5,159 matches
-
Ruby ceva. O luă pe coridorul cel lung Înspre bufet. După câțiva pași Își aduse aminte că accesul spre bufet era blocat pe coridorul acela. Zugravii care renovau biroul lui Jill refăceau vopseaua de pe tot coridorul. Abia Începuseră să zugrăvească tavanul și schele erau instalate peste tot. Ruby o luă după semnul scris de mână care le semnala tuturor s-o ia În jos pe scări. Coridorul de jos era construit pe aceeași structură ca și cel de mai sus. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
jos era construit pe aceeași structură ca și cel de mai sus. La capătul lui era o scară pe care dacă urcai se putea ajunge la bufet. Pivnița slab luminată cu pereții ei vopsiți regulamentar În verde Închis și cu tavanul jos acoperit de țevi șerpuitoare și groase Îi făcea lui Ruby pielea găină. Colac peste pupăză, pe coridor nu era nici țipenie de om, era complet gol În afară de câteva cărucioare pentru medicamente abandonate la perete. O luă mai repede grăbindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
mare plăcere. Camera copilului era perfectă. Sigur că nu fusese făcută special pentru Alfie. Craig o decorase În timpul sarcinii foarte scurte a lui Chanel. —N-am putut s-o schimbăm. Ruby se uită În sus. Steluțe electronice micuțe străluceau pe tavanul albastru Închis. Era destulă lumină cât să observe pictura murală făcută de Craig cu Winnie the Pooh. În pătuțul lui, Alfie se dezvelise și dormea pe spate Îmbrăcat Într-o salopetă de pijama cu un model cu iepurași. Sforăia foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
trecu mâna peste față ca să mă chinuie, să-mi înlăture privirea oprită într-a ei cerând ajutor. Nu, nu avea nici un chef să se complice în momentul acela de abandon. În scurt timp adormi. Am rămas cu ochii țintă în tavanul de lemn, fără remușcări. O dusesem pe soția mea dincolo de vârtejul fantasmelor mele, până la malul de nisip cald unde se topise plăcerea. Acum se odihnea, aș fi mers să mă plimb pe drumul printre stânci. În ziua următoare, într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
seara asta chiar nu pot. Îmi caută gura, o găsește, dar eu nu deschid buzele. Se retrage la locul ei cu un suspin adânc, din rărunchi. — Știi, spune am putea încerca să facem dragoste altfel. Mă întorc spre ea, fixează tavanul cu o expresie ciudată. — Am putea încerca să ne privim în ochi. Vocea îi este străbătută de o nuanță care se înfășoară mândră în jurul fiecărui cuvânt. — Ai băut? — Puțin. Mi se pare că ochii îi lucesc, bărbia îi tremură. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
vrut să-l facă de când am intrat în camera aceea de hotel. Sexul meu chircit se retrage repede ca un șoarece care traversează noaptea strada. Rămân în tăcere lângă ea, până când plânsul devine mai puțin sfâșietor, mai blând. Plafoniera din tavan, un oval de sticlă albă, un ochi orb, ne privește fără să ne aibă grija. — Nu reușești să nu te gândești, nu-i așa? O rafală de vânt deschide fereastra și aerul rece ne atinge trupurile goale. Nu ne mișcăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
ploua. Elsa scutură umbrela, o puse în coșul de lângă intrare, își atinse părul să vadă dacă este ud și mă căută cu privirea în spatele ei. Deasupra noastră atârnau o grămadă de animăluțe din pluș prinse cu ventuze din gumă de tavan. În raionul dedicat distracției copiilor erau jocuri din plastic cu colțurile rotunjite, iar fetele de la casă, cu o pălărioară în formă de plic roșu, ca și minijupa, dăruiau tuturor copiilor care ieșeau din magazin un balon fixat pe o mică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
frigul nocturn, fără să mă îndepărtez. Intru în self-service-ul clinicii, lângă bărbați ca mine, deveniți tați de câteva ore. Sărmani imbecili cu jachete impermeabile, cearcăne și o tavă în mână. Locul este întunecat ca pavimentul de granit negru, întunecat ca tavanele joase, ca plafonierele cu lumină gălbuie și satinată. Tați în sala de mese, asemeni copiilor la grădiniță. Iar mâncarea e, clar, o porcărie. Dar e minunat așa, în spatele clinicii, ca într-o tabără, ca într-o pedeapsă. E cam târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
