14,383 matches
-
Blake descrie mitul sau universal, pornind de la crearea, prin dezbinare-fragmentare, a lumii materiale și a omului. Urizen-Rațiunea (care stabilește limite 13 prin procesul măsurării) se separă de celelalte forțe-energii ale minții, iar Los-Imaginația (infinită și care stabilește grade de libertate tinzînd exponențial la infinit) se luptă să îi dea o formă, pentru a putea fi identificat și astfel combătut. În acest proces, fiind cuprins de milă față de propria să creație, Los-Timpul-Imaginația-Geniul Poetic se dezbina (moment în care se naște Enitharmon-Spațiul, ca
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Rațiunea este o forță vitală necesară în definirea Energiei (mai tîrziu avea să spună în Jerusalem: "trebuie să creez un Sistem, sau fi-voi înrobit de al altuia"), de vreme ce "Fără Contrarii nu există progres(ie)". Problemă însă era că Rațiunea tinsese să fie predominantă, de aceea Energia trebuia să fie eliberată, proces înfăptuit cosmic prin activarea forței explozive a revoluției, Orc, cel ce sfărîmă limitele de orice natură. America este un scurt poem narativ, ilustrat cu desene minunat colorate, o interpretare
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
the future Removal or Mitigation of the Evils which it occasions de T.R. Malthus, în care se afirma că "populația crește în progresie geometrica", în vreme ce "mijloacele de trai cresc doar în progresie aritmetică". Astfel, o creștere necontrolată a populației va tinde să epuizeze resursele alimentare, daca nu este redusă prin foamete, epidemii sau războaie. [Vezi în faimosul român Mașină timpului (1895) de H.G. Wells, "soluția" controlului prin unde cerebrale: Übermorlocii controlează mental pe Morloci pentru ca aceștia să nu ucidă toți Eloii
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
spre viitor); la nivel psihic-intelectual cultivarea revoluției permanente în gîndire, ca suport pentru menținerea progresului științific și industrial nelimitat: vector îndreptat simultan spre trecut și viitor; la nivel istoric cultivarea unei retrogresii temporale perpetue tot mai adînci, prin care trecutul tinde să fie înviat în persoana Prolificului, constituind matricea din care acesta creează formele "prolifice". 2. hrănirea continuă a "Devoratorilor" cu ceea ce produc "Prolificii". Modelul oscilant implică însă și o discontinuitate care face posibilă oscilația, inversarea vectorilor dinamici ai evoluției sistemice
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
țesătura" de procese-intercorelări evenimențiale transcendentale și fizice, sau materio-spirituale. Un obiect, un act din lumea fenomenala guvernată de acest ansamblu ordine-haos este real numai dacă imită/repeta un arhetip, un arheomorfism. Numai prin acest proces de imitare/repetare a arhetipurilor tinde omul să devină arhetipal și paradigmatic, abolind timpul și fiind proiectat în epoca mitică, în care arhetipurile s-au revelat pentru prima data. Sacrificiul arhetipal are în acest sens funcția de a-l inseră pe om în lumea divină a
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
este gravat prin corodare: cuvintele sînt în relief), astfel că textul operei în ansamblu are ambele dimensiuni, feminină și masculină (reflectate în divizarea sexuală Adam-Eva/Los-Enitharmon și în diada de tip intercontinuu continuum-discontinuum simultan spațiu-timp, i.e. Enitharmon-Los, tensorii feminin-masculin), si tinde spre perfecțiunea dimensiunii androginice, i.e. dimensiunea numărului de spirală, Secțiunea de Aur. Blake proclama astfel războiul intelectual, mental (spiritual war), superior (pe lînga cel corporal, corporeal war, inferior)130, ce are ca scop construirea Ierusalimului ceresc, deci spiritualizarea realității. Războiul
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
total cu Dumnezeu și chiar cu Deitatea, care este cu mult deasupra lui Dumnezeu, este abisul fără margini, cu adevarat liber. Totuși, aici, spune M. Eckhart, în urcușul Deității, sufletul nu se mai cheamă suflet, ci "nemăsurata esență"188). Enion tinde să se întoarcă în "nonexistența" și abia acum se obiectivează Spectrul lui Tharmas că "Moarte Veșnică"189. El nu existase înainte, ținînd, prin definiție, de nonexistență-negație. Mai mult, în concepția lui Blake, Spectrele nu au Emanații 190, deci sînt incapabile
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
emanația lui Luvah, se întreabă: De ce, iubind, creat-am iubire?"191. Ea însăși, ca zeița a Naturii, Natura însăși, a fost creată din iubire, Luvah fiind "Prințul Iubirii". Chiar și Urizen este înspăimîntat de marea atracție a vidului cosmic care tinde să tragă-disipeze materia în el: "Mare era puterea Neființei de-a trage-n ea Ființă"192. Căderea este astfel fragmentarea Unului (Tharmas) în multiplu, căci spune Tharmas: în "vremi ale Veciei fost-am în două sfărîmat/ Și ce-am iubit
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
