitatea și Institutul de Arhitectură Ion Mincu sînt făcute țăndări. Computere sparte cu toporul, planșe rupte-n bucăți, truse strivite pe podea, cioburi, cărți arse, Fahrenheit 451. Ateneul scapă. LÎngă galeriile Orizont, o altă femeie terifiată, stîlcită În bătaie. Ora 14:30. Pe Magheru trec continuu basculante cu mineri care cîntă și-și agită voios bastoanele. LÎngă Leonida, un camion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
unde cînta Spiess urmărind cu ochi de tenor cum vin angajații la program, altceva nefiind În stare să urmărească, nu scria În fișa postului, nu scrisese nici Verdi, e greu să fii ministru pe scenă, viața Însăși e grea, te strivește În autobuz pe picior dacă nu te dai la timp la o parte. Și cum spuneam, am văzut un film tare bine strunit, un splendid Senator al melcilor. Dorel Vișan, genial, Cecilia Bârbora vine la fix pe replică, naturală și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
armata la parașutiști. În plus, a citit și patru cărți cu ofițeri. Urmează dezvăluiri din care parc-am văzut aievea-n fața ochilor totul. Și-am Înțeles. Mi-am imaginat de exemplu cum Dan Grigore alerga pe străzi gospodine revoluționare strivindu-le sub șenile. Pe muzica din A douăsprezecea noapte. Nimic despre Iliescu, el era singur În pulover, en coeur, venea de la editura tehnică, făcea liste, și i-a ucis pe teroriști printr-o simplă emanație. Iată anul nou, s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
maghiar și-a dat frîu liber”, „păi bezmeticilor”, „n-o să vă dăm satisfacție, nemernicilor”, „chiar de-ar fi să vă scoatem din viespare”, „nu veți Îngenunchea oamenii minunați ai acestui popor blajin cu instinctele voastre ordinare”, „vom reuși să vă strivim și să curmăm terorismul vostru destrăbălat”, „degeaba răcniți ca din gură de balaur că sînteți oropsiți, of, of, of...” Așa oftează din rinichii lui românești Teodoru, confundă balaurul cu șarpele, nu i-a venit „șarpe” cînd a scris, că scrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
În stil baroc mixt, italian și flamand. Închisă. Ne-am mulțumit să contemplăm frontonul triplu, o fațadă unică În Belgia, de o amețitoare armonie. Străzi, magazine, becuri colorate pentru reveionul ce tocmai trecuse, tentațiile acelei rue de petits bouchers, decorată, strivită sub nenumărate tarabe cu fazani, iepuri, pești, raci, fructe de mare, restul Îmi era complet necunoscut, mirosul, rege, restaurant lîngă restaurant, japonezi, englezi, americani, arabi, germani, belgieni și doi români. A doua zi trebuia să plecăm acasă. Am intrat Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Elena Marin Alexe Încrâncenat mă țintuie văzduhul, cu ochi nevăzuți, reci și sticloși, ascunși printre nori, ispitind furtuna cu șoapte de vânt. Speriată, îmi strivesc buzele până la sânge, să nu-mi scape cuvântul abia incolțit, viclean și tainic, născut din firesc, adăpostit printre gânduri stinghere. Îndurerată, cu mâna stângă trimit bezele perforate de lacrimi, undeva anume, căutând cu ardoare printre visuri albe, o nouă dimineață
Furtuni by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83274_a_84599]
-
și du-te să te aranjezi puțin. Kinnard Își scuipă niște dinți. Doamna Ralphie Înhăță cheile și o bancnotă de zece dolari. Bud Îi spuse: — Crăciun fericit, ce zici? Doamna Ralphie Îi aruncă o bezea grăbită și dădu mașina Înapoi, strivind renul, care Încă mai clipea. *** Avenue 53. Cod 2, fără sirenă. O mașină de patrulare alb-negru venise cu puțin Înaintea lui. Doi polițiști În uniformă - doi „albaștri“ - și Dick Stensland ieșiră din ea și se ghemuiră. Bud claxonă. Stensland veni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
vreme. Privirile i-au înțepenit pe picioarele contrastând cu restul trupului, mici și incredibil de umflate, nu învelite în suluri de grăsime, ci pur și simplu umflate, diforme, cu pielea întinsă gata să plesnească, aproape plesnind pe alocuri, degetele mici strivindu-se între ele, talpa semănând cu o tălpică groasă de sanie, călcâiul înghițit de glezna cilindrică se continua cu gamba la fel de deformată. N-a știut dacă trebuia sau nu să vadă toate astea și n-a spus nimic. Au schimbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