era stinsă și se simțea un miros de dezinfectant evaporat în sticlele închise. Electrocardiograful zăcea într-un colț, alături de un cărucior de serviciu gol. Am pătruns în întunericul acela, am împins targa spre mijlocul camerei, sub lampa scialitică prinsă în tavan. Am aprins-o, o bună parte din becuri erau arse. Ridicați storurile, deschideți tot! i-am spus asistentei, care execută ca un robot. — Unde sunt instrumentele? Intră într-o cămăruță în care se întrezăreau ușile unui dulap metalic, începu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
căuta ceva, un loc deasupra ei, și se agita ca și cum s-ar fi chinuit să-l ajungă. — Cum să fac? spuse din nou cu un fir de voce gâtuită și părea că se adresează cuiva care aștepta, acolo sus, pe tavanul jos și inundat de lumină. I-am mângâiat chipul, obrajii îi erau nefiresc de rigizi. Pielea de pe bărbie avea vinișoare albastre, gâtul era întins și diafan ca o lanternă de pergament în vânt. De câte ori o văzusem plecând așa? Când făceam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
așa cum te privisem pe tine născându-te cu câteva ore mai devreme. Așa am lăsat-o să moară. Am lăsat ca ultima suflare să-i iasă pe gură, iar suflul acela mi-a atins genele. Și ea fugise, absorbită de tavan. Din instinct, mi-am ridicat privirile s-o caut. Atunci l-am văzut, Angela, l-am văzut pe fiul nostru. Pentru o clipă, chipul lui mi-a apărut acolo sus. Nu era frumos, avea o mutrișoară plăpândă și aspră ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
pe fiul nostru. Pentru o clipă, chipul lui mi-a apărut acolo sus. Nu era frumos, avea o mutrișoară plăpândă și aspră ca a mamei sale. Ticălosul acela mic venise s-o ia. Și acolo unde fusese chipul lui, pe tavan, rămânea o crăpătură în tencuială, împreună cu o pată de umezeală care îi semăna mult. M-am ghemuit lângă ceea ce îmi lăsase, trupul acela nemișcat și călduț încă, i-am luat mâna și am așezat-o pe mine. Bine, du-te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
mi-am apropiat buzele de urechea ei, în timp ce ea, întinsă în pat, surâdea vieții renăscute, și i-am spus ceea ce niciodată nu-i spusesem și nu i-am mai spus vreodată în același fel. Și ea surâdea, surâdea privind în tavan, și mi-am lipit gura de gura ei, și mi-am înlănțuit de grumaz brațele ei goale și-am plâns, și lacrimile îmi curgeau din ochi în ochii ei. Și ea mi-a spus: „Mulțumesc, Antonio, mulțumesc pentru mine, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
bolșevic.] Ce groaznic e să trăiești în expectativă, imaginându-ți în fiecare zi ce se poate întâmpla în următoarea. Și ce nu se poate întâmpla! Petrec ore întregi, singur, întins pe patul solitar din micul meu hotel - family house -, contemplând tavanul camerei, nu cerul, și visând la viitorul Spaniei și la al meu. Sau demontându-le. Și nu îndrăznesc să mă apuc de nicio lucrare, căci nu știu dacă o voi putea isprăvi în pace. Cum nu știu dacă exilul acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
foarte micuț, misterul limbajului. În casa mea părintească din Bilbao era un salon de primire, sanctuar liturgic al căminului, unde noi, copiii, nu eram lăsați să intrăm, pentru ca nu cumva să pătăm pardoseala ceruită sau să mototolim husele jilțurilor. De tavan spânzura un soi de sferă în care te vedeai mititel și deformat, iar pe pereți atârnau litografii biblice, dintre care una îl înfățișa - parcă o văd și-acuma - pe Moise scoțând cu o nuielușă apă din stâncă, așa cum eu acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
au plescăit din limbă prefăcându-se îngrozite: —Tu nu știi nimic? Prima a vorbit o femeie mică cu părul alb și rar, așezată în spatele meu, la rând. —Mănâncă lapte și carne. Deci e eretic. Și-a ridicat ochii apoși spre tavan, agitând spre cer un pumn mic, ca de copil. Numărul de pe brațul ei a lucit în lumina de deasupra. — Așa că pedepsește-l cumva. Nu ai pedepsit destul, pedepsește-l acum pentru asta! Femeile din spatele maldărelor de mâncare și-au coborât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
de timid pentru a nu recunoaște ce fericit ar fi dacă nu și-ar mai vedea părinții un an sau doi. Șchiopătez prin anexa secretă, țopăi de la un perete umed și dărăpănat la altul. Mă sufoc aici, prea mare pentru tavanele joase și pentru camerele înghesuite, prea puternic pentru mama mea neajutorată și speriată și pentru furiosul meu tată lipsit de putere, prea mare ca să mai fiu lovit de ea sau bătut de el. Picioarele mele uriașe fac prea mult zgomot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