predeterminările arhetipale morfodinamice) și este înfăptuit în zece zile. Legătură kabbalistică pare să se susțină: 10 înseamnă Malcuth (regatul), și reprezintă cunoașterea integrală 203. Acest vortex-destin, însă, se află în plan informal, el nu are nici spațiu, nici substanță, dar tinde spre și caută manifestarea, fiind cădere în necesitate din libertatea iubirii. Enion spune: "Pierdută-i toată Dragostea: urmează Groază, si Ură-n loc de Dragoste,/ Și-aspre chemări la Datorie și Dreptate în loc de Libertate"204. Manifestarea are misiunea de a
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
este așadar la periferia (circumferința-Tharmas) sferei Pămînt-Empireu. În sistemul lui Blake, Arhitectul divin este chiar Urizen căzut, el prinde multe Spirite (mulți "Vulturi"/"Acvile") în infinite plase (aceștia fac posibilă ridicarea Universului, ei sînt viața lumii fizice, entitățile vii ce tind spre urcușul în divinitate, sau se scufundă în întunecimile materiei), le leagă, "puternicele energii în spații mici strîngîndu-le"248. Cu picioarele pe marginea Neființei, Urizen construiește în adînc "Găoacea Lumii"/"Coaja Lumeasca" (Mundane Shell) în jurul stîncii Albionului; toți "privesc/ Ce
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
ale iubirii și urii, atracției și respingerii. 66 (ÎI, 105) certitudine: Blake îi atribuie lui Urizen certitudinea, i.e. rațiunea științifică. Îndoială intervine atunci cînd știință ia calea filosofiei și religiei, deoarece prin acest act știință, prin propria să natură, vă tinde să încerce să explice cu instrumentele rațiunii niște (trans)dimensiuni ale realității ce depășesc limitele sale. 67 (ÎI, 118) Tîrnăcoape / Hăuind fluidul îl lașară ca să iasă: Vezi și John Milton, Paradisul pierdut, cartea I, pp. 24-25: Era pe-aproape-un deal ce
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
care vorbește Blake par să facă referire la "parabolă bipătratică" (sau, în general, la curbele cuartice): o curbă de ordinul trei, care, în forma sa cea mai generală, are o parte cu forma de serpentina și două picioare infinite ce tind spre aceeași direcție. Parabolă bipătratică (că orice funcție cuartica) este definită de ecuația generală: f(x) = ax4 + bx3 + cx2 + dx + e; formă să seamănă cu litera omega (ω) sau cu litera "w" (sugerînd numele mic al lui Blake: William?). Drumurile
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
spațiului fizic (Enitharmon). Întunecată soție este Vala căzută. Prin întoarcerea timpurilor asupra lui, Luvah căzut este ținut de "pîntecele" spațiului: căderea lui încetează, pentru că acesteia i se pune un hotar. Totuși, vidul trage în continuare întreaga creație în jos (i.e. tinde să îl destructureze că o forță catamorfică, descensiva, anti-creativă) atît prin influență conștiinței lui Urizen că forța a haosului ("atractorul haotic"), cît și prin propria voința a creației (libertatea ei îi permite alegerea distrugerii, a haoticului, în detrimentul creativității și ordinii
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
arhetipal al lui Los (Sol/Helios). 225 (VII [b], 90) Elementele nimicitoare: Sau "Elementele în sfărmare; care naufragiază". Acest din urmă sens poate fi interpretat mistic: elementele ies la suprafață apelor (apele înseamnă lăuntrul lui Dumnezeu), devin exterioare lui Dumnezeu, tind spre vid (negare de sine, negare a creației) vrînd să iasă din plinul-apelor dumnezeiești. Astfel devin nimicitoare, haotice. 226 (VII [b], 110) Taurul furia / Și-o varsă: Sau "și-o propagă"; verbul acesta, de obicei folosit pentru lumină, aici are
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
și proiecte ale filosofiei actuale. Ne interesează în contextul de față personalismul și energetismul. Potrivit personalismului energetic, omul cumpănește (cum voi încerca să dovedesc) condiționatul natural (toate ființările determinate) și Necondiționatul (idealul, Absolutul). În personalism, omul migrează pe axa condiționat-Necondiționat, tinzând, mai curând, către o identificare cu Absolutul divin. Iar "omul" energetismului este o ființare printre altele; el nu are nici un loc privilegiat, căci este identic condiționatului natural, sau aspiră necontenit către o identitate cu acesta. Condiționatul reprezintă ceea ce este determinat
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
doi termeni se referă la om ca ființă rațională angajată în două lumi, fenomenală (sensibilă) și noumenală (inteligibilă). Prin ei înțelegem că omul are "puterea" de a cunoaște, dar și pe aceea de a fi liber și, astfel, de a tinde către Binele Suveran, întruchipare a sintezei moralității desăvârșite și a fericirii împlinite. În corelație cu alți termeni, ei determină un concept normativ al unității de existență a omului. De aici și ideea despre "progresul moral", formulată de Kant și socotită
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
Ca subiect sensibil (persoană), omul acționează potrivit unor scopuri relative (condiționate); dar faptul acesta nu anulează autonomia voinței și actul său de legiferare. Persoana reprezintă omul ca fenomen, adică ființa impresionabilă, care are înclinații (nevoi, mobiluri, motivații etc.) prin care tinde, îndeplinind fel de fel de scopuri condiționate, către fericire. Totuși, fericirea nu poate fi atinsă decât în perspectiva perfecțiunii morale, adică a desăvârșirii personalității. Persoanei îi este proprie facultatea de a dori inferioară, iar actele sale sunt dominate de imperative