da seama din acea singură mostră că acel aer intrase și ieșise deja în și din plămânii tuturor persoanelor din vagon de cel puțin o sută de ori. În spatele meu se înghesuiau tot mai mulți oameni și m-am pomenit strivit între un tânăr funcționar slăbănog și șleampăt - era îmbrăcat într-un costum la un singur rând și avea un ten păstos - și paravanul de sticlă care ne separa de pasagerii care stăteau jos. Firește că aș fi preferat să stau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
și se încolăceau straniu în jurul luminii albe a lămpilor stradale. Am urcat și am coborât aleea, peste peluzele de iarbă și m-am uitat în ambele direcții pe stradă. Nimic. Apoi am căutat printre arbuști, băgându-mi capul printre ramuri, strivind crenguțe și pătrunzând brusc prin fiecare deschizătură din frunziș. Tot nimic. Numai dacă... — Fiona, vino aici o clipă. — Nici nu mă gândesc. — Uite, nu-i nimeni aici. Vreau numai să văd dacă tu observi ceva. Se lăsă pe vine lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
nu avea nici un fel de experiență personală în uciderea animalelor: o dată l-a găsit plângând fără jenă în timp ce se căznea să lichideze o vacă bolnavă de mastită. Barosul care trebuia să lovească mijlocul craniului se abătuse mult de la țintă și strivise ochiul animalului. În timp ce acesta se zvârcolea de durere, George stătea acolo încremenit, tremurând din toate mădularele. Dorothy a adus până la urmă o scoabă cu care a imobilizat nările vietății care urla și a omorât-o cu o singură lovitură zdravănă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
descoperit că le perturbase instinctele: deveniseră stângace și deseori se întindeau peste proprii purcei când aceștia sugeau. SOLUȚIE: Să se instaleze o barieră pentru purcei, permițându-le accesul la țâțe fără a se putea apropia prea mult, ca să nu fie striviți. 2. CANIBALISMUL: Întrucât fuseseră private de posibilitatea de a-și exercita instinctul de râmare, scroafele au început să-și mănânce propriii purcei. SOLUȚIE: Să fie închise împreună cu purceii în containere în care să nu se poată mișca sau răsuci, mișcările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
la Paris, în drum spre centrul experimental de cercetări de la Saclay, unde tehnicienii irakieini erau instruiți de obicei în cadrul unui program de cooperare nucleară cu Franța. S-a retras în dormitorul din hotel devreme și în dimineața următoare trupul lui strivit în bătaie a fost găsit la picioarele patului de o cameristă. Să omori un om îm bătaie e o treabă zgomotoasă și dificilă, și Mark a fost surprins că apelaseră această metodă. Chiar și așa și-a permis un zâmbet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
îngrașă din dobânzi și noi, iată cum stăm. Afacerile noastre eșuează, slujbele noastre dispar, peisajul rural se sufocă, spitalele se prăbușesc, casele noastre trec în proprietatea altora, corpurile noastre sunt otrăvite, mințile noastre se blochează, întregul spirit al țării este strivit și se luptă să respire. Urăsc familia Winshaw, Fiona. Uite ce ne-au făcut. Uite ce ți-au făcut. Poate că n-am spus nimic din toate astea. Mi-e greu să-mi amintesc. M-am așezat pe un scaun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
pachet voluminos agățat la capătul unei funii căzând spre ea: un pachet compus - deși nu va ști niciodată - din toare ziarele la care avusese rubrică permanentă în ultimii șase ani. Dar înainte de a bănui ce o lovise, Hilary era moartă: strivită de greutatea propriilor opinii, zăcând la pământ, în nesimițire, precum cititorii care capitulaseră amețiți în fața torentului ei turbat de cuvinte supra-recompensate. Capitolul 7 Cinci ore de aur La Winshaw Tower era liniște. Afară, vântul înepea să se domolească și ploaia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
vrăjitoarea aia. — Hei, nu e cazul să fii prea jenată, a strigat el În urma mea În timp ce mă Îndreptam spre lift. Eu lucrez aici abia de joia trecută. Și cu asta a aruncat mucul Încă fumegând al țigării și l-a strivit cam fără entuziasm de pavaj. ↔ — ’ Neața, Eduardo, am zis eu și i-am aruncat cea mai obosită și mai jalnică privire pe care o avusesem vreodată. Urăsc Împuțita asta de zi de luni. Nici o problemă, fetică dragă. Cel puțin ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