ceva timp. E uluitor cât de puțin le pasă oamenilor. Atâta timp cât au o bucătărie cu plita incorporată în dulap și un cuptor construit în zid, o baie cu o chiuvetă dublă și o sufragerie cu uși glisante din sticlă, până în tavan, nu le pasă ce văd când se uită prin acele uși. Nu le pasă dacă se uită la mimoze sau la stejari sau la un pustiu plin de săpături. Singurul motiv pentru care pâlcul din depărtare fusese salvat era pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
cu somnul, m-am decis că aș putea să folosesc totuși timpul într-un mod util. Nu avea nici un sens să stau întins în pat și să îmi imaginez tot feluri de chipuri în umbrele pe care le lăsau pe tavan copacii de lângă fereastră. Dacă mă întorceam spre noptieră, zgomotul făcut de acele strălucitoare ale ceasului îmi răsuna în cap. M-am întors pe partea cealaltă, și imaginea soției mele dormind, ceea ce eu nu puteam să fac, mă irită. Dormea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
doar că nu am mai apucat. Până să împlinesc eu treisprezece ani, am plecat din Osnabrück la Amsterdam. Până să împlinesc eu treisprezece ani, nimeni nu își mai permitea să fie evreu. Un amin rostit în cor se ridică spre tavan ca un stol de păsări alungate dintr-o mlaștină. Ar fi fost ținte ușoare. Mi-am dat jos șalul de rugăciune și tichia, le-am pus pe una din băncile de lemn și am pornit-o pe culoar, dar roșcatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
mai departe. La restaurant, am reușit să fac rost de un separeu. Nu era prea liniștit, dar nici la fel de zgomotos ca mesele din centrul încăperii. Comenzi strigate, zornăit de farfurii și ecoul a peste o duzină de conversații curgeau dinspre tavanul înalt. Mi-am cerut scuze pentru zgomot și am explicat că la această oră, în acest cartier, prânzul era de obicei foarte aglomerat. —Americanii sunt mereu grăbiți, spuse ea. —Nu sunteți americancă? —Locuiesc în Amsterdam. Sunt aici doar pentru câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
palide, aproape invizibile, se arcuiră. — Asta nu o pricep. Miști munții ca să nu fii evreu, apoi te căsătorești cu o evreică? Nu puteai să îți găsești o shiksa 1 frumoasă? — M-am îndrăgostit de soția mea. Își ridică ochii spre tavan. Am un romantic pe cap. Își coborî privirea spre mine. Este iubirea vieții tale? Nu te-ai mai uitat la altcineva? Aproape mă căsătorisem cu sora ei. Nu știam de ce îi spuneam toate astea. Nu mă mai gândisem de mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
Înainte. Teddy va veni cu plăcere să dea jos perdelele și aplicele. Poate o să-l aducă și pe Dimi. A avut dreptate bătrânul: sunt mai bine de douăzeci de ani de când nu s-a mai făcut curățenie În vizuina asta. Tavanul e murdar și afumat din cauza Încălzitorului cu gaz. Prin colțuri atârnă pânze de păianjen. Baia e plină de igrasie. Plăcile de faianță sunt crăpate. Varul se cojește și cade. În câteva locuri au apărut pe pereți flori de mucegai. Fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
în pânză cu literele decolorate, „K-A-B-L-U-N-A“, se afla pe raftul cel mai de jos al dulapului de cărți. Supracoperta avea aceeași culoare ca și crucea originară de piatră - cum crezusem la început - care atârna, legată cu două lanțuri ruginite, de tavanul coridorului de la intrarea casei: un gri-bleu ca de cretă. Această cruce cu o gaură în mijloc, în care ardea un bec electric, era de fapt vertebra unei balene; nimeni nu avea habar de unde provenea și cum ajunsese aici în sat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
mama din magazinul de delicatese al orașului, dar am preferat totuși patul de campanie acestor escapade complicate pe gheața încă gata să crape. Din cauza unei măsurători greșite, patul de deasupra, pe care urma să-l folosească mezinul, ajungea prea aproape de tavan. Asta mă făcea să-mi imaginez mai ușor că patul, acoperit cu un așternut alb, putea fi o „peșteră a zăpezii“ caldă și în care se putea urmări mai lesne urma dreaptă a literelor prin bolgiile periculoase, o urmă ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]