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
voinței, fiind forma a priori a rațiunii practice (a voinței pure); prin autonomia voinței (faptul ca voința să-și dea sieși legea) este condiționată orice acțiune a persoanei; si tot pe temeiul ei devine posibil un exercițiu al persoanei care tinde către un acord cu imperativul categoric (o poruncă), altfel spus, către o adecvare absolută a maximei acțiunii (mobilurile acesteia) cu "forma" rațiunii practice (însăși legea morală); imperativul categoric nu este nimic altceva decât legea morală "hotărâtă" de voința liberă pentru
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
nici despre o recondiționare a Ideilor rațiunii. Avem de-a face cu două registre situaționale reprezentând însă un singur lucru: unitatea de existență a omului. Și fiindcă aceasta, deși privilegiază echilibrul celor două elemente ale sale, nu este desăvârșită, ci tinde către desăvârșire, în această înaintare a sa pare a avea semnificație "primatul" rațiunii practice în fața rațiunii teoretice și ideea că "teoria cunoașterii nu poate fi desăvârșită fără recursul la practică"78. Scopul "ultim" al filosofiei critice kantiene este, cum bine
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
adică în raporturile ei genetice cu mediul cosmic și cu cel cultural. Legitimitatea filosofică a problemei identității structurale dintre macrocosmos și microcosmosul uman este argumentată pornind de la intenționalitatea cunoașterii. Pe de o parte, omul vizează, prin cunoaștere, unitatea lumii; el tinde să construiască o cunoștință corespunzătoare acesteia. Dar, din perspectivă kantiană, unitatea lumii, întrucât trebuie să reprezinte o unitate în timp și spațiu, imposibilă potrivit presupozițiilor proiectului critic, se află totdeauna dincolo de orice moment al cunoașterii; de aici, poate, gândul lui
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
ontologică), o lume care suportă evoluția energiei ajunsă, în forma sa, la desăvârșire. Textele personalismului energetic consemnează mai multe sensuri ale termenului cultură, dintre care două sunt fundamentale. Astfel, cultura desemnează "instrumentul conștient" de adaptare la condițiile mediului extern ("organismul tinde să se conserve în viață ca o unitate "de sine" stătătoare, și nu ca o copie a mediului extern. Când această tendință de a fi "de sine" este luminată de conștiință, ea devine izvorul din care se produce cultura"124
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
Afirmația este întemeiată și, cred, deschide o cale de interpretare a acestei filosofii care valorizează și partea psihologică a operei și pe cea filosofică. Ordinea lumii, potrivit lui C. Rădulescu-Motru, este una personalistă, în sensul că liniile de evoluție a energiei tind spre corelațiunile de personalitate. Ținta evoluției este cauza care împinge formele energiei spre corelația finală. Într-un fel, între cauzalitate și finalitate nu ar fi o diferență de conținut sau de mecanism al determinării, ci o diferență de ordine a
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
aceasta omul reușește să transforme energia, să o folosească pentru a-și spori prezența sa culturală. Conștiința este pentru întreaga istorie mediul și vehicolul anticipației; iar munca, fiind "aptitudinea omului de a anticipa, prin o instrumentare conștientă, efectele la care tinde"214, nu este posibilă decât înglobând în sine conștiința. În stadiul personalității energetice, munca, împreună cu conștiința, se eliberează de condiționările directe ale mediului, ajungând să le domine. Și le domină, în adevăr, atunci când omul se manifestă ca un creator într-
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
de vocație, care este, în limbajul lui C. Rădulescu-Motru, "profetul personalismului energetic". II.3.d. Caracterul normativ al conceptului de personalitate energetică Dintr-o anumită perspectivă, conceptul de personalitate energetică are un caracter normativ. El desemnează ipostaza "finală" spre care tinde evoluția energiilor personalizate, un punct final de echilibru al ordinii universale, un fel de țintă a evoluției existenței-ca-energie. Normativitatea acestui concept poate fi urmărită în două planuri, corespunzătoare celor două orizonturi de tematizare a personalității, proprii personalismului energetic și prezentate
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
ar vărsa cele mai delicioase vinuri, spre veșnica lor pierdere"218. Evoluția energiei personalizate reprezintă, în planul societății, "progresul". (Din acest punct de vedere, viziunea lui C. Rădulescu-Motru este "modernă"; adică ea nu intră într-un scenariu "postmodern", care ar tinde către conceptualizarea unei evoluții fără progres.) Idealul social este recunoscut, determinat și circumscris unui orizont de așteptări care îi dau viață. Toate forțele cosmice și istorice sunt concentrate în sensul personalității energetice, ca scop final ce nu poate fi desăvârșit
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]