câteva minute ca să ajung la parter, să traversez strada Madison și să intru În fața celor care stăteau la coadă la Starbucks - și să trag câteva fumuri din prima mea neprețuită țigară pe ziua de azi, În timp ce eram pe stradă. Am strivit În picioare mucul, am dat năvală În Starbucks la intersecția dintre 57 Street și Lex și am analizat coada. Dacă erau mai puțin de opt sau zece persoane, preferam să stau la coadă ca tot omul. Dar, așa cum se Întâmpla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
prinse viață, clipi o secundă ca un ochi iritat, apoi se stinse. Bulgărele de jar din șemineul mic și rudimentar - cîndva fusese camera unui servitor - se sfărîmă, risipindu-se În mici frînturi fragile. Kay trase ultimul fum din țigară, apoi strivi flacăra Între degetul arătător și cel mare. Stătuse În fața ferestrei mai bine de o oră. Era marți - văzuse cînd sosise bărbatul cîrn cu un braț schilod, și acum aștepta, cu un aer oarecum nehotărît, cuplul Stanley Spencer. În cele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
ducea spre pădure. La Început, poteca păru În stare bună, dar cu cît Înaintau, cu atît devenea mai accidentată și mai Îngustă. Mașina se Înfunda În hîrtoape și se lovea de crengi de mure și de iarba lungă, trasă și strivită sub roți ca un flux puternic de apă sub barcă. Viv sălta În scaun, rîzÎnd. Dar Reggie se Încrunta, aplecîndu-se și trăgînd vîrtos de volan. — Dac-o să ne Încrucișăm cu cineva din direcția opusă, am sfeclit-o, zise el. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
o examină. — Iată-te, zise el. Jur pe Dumnezeu, de fiecare dată cînd te văd ești tot mai frumoasă. Se duse la oglindă. Nu era deloc frumoasă. Fața Îi era Îmbujorată, iar rujul mozolit de săruturile lui. Tulpinile florilor erau strivite de agrafe și atîrnau fără vlagă. Dar albul lor apărea viu și frumos În părul ei negru-castaniu. Se Întoarse cu fața spre cameră. N-ar fi trebuit să plece din brațele lui. Părură să-și dea seama de distanța dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
ei, sub fund. Se gîndi la rochia ei de crêpe care se va șifona, la prețioșii ei ciorapi cu lucrătură de zînă care se vor rupe, dar alungă gîndul acesta. Întoarse capul, iar ghioceii se rostogoliră din păr și fură striviți, dar ei nu-i păsa. Sesiză mirosul de praf, oribil, al covorului de hotel și și-i imagină pe bărbații și femeile care probabil că stătuseră Întinși, la fel, Înainte, sau care, În clipa asta, stăteau așa În alte camere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
braț i se - de parcă Julia sau apropierea ei o atrăgea, o prindea... Se cutremură și se depărtă. Aproape Își terminase țigara și găsi această scuză. Se uită În jur, căutînd un loc În care s-o stingă — Arunc-o și strivește-o cu piciorul, zise Julia, cînd o văzu. — Dar nu-mi place, spuse Helen. — Nu adaugă nimic la stricăciunile de aici. — Știu, dar... Duse țigara În șemineu să o stingă acolo, și procedă la fel cu a Juliei, atunci cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
o păstrez. — Pentru ce? Haide, mănînc-o. Așa că Helen desfăcu coaja și decoji portocala, Împărțind-o În bucățele. Kay luă una, dar zise că ea trebuie să mănînce restul. Fructul era acrișor și uscat - bucățile se rupeau ușor. Dar senzația sucului strivit pe limbă era minunată. — Acum deschide-ți cadoul, spuse Kay nerăbdătoare, după ce Helen termină portocala. Helen Își mușcă buza. — De-abia Îndrăznesc. Ce cutie frumoasă! O luă cu timiditate. O aduse lîngă ureche și o scutură jucăuș. CÎnd Începu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
nenatural. Trotuarele erau mărginite de garduri și Împrejumuiri din lemn, dar Helen Își dădu seama că gîndurile Îi lunecă dincolo de panourile de lemn, la moloz, la obiectele distruse și arse, la grinzile dezvelite și subsolurile căscate În gol, la cărămida strivită din spatele lor. Merse Împreună cu Julia fără să scoată o vorbă, copleșite de stranietatea locului. Se opriră la poalele catedralei și Helen se uită În sus, Încercînd să refacă profilul siluetei imense, neregulate pe fundalul cerului Întunecat. — M-am uitat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]